Vom începe prin a citi următorul verset: „A doua zi, au pornit dis-de-dimineață spre pustia Tecoa. La plecarea lor, Iosafat a venit și a zis: Ascultați-mă, Iuda și locuitorii Ierusalimului! Aveți încredere în Domnul, Dumnezeul vostru și veți fi întăriți! Aveți încredere în profeții Lui și veți izbuti!” - 2 Cronici 20.20  

 

În ce context au fost zise aceste cuvinte și cum ne ajută ele să înțelegem relația dintre ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu și adevăratul succes?  

 

Cuvintele amintite au fost spuse de regele Iosafat cu puțin timp înainte de a merge la luptă împotriva unui dușman care părea invincibil, având totuși dovada victoriei dată prin intermediul profeților lui Dumnezeu. Putem spune că relația dintre ascultarea de Cuvântul divin și succes este directă în sensul în care ori de câte ori vom dovedi credință în mesajul transmis, vom fi învingători, indiferent de circumstanțele întâlnite.  

 

Dacă așa stau lucrurile, de ce oamenii au tendința de a ignora mesajul divin și de a merge înainte în confruntările vieții, considerând că este suficientă priceperea și îndemânarea lor pentru a avea succes?  

 

Trebuie să facem o distincție relativ la ce fel de succes se face referință în Biblie și ceea ce se numește în mod obișnuit a fi o realizare ieșită din comun. Succesul despre care ni se amintește în Biblie este legat de experimentarea unei credințe depline în Dumnezeu, indiferent de circumstanțele vieții și de o supunere care nu se clatină, oricât de mult ar fi încercată. Pe de altă parte, succesul poate fi perceput ca o cale de a realiza ceea ce ți-ai propus, fără a te gândi când acest lucru este în armonie sau nu cu principiile divine. Aici este de fapt diferența.  

 

Să citim acum Luca 24.13-18 „În aceeași zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de șaizeci de stadii de Ierusalim; și vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase. Pe când vorbeau ei și se întrebau, Iisus Hristos S-a apropiat și mergea pe drum cu ei. Dar ochii lor erau împiedicați să-L cunoască. El le-a zis: Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi pe drum? Și ei s-au oprit, uitându-se triști. Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: Tu ești singurul străin aici în Ierusalim, de nu știi ce s-a întâmplat în el zilele acestea?”  

 

Era normal ca ucenicii să fie triști din cauza a ceea ce se întâmplase la Ierusalim?  

 

Putem spune că era firesc să fie nefericiți ca urmare a suferințelor și morții lui Iisus Hristos, pe de altă parte problema lor izvora din faptul că ei nu puteau să vadă dincolo de realitatea imediată și să aibă percepția eternității, a împlinirii planului lui Dumnezeu. Această deficiență în a distinge planul superior al acțiunilor divine este normală pentru noi toți și ne este greu să ne dăm seama cât de important este să dovedim credință în Cuvântul divin la fiecare pas pe care îl facem în viață.  

 

Care era principala consecință a acestei atitudini de necredință a ucenicilor, așa cum am citit în versetele anterioare?  

 

Prin cuvinte directe, Biblia spune că ucenicii erau triști, deprimați, înfrânți, abătuți în cel mai înalt grad, aș putea spune că erau disperați și fără să mai poată să iasă dintr-o astfel de stare. Dezamăgirea pe care au simțit-o a fost de natură să-i zdrobească cu totul, până acolo în care pierduseră orice speranță.  

 

Poate fi ceva bun într-o dezamăgire? Este normal să ajungem într-o astfel de situație? Există vreo soluție de ieșire din impas?  

 

În mod normal nu putea ieși nimic bun dintr-o dezamăgire, rezultatul fiind o adâncire tot mai mare în mlaștina confuziei și disperării existențiale pe care sub o formă sau alta o simțim cu toții aici pe pământ. Dezamăgirea este sigură când nu urmăm planul lui Dumnezeu sau când priceperea noastră este limitată din cauza lipsei de credință și de studiere a Cuvântului divin. Totuși există soluții de ieșire din impas și de compensare a dezamăgirilor pe care le întâmpinăm de-a lungul vieții, inclusiv în relație cu Dumnezeu.  

 

Să fii dezamăgit de Dumnezeu! Cum se poate un asemenea lucru? Cum putem ajunge să nu mai avem încredere în Creatorul nostru?  

 

Ori de câte ori nu ne vom ancora viața în Cuvintele Bibliei, dezamăgirea va fi sigură în relația pe care ar trebui să o avem cu Dumnezeu, rezultatul fiind întotdeauna concretizat prin pierderea credinței. Chiar dacă nu vom avea tăria să prezentăm un astfel de lucru, el va fi experimentat și este esențial să avem un remediu eficient împotriva unor astfel de situații, pentru a evita înstrăinarea de Dumnezeu.  

 

De aceea, să citim din Luca 24.25 -27 „Atunci Iisus Hristos le-a zis: O, nepricepuților și zăbavnici cu inima, când este vorba să credeți tot ce au spus profeții! Nu trebuia să sufere Iisus Hristosul aceste lucruri și să intre în slava Sa? Și a început de la Moise și de la toți profeții și le-a tâlcuit, în toate Biblia, ce era despre El.”  

 

Ce soluție a furnizat Iisus Hristos pentru situația în care se găseau ucenicii?  

 

Soluția furnizată de Iisus Hristos este valabilă pentru toate situațiile de dezamăgire sau necredință. Astfel, prin intermediul studiului Bibliei, a rezultat imediat tot planul lui Dumnezeu despre Mesia și suferințele, moartea și învierea Sa apăreau cu o claritate ce nu putea fi pusă la îndoială. De îndată ce Biblia a fost deschisă fără prejudecată, adevărul a ieșit imediat la lumină și ucenicii au înțeles că totul era deja prevăzut de Dumnezeu, nimic nu era la întâmplare, și la fel de sigur cum a murit Iisus Hristos, El urma să învie și să meargă la scaunul de domnie Celui Veșnic.  

 

Să citim o altă experiență redată în Faptele Apostolilor 10.9 – 13 „A doua zi, când erau pe drum și se apropiau de cetate, Petru s-a suit să se roage pe acoperișul casei, pe la ceasul al șaselea. L-a ajuns foamea și a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească. A văzut cerul deschis și un vas ca o față de masă mare, legată cu cele patru colțuri, coborându-se și lăsându-l pe pământ. În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare și târâtoare de pe pământ și păsările cerului. Și un glas i-a zis: Petre, scoală-te, taie și mănâncă.”  

 

Cum a apărut pentru Petru această poruncă divină de a se hrăni în viziune cu alimente necurate?  

 

Cu certitudine, Petru nu putea să accepte ideea de a se hrăni cu alimente necurate, în conformitate cu cele revelate lui Moise. Fiind o viziune, înțelesul era metaforic, dar ideea centrală este că Petru a fost provocat să gândească dincolo de limitele culturii din care făcea parte, lucru care nu era nici simplu și nici ușor.  

 

Să citim mai departe ce a urmat „Nicidecum, Doamne, a răspuns Petru. Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat. Și glasul i-a zis iarăși a doua oară: Ce a curățit Dumnezeu, să nu numești spurcat. Lucrul acesta s-a făcut de trei ori și îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăși la cer.”  

 

Ce anume fusese curățat de Dumnezeu și nu trebuia să fie numit ca fiind necurat de Petru?  

 

Așa cum se poate citi în continuare, Petru avea probleme în ce privește transmiterea mesajului Evangheliei salvării prin Iisus Hristos către cei ce nu erau evrei. Comunitatea celor credincioși era în primejdie de a ignora lucrarea pe care Dumnezeu începuse să o facă printre neamuri. Astfel, inimile multor oameni ce nu erau iudei fuseseră deja pregătite să primească Evanghelia, dar biserica nu era în stare să distingă oportunitatea ce i se oferea prin providența divină.  

 

Putem spune că acest lucru era datorat, ca și în cazul ucenicilor ce mergeau spre Emaus, unei lipse de discernământ? Situațiile erau similare sau nu? Așa cum ucenicii nu au fost în stare să distingă semnificația împlinirii planului lui Dumnezeu prin viața, moartea și învierea lui Iisus Hristos, tot astfel în cazul de față ei nu puteau să înțeleagă lucrarea pe care o aveau de făcut, de transmitere a Evangheliei către întreaga lume. Primejdia era ca în ciuda lucrării providenței divine, ei să lase ca ocaziile să treacă, împiedicând derularea planului lui Dumnezeu pe pământ.  

 

Care era principala cauză a unei astfel de atitudini? Din ce izvora ea și cum putea fi tratată?  

 

Cauza se regăsea în lipsa unei credințe autentice în Cuvântul lui Dumnezeu și în lipsa lor de înțelegere a ceea ce fusese scris mai dinainte pentru pregătirea lucrării viitoare. Soluția nu putea fi alta decât întoarcerea la Biblie într-un mod lipsit de prejudecată, deopotrivă cu sesizarea oportunităților oferite de Dumnezeu.  

 

Putem să spunem că, dacă ucenicii ar fi avut o bună cunoaștere a Bibliei, nu ar fi ajuns într-o astfel de situație, de a neglija lucrarea față de întreaga lume?  

 

Uucenicii aveau o cunoaștere a Bibliei preluată de la farisei, care era nu era conformă cu ceea ce Dumnezeu a intențioat să comunice prin Cuvântul Său. Ei aveau deprinderi greșite de interpretare a textului biblic, ignorând înțelesul direct, clar și lipsit de speculații inutile, care se desprindea din scrierile sfinte. Metoda lor de studiu era greșită și ei trebuiau să fie corectați pentru a înțelege planurile lui Dumnezeu.  

 

Să vedem rezultatul imediat a ceea ce s-a întâmplat după ce Petru a primit planul divin de predicare a Evangheliei către întreaga lume: „Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul. Toți credincioșii tăiați împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiți când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat și peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi și mărind pe Dumnezeu.”  

 

Ce putem spune despre revărsarea Duhului Sfânt de îndată ce s-a dovedit credință în Evanghelia salvării?  

 

Semnul dat de Dumnezeu a fost clar și fără putință de a fi pus la îndoială, prin faptul că Duhul Sfânt a fost dăruit sub forma darurilor speciale ce fuseseră manifestate în Ziua Cincizecimii. Petru a înțeles imediat că lucrarea de predicare a Evangheliei nu trebuia să fie condiționată de trecerea la iudaism și că legământul încheiat de Iisus Hristos se referea la mântuirea întregii lumi. Cred că în acele clipe a înțeles mai bine cuvintele spuse de Ioan Botezătorul: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.”  

 

Prin urmare, să citim și următoarele versete „Se poate opri apa ca să nu fie botezați aceștia, care au primit Duhul Sfânt ca și noi? Și a poruncit să fie botezați în Numele lui Iisus Hristos .”  

 

A fost utilă această lecție pentru Petru?  

 

Mai mult ca sigur că Petru a înțeles că lucrarea Evangheliei avea să fie distinctă de iudaism și când apostolul Pavel avea să intervină în favoarea creștinilor dintre neamuri, el avea să fie alături de cei care primiseră botezul fără a mai trece la respectarea rânduielilor mozaice.  

 

Să citim acum despre o altă situație legată de modul în care oamenii au ales să creadă cuvintele lui Dumnezeu și vom citi din Fapte 17. „Frații au trimis îndată, noaptea, pe Pavel și pe Sila la Berea. Când au sosit, au intrat în sinagoga Iudeilor. Iudeii aceștia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna și cercetau Biblia în fiecare zi, ca să vadă când ce li se spunea, este așa.”  

 

Ce anume se descoperă prin atitudinea lipsită de prejudecată a evreilor din Berea în a primi Evanghelia lui Iisus Hristos?  

 

Pavel nu a făcut altceva decât să aplice metoda folosită de Iisus Hristos față de ucenicii care mergeau către Emaus. El pur și simplu a luat Biblia și a arătat textele care făceau trimitere la jertfa, moartea și învierea Sa. Deopotrivă, Pavel a prezentat și planul de predicare a Evangheliei către întreaga lume, lucru care se întâmpla chiar sub ochii lor, cu apelul de a se alătura celor care primeau răscumpărarea în Iisus Hristos.  

 

De ce acești evrei aveau „o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic”? Există mai multe categorii de oameni ce pretind a crede în Dumnezeu?  

 

În principiu există două categorii de oameni: cei care cred și cei care nu cred cuvintele lui Dumnezeu. În cazul de față, vedem cum cei din Tesalonic nu au crezut Evanghelia, dar nici nu au căutat să vadă când au dreptate sau nu. Este un lucru des întâlnit, ca oamenii să reacționeze cu violență față de ceea ce nu cunosc, dar fără a cerceta când lucrurile sunt justificate sau nu pentru o astfel de atitudine. Însă iudeii din Berea au dovedit un model de credință autentică, prin faptul că au studiat Biblia pentru a vedea când într-adevăr lucrurile erau conform cu ceea ce Pavel le predica.  

 

Să citim acum din Proverbe 2.1-6 „Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învățăturile mele, dacă vei lua aminte la înțelepciune și dacă-ți vei pleca inima la pricepere; dacă vei cere înțelepciune și dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul și vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înțelege frica de Domnul și vei găsi conștiința lui Dumnezeu. Căci  

 

Domnul dă înțelepciune; din gura Lui iese cunoștință și pricepere.” La ce fel de înțelepciune se referă aceste versete?  

 

Din simpla citire a acestor versete se înțelege că înțelepciunea adevărată nu este nimic altceva decât „conștiința a de Dumnezeu”, care simbolic mai este numită ca fiind „frică de Domnul”. Însă există o condiție obligatorie și anume, de a o căuta cu tenacitate, asemenea unei comori de mare valoare. Trebuie bine înțeles faptul că valorile morale nu sunt cu nimic mai prejos decât cele materiale, pe care ni le dorim cu toții. Mai mult, aceste valorile sunt eterne și au atașate promisiunea vieții veșnice.  

 

Care ar fi metoda dobândirii acestei înțelepciuni, ce se concretizează prin cunoașterea de Dumnezeu?  

 

Chiar din aceste cuvinte se deduce cu ușurință faptul că înțelepciunea autentică se obține prin primirea, păstrarea, memorarea și însușirea cuvintelor lui Dumnezeu, pe care le găsim într-un loc sigur, adică în Biblie. Dar pentru aceasta este necesar să adăugăm perseverență, rugăciune și o dorință fierbinte de a o dobândi. Biblia se descoperă doar celor care sunt căutători ce nu se dau bătuți până nu ajung la lucrul pe care și-l doresc cu pasiune.  

 

Cu alte cuvinte, un studiu biblic superficial sau chiar documentat, dar fără a dovedi pasiune, sârguință, rugăciune și tenacitate, nu va aduce în cele din urmă nici un folos real?  

 

Există o binecuvântare în orice fel de studiu biblic, dar aici vorbim despre însușirea comorii cerești, a acelei cunoștințe de Dumnezeu ce te transformă încât ajungi să fii o ființă nouă, gata de a fi luată în Imperiul veșnic. Să nu facem greșeala de a trata Biblia ca pe o simplă carte, fiindcă nu este așa. Ea este revelația cuvintelor dătătoare de viață ale lui Dumnezeu, capabile să ne transforme după imaginea Sa, fiindcă în Biblie ne este revelată Evanghelia salvării prin Iisus Hristos, cea mai de seamă comoară din toate timpurile și din toate timpurile.  

 

Cum se pot înțelege următoarele cuvinte ale Salvatorului din Matei 4.4 „Drept răspuns, Iisus Hristos i-a zis: Este scris: Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”? Ce legătură ar putea exista cu studierea cuvintelor lui Dumnezeu din Biblie?  

 

Legătura este directă, în sensul în care cuvintele Bibliei sunt asemenea alimentelor pe care le consumăm, deoarece au capacitatea de a ne zidi interior așa cum hrana ne furnizează elementele esențiale pentru corpul nostru. Prin asimilarea învățăturilor lui Dumnezeu, a Evangheliei Sale, noi suntem întăriți interior pentru a putea dovedi asemănarea cu Creatorul nostru în viața de zi cu zi. De aceea, noi nu trebuie să ne limităm doar la aspectele fizice ale vieții, ci trebuie să includem o hrănire consistentă cu Evanghelia salvatoare revelată în Biblie.  

 

Există o fericire atașată studierii Cuvântului lui Dumnezeu așa cum citim din Apocalips 1.3 „Ferice de cine citește și de cine ascultă cuvintele acestei profeții și respectă cele scrise în ea, fiindcă timpul împlinirii este aproape!”.  

 

În ce constă această fericire?  

 

Bineînțeles că există o fericire ce întrece orice altă bucurie pe care am putea să o avem, dacă gustăm din puterea regeneratoare a lui Dumnezeu, împărtășită prin intermediul cuvintelor Sale, când vezi transformarea interioară datorată hrănirii cu învățăturile Sale dătătoare de viață și când imaginea lui Iisus Hristos devine a ta. Să mă exprim mai direct, fiindcă aici nu este vorba de un joc al imaginației, dacă dovedim credință în Dumnezeu viața noastră se schimbă în sensul cel mai concret al cuvântului.  

 

În acest sens, să citim Ioan 5.39 „Cercetați Biblia, fiindcă socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” Care este subiectul central al Bibliei?  

 

Cu certitudine, subiectul central nu poate fi altul decât „mărturia lui Iisus Hristos”. Evreii aveau tot felul de metode de studiu biblic, pornind de la ideea că în ele este cuprinsă viața veșnică. Realitatea este că oricât de înalte ar fi învățăturile biblice, ele nu pot oferi prin ele însele viața lui Dumnezeu, ci ele sunt doar o mărturie, o trimitere către Cel care ne poate oferi acest dar, adică spre Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Salvatorul nostru. De aceea, orice studiu biblic autentic ne va conduce la o relație vie cu Persoana Sa.  

 

Cred că una dintre cele mai frumoase revelații ale lui Iisus Hristos o avem în Isaia 53.4-6 „Totuși, El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El și prin rănile Lui suntem vindecați. Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.”  

 

Ce putem spune despre mesajul ce ne este adresat prin aceste cuvinte?  

 

În doar câteva versete avem expusă taina salvării prin substituția lui Iisus Hristos în ce privește aplicarea dreptei judecăți distrugătoare a lui Dumnezeu împotriva noastră, a celor păcătoși. Aceasta este Evanghelia, adică faptul că Fiul Său a murit în locul nostru, pentru ca noi să beneficiem de binecuvântarea vieții veșnice. Dacă realizăm acest lucru, o schimbare se va produce în interiorul nostru și transformarea după imaginea Sa va începe să se manifeste în noi.  

 

Să privim acum lucrarea binecuvântată pe care Iisus Hristos a desfășurat-o în timpul vieții Sale de pe pământ din Matei 4.23-25. „Iisus Hristos străbătea toată Galileea, învățând pe norod în sinagogi, predicând Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință care era în norod. I s-a dus vestea în toată Siria; și aduceau la El pe toți cei ce sufereau de felurite boli și chinuri: pe cei îndrăciți, pe cei lunatici și pe cei slăbănogi; și El îi vindeca. După El au mers multe noroade din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea și de dincolo de Iordan.”  

 

Cum am putea să expunem în câteva cuvinte lucrarea pe care a desfășurat-o Fiul lui Dumnezeu pe pământ?  

 

Cuvântul cheie în înțelegerea salvării este cel de „vindecare”. În acest sens avem în vedere deopotrivă partea fizică și cea mentală, fiindcă noi avem nevoie să fim tratați de toate relele ce au decurs în urma căderii în păcat. Fără Iisus Hristos vom fi pierduți pentru vecie, dar cu El vom fi vindecați și transferați în Imperiul veșnic. Prin credință în Cuvântul lui Dumnezeu noi dovedim o înțelepciune ce ne va conduce afară din această lume plină de manifestările păcatului, în care bolile și chinurile de tot felul sunt la ordinea zilei. Prin credință în Iisus Hristos vom fi luați din această „zonă crepusculară” a amestecului dintre bine și rău, în care răul apare sub eticheta binelui și binele ni se pare a fi ceva rău. Luând aminte la mărturia Bibliei vom fi transformați pentru eternitate.  

 

Prin urmare, ce înseamnă să urmezi pe Dumnezeu și să dovedești credință, chiar și în clipele când se pare că totul este lipsit de speranță sau chiar pierdut?  

 

Acest lucru presupune să cunoști Cuvântul Său, să-l studiezi într-o manieră vie și transformatoare, să te raportezi la Persoana revelată prin intermediul său, adică la Iisus Hristos, și să fii transformat după imaginea Sa. Adică înseamnă să fii înțelept pentru eternitate!