Să mergem mai departe pentru a urmări alte dovezi ale divinității lui Iisus Hristos, lucru care să ne confirme credința pe care o avem în El: „Iisus Hristos a străbătut pe jos tot ținutul Galileii, învățând în sinagogile evreilor, predicând Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință a poporului. Veștile despre El au ajuns în toată Siria. Chiar și de acolo veneau toți cei bolnavi având cele mai diverse afecțiuni și suferințe, alături de cei demonizați, epileptici și paralitici, iar El i-a vindecat pe toți. Mulțimi mari Îl urmau din toată Galileea, din Decapolis, din Ierusalim și Iudeea, ba chiar și de dincolo de Iordan.” - Matei 4.23-25  

 

Cum putem să înțelegem lucrarea de vindecare pe care o făcea Iisus din Nazaret? De ce putem să vorbim despre o manifestare a divinității Sale?  

 

Pentru mulți evrei, lucrarea pe care o făcea Iisus din Nazaret era doar a unui vindecător, dotat cu anumite capacități mai deosebite, pentru a aduce vindecare celor afectați de felurite boli. Astfel, ei nu puteau discerne caracterul supranatural a ceea ce făcea Iisus Hristos și ei nu puteau să vadă pe Dumnezeu întrupat în natură omenească. Iar marile mulțimi de oameni care Îl urmau, nu doreau altceva decât vindecare și mai puțin să înțeleagă faptul că înaintea lor era chiar Mesia.  

 

Cu alte cuvinte, oamenii căutau doar să beneficieze de darurile mai deosebite ale unui om, considerat un fel de medic, și nicidecum ca un trimis al Domnului?  

 

Caracterul lucrării Sale era în mare parte puțin înțeles la acea dată, fiindcă oamenii, în lipsa confirmării date de învățătorii religioși ai timpului, nu puteau discerne realitățile cutremurătoare la care luau parte. Deși putem spune că aceste minuni de vindecare erau dovezi clare ale divinității și misiunii lui Iisus Hristos, totuși la acea dată ele nu erau privite ca atare. Mai degrabă ulterior, rememorând cele relatate, comunitatea celor credincioși avea să înțeleagă pe deplin ce se întâmplase.  

 

Putem vorbi despre un fel de „orbire a percepției” care îi afecta pe cei ce erau contemporani cu Iisus Hristos, ca posibilă explicație a ceea ce s-a întâmplat atunci?  

 

Pe de o parte avem de-a face cu o neputință de a vedea pe Dumnezeu în persoana lui Iisus Hristos, cauzată în mare parte de teologia ce ignora Biblie a învățătorilor Legii. Pe de altă parte, oamenii nu erau dispuși să-L accepte pe Iisus Hristos, fiindcă aceasta îi obliga să își recunoască propriile păcate și astfel, îi determina să-și schimbe viața pe care o trăiau, de neascultare de Dumnezeu.  

 

De ce regenerarea interioară era atât de greu de acceptat? În fond, dovada vindecării de suferințele fizice mărturisea despre caracterul sfânt și benefic al învățăturilor lui Iisus Hristos, corect?  

 

Regenererea corpului și minții este cel mai greu de acceptat, fiindcă necesită o profundă reformă a vieții, o schimbare temeinică a priorităților pe care le avem. De regulă dorim să fim eliberați de suferințele fizice, când este vorba de latura interioară, avem tendința să ne dăm înapoi, fiindcă dorim să păstrăm ceea ce ne place, ce ne convine. Ori din păcate, ce ne place are de-a face cu satisfacerea poftelor și practicarea unor obiceiuri vătămătoare. Cred că acest lucru este universal valabil, fiindcă avem cu toții aceeași natură și lucru care se poate urmări din istoria creștinismului, biserica a avut atât de multe probleme în a urma pe Iisus Hristos. Dar aici este un pericol foarte mare, de a rămâne doar cu niște binecuvântări temporale și de a pierde lucrul cel mai de valoare: viața veșnică.  

 

Să citim mai departe un alt paragraf ce ne vorbește despre dovezile minunate ale divinității lui Iisus Hristos: „Ioan a auzit din închisoare despre lucrările lui Hristos. De aceea, a trimis doi dintre discipolii săi la El. „Ești Tu Cel care trebuie să vină? Sau să așteptăm pe altul?” L-au întrebat pe Isus. „Duceți-vă și spune-ți lui Ioan tot ceea ce auziți și vedeți!” le-a răspuns Isus. „Orbii văd! Ologii umblă! Leproșii sunt curați! Surzii aud! Morții sunt înviați! Săracii sunt îmbogățiți prin Evanghelie! Ferice de cel care nu-și va pierde credința în Mine!” a continuat El.” - Matei 11.2-6  

 

Care era problema în care se poticnea Ioan? De ce avea probleme în a vedea pe Mesia în persoana lui Iisus din Nazaret?  

 

Chiar și Ioan Botezătorul era sub influența teologiei fariseilor, așteptând un Mesia care avea să lupte pentru eliberarea lui Israel. Din nefericire, Ioan nu putea să înțeleagă multe dintre învățăturile cu un caracter profund moral, pe care le transmitea Iisus Hristos. De aceea, în răspunsul care i-a fost dat, s-a făcut trimitere la un text din Vechiul Testament, în care se vorbea despre lucrarea pe care avea să o facă Mesia, în genul vindecărilor, învierii morților și mai ales predicării Evangheliei. Acest ultim aspect era cel mai important dintre toate, fiindcă arunca lumină și asupra primelor două.  

 

Putem spune că Ioan se poticnise, tocmai fiindcă nu dăduse atenție Evangheliei pe care o predica Iisus Hristos?  

 

Dacă ar fi dat atenție nu ar mai fi pus o astfel de întrebare, care dovedea de fapt ignoranță în cunoașterea învățăturilor pe care le predica Iisus din Nazaret. De fapt, în textul citat nu se vorbește în nici un fel despre o eliberare a lui Israel de sub dominația Romei, ci mai degrabă despre o reformă interioară profundă, la care era chemat poporul lui Dumnezeu. Problema evreilor, și de fapt problema noastră, este că avem nevoie să fim eliberați din robia păcatului, de acele obiceiuri vătămătoare ce ne țin robi păcatului. Mai mult chiar, avem nevoie de lucrarea de vindecare interioară pe care numai Iisus Hristos o poate oferi, fiindcă doar El este Salvatorul lumii.  

 

De ce oare Ioan Botezătorul nu a reușit să înțeleagă aceste lucruri? În fond era un om al lui Dumnezeu și în cele din urmă a murit ca martir din cauza nevinovăției.  

 

Nu avem detalii istorice precise, dar între lucrarea lui Ioan Botezătorul și cea a lui Iisus din Nazaret au existat diferențe majore, precum și o evoluție distinctă. Evanghelia predicată de Ioan Botezătorul reflecta doar parțial Evanghelia predicată de Iisus. În mod esențial, Ioan Botezătorul atrăgea atenția asupra Celui ce urma să vină după el, în timp ce Iisus Hristos atrăgea atenția despre Sine și la misiunea Sa. Se pare însă că Ioan Botezătorul, deși face prima afirmație despre Iisus Hristos ca „Miel al lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii”, ulterior a pierdut din semnificația celor rostite.  

 

Există riscul pentru noi de a face afirmații valabile, pe care să nu le putem înțelege ulterior? Sau mai bine zis, ale căror semnificații să ne rămână ascunse?  

 

Tendința noastră ca oameni este de a uita ce am spus ieri, sau chiar acum câteva clipe, fiindcă alte lucruri ne solicită atenția în clipa de față. Sunt multe lucruri de valoare care au fost spuse de-a lungul timpului de diferite persoane în anumite ocazii, dar a spune și a face reprezintă două lucruri complet diferite. Putem vorbi despre frumusețea eternității, despre ce este scris în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca imediat ce am terminat ce avem de spus, să ne comportăm într-un mod cu totul diferit, de parcă s-ar fi produs o schimbare majoră într-o clipă. Pentru a fi consecvent cu ceea ce spui, trebuie să existe o întipărire în suflet a tot ce ai afirmat.  

 

Cu alte cuvinte, putem să exprimăm afirmații ce au un caracter logic, bazat pe o anumită judecată, și în același timp viața noastră să fie complet diferită de cele spuse?  

 

De la natură suntem înzestrați cu capacitatea de a ne disimula gândurile în spatele cuvintelor. Vorbim pentru a plăcea celor din jur și gândim pentru a ne plăcea nouă înșine. De aceea, există o diferență majoră între ceea ce se pare că suntem și ceea ce suntem cu adevărat. Doar când Duhul Sfânt ia în stăpânire inima noastră, și aceasta era învățătura de bază a ceea ce predica Iisus Hristos, se produce o unire a celor două „eu-ri”, în sensul în care omul interior este transformat pentru a străluci cu putere în ce putem numi „omul exterior”. De aceea, învățătura lui Iisus Hristos era superioară, fiindcă nu se ocupa de reforma unei națiuni, ci mai degrabă, de reforma fiecărui om din această lume, fie el iudeu sau nu.