Am examinat astfel „temerea de Dumnezeu”, Cum rămâne cu cerința de „aI da slavă”? Ce noțiune mai este și aceasta și cât de actuală mai este pentru noi astăzi?  

 

În sensul obținerii unui răspuns valabil vom examina alte două fragmente din cartea Apocalipsei, care ne vor oferi o imagine asupra acestei noțiuni:  

 

Apocalips 4.11 „Drept ești Tu, Domnul și Dumnezeul nostru, să primești recunoștința, adorarea și supunerea tuturor fiindcă Tu ai întemeiat toate lucrurile și prin dorința Ta ele au fost întocmite și continuă să existe!”  

 

Apocalips 5.9 „Ei au intonat un nou imn de laudă și au spus: „Drept ești Tu să iei cartea și să îi desfaci sigiliile fiindcă Te-ai jertfit și ai răscumpărat lui Dumnezeu prin sângele Tău oameni din toate triburile, limbile, popoarele și națiunile pământului. Ai constituit din ei un Imperiu de preoți pentru Dumnezeul nostru și ei vor guverna pământul!” După aceea am auzit glasul multor îngeri, ce stăteau în jurul scaunului de domnie, cu al Ființelor vii și căpeteniilor; numărul îngerilor era de zeci de mii de zeci de mii și mii de mii, mai precis sute de mii de miliarde de îngeri. Ei au spus cu glas tare: „Vrednic este Mielul jertfit să primească: supunerea, bogăția, înțelepciunea, autoritatea, adorarea și gloria!” Și am auzit pe toate ființele din cer, de pe pământ și de sub acesta, de pe mare și din aceasta cum au răspuns: „Celui ce stă pe scaunul de domnie și Mielului să fie adorarea, supunerea, gloria și autoritatea pentru eternitate!” Imediat, cele 4 Ființe Vii au răspuns: „Amin!” și cele 24 căpetenii s-au plecat și I s-au închinat.” Cine sunt cei salvați? De unde provin ei, din ce națiune sau din ce popor?  

 

Oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam. A da slavă lui Dumnezeu nu este ceva demonetizat, învechit, ci este un lucru foarte actual, astfel vedem cum ființele cerești conectează această noțiune cu vrednicia Sa de a primi din partea noastră toată adorația de care suntem capabili. De fapt, a da slavă înseamnă a-L adora pe Dumnezeu din toată inima și din tot sufletul, să se manifeste față de El cea mai pură și mai deplină iubire de care ești în stare. Sunt câteva rațiuni care pot „amorsa” un astfel de sentiment, ca să nu spun atitudine și ele ne sunt furnizate în prima cântare amintită din Apocalips 4.  

 

El este Cel care a creat toate lucrurile; El este Cel care a adus tot universul la existență și căruia Îi datorăm prin urmare totul;  

 

în plus, Dumnezeu nu numai că a creat lumea și tot ce ține de ea, dar El deopotrivă susține creația Sa, nu a abandonat-o și nici nu o va părăsi vreodată.  

 

Aceste două realități, când sunt conștientizate în suflet aduc în mod involuntar, am putea spune spontan, sentimentul măreției lui Dumnezeu și dorința de a-L adora cu toată ființa noastră, de a ne uni cu El și de a fi pentru întotdeauna cu El; este o coborâre a cerului pe pământ, adică în inimă.  

 

Cum rămâne cu cântarea „nouă” pe care o cântă toate ființele cerești în fragmentul citat din Apocalips capitolul 5?  

 

Dacă în Apocalips 4, era lăudat Dumnezeu Tatăl, în capitolul 5, se vorbește despre Fiul, Cel care a fost jertfit pentru păcatele noastre și care acum stă la scaunul de domnie lui Dumnezeu mijlocind pentru noi și lucrând apărarea noastră la judecată. Această cântare nouă face referință la vrednicia lui Iisus Hristos de a deschide „cartea pecetluită” a evenimentelor viitoare pe care I-a încredințat-o Tatăl ceresc. Motivele pentru a da slavă Fiului lui Dumnezeu, adică a-L adora, rezultă din conținutul acestei cântări, precum și al cântării care urmează acesteia și sunt următoarele:  

 

El este Cel care a plătit cu propria Sa viață pentru păcatele noastre, deschizând astfel posibilitatea ca oamenii acestei lumi să poată fi luați în cer;  

 

mai mult, El este cel care a transformat condiția umană a celor credincioși, oferindu-le statutul de preoție imperială, făcându-i părtași lucrării pe care El o face înaintea universului; corespunzător derivă și noua calitate de care ei se vor bucura după ce Imperiul Său va fi extins pe pământ: ființe nemuritoare, cu totul sfinte.  

 

Dacă sunt percepute aceste realități la justa lor valoare, ele vor trezi în mod spontan adorarea noastră orientată către Fiul, către Cel care ne-a iubit așa de mult încât Și-a dat viața pentru noi. Ce mult ar trebui să Îl iubim și să Îl prețuim pe Fiul lui Dumnezeu, pe Cel care Și-a dat jos coroana pentru a deveni Unul la fel ca noi și pentru a muri în locul nostru!