A Treia Epistolă A Lui Ioan  

 

Eu, prezbiterul, către Gaius, cel prețuit și iubit de mine în Adevăr:  

 

Cât de frumos se adresează apostolul Ioan către acest Gaiu, despre care nu avem prea multe date în legătură cu cine ar putea fi. Cu toate acestea, utilizarea unui limbaj sensibil este de natură a trezi cele mai calde sentimente și de a ne oferi ocazia să vedem modul în care oamenii se adresau unii altora în biserica primară. Iubirea în adevăr reprezintă acea formă pură a dragostei față de semeni și în mod deosebit față de cei care au primit aceeași credință vie în Iisus Hristos. Forța bisericii primare a stat tocmai în aceste relații trainice caracterizate de simpatie și toleranță, fapt grăitor pentru dezvoltarea ei la acea dată.  

 

Ne așteptăm poate la o scrisoare pastorală, în care să fie expuse anumite probleme administrative sau de doctrină. Cu toate acestea nu se rămâne doar în tărâmul lucrurilor ce țin de buna funcționare a bisericii. Din textul scrisorii răzbate dragostea ce caracteriza deopotrivă pe apostol, dar și pe cei care urmau cu credincioșie învățătura lui Iisus Hristos. Deși dezbinarea începuse să se manifeste în biserică, totuși oameni ai lui Dumnezeu continuau să mențină în continuare flacăra sfântă a iubirii creștine.  

 

Dragul meu, mă rog mereu pentru tine să reușești în toate și sănătatea să-ți meargă la fel de bine ca sufletul.  

 

Dorința apostolului îmbracă forme interesante de exprimare cuprinzând deopotrivă aspectele eterne ale imperiului ceresc, dar și ceea ce ține de lumea aceasta. „Toate să-ți meargă bine” este o urare grăitoare pentru intenția de a dori cu adevărat binele unui om. Creștinismul a fost intenționat de Dumnezeu pentru a aduce deopotrivă bunăstare fizică și mentală. Dacă noi vom ști să ne întoarcem fața către Iisus Hristos ca urmare a binecuvântărilor bogate pe care le primim, atunci am putea cu adevărat să ne bucurăm de ele. Viața nu constă în acumularea egoistă de bogății pe care să căutăm ulterior să le respectăm de cei care ni le-ar putea fura sau însuși pe nedrept. Dimpotrivă, scopul acestei vieți, implicit al lucrurilor ce ne sunt încredințate este de a ajunge să-l cunoaștem pe Dumnezeu, marele dătător a tot ceea ce este bun pe pământ.  

 

M-am bucurat nespus de mult să pot primi relatarea conformă cu Adevărul a fraților ce au sosit despre faptul că tu continui să urmezi Adevărul.  

 

Bucuria mare a apostolului era cea de a auzi lucruri bune despre cei pe care i-a călăuzit la Iisus Hristos. Într-un timp în care mulți oameni se alăturaseră creștinismului din dorința de câștig lumesc, era un lucru rar să mai existe oameni care să fie credincioși Evangheliei și să urmeze calea lui Iisus Hristos în curăție de inimă. Rămânerea într-o învățătură corectă și trăirea acesteia vor reprezenta întotdeauna un lucru de excepție, fiindcă tendințele naturale sunt de abatere de la adevăr și de ignorare a preceptelor acestuia când este vorba despre lucrurile practice ale vieții. Pentru apostolul Ioan, acest om cu numele Gaiu era ca o lumină care strălucea în întunericul care începuse să se abată asupra bisericii. Și ori de câte ori oameni ca și Gaiu, necunoscuți poate pentru cei care se socotesc a fi mai presus decât ceilalți, vor exista în biserică, o șansă va mai exista ca ea să nu dispară. Deopotrivă spiritul legalist și cel lumesc lucrează pentru distrugerea bisericii prin compromiterea învățăturilor de bază și prin alterarea experienței creștine. Acestea sunt cele două extreme de care trebuie să se păzească cei credincioși.  

 

Să știi că eu nu am o mai mare bucurie decât aceea să aud despre copiii mei că sunt devotați Adevărului.  

 

Bucuria cea mai mare a unui apostol de a ști că oamenii pe care i-ai condus la Iisus Hristos urmează învățăturile sfinte. Relația dintre apostol și cei pe care i-a condus la convertire este plastic exprimată ca o relație dintre părinte și copil. Din nou subliniem calitatea relațiilor interpersonale dintre cei care făceau parte din biserica creștină în acel moment. Oare câți dintre cei ce au obligația de a anunța Cuvântul mai trăiesc o astfel de relație cu cei cărora li se adresează? În ce sens comercializarea relațiilor dintre oameni, consecință a introducerii spiritului lumesc, nu afectează și relațiile celor ce se pretind urmași ai Marelui Maestru? Evlavia creștină în biserica primară va rămâne un etalon de valoare pentru toate timpurile și este un model pe care va trebui să îl învățăm.  

 

Dragul meu, credincios vei fi dacă vei ajuta și tu pe acești frați și pe străinii ce sunt cu ei,  

 

Aprecierea rostită de Ioan valorează mult în înțelegerea problemelor cu care se confrunta apostolul. Dacă până acum a vorbit despre consecvența în învățătură și exemplu, în momentul de față accentul este pus pe lucrarea pe care acest Gaiu o făcea față de frații de credință și față de ceilalți. Înțelegem încrederea pe care Ioan o avea în acest om cu totul deosebit. Așa cum s-a mai menționat, oameni în genul lui Gaiu sunt rari în biserica lui Dumnezeu, acționând împotriva tendințelor ce se manifestă în biserică și în lume. De aceea, lauda lui Ioan este cu totul binemeritată.  

 

care deja au povestit despre dragostea ta înaintea bisericilor; așadar, bine vei face dacă îi vei ajuta într-un mod vrednic de Dumnezeu.  

 

Acești frați la care face referință Ioan sunt persoane care lucrau cu apostolul și Gaiu avea referințe bune din partea acestora. De aceea este dat un îndemn de a primi așa cum se cuvine pe acești lucrători ai Domnului, într-un timp în care nu mai era așa de clar cine mai servea cu adevărat pe Iisus Hristos și cine doar profita de pe urma numelui Său. Lucrurile deveneau tot mai tulburi pentru biserică din cauza fraților falși strecurați în interiorul organizației sub numele de creștini. Dacă în timpul activității lui Pavel am asistat la un asalt al legalismului din direcția evreilor convertiți la creștinism, în acele clipe spiritul lumesc genera problemele cele mai mari. Apostolii dispăreau unul câte unul și era tot mai neclar ce se va întâmpla în viitor. Nu se anunța nimic bun la orizont. Practic se lucra înainte de izbucnirea furtunii fără să existe lumină despre ceea ce va urma. Încă mai existau misionari sinceri pentru Iisus Hristos, dar ce avea să se întâmple după ce aceștia aveau să dispară?  

 

Fiindcă ei au plecat în Numele Său fără să primească în schimb ceva din partea popoarelor lumii pentru care lucrează.  

 

Misionarii despre care vorbea Ioan erau persoane care asemenea lui Pavel au plecat să lucreze în mod dezinteresat în lume fără a primi vreo plată. Era datoria bisericii să îi susțină financiar pe cei care lucrau astfel pentru Dumnezeu, dar de multe ori ei nu primeau nimic din partea acesteia. Din nou revin la modul în care fondurile pe care le colectează biserica din partea credincioșilor de multe ori în loc să fie utilizate pentru susținerea celor care lucrează cu spirit de sacrificiu pentru cauza lui Iisus Hristos sunt alocate în cu totul alte scopuri.  

 

Astfel, noi suntem datori să îi sprijinim pe acești oameni pentru a fi lucrători cu Adevărul.  

 

Îndemnul lui Ioan este de a sprijini această categorie rară de oameni care sunt dispuși să meargă înainte și să sufere pentru Iisus Hristos neavând nimic altceva de câștigat pe pământ în afară de durere și lipsuri. Aceștia sunt oamenii care au pus bazele creștinismului și l-au dus mai departe. În urma lucrării lor au rezultat comunități mari și puternice, dar ei au fost uitați, mulți dintre ei sfârșind în mizerie. De multe ori noi nu putem face o lucrare directă pentru Iisus Hristos, dar putem totuși să sprijinim pe cei care sunt dispuși să facă acest lucru. În calitate de creștini avem datoria de a sprijini pe cei care duc flacăra credinței mai departe și de a nu fi indiferenți de modul în care ei sunt susținuți de biserică.  

 

De asemenea, am scris bisericii, dar Diotref, cel mereu obsedat să conducă peste toți, nu a dorit să ne fie alături în această privință.  

 

În acest moment începe să iasă la suprafață conflictul care domnea în comunitatea din care făcea parte și Gaiu. Acest Diotref, persoană cu răspundere în biserică, avid de putere și de a fi primul, era cu totul insensibil despre misionarii trimiși de apostolul Ioan. El profita de pe urma lucrării celor care puseseră bazele bisericii lui Iisus Hristos, fiind acum într-o poziție de decizie și de răspundere. Acest gen de oameni au cauzat întotdeauna mai mult rău decât toate ereziile strânse la un loc, fiindcă ei au distrus spiritul evlaviei sincere și dezinteresate. Cu inimi mânjite de păcate și de lăcomie, căutând funcții mari pentru sine și utilizând în mod fraudulos resursele bisericii, ei s-au înscăunat mai presus decât frații lor.  

 

Nicio erezie nu poate prinde într-o biserică în care spiritul blândeții, iubirii și toleranței lui Iisus Hristos se manifestă. Dar de îndată ce spiritul înălțării de sine își ridică fruntea, chiar și cea mai mică influență potrivnică își face simțite efectele fiindcă unitatea de credință și de suflet este distrusă. În cele ce urmează vom vedea modul practic în care Diotref, acest slujitor mincinos ce lucra în felul lui Iuda se opunea lucrării apostolului Ioan.  

 

În consecință, când voi veni, îi voi pune în față toate acțiunile și vorbele sale defăimătoare la adresa noastră, alături de faptul că el nu numai că a respins pe acești frați și a împiedicat pe cei doritori să le vină în ajutor, ba chiar i-a dat afară și din biserică!  

 

Tipologia lui Diotref nu ar trebui să ne surprindă fiindcă ne descrie foarte bine genul de oameni care cred că sunt stăpâni în biserica lui Iisus Hristos și se consideră mai presus decât ceilalți. Astfel de persoane le putem întâlni în administrarea locală a bisericii, dar nu numai, dorind să conducă totul, să își impună părerile, considerându-se un fel de lideri absoluți în fața cărora nu ai nimic de comentat. O astfel de practică a condus întotdeauna la coruperea relațiilor din biserică, fiindcă, dacă omul începe să stăpânească în biserică, Iisus Hristos nu mai are decât un rol decorativ. De fapt nu atât opoziția din exterior este cauza decăderii moralității unei biserici, nici chiar spiritul lumesc, ci dictatura omului asupra semenilor în cadrul comunității creștine este cea care cauzează cele mai mari rele.  

 

În cazul de față lucrarea lui Diotref, persoană de vază în comunitate, consta în a defăima pe apostolul Ioan și pe colaboratorii acestuia și în împotrivirea directă față de aceștia, până acolo că persecuta pe cei care erau în relație de apropiere cu ei. Ne putem gândi că persoana căreia îi era adresată această epistolă, Gaiu, urma să aibă probleme, dacă nu cumva și avea deja, cu acest despot al comunității locale pe nume Diotref. Aici avem de fapt două tipologii majore ale oamenilor care vor fi în biserica lui Iisus Hristos până la sfârșitul timpului, împlinind ceea ce a spus Salvatorul prin parabola oilor și a caprelor, sau prin parabola grâului și a neghinei. Astfel, vor exista multe persoane care asemenea lui Diotref vor căuta să se impună în comunitate în locul și în numele lui Dumnezeu. Impunerea est un act de forță și violență, care în cazul de față era deopotrivă verbală și fizică. Acești oameni vor face numai rău, îndepărtând pe ceilalți de la Iisus Hristos și întărind convingerea că nu este de la Dumnezeu calea lui Iisus Hristos. Ei sunt mai periculoși decât păgânii, sau chiar decât ereticii, față de care în altă epistolă ni se spunea să nu avem nimic de a face, fiindcă ei distrug biserica din interior.  

 

Aceste persoane pot face o mulțime de alte fapte așa zis bune, dar prin impunerea violentă asupra celorlalți, acești „dumnezei de comunitate” aveau să distrugă moralitatea pe care trebuie să se sprijine biserica, coborând la nivel de rituri și forme actul religios de închinare. În ciuda poate a altor servicii pe care pot să le facă bisericii, ca element „conservator” și care lucrează poate chiar mult în activitățile de închinare, de fapt ei fac numai rău și ar fi mult mai bine, dacă ei ar fi în altă parte și nu în biserică. Pe de altă parte avem tipologia oamenilor în genul lui Gaiu, umili, dispuși să asculte de învățăturile lui Iisus Hristos transmise prin apostoli, care vor suferi întotdeauna furia lui Diotref, dar care vor merge înainte în a susține pe cei care într-adevăr fac lucrarea lui Dumnezeu într-un spirit de adâncă umilință.  

 

Dragul meu, să nu te iei după acest exemplu rău, ci mai degrabă să urmezi ce este bun, fiindcă de la Dumnezeu vine cel care face binele; în schimb, cel ce comite răul dovedește că niciodată nu L-a văzut.  

 

Apostolul dă o definiție foarte clară a celui care cunoaște pe Dumnezeu: cel care face binele nu poate fi de la Cel Rău și cel care face răul nu poate fi de la Dumnezeu sau cum ar fi spus Salvatorul: pomul bun nu poate face roade rele și pomul rău nu poate face roade bune. Îndemnul adresat este de a urma întotdeauna calea binelui, chiar dacă răul este la lucru pentru a te întoarce din cale. Aici este vorba despre un act de alegere dar și de voință, fiindcă tentația de a urma răul este mare, precum și temerea de cei ce fac răul poate fi la fel de mare în a te împiedica să urmezi ceea ce este bun și drept.  

 

Dimitrios ne-a povestit toate acestea în conformitate cu Adevărul și noi înșine întărim cele spuse, fiindcă știm că această relatare este adevărată.  

 

O altă persoană care apare menționată în cadrul acestei epistole este Dimitrie, despre care se spune că are o mărturie bună, adică este un creștin veritabil care urmează pe Maestrul divin. Referința la această persoană poate fi și o indicație despre o persoană de încredere cu care eventual Gaiu să ia legătura pentru a face ceea ce i-a cerut apostolul Ioan. Modul însă în care este formulată recomandarea pare să indice faptul că exista o defăimare a renumelui lui Ioan ca apostol al adevărului, posibil consecința lucrării de defăimare a unor oameni în genul lui Diotref. Asistăm astfel la o scindare a bisericii creștine datorată înălțării unor persoane autoritare în cadrul organizației bisericești, fapt care avea să aducă mari deservicii cauzei lui Iisus Hristos. Practic taina fărădelegii începea să se manifeste cu putere.  

 

Mai am multe altele să ți le spun, dar nu doresc să ți le scriu cu penița și cerneala.  

 

La fel ca în epistola precedentă apostolul Ioan preferă să vorbească mai puțin prin scrisori, ci mai bine direct. În acest sens, scrierea de epistole lungi putea să ofere multe informații celor care doreau să distrugă activitatea lui Ioan, dacă ar fi ajuns în mâinile lor multe persoane care erau colaboratori ai lui Ioan ar fi putut fi cu ușurință identificate. Vremea libertății de exprimare în biserică începea să apună. Înainte de a interveni cenzura impusă de imperiul Roman, în interiorul bisericii libertatea în Iisus Hristos începea să se restrângă tot mai mult. Și, de asemenea, Duhul Sfânt se retrăgea din viața bisericii pentru a face loc domniei omului cu toate deficiențele de rigoare. Acest proces complex de pierdere a libertății de exprimare în cadrul bisericii creștine a condus la multiplele abateri doctrinare de mai târziu precum și de practică prin impunerea cu forța în timpul când religia creștină avea să fie legalizată.  

 

Astfel, doresc să te văd cât mai repede și să vorbim față către față!  

 

Vorbirea directă era de preferat din rațiuni de relație, dar și de protejare față de cei care lucrau împotriva celor care continuau să fie credincioși lui Iisus Hristos și învățăturilor Sale. Această epistolă pregătea, de asemenea, și venirea lui Ioan în respectiva comunitate, care deși nu o cunoaștem descria foarte bine atmosfera bisericii creștine în acel timp. Pacea despre care vorbește apostolul Ioan este rezultatul unei relații strânse cu Iisus Hristos și a rămânerii în învățătura pe care El a predicat-o. Din acest final se înțelege că Ioan se afla în legătură cu un grup de rezistență din locul în care scria și destinatarii era un alt grup ce se împotrivea autorității lui Diotref și a celor care îl susțineau. În final, această epistolă ne descoperă modul în care biserica creștină începea să fie tot mai divizată în interior din rațiuni care nu mai erau legate de doctrină ci de modul în care autoritatea era exercitată. Biserica lui Iisus Hristos nu mai trăia experiența unității pe care a avut-o în timpul Cincizecimii. Timpurile deveneau tot mai tulburi și apostolii autentici erau deja socotiți ca niște rătăciți, fiindcă lupi îmbrăcați în haine de oaie erau deja prezenți în biserică.  

 

Pacea să fie cu tine! Prietenii te salută! La rândul tău, salută-i și tu pe fiecare dintre cei care ne sunt prieteni!  

 

Rezistența celor credincioși împotriva dictaturii unor oameni în genul lui Diotref se regăsea în jurul lui Ioan și a altor lucrători ai Evangheliei, care rămâneau fideli adevărului anunțat de Iisus Hristos. Această luptă avea să continue de-a lungul veacurilor, cea mai bună ilustrare a acestui fapt fiind chiar cartea Apocalipsei, care urmează în secvență logică acestei epistole fiind scrisă tot de apostolul Ioan. Comportamentul brutal de mai târziu al bisericii în reprimarea oponenților își are obârșia tocmai în promovarea unor oameni ca Diotref în structurile ei, deopotrivă cu concesiile făcute tot de astfel de persoane învățăturilor false ale lumii cu scopul asigurării unei bunăstări temporale în opoziție cu Iisus Hristos.