Aducerea la existență a primei națiuni monoteiste nu a fost un lucru simplu. S-a pornit de la un mic nucleu de oameni credincioși din Mesopotamia, din care a fost format printr-un lung proces de selectare și rafinare un grup social numeros, care ulterior în Egipt pe parcursul a peste patru sute de ani a devenit o mare mulțime. Această națiune fără istorie, desconsiderată și înjosită de egipteni a dobândit conștiința de sine și memoria pierdută pe parcursul unei anevoioase școli din pustie timp de patruzeci de ani, adică o zecime din perioada egipteană. 

La finalul acestui interval, națiunea formată din descendenții lui Avraam era gata să formeze primul stat teocratic din istorie, un proiect grandios, destinat refacerii conștiinței colective a umanității despre Marele Autor al cerului și pământului. Însă înainte ca mandatul lui Moise să se fi încheiat, era necesară o repetare a învățăturilor de bază primite din partea lui Dumnezeu. Marele pericol era ca națiunea nou constituită să se întoarcă la politeism și astfel, să fie compromis întregul plan de refacere a umanității. De aceea, cartea Deuteronom se constituie ca un manifest deschis împotriva oricărei forme de politeism, o respingere a compromisului și tentației de a reveni în rândul „lumii”, pierzându-se conștiința Marelui Creator. În cumpănă se afla întregul destin al omenirii, de menținerea vie a flăcării credinței în singurul Dumnezeu depindea evitarea unei catastrofe distrugătoare similare cu potopul. Existența și distrugerea omului de pe pământ se aflau într-o strânsă legătură cu extinderea monoteismului originar de la indivizi izolați la o națiune bine constituită, aceasta fiind o etapă intermediară pentru extinderea transnațională de mai târziu. 

Este posibil să privim Vechiul Testament doar ca o cronică a istoriei evreilor, dar acest lucru ar fi o mare greșeală. Etapa națiunii monoteiste era esențială pentru recuperarea umanității și aducerea ei în armonie cu Dumnezeu și cu întregul univers. De aceea, în religia mozaică au fost încorporate învățături profunde despre transformarea interioară realizată prin credința în Marele Creator, precum și elemente importante de justiție divină și de principii morale avansare, destinate să educe marea națiune a evreilor în a deveni reprezentanți ai autorității lui Dumnezeu pe pământ. Astfel, prin înființarea primului stat teocratic, aflat sub directa îndrumare a lui Dumnezeu, se realiza un pas decisiv în eradicarea oricărei forme de răutate și nelegiuire de pe pământ. 

Structura cărții Deuteronom, nume ce se traduce prin „a doua lege” sau „repetarea legii”, este logică și ușor de urmărit, fiind o sinteză a discursurilor ținute de Moise înainte de terminarea mandatului său de conducător. Astfel, pentru început Moise a relatat în scurte cuvinte istoria călătoriei prin pustiu a națiunii alese timp de patruzeci de ani. Această perioadă a fost presărată cu nenumărate evenimente nefericite, destinate să-i deprime pe evrei, să le inducă o stare de nemulțumire, care în final să conducă la revoltă și la abandonarea credinței în Dumnezeu. Cu certitudine, pentru Moise, tentația de a abandona a fost continuă, fiind nevoit în multe ocazii să stea singur împotriva mulțimii potrivnice a celor nemulțumiți și să își pună în primejdie propria viață în confruntarea violentă cu indisciplina unei națiuni ce nu știa să asculte decât de biciul egiptenilor. 

În continuare, Moise a repetat în mod sintetic poruncilor divine, îndemnând națiunea să persevereze prin intermediul unei educații continue în respectarea codului de legi transmis de Dumnezeu. S-ar putea să ne plictisească astfel de detalii legate de reguli ce nu mai sunt de actualitate în ce privește litera lor, dacă am studia cu atenție principiile care au stat la baza lor, atunci am putea distinge fundamentele monoteismului originar, redat într-o mare măsură simbolic în cadrul religiei mozaice. Uneori, avem tendința să lecturăm superficial cartea Deuteronom, fără a fi în stare să discernem aceste nivel profund al revelației divine și astfel, să rămânem doar cu o impresie superficială a ceea ce Marele Autor dorește să ne comunice astăzi în circumstanțe diferite față de acele vremuri. 

De exemplu, sistemul de jertfe și descrierea cu multe detalii a acestuia, se constituie ca un mare obstacol pentru citirea Bibliei, din cauza lipsei de înțelegere a fundamentelor acestor rânduieli și a ignorării intenției divine pentru toate generațiile de oameni ale planetei Pământ. Însă acest sistem de jertfe, nu reprezenta altceva decât modalitatea cosmică de transfer a vinovăției rezultate în urma Căderii asupra unui element intermediar, mai precis asupra unei ființe nevinovate, ce urma să primească pedeapsa divină hotărâtă asupra celui păcătos. Identitatea acestei ființe nu este dezvăluită, ea fiind acoperită prin reprezentări simbolice în genul animalelor folosite în acest scop. 

Monoteismul originar nu a avut astfel de simboluri ascunse, fiind clară asocierea dintre animalul jertfit și Cel ce urma să se jertfească în numele omului. Dar religia mozaică, fiind doar o etapă intermediară în aducerea unei lumi lipsite de memoria începutului la adevărata credință. De aceea, dacă citim cartea Deuteronom, chiar dacă nu înțelegem pe deplin scopul redării simbolice a planului divin de refacere a umanității, totuși va fi util să examinăm cu atenție detaliile de valoare, care trec dincolo de acele vremuri. În continuare, Moise a încurajat pe evrei în cucerirea Palestinei, acest lucru fiind esențial în formarea națiunii sfinte, prin definirea unui teritoriu în care monoteismul originar să fie repus în drepturi, cu perspectiva revenirii Marelui Autor în mijlocul omenirii. Trebuie bine înțeles faptul, că datorită Căderii, Marele Creator a fost izgonit de pe pământul adus la existență prin dorința Sa. Iar prin politeism, îndepărtarea fizică a fost însoțită și de o sfidătoare înlocuire a poziției Sale cu închinări false și imaginate de omul degradat prin abandonarea legăturii cu Dumnezeu. 

Mai departe, Moise a îndemnat pe evrei să respecte poruncile Domnului, astfel încât prezența sfântă să rămână cu ei. Scopul renașterii unei națiuni credincioase lui Dumnezeu era acela de a oferi cadrul ca Marele Autor să se întoarcă să locuiască pe pământ. În mod paradoxal, păcatul omului nu a adus doar pierderea nemuririi de umanitate, dar deopotrivă a oferit planeta Pământ ca teritoriu ființelor răzvrătite împotriva autorității divine. Izgonirea lui Dumnezeu reprezintă cea mai de seamă vinovăție a umanității, posibilitatea reconcilierii fiind exclusă cât timp omul rămânea de partea partidei ce dorea răsturnarea ordinii divine din univers. 

În continuare, prin amintirea ocaziilor de revoltă, Moise a încercat să îi determine pe evrei să nu mai repete greșelile trecutului, fiindcă acestea urmau să devină fatale. În plus, prin intermediul avertismentelor și promisiunilor pe care aveau să le rostească de îndată ce intrau în Țara Promisă, națiunea trebuia să devină conștientă că se află într-un nou Eden, alegerea binelui și respingerea răului fiind o cerință esențială în a beneficia de prosperitatea unui ținut fertil, aflat sub protecția specială a lui Dumnezeu. 

Nu în ultimul rând, Moise a trasat sarcina de a fii distrusă idolatriei în Palestina, orice formă de politeism fiind exclusă și codul de reglementări civile, penale și levitice, grupat generic sub numele de Lege, a fost din nou amintit ca obligație continuă pentru evrei. Legătura dintre politeism și nerespectarea Legii era evidentă, fiindcă acest cod moral se baza pe închinarea la Marele Creator și pe puterea morală oferită de El în a asculta de aceste rânduieli sfinte. La final, Moise a numit în mod oficial ca succesor pe Iosua și a rostit o binecuvântare pentru întreaga națiune, cu speranța că dincolo de orizontul întunecat al viitorului, de presimțirea sumbră a neascultării, totuși o eră luminată avea să înceapă prin venirea lui Mesia, a Celui care avea să conducă la apariția deplină a monoteismului originar pe fața întregului pământ. De fapt, cartea Deuteronom încheie în mod armonios activitatea plină de abnegație și sacrificiu a unuia dintre cei mai mari lideri ai umanității. 

Niciodată până la Moise nu a mai existat o națiune care să se grupeze în jurul credinței în Viul Dumnezeu și proiectul la care a fost chemat a marcat încă o treaptă către revenirea Marelui Autor pe pământ. Privind peste veacuri, putem înțelege că anunțarea lui Mesia nu a fost întâmplătoare, ea fiind destinată extinderii la scara întregii umanități a conștiinței că Dumnezeu există, că El ne-a creat, că suntem datori să ne supunem autorității Sale și că în final El va reveni pe pământ în mijlocul celor care aleg să Îl urmeze părăsind diferitele forme de politeism și alăturându-se principiilor monoteismului originar, de care depinde totul în ceea ce ne privește. Însă despre provocările și eforturile depuse în cucerirea Palestinei în timpul lui Iosua, vom vorbi în episodul următor.