Cartea Profetului Naum – Capitolul 2  

 

Distrugătorul pornește împotriva ta, Ninive; păzește cetățuia! Ia seama la drum! Întărește-ți coapsele! Adună-ți toată puterea!  

 

Distrugătorul pornește. Se trece la acțiune în planul profetic și evenimentele viitoare sunt proiectate în prezent. Diferite detalii sunt redate din ceea ce urma să i se întâmple cetății Ninive. Imaginea „Distrugătorului” este impresionantă, avansând asemenea unei armate bine organizate. Există o paralelă cu urgiile ce au lovit Egiptul ca pedeapsă pentru asuprirea lui Israel și termenul „Distrugătorul” este o reluare a ideii care a stat la baza celei din urmă plăgi ce a venit asupra Egiptului, când Îngerul Domnului a adus la împlinire această lucrare (Exod 12.23). Prin urmare nu trebuie să ne gândim neapărat numai la o campanie militară, fiindcă Domnul are multe mijloace prin care Își poate împlini planurile Sale. În alte părți ale Bibliei apar mai mulți îngeri distrugători, în funcție de context. Dar odată ce Distrugătorul pornește, nimic nu îl mai poate opri.  

 

Căci Domnul așază iarăși slava lui Iacob și o face iarăși ca slava de odinioară a lui Israel, fiindcă i-au jefuit jefuitorii și le-au stricat butucii de vie  

 

Mesajul profetic nu se limitează la distrugerea dușmanului, ci deopotrivă afirmă restabilirea poporului sfânt asuprit. Observăm un proiect grandios prin care cei sfinți primesc moștenirea promisă de Dumnezeu și cei răi sunt distruși. Prin intervenție divină Israel este adus la condiția de popor sfânt al domnului, ceea ce presupune restaurarea autorității lui Dumnezeu. Este o reeditare a timpului în care Domnul conducea direct pe poporul Său și când nimeni nu putea să stea împotriva acestuia. Diferența constă că acum va fi o permanentizare a experienței îndrumării directe a lui Dumnezeu.  

 

Scuturile vitejilor săi sunt roșii, războinicii sunt îmbrăcați cu purpură; fulgeră carele de focul oțelului în ziua sorocită pregătirii de luptă și sulițele se învârtesc.  

 

Armatele Domnului sunt invincibile. Ele înaintează fără ca să poată fi oprite de cineva. Culoarea roșie, a răzbunării fără milă, caracterizează lucrarea distrugătoare. Cine poate să se opună revărsării mâniei Celui Atotputernic? În plan profetic, aceste armate vor scăpa pe Israel de asupritor. Ele vin pentru a elibera pe poporul sfânt de sub dușman și sunt o imagine a intervenției directe a lui Dumnezeu în favoarea celor credincioși. Judecata vine asupra celui ce se simțea în certitudine la adăpostul zidurilor puternice și a unor fortificații de netrecut. Mândria omului este însă deșertăciune în fața desfășurării puterii lui Dumnezeu.  

 

Uruiesc carele pe ulițe, se năpustesc unele peste altele în piețe; parcă sunt niște făclii la vedere și aleargă ca fulgerele  

 

Distrugătorul se află deja în interiorul cetății. Judecățile Domnului se răspândesc repede peste tot. Prin imagini ce trimit la asediul unei cetăți, se descoperă vulnerabilitatea celui ce se credea invincibil. Cetatea Ninive a crezut că poate stăpâni peste întregul pământ, că nimic nu poate să îi stea în cale. Dar niciodată nu s-a gândit că va avea de luptat chiar cu Dumnezeu. Conflictul pornit împotriva celor sfinți și-a schimbat cursul. Acum trebuie să se lupte pe străzile cetății, în locul pe care îl considera la adăpost de orice năvălitor.  

 

El, împăratul cetății Ninive, cheamă pe oamenii lui cei viteji, dar ei se poticnesc în mersul lor; aleargă spre ziduri și se gătesc de apărare.  

 

Împăratul ia măsuri disperate de ultimă rezistență, forțează imposibilul sperând să mai schimbe soarta războiului, chiar dacă se află în conflict deschis cu Dumnezeu. Dar chiar și aceste ultime forțe nu pot să intervină. Este prea târziu pentru a mai face ceva. Timpul ocaziilor de aur a trecut. Nici măcar acum însă el nu își dă seama de situația disperată în care se găsește. La fel ca faraonul Egiptului, el merge până la capăt în revolta sa, ca efect a împietririi conștiinței sale.  

 

Porțile de la râuri sunt deschise și palatul se prăbușește!  

 

Porțile interioare spre palat nu mai prezintă certitudine. Ultimul obstacol este îndepărtat ca și cum nu ar fi existat. El este măturat de avansarea judecății divine. Toată lupta absurdă împotriva lui Dumnezeu s-a sfârșit și rezultatul este ruina. Cei ce s-au luptat până la capăt în contestarea autorității divine, ajung să fie în cele din urmă spulberați de judecata Sa. În mod surprinzător, împăratul cetății nu a abandonat acest război zadarnic. Îndârjirea și ura împotriva lui Dumnezeu lau împietrit într-un conflict lipsit de șansa de a câștiga.  

 

S-a isprăvit cu ea: este dezgolită, este luată; slujnicele ei se vaită ca niște turturele și se bat în piept.  

 

Domnia răului s-a sfârșit. Judecata divină a pus capăt puterii răzvrătite care a cauzat atât de multă durere și suferință pe pământ. Aroganța celui ce se credea asemenea lui Dumnezeu a fost prăbușită pentru totdeauna. În zadar cei ce i-au fost slujitori se jelesc, deoarece niciodată păcatul nu va mai domni pe pământ. Chiar și amintirea lui va dispărea.  

 

Ninive era odinioară ca un iaz plin. de apă Dar iată-i că fug! Stați! Stați! Opriți-vă! Dar nici unul nu se întoarce  

 

Cei viteji în fața celor lipsiți de apărare fug acum plini de rușine, deoarece nu au putere înaintea Celui ce îi judecă. Unde este acum cel trufaș, care arunca cu vorbe, batjocorind pe Dumnezeul celor slabi și umili cu inima? Unde este oștirea ce se deda la jaf contra celor umili? Toți fug. Lașitatea i-a cuprins pe toți și nici nu îndrăznesc să mai privească în urmă.  

 

Jefuiți argintul! Jefuiți aurul! Acolo sunt comori nesfârșite, tot felul de bogății de lucruri scumpe!  

 

Lucrurile scumpe strânse prin asuprire sunt acum aruncate în mijlocul piețelor. Tot ce era de valoare este dat la iveală, smuls din mâna celor ce se simțeau în certitudine la adăpostul comorilor adunate pe nedrept. Unde mai este mândria? Unde mai sunt fala și etalarea înaintea celorlalți? O mulțime de comori au fost strânse prin jefuirea celor sărmani. Nedreptatea era ordinea zilei. Lăcomia era lege. Cel mai mare era și cel mai dedat la căpătuire. Dar Domnul a văzut toate aceste lucruri. El a pus un capăt acestei alergări nebune după vânt.  

 

Este jefuită, pustiită și stoarsă de tot! inima îi e mâhnită, îi tremură genunchii, toate coapsele suferă și toate fețele au îngălbenit.  

 

Mâhnirea s-a așternut pe fețele celor ce erau fericiți de necazul altora. Ce au semănat aceea și culeg. Judecata divină dă pe față roadele alegerii omului. Ea îl face să guste consecințele a tot ce a făcut de-a lungul vieții. Ocaziile de aur ale harului au fost neglijate. Domnul a fost batjocorit prin aceasta, precum și prin asuprirea sfinților Săi. Groaza pe care a inspirat-o acest imperiu a nelegiuirii este întoarsă asupra ei. Abia acum cei răi înțeleg ce înseamnă neputința în fața unei realități ostile, fără milă. Ce înseamnă să suferi o experiență pe care ei au provocat-o altora!  

 

Unde este acum culcușul acela de lei, pășunea aceea pentru puii de lei, pe unde umbla leul, leoaica și puiul de leu, fără să-i tulbure nimeni?  

 

Cetatea Ninive era locul în care au fost strânse o mulțime de comori de la națiunile cucerite. O caracteristică definitorie era spiritul de prădător asupra celor mai slabi. Se adăuga lipsa de îndurare față de cei neajutorați, unită cu o violență extremă. Prin asuprire și exploatare, această cetate a răului și asigurat o falsă prosperitate. Dar acum, Distrugătorul a lovit cetatea și Judecata a năvălit ca o armată pentru a pune capăt acestei triste istorii.  

 

Leul sfâșia cât îi trebuia pentru puii săi, sugruma pentru leoaicele sale; își umplea vizuinile de pradă și culcușurile cu ce răpise.  

 

Leul este un animal puternic, fără rival în lumea naturii. Cetatea Ninive se credea atotputernică pe pământ. Cine putea fi ca ea? Armatele ei mărșăluiau victorioase în orice loc și nimic nu putea să le stea împotrivă. Și totuși, ceva neprevăzut s-a întâmplat. Distrugând pe Israel, această cetate ajunge în conflict direct cu Dumnezeul cerului și al pământului. Înălțarea de sine a fost atât de mare, încât nu și-a dat seama de situația nou creată. Această super-putere a timpului antic se gândea doar la jaf și la pradă, dar nu avea în vedere decadența morală ce urma să îi aducă distrugerea. Incapabilă de a distinge slava lui Dumnezeu, cetatea Ninive și-a atras o vinovăție ce nu putea fi ștearsă și în cele din urmă distrugerea avea să fie sigură.  

 

Iată că am necaz pe tine, zice Domnul oștirilor; în fum îți voi preface carele de război, sabia va mistui pe puii tăi de lei, îți voi distruge prada din țară; și nu se va mai auzi glasul solilor tăi.  

 

Judecata divină lovește tot ce avea cetatea mai de seamă: armata bine instruită a imperiului și bogățiile acumulate prin jaf. Până și amintirea cetății avea să fie ștearsă de pe pământ. intervenția divină directă de distrugere a asupritorului poporului sfânt nu era un act arbitrar, ci consecința directă a faptelor de abuz și violență contra celor credincioși.  

 

Conform legământului cu Avraam, poporul sfânt era pus la adăpostul promisiunilor divine, fapt care în conferea protecție în măsura în care ei rămâneau credincioși lui Dumnezeu. Asiria a avut putere de distrugere asupra lui Israel din cauza nelegiuirii, dar de îndată ce poporul se întorcea la Dumnezeu, promisiunile divine intrau din nou în acțiune. Astfel, judecata Domnului nu era altceva decât împlinirea acestor promisiuni de eliberare.