Este ușor sau greu să transmiți mesajul pe care Domnul ți-l încredințează să îl spui semenilor tăi? Ce se poate spune despre ce a răspuns profetul Mica celui cei îi spunea să vorbească de bine regelui Ahab așa cum citim în 1 Cronici 22.14 „Mica a răspuns: Viu este Domnul, că voi anunța ce-mi va spune Domnul.”?
Toți oamenii lui Dumnezeu, incluzându-i pe profeți, s-au confruntat cu această dilemă dificilă de a spune sau nu ceea ce le-a fost revelat, fiindcă deseori mesajul ce urma a fi transmis conținea elemente dureroase care aveau să supere pe cei cărora le era adresat. Într-o piesă de teatru am surprins o replică ce m-a pus pe gânduri, astfel un actor spunea „Este mare lucru să spui adevărul!” și altul îi răspundea „Mai mare lucru este să spui adevărul și să suporți consecințele!”. Așa a fost și cazul profeților, al apostolilor, al evangheliștilor și al reformatorilor din toate timpurile, fiindcă ei au trebuit să spună lucruri adevărate, dar nepopulare, având de îndurat o mulțime de persecuții și de nedreptăți.
De ce rostirea adevărului doare și oamenii au tendința de a se ridica împotriva celor care îl prezintă având dorința de îndreptare și salvare? De ce nu este bine să ascundem ceea ce este drept și adevărat?
Adevărul este o noțiune care provoacă durere pentru o lume străină de Cuvântul lui Dumnezeu și de puterea Sa vindecătoare, fiindcă astfel sunt revelate lucruri tainice, care stau la baza multor așa zise „realizări” pe care oamenii le expun pentru a fi văzute de ceilalți. În cazul profeților, vedem bine că ei vorbeau în numele lui Dumnezeu arătând dezastrul către care se îndrepta întreaga națiune. Ei nu puteau să tacă într-un timp de primejdie, când distrugerea era la un pas de a fi adusă la împlinire.
Să citim acum contextul celor afirmate de profetul Mica din 1 Împărați 22,36 „Ahab, împăratul lui Israel a zis slujitorilor săi: Știți că Ramot din Galaad este al nostru. Și noi stăm fără grijă, în loc să-l luăm înapoi din mâinile împăratului Siriei. Și a zis lui Iosafat: Vrei să vii cu mine să luptăm împotriva Ramotului din Galaad? Iosafat a răspuns împăratului lui Israel: Eu voi fi ca tine, poporul meu ca poporul tău, caii mei ca ai tăi. Apoi Iosafat a zis împăratului lui Israel: Întreabă acum, te rog, cuvântul Domnului. Împăratul lui Israel a strâns pe profeți, în număr de aproape patru sute și le-a zis: Să merg să lupt împotriva Ramotului din Galaad, sau să mă las? Și ei au răspuns: Suie-te și Domnul îl va da în mâinile împăratului.”
Cum a fost sfatul dat de Iosafat de a întreba pe Dumnezeu înainte de a merge la luptă?
În cazul de față vedem că Ahab, regele lui Israel, a întocmit un plan de luptă din proprie inițiativă, fără a întreba pe Dumnezeu, fără să-i pese dacă Domnul va fi cu el sau nu. Nu regăsim oare aceeași tendință și în zilele noastre? Dar Iosafat, regele lui Iuda, un om evlavios, a înțeles că nu este bine să se meargă la luptă fără a avea dovada că Dumnezeu este cu tine. Lui îi era clar faptul că „orice victorie este un dar de la Domnul” și nu este rodul simplu al planurilor omenești.
În acest caz vedem că Ahab a chemat mai bine de 400 de profeți, așadar certitudinea era deplină. Totuși vom citi următoarele versete 7-9 „Dar Iosafat a zis: Nu mai este aici nici un profet al Domnului, ca să-L putem întreba? Împăratul lui Israel a răspuns lui Iosafat: Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul; dar îl urăsc, căci nu-mi profețește nimic bun, nu profețește decât rău: este Mica, fiul lui Imla. Și Iosafat a zis: Să nu vorbească împăratul așa! Atunci împăratul lui Israel a chemat un dregător și a zis: Trimite și adu îndată pe Mica, fiul lui Imla.” De ce Ahab considera că profetul Domnului vorbea numai lucruri rele?
Situația era critică în Israel, fiindcă Ahab era cel care instigase întreaga națiune să nu se mai închine Domnului și să treacă la un alt gen de închinare, idolatră, a zeului fenician Baal. În consecință, Mica a rostit multe avertismente împotriva celor care duceau în rătăcire poporul Israel, fapt pentru care a fost condamnat și închis. Profetul nu avea cum să vorbească de bine în condițiile în care idolatria fățișă a lui Ahab era cunoscută de toți. În plus, acei 400 de profeți, așa cum a sesizat și Iosafat, nu erau ai Domnului, ci cu certitudine erau ai lui Baal. Prin urmare, avem o zeitate păgână care aproba tot ce spunea împăratul prin intermediul profeților lui Baal și cuvântul lui Dumnezeu rostit prin Mica, ce se opunea planurilor acestuia.
Să citim mai departe versetele 13 – 14. „Solul care se dusese să cheme pe Mica i-a vorbit așa: Iată, că profeții, într-un glas, profețesc bine împăratului; să fie dar și cuvântul tău ca al fiecăruia din ei! Vestește-i bine! Mica a răspuns: Viu este Domnul, că voi anunța ce-mi va spune Domnul.”
De ce nu era oportun ca profetul Domnului să aducă un mesaj diferit de al profeților lui Baal?
Am putea spune, folosind terminologia zilelor noastre, că nu era „politic corect” să facă astfel de afirmații în locul și la momentul respectiv, când curentul popular era de partea împăratului și acesta se afla în fața unor demnitari străini. Răspunsul lui Mica însă descoperă faptul că datoria pe care o avem de a rosti adevărul nu cunoaște excepții și mărturia pe care o dăm din partea lui Dumnezeu trebuie să fie rostită așa cum a pronunțat-o Cel ce ne-a încredințat-o.
Să urmărim ce s-a întâmplat mai departe și să citim versetele 15-16. „Când a ajuns la împărat, împăratul i-a zis: Mica, să mergem să luptăm împotriva Ramotului din Galaad, sau să ne lăsăm? El a răspuns: Suie-te, căci vei izbândi și Domnul îl va da în mâinile împăratului.”
Oare Mica a încercat să ascundă mesajul pe care îl primise de la Dumnezeu?
Cu certitudine, Mica nu a dorit să facă pe plac împăratului, ci el a redat mesajul profeților lui Baal, dar cu certitudine intonația a fost de natură să infirme ceea ce spunea. De fapt, profetul a dorit să exemplifice ridicolul acestei situații, fiindcă de fapt Ahab nu dorea să afle sfatul lui Domnului, fiindu-i suficient ceea ce primise de la Baal.
Ca o confirmare a celor spuse, să citim versetele 16 – 18. „Și împăratul i-a zis: De câte ori trebuie să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului? Mica a răspuns: Văd tot Israelul risipit pe munți, ca niște oi care n-au păstor. Și Domnul zice: Oamenii aceștia n-au stăpân; să se întoarcă fiecare acasă în pace. Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: Nu ți-am spus că el nu profețește nimic bun despre mine, ci profețește numai rău?” Ce putem spune despre acest mesaj?
Așa cum se poate citi în continuare, Ahab urma să fie atras într-o capcană și avea să își piardă viața și Israel avea să devină pentru o timp o națiune fără conducător. A profeți o înfrângere când toți se gândesc la victorie, este un lucru neînțelept, consecințele fiind pe măsură. Pe de altă parte, profetul era pus într-o dilemă din care nu putea găsi o rezolvare prin compromis. El fie trebuia să spună la fel ca profeții lui Baal și să-l trădeze pe Dumnezeu, având de suportat consecințele unei astfel de desconsiderări a încrederii acordate, fie să asculte de Domnul și să rostească adevărul având de suportat persecuția lui Ahab. Între acestea două, el a ales să rămână alături de Dumnezeu, devenind un exemplu pentru noi și pentru toți cei care aveau să treacă prin situații similare.
Să analizăm acum una alt caz, fapt pentru care vom citi din cartea profetului Ieremia 43.1-4. „Când a isprăvit Ieremia de spus întregului popor toate cuvintele Domnului, Dumnezeului lor, toate cuvintele pe care-l însărcinase Domnul, Dumnezeul lor, să le spună, Azaria, fiul lui Hosea, Iohanan, fiul lui Careah și toți oamenii aceia îngâmfați, au zis lui Ieremia: Minți! Nu Domnul, Dumnezeul nostru, te-a însărcinat să ne spui: Nu vă duceți în Egipt ca să locuiți acolo pentru o timp! Ci Baruc, fiul lui Neriia, te ațâță împotriva noastră, ca să ne dai în mâinile Haldeilor, să ne omoare sau să ne ducă robi la Babilon! Astfel, Iohanan, fiul lui Careah, toate căpeteniile oștilor și tot poporul, n-au ascultat de glasul Domnului, care le poruncea să rămână în țara lui Iuda.”
De ce mărturia unui profet este atât de greu luată în seamă?
Tendința naturală a fiecăruia dintre noi este de a nu recunoaște când am greșit și de a persevera în alegerile făcute, chiar dacă realitatea ne dovedește că nu avem dreptate. Această încăpățânare se constituie ca un obstacol major în a urma calea lui Dumnezeu, ce presupune corecții și renunțări în ce privește multe dintre proiectele personale și urmarea îndrumării divine. Nu oricine este în stare să dovedească o astfel de umilință, ci doar cei care trăiesc experiența regenerării interioare prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt.
Dar de ce evreii nu au luat în seama cuvintele lui Dumnezeu comunicate prin intermediul lui Ieremia? Ce anume îi deranja în acest sfat divin?
Acuzația permanentă adusă de evrei lui Ieremia era că ar fi fost un spion al babilonienilor sau un trădător, așa că el nu avea cum să aducă un mesaj din partea lui Dumnezeu. Să ne gândim puțin la situația acelui timp, astfel evreii nu recunoșteau că sunt într-o relație greșită cu Dumnezeu, că L-au abandonat, fapt pentru care se agățau de promisiunile intervenției divine în caz de primejdie. Din acest punct de vedere, un mesaj care le spunea contrariul era imediat respins și mesagerul era adus la tăcere, considerându-se că el vine din partea dușmanului.
Nu același lucru s-a întâmplat și cu mărturia lui Iisus Hristos ? Nu s-a considerat că și El este un trădător, sau cel puțin, un pericol pentru națiune, prin faptul că demasca ruperea relației cu Dumnezeu și dădea un sfat contrar a ceea ce se credea în acele timpuri?
Soarta unui profet este aceeași indiferent de timp. A recunoaște că ești greșit, presupune o revelație pe care numai Dumnezeu o poate realiza și a urma o altă cale decât cea a încăpățânării și înălțării de sine, presupune o pocăință deplină, lucru rar întâlnit în istorie. Așadar, a fi profet, sau mesager al Domnului, presupune să întâmpini opoziției când mesajul vine în contradicție cu concepțiile populare, care uneori preiau fragmente de text biblic, dar ignoră învățătura de ansamblu a Bibliei, ce presupune o relație de supunere față de Dumnezeu și de dedicare deplină.
Să mergem mai departe și să identificăm sursa mesajului primit de profeți, conform cu mărturia lor și vom citi din Ieremia 1.1-4 „Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul din preoții din Anatot, din țara lui Beniamin. Cuvântul Domnului i-a vorbit pe timpul lui Iosia, fiul Amon, împăratul lui Iuda, în al treisprezecelea an al domniei lui și pe timpul lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, până la sfârșitul anului al unsprezecelea al lui Zedechia, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, până pe timpul când a fost dus Ierusalimul în robie, în luna a cincea. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel.”
Ce elemente importante regăsim în aceste versete despre sursa mesajului?
Din ceea ce am citit putem vedea cu ușurință prezentarea personală a profetului, în cazul nostru Ieremia, fiul lui Hilchia, preot din Anatot, din țara lui Beniamin. Astfel, el enumeră datele de identificare personală, în genere suficiente pentru acele timpuri, fiind un lucru similar prezentării actelor de identitate. Urmează contextul istoric, mai bine zis perioada primirii mesajelor divine, prin menționarea domniei mai multor regi din Iuda și a altor evenimente notabile și după aceea este expus mesajul.
De ce era nevoie de atâtea detalii pentru a prezenta mesajul divin? De fiecare dată vom avea nevoie de anumite date de identificare ale mesagerului și de contextul evenimentelor timpului?
O regulă de bază în înțelegerea oricărui fel de mesaj este de a vedea cine este mesagerul și în ce context a vorbit. Dacă vom lua din context cele afirmate, vom obține un mesaj distorsionat și este important să corelăm elementele ce țin de textul mesajului cu ceea ce este legat de contextul istoric și de anumite date personale ale mesagerului. O astfel de metodă se numește a fi „istorico – gramaticală” și este de bază în înțelegerea oricărui text biblic. În același timp, prin menționarea contextului, ne este mult mai ușor să înțelegem problematica timpului respectiv și să iasă mai clar în evidență adevărul celor afirmate.
Prin ce ne ajută contextul istoric să înțelegem mai bine cele afirmate de profetul Ieremia?
Pentru acest lucru este suficient să citim din cărțile Împăraților și din Cronici evenimentele ce s-au petrecut în timpul menționat de Ieremia și vom vedea că mesajul primit s-a armonizat cu ceea ce s-a întâmplat, corelând astfel mai multe surse despre aceeași perioadă. Ne dăm astfel seama că Ieremia a avut dreptate în ceea ce a afirmat și, dacă regele și națiunea ar fi urmat sfaturile sale, dezastrul distrugerii lui Iuda și a Ierusalimului nu s-ar mai fi întâmplat. Astfel, mărturia lui Ieremia, dublată și de cele afirmate de cronicari se armonizează, înțelegând că este periculos să neglijezi sfatul divin, chiar dacă acest lucru presupune abandonarea viziunii populare a timpului respectiv.
Ce putem spune mai departe de ce se afirmă în Osea 1.1 „Cuvântul Domnului, spus lui Osea, fiul lui Beeri, pe timpul lui Ozia, Iotam, Ahaz, Ezechia, împărații lui Iuda și pe timpul lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel.”? De ce este important să înțelegem că Dumnezeu nu a lăsat neavertizat poporul Său, chiar dacă regii trădaseră cauza divină?
Avem un paralelism al acțiunilor desfășurate în acea perioadă. Pe deoparte, regii lui Iuda nu mai urmau planul divin și mergeau pe calea ambițiilor politice personale și a alianțelor cu popoarele păgâne, încercând să intre în jocul geopolitic al timpului. Pe de altă parte, Dumnezeu nemaiputând să comunice prin intermediul conducătorilor lui Iuda, a ridicat profeți, sau mesageri, care să nu lase pe nimeni în necunoștință de cauză asupra a ceea ce se întâmpla.
Putem spune că acești profeți au fost un fel de „măsură de urgență” pe care Dumnezeu a luat-o datorită trădării însărcinării sfinte din partea conducătorilor?
Cu certitudine, așa au stat lucrurile. Din cauză că acești conducători nu mai aveau relație cu Dumnezeu, deși continuau să exercite autoritate în Numele Său, ei conduceau întreaga națiune spre ruină. De aceea, era necesar să existe mesageri care să spună lucrurilor pe nume și toți să fie avertizați, cu dorința ca mesajul în cauză să fie primit și dezastrul să fie evitat. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat, confirmând cele spuse despre încăpățânarea și înălțarea de sine a omului, în general și a celor ce conduc, în special.
Să mergem mai departe și să urmărim ce reacții aveau profeții după primirea unei viziuni, fapt pentru care vom citi din Daniel 8.27. „Eu, Daniel, am stat leșinat și bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat și mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta și nimeni nu știa.”
De ce Daniel avea astfel de reacții după ce intra în legătură cu Dumnezeu?
Acest verset ne ilustrează că nu era simplu să primești o revelație, sau o viziune, din partea lui Dumnezeu. Gândiți-vă la următorul lucru: profetul avea aceeași natură cu a noastră și contactul cu puterea supranaturală a lui Dumnezeu depășea capacitatea susținerii unei legături directe. De la căderea în păcat, natura noastră s-a degradat tot mai mult și a vedea lucruri ce țin de realitatea cerească presupune un efort greu de suportat. În ziua de astăzi știm ce solicitant este să lucrezi în fața calculatorului și să vehiculezi o mulțime de informații care circulă prin intermediul Internetului și mass-media. Solicitarea scoarței cerebrale este extremă, fapt pentru care multe persoane ajung să intre în stres cronic și chiar să ajungă epuizate fizic și psihic. Ce putem spune însă despre solicitarea fizică și psihică a unui profet care primește instrucțiuni chiar din partea lui Dumnezeu, o realitate ce ne depășește infinit!
Ca o confirmare a acestei idei, să citim și din Daniel 10.7-8. „Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuși au fost apucați de o mare spaimă și au luat-o la fugă ca să se ascundă! Eu am rămas singur și am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, fața mi s-a sluțit și am pierdut orice vlagă.” Observăm că se reia aceeași experiență oferindu-se mai multe detalii.
Ce se mai poate spune despre acest subiect?
Detaliile menționate relevă o cedare a puterilor fizice în fața unei expuneri informaționale copleșitoare. Prin intermediul vederii ne sunt comunicate în mod obișnuit cele mai multe informații și nu este un fapt lipsit de importanță acela că nervul optic reprezintă una dintre cele mai dezvoltate formațiuni nervoase din organism. Expunerea la informațiile oferite prin intermediul viziunii au determinat depășirea capacității de prelucrare a naturii fizice și practic profetul a căzut în leșin. Mai departe se vorbește despre pierderea capacității respiratorii și despre necesitate unei întăriri supranaturale pentru ca profetul să primească și să redea viziunea. Trebuie bineînțeles că lucrurile scrise în cărțile profetice redau parțial ceea ce profetul a văzut cu adevărat, așa cum cărțile nu pot surprinde totalitatea experienței prin care trece autorul. De aceea, a primi o viziune nu este un lucru simplu, dată fiind natura noastră degradată din cauza păcatului.
Să trecem mai departe la înțelegerea unui alt aspect din viața unui profet și anume mustrarea conducătorilor când greșesc, dar de data aceasta în contextul Noului Testament. Vom citi din Galateni 2.11-13. „Când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă în față, căci era de osândit. În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacob, el mânca cu Neamurile; când au venit ei, s-a ferit și a stat deoparte, de teama celor tăiați împrejur. Cu el au început să se prefacă și ceilalți Iudei, așa că până și Barnaba a fost prins în lațul fățărniciei lor.” De ce oare Petru a procedat în felul acesta?
Așa cum am mai precizat în alte situații, Petru a încercat să fie „politic corect” față de evreii creștini și față de prejudecățile acestora. Nu era un lucru greșit să dorești respectarea prejudecăților celorlalți, dar în cazul de față contextul era altul. Petru nu se afla la Ierusalim, ci în Antiohia, în mijlocul unei biserici formate dintre neamuri și nu dintre iudei. Așadar, el poate câștiga pe cei câțiva iudei veniți de la Ierusalim, dar pierdea o întreagă biserică dintre neamuri. Într-un fel el era „politic corect” față de primii, dar greșea profund față de ceilalți, riscând dezintegrarea mișcării creștine, care tocmai atunci trecea la neamuri.
Cele spuse confirmă reacția lui Pavel, care a acționat așa cum citim în Galateni 2.14-16 „Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în fața tuturor: Dacă tu, care ești Iudeu, trăiești ca Neamurile, și nu ca Iudeii, cum silești pe Neamuri să trăiască în felul Iudeilor? Noi suntem Iudei din fire și nu păcătoși dintre Neamuri. Totuși, fiindcă știm că omul nu este considerat nevinovat, prin faptele Legii, ci numai prin credința în Iisus Hristos, am crezut și noi în Iisus Hristos Iisus, ca să fim socotiți nevinovați prin credința în Iisus Hristos și nu prin faptele Legii; fiindcă nimeni nu va fi considerat nevinovat prin faptele Legii.”
Recunoaștem prin aceste cuvinte lucrarea unui profet al Domnului?
La fel ca Mica sau Ieremia în fața regilor lui Israel, Pavel a atras atenția lui Petru asupra greșelii pe care o făcuse, trădând practic cauza Evangheliei și distorsionând mesajul acesteia, al salvării prin intermediul credinței în Iisus Hristos, fără faptele Legii. Pavel a dat dovadă de un curaj de excepție pe toată durata misiunii sale. Pe de altă parte, știm că el a respectat prejudecățile evreilor creștini, dar nu când predica între neamuri. El a ales să fie mai degrabă blamat de frații săi, decât ca neamurile să piardă privilegiul de a fi salvate prin credința în Iisus Hristos. Un mesager adevărat se va dedica cu tot sufletul și cu toată viața prezentării mesajului pe care l-a primit de la Dumnezeu. Să nu uităm că Pavel primise prin viziune conținutul Evangheliei pe care o predica!
Să examinăm acum o altă problemă legată de darul profetic și vom citi din 1 Petru 1.10-12. „Profeții, care au profețit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetărilor și căutării lor stăruitoare. Lor le-a fost revelat că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au anunțat acum cei ce v-au predicat Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer și în care chiar îngerii doresc să privească.”
Având în vedere aceste lucruri, putem spune că profeții au putut înțelege pe deplin mesajul pe care l-au primit?
Este clar că multe lucruri au rămas ascunse celor care au primit mesajul lui Dumnezeu, astfel înțelegem că misiunea unui profet nu este neapărat de a da interpretări asupra Cuvântului divin, cât aceea de a-l transmite cât mai bine cu putință celor cărora le este adresat. Există mesaje ce privesc generația contemporană profetului, așa cum am văzut în cazul lui Mica și a lui Ieremia, dar există și mesaje ce privesc generațiile viitoare, așa cum vedem la profetul Daniel. Într-o astfel de situație, profetului îi rămâne ascuns înțelesul deplin al celor comunicate, dar acest lucru nu scade în vreun valoarea mesajului sau autenticitatea acestuia.
Dar nu este un lucru frustrant pentru un profet să transmită un mesaj pe care el nu-l poate înțelege pe deplin?
De aceea apostolul Petru spunea că profeții au făcut din înțelegerea mesajului divin „ținta cercetărilor și căutării lor stăruitoare”. Un astfel de mesaj era cel legat de venirea lui Mesia, un eveniment cu totul excepțional, pe care ar fi dorit să îi fie contemporani. Pot să spun că profeții Vechiului Testament ar fi fost fericiți să cunoască ceea ce știm noi acum din Noul Testament. Cred că ar fi considerat că au de-a face cu cea mai de seamă favoare din partea lui Dumnezeu.
Să mai examinăm acum și o altă situație redată în 2 Samuel 7,1-7. „Când a locuit împăratul în casa lui și când i-a dat odihnă Domnul, după ce l-a izbăvit de toți dușmanii care-l înconjurau, a zis profetului Natan: Iată! Eu locuiesc într-o casă de cedru și chivotul lui Dumnezeu locuiește într-un cort. În noaptea următoare, cuvântul Domnului a vorbit lui Natan: Du-te și spune robului meu David: Așa vorbește Domnul oștirilor: Când ți se vor împlini zilele și vei fi culcat cu părinții tăi, Eu îți voi ridica un urmaș după tine; El va zidi Numelui Meu o casă și voi întări pe vecie scaunul de domnie al Împărăției Sale.”
Ce ne spune acest lucru despre misiunea unui profet de a comunica lucruri ce intră în contradicție cu dorința conducătorilor?
Un profet este direct supus autorității lui Dumnezeu, fiind responsabil pentru aducerea la împlinirea misiunii încredințate. Orice altă autoritate este secundară, inclusiv când este vorba de conducerea omenească. Deși inițial profetul Natan și-a exprimat acordul pentru planul regelui David, ulterior a fost nevoit să rectifice ce a spus deoarece dorința lui Dumnezeu era cu totul alta. Ca regulă generală, un profet se află sub îndrumarea divină, fiind necesar să consulte dorința divină ori de câte ori apar astfel de situații când este cerută îndrumarea din partea lui Dumnezeu. De aceea, un profet are datoria de a nu exprima în vreun fel lucruri care ar veni în contradicție cu dorința divină sau care ar trebui să fie rectificate ulterior ca urmare a primirii revelației divine. Un profet este doar un instrument umil în mâna atotputernică a lui Dumnezeu.
