Epistola Lui Pavel Către Tit – Capitolul 2
Dar tu să le vorbești conform învățăturii sănătoase.
Lucrurile care potrivesc cu învățătura sănătoasă nu pot fi spuse cu ușurință, fiindcă necesită o dedicare pe care puțini oameni o manifestă. Cel mai ușor este să servești celorlalți învățături ușoare, lipsite de valoare, dar complet nesănătoase. Nu este posibil să vorbești în Numele Domnului și viața ta să fie diferită de ceea ce spui. Și totuși, pentru a atinge condiția de a putea oferi învățătură adevărată trebuie depus tot efortul și nimic mai puțin nu trebuie să ne mulțumească. De la noi înșine și de la cei care vorbesc în Numele lui Iisus Hristos, noi trebuie să avem cele mai mari pretenții în a vorbi conform cu intenția lui Dumnezeu. Nimic mai mult nu este posibil, nimic mai puțin nu este acceptabil pentru certitudinea vieții noastre prezente și viitoare.
De ce să acceptăm orice fel de învățătură, doar din rațiuni de obișnuință sau de respectare a unor reguli ce de multe ori nu au nicio legătură cu Dumnezeu? Nu este vorba de revoltă, ci de o reacție directă și sinceră, precum și de o așteptare clar exprimată ca tot ceea ce este spus să poarte pecetea lui Dumnezeu. Sună revoluționar? Mai degrabă sună onest, cu dorința ca lumina lui Iisus Hristos să ne lumineze inima și sufletul. A vorbi lucruri ce vor aduce zidire interioară nu este simplu, fiindcă este necesară o condiție morală specială pentru a putea rosti cuvintele lui Dumnezeu. Pe de altă parte, este necesar să elimini din propria viață tot ce nu se potrivește cu idealul predicării Evangheliei lui Iisus Hristos. Abia atunci puterea lui Dumnezeu se va manifesta aducând binecuvântare peste biserică. Cu perseverență trebuie înlăturate toate „asperitățile” și toate ideile preconcepute. Astfel trebuie să devenim canale vii ale harului divin transmis către umanitate. Prezența lui Iisus Hristos va deveni atunci reală în mijlocul celor ce manifestă credința salvatoare.
Bărbații prezbiteri să dea dovadă de stăpânire de sine, noblețe, modestie, corectitudine a credinței, iubire și răbdare.
Un standard moral înalt trebuie menținut de toți creștinii, dar în mod deosebit este necesar exemplul celor vârstnici, ca model pentru tânăra generație. A avea un spirit treaz, a fi cumpătat și a manifesta o credință adevărată sunt rezultatul cultivării virtuților morale de-a lungul întregii vieți. Numai astfel cineva poate ajunge să fie „vrednic de cinste” în anii bătrâneții. În mod normal, trecerea timpului accentuează trăsăturile negative, care transformă chiar cea mai plăcută persoană într-un bătrân morocănos și irascibil, încăpățânat, enervându-i pe toți cei din jur. Dimpotrivă, prin cultivarea modelului lui Iisus Hristos, la bătrânețe se pot culege roade prețioase în genul: cumpătării, răbdării, iubirii și înțelepciunii.
Similar, femeile prezbiter – soțiile prezbiterilor – să aibă un comportament demn de a fi respectat, fără să manifeste vreun spirit acuzator, fără să fie dedate consumului de băuturi alcoolice și capabile să învețe și pe alții ce este bun,
Trecerea timpului, așa cum am spus, accentuează trăsături de caracter ce devin o povară pentru cel ce le deține, precum și pentru cei ce sunt nevoiți să-i suporte prezența. Astfel, lipsa bunului simț, bârfa, clevetirea și dependența de viciu devin libere să se manifeste pe măsură ce ele sunt cultivate și permise timp de o viață. A face ce este drept de la o vârstă tânără este cel mai înțelept lucru, fiindcă astfel bătrânețea va aduce binecuvântarea asemănării cu Iisus Hristos.
încât să încurajeze pe femeile venite de curând la credință să își iubească soții și copiii,
Un om bătrân ar trebui să fie capabil să învețe tânăra generație să urmeze calea ascultării de Dumnezeu prin intermediul exemplului personal pe care îl oferă. Tentația este de a lăsa lucrurile în dorința lor și de a permite fiecăruia să facă ce vrea, mergând pe ideea că educația se face de la sine. Nimic nu este mai greșit decât o astfel de idee, care lasă nepregătiți atâția oameni față de datoriile concrete ale vieții. Cu toate acestea, cei tineri au nevoie de o bună sfătuire pentru viața pe care o trăiesc. Femeile în vârstă ar trebui să fie un exemplu pentru cele tinere în cultivarea unității și iubirii în cadrul familiei. Lumea în care trăim ne forțează să fim nepăsători și lipsiți de îndurare unii față de ceilalți. De aceea, cultivarea unei afecțiuni calde și autentice reprezintă o urgență imediată și o nevoie continuă, ceea ce presupune cultivarea unor deprinderi corecte și urmarea unui exemplu de valoare din partea celor care au trecut de vârsta tinereții.
să fie modeste, înfrânate sexual, gospodine, binevoitoare și ascultătoare de soții lor pentru a nu fi batjocorit în vreun fel Cuvântul lui Dumnezeu.
Cumpătarea și puritatea morală merg mână în mână. Nu putem fi cumpătați cât timp viciul ne stăpânește și nu avem cum să dominăm patimile, dacă nu dovedim echilibru și ordine în tot ce facem. Aceste virtuți vor aduce binecuvântarea lui Dumnezeu peste familiile celor credincioși, lucru ce va fi o bună mărturie despre puterea transformatoare a Cuvântului lui Dumnezeu. Cultivarea acestor deprinderi este esențială pentru dobândirea caracterului necesar intrării în Imperiul lui Dumnezeu și pentru înaintarea lucrării Evangheliei pe pământ.
De asemenea, pe bărbații veniți de curând la credință să îi îndemni să dovedească seriozitate.
Cumpătarea se adresează deopotrivă celor tineri, vârsta fragedă nefiind o scuză pentru nimeni în tolerarea păcatului. De fapt, cu cât deprinderea cumpătării este mai devreme cultivată în viață, cu atât însușirea ei va fi mai deplină, aducând un rod bogat la maturitate. Obiceiul îngăduinței de sine, practicat de tineri și bătrâni, dar mai ales tolerat celor mici, aduce un rod plin de amărăciune, întristând Duhul lui Dumnezeu și fiind o sursă de nesfârșite probleme în decursul vieții. Modelul lui Iisus Hristos ne oferă exemplul cumpătării începând cu primii ani ai copilăriei și trebuie să fie urmat fără preget. în toate lucrurile și tu însuți să te oferi lor drept exemplu prin fapte bune, integritate în trăirea credinței și seriozitate.
Metoda cea mai bună de a promova principiile nevinovăției este prin puterea exemplului personal. Nici cele mai alese cuvinte sau prezentarea cea mai clară nu pot avea impactul unui exemplu dat prin propria ta viață, prin tot ceea ce faci. Învățătura adevărată nu poate veni de pe buze necurate, dintr-o inimă nesfințită prin har și o viață neconformă cu prezentarea pe care o faci prin cuvânt. Vrednicia de a predica Evanghelia presupune să ai Cuvântul divin în inima ta, în sufletul tău și atunci buzele vor declara ceea ce este pentru tine cea mai aleasă comoară, cea mai de seamă valoare din univers.
Cuvântul tău să fie sănătos și fără reproș încât orice împotrivitor să fie făcut de rușine și nimeni să nu poată vorbi rău despre noi,
Prezentarea autentică distruge întăriturile dușmanului, fiindcă poartă pecetea puterii lui Dumnezeu, fiind mai mult decât rostirea unor cuvinte moralizatoare, care doar sună bine și distrează auditoriul. Prin prezentarea Cuvântului de origine divină, Cel Prea Înalt Își face simțită prezența sfințind pe ce vorbește și pe cel ce ascultă, făcând de rușine pe potrivnic, punând pe fugă puterile demonice, convingând de păcat, zdrobind ce este firesc și oferind speranță celui ce se pocăiește. Prin prezentarea lui Iisus Hristos, puterea divină transmite o nouă viață celui cu inima deschisă și astfel, cerul se întâlnește cu pământul într-o experiență înălțătoare.
robii să rămână supuși stăpânilor lor în toate lucrurile, să le facă pe plac, să nu li se opună verbal
Dispoziția de a fi ascultător de Dumnezeu în datoriile obișnuite ale vieții nu este ușor de dobândit, fiindcă spiritul de revoltă și de murmurare este în fiecare dintre noi. A găsi plăcere în slujire presupune jertfire de sine și mai ales abandonarea dorinței de a stăpâni peste ceilalți. Aceasta nu înseamnă că trebuie să te supui orbește celorlalți, ci mai degrabă să-ți faci datoria acolo unde te găsești, lucrând ca pentru Dumnezeu, dintr-o conștiință curată și fermă în respectarea principiilor morale.
și să nu le întoarcă spatele, ci în toate să-și arate credința și să facă tot ce este bine încât să întărească pe deplin învățătura salvatoare a Dumnezeului nostru!
Credincioșia în lucrurile mici mărturisește adevăratul caracter al unei persoane și pentru lucrurile mari. Este greu să îți reprimi tentația de a-ți însuși ceva ce nu îți aparține, mai ales când aceasta este o practică general acceptată. Dar un slujitor al lui Iisus Hristos știe că printr-un astfel de comportament va necinsti pe Dumnezeu și va aduce rușine cauzei sfinte. De câte ori Evanghelia a fost batjocorită din cauza păcatelor evidente ale reprezentanților ei? Lipsa exemplului personal distruge influența cuvintelor lui Dumnezeu și stinge focul evlaviei, esențial în a conduce pe ceilalți la o convertire autentică.
Fiindcă harul lui Dumnezeu a fost revelat pentru mântuirea tuturor oamenilor.
Harul lui Dumnezeu este cea mai aleasă comoară din cer și de pe pământ, oferind salvare oricărui om. Prin lucrarea lui Iisus Hristos din cer, oricine dorește poate fi salvat și pregătit pentru Imperiul slavei. Prin prezentarea învățăturii adevărate și prin exemplul personal, Evanghelia lui Iisus Hristos străbate întreaga lume, chemând pe cel păcătos la Dumnezeu. Prin comuniune sfântă, viețile celor ce primesc acest har se transformă, fiind albite în „sângele Mielului nevinovat”. Cerul se răsfrânge astfel pe pământ prin cei ce trăiesc această experiență transformatoare și vindecătoare.
Acest lucru ne călăuzește să abandonăm orice lipsă de evlavie sau orice poftă a acestei lumi, să cultivăm guvernarea de sine, nevinovăția și moralitatea în timpurile în care trăim
Renunțarea în comiterea răului este cea mai mare nevoie a noastră. Cumpătarea, nevinovăția și evlavia trebuie să înlocuiască idolatria și pofta. Această schimbare o realizează harul lui Dumnezeu, care transformă interiorul și ne acordă o nouă perspectivă asupra tuturor lucrurilor. Acolo unde nelegiuirea domnea, mai precis în inima omului, începe să se manifeste slava lui Dumnezeu. Totul apare acum într-o cu totul altă perspectivă și strălucirea sfințeniei începe să locuiască în sufletul ce fusese stăpânit de păcat. Aceasta este cea mai mare dintre minuni.
și ne determină să primim cu bucurie speranța și revelația slavei Marelui Dumnezeu și a Salvatorului nostru, Iisus Hristos,
Viața creștină este caracterizată de așteptarea revenirii lui Iisus Hristos, manifestată printr-o dorință plină de iubire de a-L întâlni pe Salvatorul nostru. Dar această așteptare nu este pasivă, ci presupune o pregătire personală pentru a putea trece în Imperiul cerului. Cu o bucurie negrăită și cu fiecare clipă care trece, cel credincios este tot mai aproape de împlinirea promisiunii revenirii lui Iisus Hristos și motivația de a-L sluji pe Maestru se dezvoltă tot mai mult. Prin studierea Cuvântului, ca de altfel și prin experiența vieții, el acumulează tot mai multă putere în suflet și Duhul Sfânt îl conduce pe înălțimi tot mai mari. La fiecare pas el învinge împotrivirea Celui Rău și lumina de la scaunul de domnie lui Dumnezeu strălucește tot mai puternic în jurul său, pe cărarea vieții.
care S-a dat pentru noi pentru a ne răscumpăra din orice nelegiuire și să Își curețe astfel un popor ales și entuziast pentru orice faptă bună.
Garanția separării de păcat este dată de jertfa lui Iisus Hristos prin transformarea noastră. Rezultatul este o viață evlavioasă, bogată în fapte ce onorează pe Dumnezeu. Răscumpărarea de vinovăție reprezintă fundamentul sfințirii noastre. Faptele bune sunt rezultatul vizibil al acestei lucrări și acestea se manifestă în mod spontan, fără un efort de voință ieșit din comun, deoarece ele izvorăsc din inimă, din suflet, din locul în care a început deja să domnească Iisus Hristos. Acolo unde era păcat și răutate, Duhul lui Dumnezeu stăpânește acum. Bucuria a luat locul plânsului, și lauda a înlocuit tulburarea inimii.
Astfel de lucruri să le vorbești, să le oferi ca îndrumare și să le promovezi cu toată convingerea încât nimeni să nu te poată cumva ignora.
Autoritatea unui predicator al Evangheliei derivă din chemarea pe care a primit-o de la Dumnezeu. Îndemnul și mustrarea sunt deopotrivă instrumente în mâna slujitorului lui Dumnezeu pentru corectarea celor greșiți, sau pentru îndrumarea în urmarea căii lui Iisus Hristos. Slujitorul Evangheliei nu trebuie să se lase intimidat de împotrivire sau de contestarea autorității sale, ce ar putea veni din partea celorlalți, ci cu deplină încredere în Dumnezeu, el trebuie să facă lucrarea sa până la capăt. Nu este simplu să călăuzești pe alții în a merge pe calea cea sfântă, dar dovada deplină a victoriei te însuflețește privind la finalul istoriei acestei lumi, când Îl vei întâlni pe Iisus Hristos. Această priveliște aduce bucurie în suflet și dă tărie în a merge înainte, către ținta pusă chiar de Dumnezeu.
