O știre interesantă a fost publicată de mai toate revistele și agențiile de presă despre scuzele adresate de Biserica Anglicană despre respingerea teoriei evoluționiste. Acest demers face parte dintr-o suită de astfel de acțiuni destinate îmbunătățirii imaginii bisericii pe de-o parte și în același timp pentru armonizarea dintre două domenii aflate aparent în conflict: știința și religia. Dezbaterea nu este nouă, ci ea continuă de mai multe secole, balanța înclinând către o parte sau alta în funcție de circumstanțele istorice. Nu este nimic rău să îți ceri scuze dacă ai greșit, fiindcă un astfel de gest vorbește totuși despre bunăvoința celui care a comis greșeala.
Este chiar bine să existe astfel de prezentări publice din partea corpurilor religioase, dacă situația o impune. Și este posibil ca scuzele adresate de Biserica Anglicană să fie justificate. Dar în orice caz este necesară stabilirea unei distincții clare între două lucruri total diferite. Pe deoparte, este normal ca Biserica Angliei să își ceară scuze pentru un comportament necorespunzător manifestat acum peste 200 de ani față de Charles Darwin și lucrările publicate de el, care au dovedit un spirit răuvoitor, ostil față de opiniile altui om. În fond s-a greșit față de un om, prin faptul că nu i s-a recunoscut dreptul la liberă exprimare.
Pe de altă parte, nu este normal ca o biserică creștină să își ceară scuze că nu a acceptat și adoptat teoria evoluționistă. În acest sens, comunicatul Bisericii Anglicane nu face o distincție clară și pare să spună că această teorie este compatibilă cu religia în general și cu creștinismul în particular. Nu vom putea estima niciodată răul comis prin aplicarea fără discernământ a teoriilor evoluționiste în societate și în cercetarea științifică. Într-un timp al cunoașterii și rațiunii, cel puțin la modul declarat, este bine să fim prudenți când dăm statut de dogmă unei teorii sau alteia. Reinventarea evului mediu se produce ori de câte ori devenim slujitorii unei teorii la modă, din rațiuni mai mult sau mai puțin justificate.
Evoluționismul exclude religia în întregime, nelăsând loc pentru un Creator care a adus la existență „cerul și pământul” și tot ce se află în ele. Chiar Charles Darwin, autorul acestei teorii, a abandonat credința în Dumnezeu de îndată ce a început să îi vadă implicațiile. Într-o notă de jurnal el declara astfel: „Îmi este din ce în ce mai dificil, oricât de mult mi-aș forța imaginația, să pot inventa dovezi suficiente care să mă convingă (despre credința în Dumnezeu n.a.). Astfel, necredința m-a cuprins încetul cu încetul, pentru ca în final să devină deplină”.
Oricine îmbrățișează evoluționismul ajunge în scurt timp să trăiască această experiență nefericită a lui Charles Darwin, care nu este altceva decât un caz clasic în variantă modernă a ceea ce Biblia numește „apostazie” sau pierderea credinței. Fără această teorie, ateismului i-ar lipsi un bastion ideologic redutabil, pe care să-l ridice împotriva credinței în Dumnezeu. Dat fiind acest lucru, eu cred că nici un corp bisericesc nu ar trebui să își ceară scuze că nu acceptă evoluționismul, fiindcă nu există nici un fel de evoluționism creștin. Sau poate în curând, bisericile își vor cere scuze fiindcă nu acceptă ateismul ca fiind în armonie cu religia? Și cine știe, dacă nu cumva în curând ateismul va deveni religios sau poate, chiar creștin?
Nu ne-ar mira acest lucru, fiindcă știm că principiul rău poate să se îmbrace în „haine de lumină”, dacă îi servește scopului său. Dacă nu a putut să distrugă prin forță credința în Dumnezeu, atunci șansa este de a o contamina cu spiritul său. O necredință religioasă ar fi cu adevărO știre interesantă a fost publicată de mai toate revistele și agențiile de presă despre scuzele adresate de Biserica Anglicană despre respingerea teoriei evoluționiste. Acest demers face parte dintr-o suită de astfel de acțiuni destinate îmbunătățirii imaginii bisericii pe de-o parte și în același timp pentru armonizarea dintre două domenii aflate aparent în conflict: știința și religia. Dezbaterea nu este nouă, ci ea continuă de mai multe secole, balanța înclinând către o parte sau alta în funcție de circumstanțele istorice. Nu este nimic rău să îți ceri scuze dacă ai greșit, fiindcă un astfel de gest vorbește totuși despre bunăvoința celui care a comis greșeala.
Este chiar bine să existe astfel de prezentări publice din partea corpurilor religioase, dacă situația o impune. Și este posibil ca scuzele adresate de Biserica Anglicană să fie justificate. Dar în orice caz este necesară stabilirea unei distincții clare între două lucruri total diferite. Pe deoparte, este normal ca Biserica Angliei să își ceară scuze pentru un comportament necorespunzător manifestat acum peste 200 de ani față de Charles Darwin și lucrările publicate de el, care au dovedit un spirit răuvoitor, ostil față de opiniile altui om. În fond s-a greșit față de un om, prin faptul că nu i s-a recunoscut dreptul la liberă exprimare.
Pe de altă parte, nu este normal ca o biserică creștină să își ceară scuze că nu a acceptat și adoptat teoria evoluționistă. În acest sens, comunicatul Bisericii Anglicane nu face o distincție clară și pare să spună că această teorie este compatibilă cu religia în general și cu creștinismul în particular. Nu vom putea estima niciodată răul comis prin aplicarea fără discernământ a teoriilor evoluționiste în societate și în cercetarea științifică. Într-un timp al cunoașterii și rațiunii, cel puțin la modul declarat, este bine să fim prudenți când dăm statut de dogmă unei teorii sau alteia. Reinventarea evului mediu se produce ori de câte ori devenim slujitorii unei teorii la modă, din rațiuni mai mult sau mai puțin justificate.
Evoluționismul exclude religia în întregime, nelăsând loc pentru un Creator care a adus la existență „cerul și pământul” și tot ce se află în ele. Chiar Charles Darwin, autorul acestei teorii, a abandonat credința în Dumnezeu de îndată ce a început să îi vadă implicațiile. Într-o notă de jurnal el declara astfel: „Îmi este din ce în ce mai dificil, oricât de mult mi-aș forța imaginația, să pot inventa dovezi suficiente care să mă convingă (despre credința în Dumnezeu n.a.). Astfel, necredința m-a cuprins încetul cu încetul, pentru ca în final să devină deplină”.
Oricine îmbrățișează evoluționismul ajunge în scurt timp să trăiască această experiență nefericită a lui Charles Darwin, care nu este altceva decât un caz clasic în variantă modernă a ceea ce Biblia numește „apostazie” sau pierderea credinței. Fără această teorie, ateismului i-ar lipsi un bastion ideologic redutabil, pe care să-l ridice împotriva credinței în Dumnezeu. Dat fiind acest lucru, eu cred că nici un corp bisericesc nu ar trebui să își ceară scuze că nu acceptă evoluționismul, fiindcă nu există nici un fel de evoluționism creștin. Sau poate în curând, bisericile își vor cere scuze fiindcă nu acceptă ateismul ca fiind în armonie cu religia? Și cine știe, dacă nu cumva în curând ateismul va deveni religios sau poate, chiar creștin?
Nu ne-ar mira acest lucru, fiindcă știm că principiul rău poate să se îmbrace în „haine de lumină”, dacă îi servește scopului său. Dacă nu a putut să distrugă prin forță nu s-a gândit că ar fi posibilă o astfel de împăcare între întuneric și lumină la două mii de ani după crucea Sa!
at capodopera secolului XXI! Ceva la care niciodată patriarhii, profeții sau apostolii nu s-ar fi gândit. Și poate că nimeni nu s-a gândit că ar fi posibilă o astfel de împăcare între întuneric și lumină la două mii de ani după crucea lui Hristos!
