Încrederea în Dumnezeu și iubirea față de ceea ce reprezintă El sunt două atitudini ce nu pot să apară la întâmplare. De fapt, acestea sunt rezultatul unui stil de viață destinat formării și dezvoltării lor. De aceea, definirea unui sistem de educație națională prin intermediul închinare a reprezentat una dintre prioritățile activității de conducător al lui Moise. În opoziție cu principiile anterior enunțate, sistemele politeiste se bazau pe o teamă superstițioasă față de niște zei capricioși, având o dispoziție schimbătoare la fel ca direcția adierii vântului. În plus, adorația față de aceste zeități nu era rezultatul iubirii, ci reprezenta de cele mai multe ori o lingușire forțată, inerent fățarnică, încadrată într-un sistem complicat de ritualuri. De aceea, neîncrederea și ura se întăreau în inima unor astfel de închinători, conducând la multe alte rele în compromiterea profilului lor moral. 

Trebuie bine înțeles faptul că esența monoteismului originar nu s-a găsit niciodată în aderarea oarbă, plină de frică, a unui zeu tiran, capricios și lipsit de sentimente. Așa era politeismul, o plăsmuire izvorâtă din imaginația oamenilor, însă monoteismul autentic a fost dintotdeauna diferit. De aceea, dacă ne aplecăm asupra studiului Bibliei trebuie să înțelegem că scopul nostru este de a identifica acea religie străveche a umanității, uitată de-a lungul veacurilor prin trecerea la politeismul declarat, după aceea la cel ascuns sub o formă pseudo-monoteistă, urmată de ultima Mare Uitare, adică de politeismul materialist din timpul prezent. 

De fapt putem vorbi de mai multe Mari Uitări produse de-a lungul veacurilor în perioada ce a trecut de la ultima Mare Distrugere, adică de la Potop. Astfel, prima Mare Uitare s-a produs prin trecerea de la monoteismul originar la politeismul declarat în perioada de formare a limbilor și popoarelor acestei lumi, conducând la mitologii naționale, având rolul de a menține unitatea și tradiția acestora. Soluția de contracarare a fost aceea de a menține nuclee de credință atașate monoteismului originar și ulterior de începere a unui proces de refacere a memoriei colective a umanității prin înființarea religiei mozaice. 

Acest lucru a condus la o competiție nemiloasă dintre cele două religii, lucru ce necesita definirea unui sistem monoteistă adecvat celor ce urmau să adere din cadrul politeismului. Practic, s-a plecat de la un nucleu monoteist din Mesopotamia, mai precis din zona cetății Ur, prin alegerea unui descendent semitic și anume a lui Terah și după aceea a lui Avram, pentru a migra în zona hamitică a Palestinei și a întemeia ulterior un monoteism având o bază etnică prin descendenții lui Avraam, adică evreii. 

Această etnicizare a monoteismului avraamic și ulterior a celui mozaic, a condus la multe dificultăți de înțelegere a monoteismului originar. De fapt, religia evreilor, adică a urmașilor închinătorilor monoteiști din Ur, descendenți ai lui Sem pe linia lui Eber, a reprezentat prima Mare Refacere a memoriei colective a umanității, destinată a pregăti următoarele etape în revenirea adevăratei religii pe pământ. Etnicizarea religiei mozaice a fost necesară din rațiuni de comunicare cu un mediu cultural bazat pe particularități naționale de natură istorică și lingvistică. 

Ca un preambul la prezentul studiu mai precizez faptul că a doua Mare Refacere a constat în extinderea la nivel mondial a monoteismului pe filieră creștină prin îndepărtarea abordării etnice și trecerea la o religie transnațională. Iar ultima Mare Refacere va readuce în întregime monoteismul originar, declanșând în mod inevitabil sfârșitul istoriei perioadei prezente prin a doua Mare Distrugere, urmată de intrarea într-o nouă dimensiune a umanității, planetei Pământ și a universului în care ne găsim. Politeismul declarat, cel ascuns, sau falsul monoteism, și cel materialist reprezintă triada Marilor Uitări ce au afectat conștiința colectivă a umanității în pierderea cunoștinței prezenței Marelui Autor al universului. În opoziție se află cele trei Mari Refaceri a conștiinței colective a umanității, ce va avea drept rezultat dobândirea identității pierdute prin Marea Cădere de la începuturile istoriei omului pe pământ. 

Revenind la cartea Levitic, putem spune că aceasta a fost destinată cultivării încrederii și iubirii față de Dumnezeu, Marele Creator al cerului și al pământului prin intermediul iertării, curățirii și acceptării celor ce deveniseră națiunea Sa, precum și a oricărui om ce dorea să se supună autorității Sale. Astfel, pentru început este înfățișat sistemul de jertfe din cadrul Templului transportat de evrei de-a lungul călătoriei lor din Egipt către Palestina. După aceea, sunt oferite informații despre modul în care a fost consacrat acest Templu de Moise și Aaron, care a fost primul om numit ca mare preot. Mai departe vom citi despre diferitele reguli de îndepărtare a vinovăției personale sau colective în cadrul religiei mozaice. De asemenea, o secțiune cu totul aparte face referință la sistemul de sărbători instituit pentru menținerea vie a conștiinței prezenței divine. Mai întâi, ne punem întrebarea legitimă asupra nevoii unui sistem de jertfe. Cum putea uciderea unor animale nevinovate să exprime bunătatea și îndurarea lui Dumnezeu? 

De fapt, monoteismul originar a avut drept element central noțiunea de jertfă de la începuturi, încă din timpul religiei de familie a lui Adam, la care se face referință prin relatarea incidentului petrecut între Cain și Abel. O altă menționare a acestei practici apare în timpul lui Noe și ulterior a lui Avraam. Pe de altă parte, ar fi greșit să credem că această practică brutală reprezenta idealul închinării la Creator. Abia prin întruparea Sa și jertfirea Sa în favoarea noastră putem dobândi adevăratul înțeles al sistemului de jertfe. Dar ce rost aveau toate acele reguli de curățire personală? În ce măsură am putea vorbi despre o aplicabilitate dincolo de timpul când au fost date? 

Ideea centrală a acestor cerințe era de a menține starea de inocență morală a închinătorilor. Acest principiu nu are cum să se schimbe. Prin intermediul jertfei se dobândea starea de nevinovăție și prin regulile de curățire, aceasta era menținută. 

De aceea, regulile de curățire completau sistemul de jertfe cizelând un anumit stil de viață din partea închinătorilor. Mai departe, mai multe sărbători religioase erau stabilite având drept scop întipărirea în conștiința colectivă a națiunii a elementelor fundamentale ale închinării la Creator, în contextul eliberării din politeismul declarat al Egiptului și națiunilor din acea timp. Alături de sistemul de jertfe și de regulile de curățire, sărbătorile ofereau ocazia de bucurie pentru starea de inocență primită de închinători din partea Creatorului. 

Toate aceste lucruri menționate aveau însă în centru Templul consacrat lui Dumnezeu, locul în care omul avea ocazia să se întâlnească direct cu Creatorul său. De aceea, elementul cel mai important al cărții Levitic este reprezentat de consacrarea închinătorilor prin actul recunoașterii lui Dumnezeu, ca fiind singura autoritate în cer și pe pământ. De fapt, această idee de teocrație exprimă în cel mai înalt grad idealul unui univers nu doar creat, ci și condus de Marele său Autor. De aceea, alături de cartea Genezei, care ne relatează originile lumii în care trăim, precum și de Exod, care exprimă ieșirea din politeism, cartea Levitic ne conduce la o închinare bazată pe recunoașterea Creatorului în toate aspectele vieții, fapt ce conduce inerent la starea de inocență a închinătorilor deveniți supuși fideli ai Împărăției Sale. Dar despre contra-atacul politeist sub forma necredinței și dorinței de întoarcere în Egipt, vom vorbi în episodul următor.