Cartea Profetului Ioel (Ioil) – Capitolul 2  

 

Sunați din trâmbiță în Sion! Sunați în gura mare pe muntele Meu cel sfânt, ca să tremure toți locuitorii țării. Căci vine ziua Domnului, este aproape!  

 

„Ziua Domnului vine”: Sunetul trâmbiței anunța războiul și apropierea dușmanului pregătindu-i pe oameni pentru momentul retragerii în cetate și al asediului. Dar de data aceasta nu vine o armată, ci chiar Domnul în Persoană, înaintând invincibil împotriva celor nelegiuiți. Nimeni și nimic nu-L poate opri din mersul Său, căci ziua cea mare a întâlnirii dintre El și poporul ales a sosit. Toți cei care s-au răzvrătit împotriva autorității lui Dumnezeu vor fi distruși și toți cei care s-au încrezut în El, vor fi salvați.  

 

O zi de întuneric și negură mare, o zi de nori și de întunecime. Ca zorile dimineții se întinde peste munți un popor mare și puternic, cum n-a mai fost din veac și nici în vremurile viitoare nu va mai fi.  

 

O invazie fără precedent: Așa cum vin zorile dimineții peste pământ și nu este cale de a scăpa de lumina soarelui răsărind, tot astfel venirea Lui Dumnezeu în fruntea armatelor cerului este copleșitoare, cuprinzând întreaga zare. Domnul înaintează pentru a pedepsi pământul și pe lucrătorii fărădelegii și judecata Sa este fără milă. Harul a încetat să mai mijlocească pentru cei păcătoși și nimic nu îi mai poate scăpa din mâna Celui Atotputernic. Acest popor „mare și puternic” reprezintă oștirea invincibilă a lui Dumnezeu, Domnul cerului și al pământului.  

 

Arde focul înaintea lui și pâlpâie flacăra după el. Înaintea lui, țara era ca o grădină a Edenului și după el este un pustiu sterp: nimic nu o salvează.  

 

„Ca o grădină a Edenului”: Dumnezeu a creat pământul asemenea grădinii Edenului, un loc plăcut care să ofere o imagine a îndurării Sale și a caracterului Său cel sfânt. Însă omul a distrus acest cămin fericit și pământul a devenit un loc al păcatului și al răzvrătirii duse la extrem. Dar acum a venit clipa ca Domnul să distrugă tot ceea ce omul a făcut pe pământ, o distrugere asemănătoare cu cea a unui potop, prin focul mâniei Sale, care nu se stinge. Nimeni nu poate scăpa din mâna Sa și nimic nu I se poate împotrivi.  

 

Parcă sunt niște cai și aleargă ca niște călăreți.  

 

Asemenea unor călăreți: Judecata se execută repede și vine asemenea unei cavalerii care se năpustește asupra dușmanului. La acea dată, deplasarea cea mai rapidă era cu ajutorul cailor și se folosește o astfel de comparație. Pentru timpurile moderne am putea face comparație cu mijloacele de transport spațial sau aeronautic, ideea însă rămâne aceeași: o distrugere generală și cu o viteză foarte mare, practic instantanee. Oriunde te-ai afla, ea te ajunge, te urmărește și nu poți fugi de ea. Judecata divină își face loc până și în cele mai adânci ascunzători ale pământului. Chiar dacă omul s-ar ascunde sub stânci sau sub munți, tot n-ar scăpa de privirea distrugătoare a Celui Atotputernic. Nu poți scăpa, nicăieri nu mai ești în certitudine. Doar cei care prin credință s-au pus la adăpost în timpul de har vor putea trece printr-o astfel de cernere prin foc a pământului.  

 

Vin huruind ca niște care pe munți și pâraie ca o flacără de foc, când mistuie miriștea; par o puternică oștire, gata de luptă.  

 

„O puternică oștire”: Noi detalii sunt adăugate pentru a face mesajul tot mai clar, astfel se poate vedea o armată ce dispune de cele mai moderne mijloace de război. Carele de luptă erau asemănătoare tancurilor din epoca modernă, o forță teribilă de care nu te poți apăra. Oricât ai fi de puternic, armata Domnului este mai tare. Oricâte resurse ai avea la dispoziție, oștirea Celui Prea Înalt trece mai departe, distrugând orice fel de bariere, orice fel de linii de apărare. În războiul cu Dumnezeu, omul nu are cum să câștige. Chiar și cel mai viteaz dintre oameni cade într-o astfel de confruntare.  

 

Tremură popoarele înaintea lor și toate fețele îngălbenesc.  

 

„Tremură popoarele”: Mulțimea celor ce locuiesc pământul nu folosește la nimic. Nu este certitudine nici chiar în numărul mare al oamenilor din această lume. Nimeni nu scapă și frica judecății vine peste toți. Cu toate acestea, nu se mai poate face nimic, căci timpul îndurării a fost irosit, ocaziile pierdute și oamenii au ignorat avertismentele divine. Revolta împotriva lui Dumnezeu i-a condus pe toți la ruină și oamenii au înțeles prea târziu că îndurarea divină are o limită dincolo de care nu mai există întoarcere. Tragedia cea mare este însă că prin aceste versete se vede că poporul lui Dumnezeu nu este scutit nici el de judecată. Distrugerea este sigură pentru cel care nu Îl cunoaște pe Dumnezeu atât dintre neamuri, cât și din poporul chemat să fie sfânt pentru Domnul.  

 

Aleargă ca niște războinici, se suie pe ziduri ca niște războinici, fiecare își vede de drumul lui și nu se abate din cărarea lui.  

 

„Ca niște războinici”: Judecata este devastatoare ca niște războinici care iau cu asalt zidul unei cetăți. Imaginile sunt tot mai apropiate: dacă la început se vedea imaginea unei armate desfășurate în depărtare, după aceea a trupelor venind cu mare viteză asupra cetății, acum deja luptătorii au ajuns la zid și îl escaladează. Precizia este extremă și bine direcționată către cei vizați. Judecata nu poate fi abătută din drum și nu există ziduri care să o oprească. Nimeni nu se poate adăposti de ea, fiindcă pătrunde peste tot. Urmele nu pot fi ascunse. Dovezile răzvrătirii nu pot fi șterse.  

 

Nu se împing unii pe alții, fiecare ține șirul, se năpustesc prin săgeți și nu se opresc din mers.  

 

„Nu se opresc din mers”: Înaintare judecății este sigură, nu se oprește din mers și nici nu se poticnește. Un pas mai departe în asaltul unei cetăți este avansarea în valuri a trupelor, chiar și sub „ploaia” de proiectile și săgeți aruncate de cei pe ziduri. Poporul lui Dumnezeu este asediat în propria sa cetate de oștirea cerului. Acest lucru este valabil pentru întreaga lume, supusă asediului lui Dumnezeu chiar în cetatea ridicată la nivel mondial. nicio barieră nu este suficientă. nicio armă nu mai are valoare. Judecata divină avansează invincibilă și merge sigur la victorie lovind pe toți cei vizați. Totuși, de ce atât de multe detalii? Fiindcă în lupta cu Dumnezeu nu poate exista victorie de partea omului. De aceea, sunt date elemente militare care să reliefeze lipsa de rațiune de a merge mai departe într-un astfel de conflict.  

 

Se răspândesc în cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe case și intră pe ferestre ca un hoț.  

 

Judecata trece dincolo de zidurile cetății, asemenea unor soldați care au străpuns apărarea și acum se răspândesc prin cetate. Asemenea unui „hoț”, ea vine neașteptat și fără să o poți opri. Ea intervine brusc în viața celor ce se credeau în certitudine, în timp ce se aflau în revoltă împotriva lui Dumnezeu. Nu există certitudine în fața judecății pentru cei ce nu s-au pregătit.  

 

Înaintea lor se cutremură pământul, se zguduie cerul, soarele și luna se întunecă și stelele își pierd lumina.  

 

Întregul univers este clătinat de judecata divină, nimic nu scapă privirilor pătrunzătoare ale Celui Prea Înalt. Elementele naturii dau mărturie despre mânia dezlănțuită a Creatorului, a Celui ignorat și batjocorit de oamenii acestui pământ. Lucruri ce păreau a fi stabilite pentru veșnicie sunt acum mutate din locul lor. Chiar și cel mai fix reper este schimbat, aruncat departe de ce era cunoscut. Nimic și nimeni nu pot rezista judecății.  

 

Domnul face să tune glasul Lui înaintea oștirii Sale, căci tabăra Lui este foarte mare și cel ce împlinește cuvântul este puternic. Dar mare este ziua Domnului și foarte înfricoșată: cine o poate suferi?  

 

Glasul Domnului se aude cu tărie înaintea oștirilor cerului condamnând păcatul și nelegiuirea. Cine poate sta înaintea Sa? Cine își poate măsura puterile cu Creatorul universului? Cine se poate lupta cu Domnul? Unde este acum îngâmfarea omului, care se credea stăpân pe situație și ignora datoria pe care o avea față de Dumnezeu? Toate aceste întrebări rămân fără răspuns, fiindcă nimeni nu poate sta înaintea Sa. Nici cele mai înalte ziduri nu pot să ascundă pe cei ce L-au ignorat și au trăit așa cum au dorit, fără să se gândească la datoria pe care o aveau față de Domnul, de a respecta Cuvântul Său dat prin Biblie.  

 

Dar chiar acuma, zice Domnul, întoarceți-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset și bocet!  

 

Cu toate acestea, Domnul încă așteaptă ca omul să se întoarcă la El, să nu fie distrus de judecățile distrugătoare ce vor lovi pământul. Harul Său se apropie de sfârșit, dar a mai rămas totuși o clipă, un moment înainte de a se închide ușa, când încă mai este posibilă întoarcerea. Chiar înainte ca aceste judecăți să lovească pe cei nelegiuiți, mai este posibilă mântuirea. Acum este clipa, momentul cel mai bun de a veni la Dumnezeu. Nu există rațiune pentru de a continua în revoltă, fiindcă prin pocăință, sau opinie de rău față de păcat, destinul nostru poate fi schimbat. De ce să murim de loviturile judecății, când putem fi salvați prin harul Celui Atotputernic?  

 

Sfâșiați-vă inimile nu hainele și întoarceți-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate, și-I pare rău de relele pe care le trimite.  

 

Pocăința trebuie să fie interioară, fapt pentru care trebuie să vedem caracterul bun și îndurător al lui Dumnezeu. În urma acestei schimbări interioare are loc și transformarea modului nostru de a fi, adică a faptelor. Domnul nu dorește să nimicească pe poporul Său, fiindcă El iubește pe cei care i-a răscumpărat de sub puterea dușmanului și dorește să Îi salveze. Numai cine se împotrivește până la capăt acestui har irezistibil va fi în cele din urmă distrus de pe fața pământului. Judecățile trebuie să vină, lumea este coaptă pentru acesta, dar poporul sfânt nu are de ce să piară cu cei răzvrătiți.  

 

Cine știe dacă nu Se va întoarce și nu Se va căi? Cine știe dacă nu va lăsa după El o binecuvântare, daruri de mâncare și jertfe de băutură pentru Domnul, Dumnezeul vostru?  

 

Este o certitudine părerea de rău a lui Dumnezeu pentru judecățile pe care le trimite asupra pământului. intenția Sa este de a ne binecuvânta, de a ne oferi cele mai alese daruri. Judecata este anunțată tocmai pentru ca omul să se întoarcă la El și să fie binecuvântat. Reluarea slujbelor de la Templu urma să fie un semn de acceptare înaintea Sa, o dovadă a îndurării Sale infinită pentru cei ce se întorc la El. De aceea, poporul sfânt putea privi cu încredere la Dumnezeu ca Salvator al lor.  

 

Sunați cu trâmbița în Sion! Anunțați un post, chemați o adunare de sărbătoare!  

 

De data aceasta trâmbița nu mai sună pentru a anunța războiul, ci pentru a chema poporul să se închine înaintea lui Dumnezeu. Astfel, judecățile distrugătoare urmau să cruțe pe cei credincioși și aveau să treacă pe lângă ei, într-un mod similar modului în care Distrugătorul a lovit Egiptul, dar a lăsat pe copiii lui Israel. Avem o chemare de a ne închina și de a ne ruga cu putere pentru a trece cu bine prin timpul de încercare ce trebuie să vină peste întreaga lume din cauza nelegiuirii.  

 

Strângeți poporul, țineți o adunare sfântă! Aduceți pe bătrâni, strângeți copiii și chiar pruncii de la țâță! Să iasă mirele din cămara lui și mireasa din odaia ei!  

 

Situația poporului sfânt era critică și judecățile erau iminente. Nimic nu le mai putea opri. Nu mai era nici măcar o clipă de pierdut. Toți trebuiau să vină înaintea Domnului, cerând stăruitor iertare și scăpare de condamnare. Rugăciuni de mijlocire trebuiau să fie auzite înălțându-se către Domnul. Pocăința trebuia să fie deplină. Întoarcerea la Cuvântul Său trebuia să fie din toată inima. Israel primise elemente de închinare idolatră care îl înstrăinase de Domnul și acum era necesară o întoarcere deplină la El.  

 

Preoții, slujitorii Domnului, să plângă între tindă și altar și să zică: Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moștenirea Ta, n-o face de batjocura popoarelor! De ce să se zică printre neamuri: Unde este Dumnezeul lor?  

 

Judecata este sigură și vine în scurt timp, dar cineva trebuie să mijlocească pentru poporul sfânt înaintea lui Dumnezeu. În cuvinte simple se reiau cele spuse de Moise, care, confruntat cu nelegiuirea lui Israel și cu iminenta lui distrugere, a pledat înaintea Domnului invocând slava lui Dumnezeu înaintea neamurilor întregului pământ. Această mijlocire nu era destinată acoperirii păcatului, ci întoarcerii la Dumnezeu, la adevărata închinare. De aceea primul pas era de a recunoaște vinovăția și păcatul și de a face apel la îndurarea divină. Numai astfel Israel putea să scape de judecata distrugătoare care avea să lovească întregul pământ.  

 

Domnul a fost plin de râvnă pentru țara Lui și S-a îndurat de poporul Său.  

 

În condițiile în care Israel urma să se întoarcă la Dumnezeu, se deschidea înaintea sa o perspectivă grandioasă, o diferență de la cer la pământ față de judecățile distrugătoare care ar fi trebuit să vină peste el. Îndurarea și mila din partea Domnului aveau să înlocuiască pedeapsa și binecuvântarea avea să se manifeste în locul blestemului. Astfel, urma să devină clar pentru toți oamenii că Israel este poporul lui Dumnezeu, ales special în mijlocul națiunilor întregului pământ.  

 

Domnul a răspuns și a zis poporului Său: Iată, vă trimit grâu, must și untdelemn proaspăt, ca să vă săturați de ele și nu vă voi mai face de ocară între neamuri.  

 

Manifestarea cea mai evidentă a acceptării înaintea lui Dumnezeu consta în posibilitatea de a recolta roadele pământului. Natura urma să își reia lucrarea sa de a oferi omului cele necesare vieții prin recolte bogate și spectrul distrugerii avea să fie uitat. Toate consecințele nelegiuirii urmau să fie îndepărtate și bunătatea lui Dumnezeu avea să se manifeste pe pământ. Această imagine contrastează puternic cu scenele distrugerii din versetele anterioare, oferind privirii un alt orizont complet diferit. Această dublă perspectivă asupra viitorului, pe de o parte prin prisma judecății și pe de altă parte prin reprezentarea binecuvântării, ne învață că depinde doar de noi alegerea destinului nostru final. Închinarea la Dumnezeu face diferența dintre cele două imagini.  

 

Voi depărta de la voi pe dușmanul de la miazănoapte, îl voi izgoni spre un pământ fără apă și pustiu, îi voi împinge partea dinainte a oștirii lui în marea de răsărit și coada oștirii în marea de apus; iar duhoarea lui se va ridica în sus și mirosul lui de putregai se va înălța în văzduh, căci s-a crezut grozav.  

 

Totuși, dușmanul trebuia să vină asupra lui Israel. Profitând de îndepărtarea de Dumnezeu, acesta a înaintat plin de semeție pentru a șterge de pe fața pământului poporul care purta mărturia Celui Atotputernic. Chiar dacă Israel s-a întors la Dumnezeu, el totuși vine crezând că va avea de-a face cu o pradă ușoară, că Domnul nu va interveni pentru el. Acesta este un moment critic, fiindcă poporul știe că a păcătuit împotriva Domnului și astfel, nu poate invoca binecuvântarea divină. Dar în același timp, prin pocăință el s-a întors la Dumnezeu vorbim de cazul în care Israel urma să urmeze sfatul divin – și astfel, promisiunile îndurării sunt asupra sa.  

 

Înaintarea însă a dușmanului îi inspiră însă teamă că Domnul nu va interveni, că păcatul său este prea mare pentru a mai fi iertat și este făcută promisiunea intervenției divine în susținerea poporului sfânt, care și-a declarat păcatele și s-a întors la Domnul, precum și în distrugerea marelui dușman al nevinovăției, care va fi îndepărtat și distrus în pustie, pentru a nu murdări țara sfântă. Cel ce se credea suficient de puternic în cotropirea poporului sfânt este distrus prin chiar înălțarea de sine de care a dat dovadă. În această relatare se avea în vedere atât armata de lăcuste care distrugea recoltele, care avea să fie înecată în cele două mări (Mediterană și Moartă), dar aplicația se face și asupra invadatorului păgân care dorea să pună stăpânire pe țara sfântă. Aplicația este prin urmare dublă.  

 

Nu te teme, pământule, ci bucură-te și înveselește-te, căci Domnul face lucruri mari!  

 

Dar nu numai poporul sfânt se bucură, ci întregul pământ, eliberat de prezența unui asupritor fără milă. Domnul se descoperă ca eliberator al lui Israel și salvator al țării sfinte. El nu părăsește pe cei ce se încred în El, pe cei ce se întorc cu umilință și umilință cerând ajutor de sus contra dușmanului. Lucrurile mari ale Domnului se văd prin eliberarea de cel care cauza durere și suferință nu numai poporului sfânt, dar chiar și întregului pământ. Înțelegem astfel inclusă orice fel de vrăjmășie împotriva poporului sfânt, permisă de Dumnezeu din cauza îndepărtării acestuia de la adevărata închinare. În simbol, înțelegem eliberarea întregii lumi de guvernarea păcatului, adus pe pământ prin neascultarea omului. Întoarcerea la Dumnezeu a fiilor lui Adam, creează premisele intervenției divine.  

 

Nu vă temeți, fiare de pe câmp, căci izlazurile pustiei iarăși vor înverzi, pomii își vor da roadele, smochinul și vița își vor da rodul lor.  

 

Natura își reia cursul ei. Din nou pomii își oferă roadele și peisajul devine încântător. Domnul recreează totul. El nu lasă distrugerea să-și facă lucrarea până la capăt. Pământul a fost adus la existență cu un scop precis, ca nevinovăția lui Dumnezeu să fie vizibilă, ca rânduielile cerului să fie în totul reprezentate prin om și natură. Dar neascultarea a stricat tot acest plan minunat, aducând distrugere și moarte. Însă vine un timp al restatornicirii tuturor lucrurilor, când oameni de pe întregul pământ se vor întoarce la adevărata închinare prevăzută în Biblie și Domnul va interveni pentru mântuirea acestora, deopotrivă cu restabilirea întregului pământ. Doar cei ce se alipesc până la capăt de păcat vor pieri, loviți de judecățile distrugătoare ale lui Dumnezeu.  

 

Și voi, copii ai Sionului, bucurați-vă și înveseliți-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la timp, vă va trimite ploaie timpurie și târzie, ca odinioară.  

 

Semnul reintrării naturii în cursul ei normal este redat prin intermediul ploii ce se revarsă pe pământ. Astfel sunt posibile din nou recoltele și obținerea de hrană pentru tot ce este viu. Revenirea naturii la legile sale este un act de recreație din partea lui Dumnezeu, o anulare și compensare a pedepselor din cauza nelegiuirii. Deopotrivă cu dușmanul nemilos, simbolizat prin lăcuste, seceta încetează. O nouă eră se deschide înaintea poporului sfânt, și prin el, înaintea întregii omeniri. Edenul de la început este refăcut și cei ce s-au întors la Domnul au parte de o măsură deplină a binecuvântărilor Sale.  

 

Ariile se vor umple de grâu, vor geme tocitoarele și teascurile de must și de untdelemn,  

 

În locul distrugerii avem acum imaginea belșugului. Rodirea pământului va fi peste măsură de mare. Abundența va lua locul lipsei, sărăciei. Această binecuvântare materială este de fapt o dovadă a prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. De data aceasta, El este alături de Israel împotriva dușmanilor de orice fel. Este o restaurare a autorității Sale asupra poporului sfânt, începutul unei noi ere, în care Domnul va conduce direct pe cei credincioși.  

 

vă voi răsplăti astfel anii, pe care i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil și Gazam, oștirea Mea cea mare, pe care am trimis-o împotriva voastră.  

 

Judecata divină nu poate fi anulată, deoarece dreptatea lui Dumnezeu, Legea Sa, o cere. Dar ca urmare a pocăinței era deschisă posibilitatea de a trece cu bine de ea. După ce judecata împotriva poporului sfânt avea să fie adusă la împlinire, binecuvântarea avea din nou să se reverse peste cei credincioși. Această rămășiță a poporului sfânt sunt cei care au luat seama la mesajul de întoarcere la Domnul și astfel, au fost cruțați de El în timpul trecerii judecății distrugătoare.  

 

Veți mânca și vă veți sătura și veți lăuda Numele Domnului, Dumnezeului vostru, care va face minuni cu voi și poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară!  

 

Judecata lui Dumnezeu asupra poporului Său niciodată nu se va mai repeta. Cei răzvrătiți vor fi distruși din mijlocul poporului sfânt, dar cei ce s-au încrezut în Domnul, vor fi salvați și vor rămâne în țara sfântă. Ei vor avea parte de plinătatea binecuvântărilor divine și vor lăuda numele Domnului. Dar partea cea mai importantă este locuirea lui Dumnezeu cu poporul Său, lucru care se va vedea prin o mulțime de semne minunate, similare celor care au însoțit pe Israel în timp ce călătorea prin Egipt.  

 

Și veți ști că Eu sunt în mijlocul lui Israel, că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru și nu este altul afară de Mine. Și poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară.  

 

Domnul va fi în mijlocul lui Israel ca împărat și va conduce în mod direct pe poporul Său. El va fi mereu cu ei și nimeni nu se va mai atinge de ei. Astfel, este promis un timp al restaurării depline dincolo de negura judecăților distrugătoare ce vor lovi pământul. Am putea spune că scopul principal al acestor judecăți este cel de a instaura domnia lui Celui Atotputernic pe pământ. Un lucru ce a fost contestat de-a lungul istoriei păcatului în această lume. În plus, poporul sfânt niciodată nu va mai fi la mâna dușmanului, care a făcut tot ce-a dorit cu el, prin asuprire, batjocură și distrugere.  

 

După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii și fiicele voastre vor profeți, bătrânii voștri vor visa visuri și tinerii voștri vor avea vedenii.  

 

Pentru a fi pregătiți în vederea trecerii prin judecățile distrugătoare, Domnul promite revărsarea Duhului Sfânt asupra tuturor celor credincioși. Nu este pusă nicio restricție, orice persoană care va avea credință în Domnul va primi această binecuvântare și va deveni mesager al Său, într-un mod similar unui profet. Această revărsare este în mare măsură similară celei din ziua Cincizecimii, când Domnul a revărsat Duh Sfânt peste toți cei adunați în jurul apostolilor, pentru ca Evanghelia să poată fi predicată până la marginile pământului. O astfel de revărsare a Duhului Sfânt va transforma în mesageri pe toți cei credincioși, astfel încât ei să răspândească Evanghelia în orice loc. În același timp, Duhul Sfânt va înzestra interior pe cei sfinți cu acea capacitate de a rămâne credincioși pe deplin Domnului în timpul de încercare.  

 

Chiar și peste robi și roabe voi turna Duhul Meu, în zilele acelea.  

 

Oferta revărsării Duhului Sfânt va fi atât de generoasă încât chiar și persoanele cele mai umile vor putea beneficia de acest dar divini. Într-un sens special, primirea Duhului Sfânt va fi elementul obligatoriu în pregătirea pentru venirea Zilei Judecății lui Dumnezeu. Această revărsare nu are practic precedent în istorie, deoarece va face o distincție clară între cei ce se închină Domnului și ceilalți, ce sunt indiferenți la chemarea Sa.  

 

Voi face să se vadă semne în cer și pe pământ: sânge, foc și stâlpi de fum.  

 

Cu această ocazie se vor repeta semnele ieșirii din Egipt, fiindcă Domnul va pedepsi lumea pentru nelegiuire, dar deopotrivă va elibera pe cei credincioși și în va conduce din nou în țara promisă. Spre deosebire de timpul lui Moise, când oameni necredincioși au exista în tabăra lui Israel. De data aceasta în mijlocul poporului sfânt vor fi doar cei care au primit Duhul Sfânt revărsat special pentru cei sfinți. Pentru prima dată în istorie cei sfinți vor fi „sigilați” și separați de cei nesfinți pe întregul pământ. Astfel, întreaga lume va fi pregătită pentru „secerișul final” și pentru venirea judecăților distrugătoare ale Domnului, așa cum au fost anunțate prin profeți.  

 

Soarele se va preface în întuneric și luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată.  

 

Semne impresionante vor fi vizibile în natură, fiindcă legi considerate veșnice vor fi suspendate în vederea venirii judecății. Soarele și luna, create în ziua a treia, nu-și vor mai revărsa lumina marcând începutul loviturilor distrugătoare ale Domnului. Astfel, întreaga lume va fi avertizată asupra caracterului lor supranatural. Suspendarea acestor legi nu va putea fi explicată prin știință sau alte mijloace tehnice și toți oamenii vor vedea lucrarea lui Dumnezeu.  

 

Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi salvat. Căci mântuirea va fi pe muntele Sionului și la Ierusalim, cum a promis Domnul și între cei rămași, pe care-i va chema Domnul.  

 

Dar aceste semne au drept scop principal ca oamenii să se întoarcă măcar în ultima clipă, asemenea tâlharului de pe cruce, și să fie salvați. Nu există nici un fel de restricții în a fi salvat. Este suficient să te închini lui Dumnezeu. indiferent de originea lor, chiar și dintre neamuri, oricine se va întoarce la Domnul, văzând semnele sfârșitului acestei lumi și ale iminentei judecăți, va fi salvat. Nu există nici un fel de restricții în acest sens. Nu există un număr limitat. Atât cei credincioși din poporul sfânt, cât și cei dintre neamuri ce vor răspunde chemării, vor fi salvați în Sion, prin închinare la Domnul. Ce se putea face mai mult pentru mântuirea celor păcătoși?