Întotdeauna când va trebui să-l urmezi pe Dumnezeu, vei constata că mai devreme sau mai târziu vei ajunge într-o pustie, un loc neplăcut în care va fi necesar să treci printr-o experiență de rescriere a identității personale și de reevaluare a scopului vieții. Un astfel de timp trebuie să conducă la abandonarea oricărei forme de politeism și la revelația fundamentelor monoteismului originar. Prin disciplina contemplației active, precum și prin studiul revelației, orice persoană aflată sub semnul timpului pustiei poate să avanseze pe drumul ce leagă Sinaiul, sau momentul chemării, de Țara Promisă, sau punctul final al călătoriei către Marele Autor. 

Dar să nu îți închipui că politeismul renunță așa de ușor la pretențiile sale asupra ta. Pofte de nestăvilit, teama, nemulțumirea, murmurul și revolta sunt doar câteva dintre formele sale de manifestare. Trebuie înțeles, că niciodată politeismul nu cedează fără luptă și câmpul de bătălie se află în chiar inima ta, adică în mintea și în sufletul tău. Închinarea la zei și imagini cioplite reprezintă doar manifestarea exterioară a unei anumite atitudini interioare, o reflectare a necunoașterii și respingerii Marelui Autor. Dar pentru început să observăm elementele ce compun cartea Numeri, sau a patra carte a Bibliei. 

În primul rând, numele ar putea să te nedumerească, dar el reflectă experiența celor patruzeci de ani numărați sau hotărâți pentru evrei să stea în pustie, adică nici în Egipt țara din care plecaseră, nici în Palestina țara în care urmau să ajungă. Aș putea spune că experiența acelei perioade se aseamănă cu aceea a unei „zone crepusculare”, întunericul și lumina suprapunându-se în proporții variabile și în tonalități uneori imposibil de identificat pe deplin. Prin urmare, în acest tărâm al realității și umbrei, evreii au trecut printr-un proces de purificare destinat să elimine definitiv orice urmă de politeism și să cunoască pe Marele Creator al cerului și al pământului. 

Pentru început, cartea Numeri ne înfățișează recensământul făcut în rândul triburilor lui Israel, precum și organizarea taberei din pustiu prin așezarea a câte trei triburi către fiecare punct cardinal: nord, sud, est și vest. La mijloc a fost dispus tribul leviților și familiile preoților în jurul Cortului Întâlnirii, sau al Templului mobil, unde se manifesta prezența divină. Această dispunere a triburilor reliefa unitatea pe care trebuia să o aibă națiunea în jurul credinței monoteiste în Dumnezeul creator al cerului și al pământului. 

În afară de alte reguli de organizare a taberei și de feluritele îndatoriri ale preoților, leviților și ale întregului popor, cartea Numeri ne relatează și modul în care toate aceste triburi trebuiau să se grupeze pentru a înainta prin pustiu. Astfel, în fruntea națiunii mergea prezența divină deschizând calea. După aceea mergeau șase triburi, la mijloc erau leviții și preoții ducând părțile componente ale Cortului Întâlnirii și după ei veneau celelalte șase triburi evreiești. Ordinea trebuia să fie menținută mereu, fapt ce oferă imaginea unei mari oștiri ce înainta invincibil prin pustie, având mereu în mijloc simbolurile prezenței divine, ca o comoară scumpă și de mare preț. 

Din nefericire, spiritul de nemulțumire a pus repede stăpânire peste națiune, până acolo încât dorința întoarcerii în Egipt a devenit tot mai puternică. În loc să grăbească intrarea în Palestina, această atitudine avea să conducă la rămânerea evreilor în zona crepusculară timp de patruzeci de ani până când o nouă generație avea să se ridice, care să fie capabilă să se desprindă complet de politeismul interior și să adere ferm la monoteism. Episodul cel mai dramatic al cărții Numeri a fost acela în care Dumnezeu a dat ordin de înaintare pentru cucerirea Palestinei și evreii au refuzat să dea curs acestei porunci divine fiindu-le teamă de locuitorii țării, mult mai experimentați în arta războiului decât ei. Acest moment istoric ratat ca oportunitate de a merge înainte în împlinirea scopului chemării pe care acești oameni au primit-o, avea să conducă la o așteptare pe durata vieții unei generații, vârsta medie la acea dată fiind de patruzeci de ani. 

Alături de relatarea mai multor tentative de contestare a autorității lui Moise și chiar de lichidare a lui, un alt moment încărcat de dramatism a fost acela al încercării de a se folosi magia împotriva națiunii alese de Dumnezeu. Nu era prima oară când vrăjitoria era utilizată împotriva celor care au ales să-l urmeze pe Dumnezeu. Forța politeismului întotdeauna a rezidat din puterea magică a zeilor transmisă sub o formă mai mult sau mai puțin directă preoților și profeților care îi slujeau de a stăpâni elementele naturii și mintea umană. 

De fapt, toate încercările din zona crepusculară a pustiei, au avut de fiecare dată o cauză ascunsă, imposibil de detectat doar prin contemplarea exterioară a lucrurilor. Până în clipa de față am vorbit despre politeism ca fiind doar produsul imaginației preoților și al celor interesați în guvernarea maselor, dar trebuie înțeles că toate aceste eforturi destinate distrugerii monoteismului originar au avut o cauză mult mai profundă, fiind rezultatul acțiunii unor ființe cerești răzvrătite împotriva lui Dumnezeu. Folosind forțe oculte, aceste ființe au reușit să pună stăpânire pe mintea umană și să o direcționeze spre neascultare și fapte rele, contrare intenției divine. Astfel, putem vorbi despre un politeism ascuns în interiorul naturii umane, o conexiune cu aceste personaje malefice, care au acționat de multe ori la un nivel ce trece dincolo de ceea ce poate conștientiza în mod direct omul. 

Dacă ne referim la poporul evreu în pustie, vom observa cum în repetate rânduri nemulțumirea și revolta au pus stăpânire în mod inexplicabil pe dispoziția lor interioară. Cauza magică, ocultă, nu putea fi imediat intuită. Aceeași realitate, care ar fi trebuit să conducă la creșterea încrederii în Dumnezeu, era interpretată în sens opus, instigând la nesupunere și întoarcere în Egipt. Însă evreii nu erau pe deplin conștienți de faptul că din zona crepusculară nu se putea ieși viu decât în Palestina și numai prin credință în Marele Autor, drumul de întoarcere în Egipt fiind în modul cel mai clar exclus. De fapt, monoteismul originar nu a fost decât parțial revelat în religia mozaică. Revelația deplină avea nevoie de mai multe etape, în care venirea lui Mesia. Amintită pentru prima dată explicit în cartea Numeri, era cea mai importantă. Monoteismul mozaic însă refăcea o legătură peste timp cu varianta originară, fiind o punte către ceea ce avea să urmeze, fără a fi însă stadiul ultim. 

Însă zona crepusculară a pustiei a rămas ca o ilustrare vie a faptului că în final, amestecul dintre lumină și umbră te poate călăuzi fie spre Țara Promisă, fie spre mormânt. Pustia a fost un loc în care credința în Dumnezeu a trebuit să se lupte cu forțe magice acționând direct asupra minții umane. Ea a fost un câmp de luptă purtat în interiorul celor care aleseseră să-L urmeze pe Dumnezeu, un teritoriu al ispitirii extreme în care doar cei care au avut o voință puternică au putut să învingă. Prima confruntare magică menționată în Biblie a fost în grădina Edenului, când omul a cedat sugestiei de neascultare. Atunci monoteismul originar a fost subminat în interiorul minții umane prin inventarea unei divinității colective, omul fiind deopotrivă luat în considerare pentru zeificare alături de ființele cerești răzvrătite prin promisiunea că „va fi la fel ca Dumnezeu”. 

În acele clipe politeismul a pătruns pe planeta Pământ. Toată evoluția ulterioară a umanității a fost marcată de această gândire ostilă lui Dumnezeu și în cartea Numeri avem ocazia să observăm cum mințile celor care aveau încredere în Marele Creator au fost subjugate în mod subconștient pentru a rămâne captive în revoltă. În afară de o foarte mică minoritate, tot poporul din pustie a fost luat în stăpânire de ființele cerești răzvrătite atât în episodul neascultării de Dumnezeu la intrarea în Palestina, cât și în cel al atracției de a se uni cu națiunile politeiste din jur, lucru ce a condus la pierderea memoriei existenței lui Dumnezeu. 

Prin intimidare, dar și prin ademenire, prin vorbire înșelătoare, dar și prin magie, toți cei ce au trecut prin zona crepusculară au trebuit să facă față luptei dintre bine și rău, dintre lumină și întuneric. Dar despre reperele ce au fost necesare pentru a se ieși din zona crepusculară a pustiei, vom vorbi în următorul episod dedicat cărții Deuteronom. Prin urmare, regăsirea monoteismului primordial a presupus o ieșire din Egipt, sau din politeismul declarat, o trecere prin tărâmul „umbrelor”, al luptei cu politeismul întipărit în ființa umană și o ieșire victorioasă în Țara Promisă. Așadar, nu avem timp să ne plictisim pe planeta Pământ, ci mereu vom avea ceva nou de învățat, până când memoria monoteismului originar va fi refăcută pe deplin în ființa umană.