Cartea lui Rut ne oferă o imagine complementară la tot ce am parcurs din Biblie până în clipa de față. Dacă ne-am obișnuit cu ideea că populațiile din Palestina erau cu totul pierdute în politeism și degradare, în acest moment putem realiza o reevaluare ținând cont de exemplul oferit de Rut din Moab, descris în cartea care îi poartă numele. Este adevărat că moabiții erau descendenți ai lui Lot, nepotul lui Avraam, nefiind înrudiți cu populațiile hamitice din Palestina. Însă cu toate acestea, religia lor era politeistă, de-a lungul vremii fiind pierdută moștenirea monoteistă din partea lui Lot și a părinților săi.
Această pierdere de identitate i-a condus pe moabiți la o stare avansată de degradare morală, lucru ce se poate urmări de-a lungul relatărilor despre Moab din cuprinsul Bibliei. Fenomenul de alterare a identității culturale nu reprezenta un lucru nou, fiindcă și evreii trecuseră la politeism în timpul când erau robi în Egipt. Și fără intervenția divină prin intermediul lui Moise, națiunea evreiască ar fi ajuns într-o stare similară moabiților și amoniților, care deși erau înrudiți la origine cu Avraam, au evoluat ulterior pe calea popoarelor din Palestina. Însă cu toate acestea, în cartea lui Rut se întrezărește o posibilitate neașteptată de întoarcere în ce privește credința pentru popoarele ce abandonaseră monoteismul. Este ca și cum s-ar fi revărsat o rază de speranță în întunericul unor vremuri grele pentru întreaga umanitate.
Dar pentru început să urmărim firul povestirii din cartea lui Rut. Astfel, începutul este marcat de plecarea din Israel a unei familii în timpul unei secete prelungite în țară, ce înrăutățise semnificativ situația economică a națiunii. Această familie, originară din Iuda, ajunge în Moab, unde va încerca să înceapă o viață nouă într-o țară străină. Însă în ciuda așteptărilor optimiste, situația s-a degradat de la un an la altul și într-un mod surprinzător din cele patru persoane care compuneau această familie, trei și-au găsit sfârșitul departe de tărâmul natal, mai precis tatăl și cei doi fii ai săi. Doar Naomi, soția tatălui acelei familii a supraviețuit și alături de ea au rămas două soții moabite ale copiilor ei. Tensiunea acestui moment a fost teribilă, însă cea mai interesantă a fost alegerea uneia dintre aceste foste soții, pe nume Rut, de a rămâne alături de Naomi până la capăt și de a reveni cu ea în Israel, afirmând explicit hotărârea ei de a trece la credința monoteistă a evreilor.
În continuare, ne este prezentată evoluția ulterioară a celor două femei, care după o perioadă de sărăcie extremă aveau să cunoască o binecuvântare neașteptată prin căsătoria lui Rut cu Boaz, o rudă îndepărtată a fostului soț al lui Naomi. Al doilea moment de tensiune maximă a fost atins în momentul în care Boaz a obținut dreptul de răscumpărare asupra lui Rut, când caracterul său generos a fost pus în evidență într-un mod cu totul deosebit înaintea tuturor. Finalul cărții este marcat de nașterea de Rut a lui Obed, care avea să fie tatăl lui Isai, la rândul său tatăl lui David, viitorul rege al lui Israel.
S-ar părea inoportună prezența acestei cărți în canonul Vechiului Testament, însă prin intermediul acestei relatări ne este expusă o anumită providență în alegerea viitorului monarh al evreilor. Mai precis, prin intermediul lui Rut se poate intui o anumită tentă universală a credinței monoteiste, o posibilitate de întoarcere a națiunilor lumii înapoi la Dumnezeu, Creatorul universului. În plus, iminenta instaurare a monarhiei în Israel în acele timpuri, un sistem despotic și decadent de altfel, nu trebuia să conducă la abandonarea monoteismului, ci putea deveni o cale eficientă de propagare a lui în întreaga lume. Teocrația putea să continue prin regi dedicați trăirii credinței în Dumnezeu și prin exemplul personal al lor înaintea întregii națiuni.
Poate părea surprinzătoare această capacitate a teocrației de a se adapta dinamicii evoluției sociale și individuale, chiar dacă uneori apar salturi neașteptate, ce par să desființeze tot ce s-a realizat cu dificultate în perioade lungi de timp. Întradevăr, monoteismul autentic poate părea că reprezintă doar un sistem rigid de regulii și principii, care mai devreme sau mai târziu ajung să distrugă dezvoltarea ființei umane. Nimic nu este mai fals decât acest lucru. Dimpotrivă, adevărata închinare descătușează energiile latente din ființa umană, fiind capabilă să se adapteze evoluției omului și progresului societății de-a lungul veacurilor.
De fapt, aparenta cădere a credinței în Dumnezeu din ultimele sute de ani nu a însemnat distrugerea monoteismului, ci doar abandonarea unor forme ce erau dependente cultural de anumite epoci și perioade istorice. Prin urmare, redescoperirea credinței adevărate reprezintă o lucrare încredințată fiecărei generații de oameni, acest lucru necesitând căutare, dedicare și efort susținut. Niciodată adevărata credință nu se va moșteni prin naștere sau tradiții și fără stăruință personală. De aceea, cartea lui Rut poartă în ea miracolul chemării și inițierii în credința autentică, acest lucru nefiind monopolul unui grup sau al unei națiuni.
Este adevărat că trecerea la centralismul administrativ avea să nu fie benefică pe termen lung națiunii evreiești, însă această tranziție urma să ofere umanității una dintre cele mai celebre cetăți din toate timpurile și anume Ierusalimul. Ca orice sistem despotic, monarhia avea să conducă la concentrări foarte mari de resurse și putere în mâna unui grup mic de persoane. Dacă acești oameni aveau să fie devotați lui Dumnezeu, atunci prosperitatea avea să vină asupra națiunii. În caz contrar, exemplu lor rău și deciziile luate în mod nechibzuit aveau să arunce în ruină întreaga țară. De aceea, cartea lui Rut se constituie ca o imagine sensibilă a dorinței lui Dumnezeu de a pregăti un viitor rege care să fie o binecuvântare pentru Israel, un monarh care să ducă mai departe planul divin de răspândire a monoteismului originar în întreaga lume.
Flexibilitatea abordării acestui subiect în cartea lui Rut este exemplificată prin libera alegere oferită personajelor din povestire, combinată cu o providență misterioasă, al cărei sens îl putem intui abia la sfârșit. Prin alegerea familiei lui Naomi de a pleca din Israel în Moab se poate întrezări o anumită evoluție negativă a evenimentelor ce culminează cu moartea bărbaților din familie și rămânerea lui Naomi singură într-o țară străină. Mai departe, prin alegerea lui Rut de a rămâne alături de soacra ei și implicit de a veni în Israel, observăm un curs relativ neutru al relatării. În continuare, prin viața de o sărăcie extremă a celor două femei, avem impresia unui final trist al povestirii. Însă, abia la final, prin intervenția lui Boaz, ce o ia de soție pe Rut, reușim să avem cu adevărat perspectiva luminoasă pe care numai Dumnezeu a putut să o aibă în vedere de la început.
Iar acel ultim detaliu al strămoșilor lui David pe linie paternă, se constituie ca o legătură miraculoasă dintre evenimentele relatate în cartea Judecătorilor și ceea ce urmează în cărțile lui Samuel. Practic, de la un sistem social ce degenerase în anarhie și în domnia bunului plac, se putea trece la un sistem monarhic bine pus la punct și la domnia intenției unui rege numit pentru început de Dumnezeu.
Lecția pe care merită să o învățăm se regăsește în faptul că indiferent cât de absurde pot părea la un anumit moment dat lucrurile prin care trecem, totuși ele au o logică pe care o vom înțelege abia la sfârșit. Bineînțeles că orice alegere generează consecințe ce nu mai pot fi înlăturate ulterior, însă dacă există dorința sinceră de a cunoaște calea lui Dumnezeu, atunci toate aceste lucruri ne vor conduce în cele din urmă la trăirea unei vieți împlinite pe pământ. Învățătura finală constă în faptul că nu există persoane lipsite de importanță pentru Dumnezeu. Dacă Îl vom căuta, El ne va ridica la momentul oportun.
