Cartea Profetului Obadia (Avdie)  

 

Profeția lui Obadia (Avdie). Așa vorbește Domnul Dumnezeu despre Edom: – „Noi am auzit o veste din partea Domnului și un sol a fost trimis cu ea printre neamuri, zicând: „Sculați-vă, să mergem împotriva Edomului ca să ne războim cu el!”  

 

Hotărârea ca neamurile să pornească împotriva Edomului și să îl distrugă. Avem de-a face cu o hotărâre luată de Domnul în calitate de Împărat al cerului și al pământului, o judecată divină menită să lovească și să distrugă Edomul.  

 

„Iată, te voi face mic printre neamuri, vei fi cel mai disprețuit.  

 

Edomul va deveni cel mai mic popor de pe pământ. Întotdeauna a o existat o competiție între neamuri pentru a se impune unele asupra altora și a deveni cât mai mari și mai puternice în comparație cu celelalte. Edomul avea să devină „coada” națiunilor pământului.  

 

Căci mândria inimii tale te-a dus în rătăcire, pe tine, care locuiești în crăpăturile stâncilor și domnești în înălțime; de aceea, tu zici în tine însuți: „Cine mă va arunca la pământ?”  

 

Mândria și spiritul de înălțare de sine sunt ceea ce a „îmbătat” Edomul cu idei greșite, lipsite de rațiune și de bun simț. De asemenea, sentimentul invincibilității, bazat pe ceea ce deținea (domnia pe înălțimi greu accesibile) a alimentat această trufie a Edomului împotriva lui Dumnezeu și a poporului Său.  

 

Dar chiar dacă ai locui tot atât de sus ca vulturul, chiar dacă ți-ai așeza cuibul între stele, tot te voi arunca jos și de acolo, zice Domnul”.  

 

Se adaugă două nivele la înălțimile pe care locuia și se baza Edomul: (1) vârfurile munților, sau locuința vulturilor, și (2) stelele cerului, ambele argumente fiind puternice. Chiar și în acest caz, ca avertizare pentru alții, Edomul tot va fi aruncat și distrus de Domnul și nu va putea face nimic împotriva Sa.  

 

Dacă ar fi intrat la tine niște hoți, sau niște tâlhari de noapte, – cum ești de pustiit! – ar fi luat ei oare mai mult decât ar fi putut? Dacă ar fi venit niște culegători de vie la tine, n-ar fi lăsat ei nici un strugure pe urmă?  

 

Tâlhăria în miez de noapte, când nu se poate fura totul, sau culegerea viei, care oricât de bună ar fi tot mai rămân ciorchini în urma lucrătorilor. Din Edom nu va mai rămâne nici măcar o rămășiță; va fi distrus pe deplin și pentru totdeauna, fără să mai rămână ceva din el.  

 

Vai! Ce scormonit este Esau! Cum i s-au descoperit comorile!  

 

Tenacitatea jefuitorilor este extremă; nu rămâne nici cel mai mic lucru de valoare fără a fi descoperit și luat. Bogățiile pe nedrept dobândite de Edom sunt acum luate de alții mai puternici decât el.  

 

Toți cei uniți cu tine te-au izgonit înapoi până la hotar, prietenii tăi te-au înșelat și te-au stăpânit. Cei ce mâncau din pâinea ta ți-au întins curse, pe care nu le-ai băgat de seamă!  

 

Cei care erau prieteni, aliați sau chiar cei care depindeau de Edom. Toți aceștia se unesc pentru a-l jefui, îl izgonesc și pun stăpânire pe el.  

 

Dacă aplicăm la biserica lui Iisus Hristos, nu poate fi vorba decât de o biserică rivală, idolatră, care are aceleași origini cu biserica lui Iisus Hristos, dar a evoluat într-un mod diferit. Este o biserică geamănă cu biserica lui Iisus Hristos, care se unește cu cei care doresc să o distrugă, profitând de ocazie pentru a-și elimina o concurentă, așa cum Esau a căutat să-l omoare pe Iacob. În general, orice putere ce se ridică împotriva lui Dumnezeu și a poporului Său și face ceea ce a întreprins Edomul se încadrează în această tipologie. Aplicația istorică este mai puțin importantă pentru noi în comparație cu aplicația profetică, care ne descoperă o mulțime de lucruri importante despre destinul bisericii lui Iisus Hristos și evoluția cauzei lui Dumnezeu pe pământ.  

 

„Oare, zice Domnul, nu voi pierde Eu în ziua aceea pe cei înțelepți din Edom și priceperea din muntele lui Esau?  

 

Cei înțelepți și cei pricepuți vor fi pierduți, distruși: aceste două categorii desemnează persoanele de frunte ale națiunii (elitele intelectuale, politice, economice etc., de fapt cei care au îndemnat Edomul să urmeze acest curs de acțiune care i-a condus la unirea cu dușmanii lui Israel; fără aceste elite o țară se dezintegrează pur și simplu. Este prezisă o distrugere ce va șterge Edomul din istorie.  

 

Vitejii tăi, Temane, se vor înspăimânta, pentru ca toți cei din muntele lui Esau să piară în măcel.  

 

Vitejii, sau armata Edomului urmează să fie distrusă cu perfecțiune. Într-o singură bătălie finală toată această armată dispare ca și cum nici nu ar fi existat vreodată. Pierderea bătăliei cu invadatorii lasă cale liberă acestora de a acționa în voie.  

 

Din pricina silniciei făcute împotriva fratelui tău Iacob, vei fi acoperit de rușine și vei fi distrus cu perfecțiune pentru totdeauna.  

 

Este o acuzație generală în legătură cu ceea ce a făcut Edomul împotriva lui Israel, poporul lui Dumnezeu, împotriva bisericii lui Iisus Hristos, ca o dublă aplicație. De remarcat legătura de sânge dintre Edom și Israel, care însă nu a contat în planurile Edomului.  

 

Căci în ziua când stăteai în fața lui, în ziua când străinii îi luau averea, când străinii intrau pe porțile lui și aruncau sorțul asupra Ierusalimului și tu erai atunci ca unul din ei!  

 

Edomul s-a alăturat celor ce au invadat și jefuit Ierusalimul; în acele momente critice pentru poporul lui Dumnezeu el s-a aliat cu dușmanii acestuia. Este o mărturie a vrăjmășiei purtate lui Israel.  

 

Nu trebuia să te uiți mulțumit la ziua fratelui tău, în ziua nenorocirii lui, nu trebuia să te bucuri de copiii lui Iuda în ziua pieirii lor și nu trebuia să vorbești cu semeție în ziua strâmtorării!  

 

Mulțumire, bucurie și vorbire trufașă în timpul în care Israel era distrus de dușmani. Se accentuează o anumită atitudine a Edomului, care se bucura de nenorocirea altuia.  

 

Nici nu trebuia să intri pe porțile poporului Meu în ziua nenorocirii lui, nici nu trebuia să te bucuri de nenorocirea lui în ziua prăpădului lui și nu trebuia să pui mâna pe bogățiile lui în ziua prăpădului lui!  

 

Intrarea în Israel, bucurie de nenorocirea sa și jefuirea lui se constituie ca elemente suplimentare în formularea capului de acuzare împotriva Edomului. Aceste fapte denotă o gravitate extremă a răului făcut împotriva lui Israel, în unirea cu dușmanii și participarea la un jaf fără precedent; un atac mișelesc împotriva unei națiuni frate, care nu se putea apăra, ceea ce capătă dimensiunea unei răutăți extreme.  

 

Nu trebuia să stai la răspântii, ca să nimicești pe fugarii lui și nici nu trebuia să dai în mâna dușmanului pe cei ce scăpaseră din el în ziua necazului lui!  

 

Prinderea celor din Iuda care reușiseră să scape fugind și predarea lor în mâna dușmanului. Această colaborare nejustificată cu dușmanii lui Israel atrage în mod sigur mânia divină.  

 

Căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile. Cum ai făcut, așa ți se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău.  

 

Se aplică principiul „după faptă și răsplată”. Ziua Domnului, sau momentul intervenției directe a lui Dumnezeu va avea la bază aplicarea acestui principiu cauză – efect în sensul în care „după cum ai făcut așa ți se va face”. Acesta este momentul de schimbare a situației disperate a lui Israel. Dacă până acum a fost relatarea unei confruntări militare istorice pierdute de Israel și în care Edomul apare favorizat, se trece în planul unei confruntări profetice dintre Dumnezeu și Edomul, o perspectivă în care se inversează rolurile și se vede victoria finală a lui Israel în paralel cu distrugerea definitivă a Edomului prin intermediul unei judecăți divine fără milă.  

 

Căci, după cum ați băut paharul mâniei, voi cei de pe muntele Meu cel sfânt, tot așa, toate neamurile îl vor bea necurmat; vor bea, vor sorbi din el și vor fi ca și când n-ar fi fost niciodată.”  

 

Judecata divină este ilustrată prin paharul mâniei Sale. Așa cum băutura are un efect amețitor, mânia divină are un efect de pierdere a simțului realității și intrarea în confruntare directă cu Dumnezeu, ceea ce echivalează cu un act sinucigaș, lipsit de rațiune. Judecata divină asupra lui Israel a fost corectivă, dar asupra neamurilor va fi distrugătoare. Ziua Domnului aduce în opoziție directă neamurile și autoritatea lui Dumnezeu.  

 

„Dar mântuirea va fi pe muntele Sionului, el va fi sfânt și casa lui Iacob își va lua înapoi moșiile.  

 

În paralel cu distrugerea Edomului, pe muntele Sionului au loc evenimente pline de slavă. Se anunță un an Jubileu, când Israel se va întoarce în moștenirea primită de la Dumnezeu, acest lucru presupune o întoarcere în Sion și refacerea închinării pe înălțimea Sionului, locul în care se afla templul clădit de Solomon; suplimentar, distingem refacerea și restaurarea lui Israel. În timp ce Edomul are parte de distrugere, Israel este salvat. În planul bătăliei profetice, Israel apare învingător și Edom învins, deși în planul bătăliei istorice la acel moment Edom învinge și Israel este învins. Dar planul profetic este însă cel în care toate lucrurile își ating împlinirea; este finalul tuturor lucrurilor. În paralel cu conflictul militar, există un conflict între Edom și Israel care pune în opoziție o rivalitate ce nu se poate rezolva. Dacă planul istoric, al acțiunilor omului, pare să aducă un câștig de cauză Edomului în acest conflict, în viziunea acțiunilor lui Dumnezeu lucrurile stau exact opus.  

 

Casa lui Iacob va fi un foc și casa lui Iosif, o flacără; dar casa lui Esau va fi miriștea, pe care o vor aprinde și o vor mistui; și nu va mai rămâne nici unul din casa lui Esau, căci Domnul a vorbit!  

 

Israel este înălțat iar Esau este distrus. Israel și Esau apar în perspectivă în condiții complet diferite; de data aceasta Israel este cel care câștigă în confruntarea cu Esau. De ce? Fiindcă Dumnezeu este Cel care stăpânește în Sion peste Israel; nu mai este un om care să guverneze peste Israel ci chiar Dumnezeu; Ziua Sa a sosit.  

 

Cei de la miazăzi vor stăpâni muntele lui Esau și cei din câmpie țara Filistenilor; vor stăpâni și ținutul lui Efraim și al Samariei; și Beniamin va stăpâni Galaadul.  

 

Moștenirea lui Iuda este extinsă spre neamuri care nu au putut fi învinse în timpul istoric (filisteni și Edom); Iuda și Beniamin sunt în mod deosebit avute în vedere, singurele seminții ale lui Israel care au rămas credincioase Domnului. Redobândirea acestei moșteniri este un act de dreptate a lui Dumnezeu.  

 

Dar prinșii de război ai acestei oștiri a copiilor lui Israel, vor stăpâni țara Canaaniților până la Sarepta și prinșii de război ai Ierusalimului, care sunt la Sefarad, vor stăpâni cetățile de miazăzi.  

 

Cei care au fost duși în captivitate vor redobândi prin lucrarea lui Dumnezeu moștenirea pierdută. Ei se vor întoarce pentru a stăpâni pe pământul încredințat ca moștenire. Moștenirea revine la cei credincioși, la biserica lui Iisus Hristos; profetic, Israel este învingător, acest lucru înghițind în slavă realitatea istorică a prezentului.  

 

Izbăvitorii se vor sui pe muntele Sionului, ca să judece muntele lui Esau. Dar Imperiul va fi al Domnului.”  

 

Reinstaurarea teocrației în Israel și pe pământ este momentul de apogeu al istorie. Israel, adică biserica lui Iisus Hristos, va fi înălțată pentru a judeca pe Esau, adică pe neamurile acestui pământ. În aceste două simboluri se cuprind toți oamenii acestei lumi.