Finalul oricărui lucru poate fi anunțat atât de un fapt banal, cât și de unul ieșit din comun, grandios. De-a lungul timpului s-a putut observa că nu este neapărat nevoie să existe o perioadă de agonie înainte ca o civilizație să dispară din istorie. Căderea poate surveni chiar și după un mare moment de apogeu, fapt pentru care este util să privim la cauze înainte de a ne da seama ce anume a provocat o astfel de evoluție a evenimentelor. 

În mai multe ocazii am comentat relatările din cartea lui Daniel din primele capitole, ce surprind situația deloc confortabilă a evreilor luați ca robi în Babilon. Dacă la început s-a putut constata o relativă toleranță despre obiceiurile și religia lor, ulterior, datorită sistemului totalitar de conducere, drepturile aveau să fie restrânse, ajungându-se la situații dramatice în genul celor menționate în capitolul 3, când trei tineri iudei au fost aruncați în foc din cauză că au refuzat adoptarea practicilor idolatre ale stăpânitorilor. 

În plus, disprețul continuu și abuzurile la care au fost supuși acești oameni deportați din propria țară au fost suficient de profunde pentru a răni și altera sentimentele de încredere în Dumnezeu sau în providența Sa așa cum fusese manifestată în timpurile străvechi. Singuri într-o țară cu obiceiuri străine, cu numele schimbate conform cu limba și tradițiile din Babilon, supuși unei presiuni de asimilare dintre cele mai agresive, evreii aveau treptat să îți piardă conștiința de apartenență la un alt spațiu cultural, complet diferit de cel în care se aflau ca robi. 

Cu toate acestea, istoria a mers mai departe urmând legile ei imuabile prin dinamica unor evenimente ce pregăteau prăbușirea de mai târziu și astfel, în timpul regelui Belșațar marele imperiu a ajuns la limita existenței sale, fiind cucerit ulterior de puterea unită a mezilor și perșilor sub conducerea regelui Cirus. Decăderea Babilonului a fost un proces ce s-a întins pe o lungă perioadă de timp în care diferiți regi au preocupați mai mult de lux și fast, decât de rezolvarea problemelor administrative și militare al întinsului imperiu. Fără a se da atenție ridicării unor noi centre de putere, Babilonul a continuat să trăiască din gloria trecută câștigată de Nabucodonosor. 

Scena descrisă în capitolul al 5-lea din cartea lui Daniel ne oferă epitaful domniei lui Belșațar, acela care a secătuit rezervele imperiului Babilonului, un personaj lipsit de pricepere și corupt în toate acțiunile sale. Astfel de guvernări au precedat mereu căderea bruscă a unor mari civilizații și lecția pe care trebuie să o învățăm este că nimic nu se poate menține pe o perioadă lungă de timp dacă nu există prevedere, cumpătare și moralitate. 

Dorința de a participa la „chefuri” care să dureze zile și nopți la rând provine de undeva din preistorie, când oamenii trăiau în condiții de precaritate maximă, singurul lor gând fiind acela de a-și procura hrană pentru a rezista agresiunii mediului ostil. De aceea, ori de câte ori se putea captura o pradă mai însemnată, întreaga obște era fericită și într-o atmosferă de fast și veselie era devorată pe o durată mai lungă sau mai scurtă, după cum era și dimensiunea ei. În urma chefului, nu mai rămâneau decât resturi alimentare, obiecte aruncate și o mizerie de nedescris, fiindcă odată cu revelația băuturilor alcoolice, astfel de petreceri deveneau o ocazie de manifestare dezordonată, ba chiar orgiastică, în care se dezlănțuia necenzurată toată animalitatea ce se află în ființa umană necivilizată. 

Acest obicei poate fi urmărit la toate culturile lumii, uneori fiind oferită chiar o justificare religioasă pentru a se câștiga din popularitatea lui. Cu toate acestea, reapariția monoteismului a impus restrângerea lui și faptul că astăzi ne putem bucura de o relativă stabilitate socială provine și din impunerea unor reguli ce restrâng astfel de tendințe spre dezordine și haos. Însă în Babilon moralitatea nu era binevenită, fapt pentru care în toiul marelui ospăț al regelui, au fost aduse vase din Templul de la Ierusalim pentru a fi servite băuturi alcoolice și pentru a fi profanat numele Dumnezeului Cel Prea Înalt prin lauda idolilor din Babilon și prin blasfemii aduse la adresa Sa.