Cartea Profetului Hagai (Agheu) – Capitolul 1  

 

Cartea profetului Hagai (Agheu) ne oferă ocazia de a înțelege mesajele divine ce au fost adresate evreilor care s-au întors din Babilon pentru a continua rezidirea Templului de la Ierusalim. Astfel, putem urmări cum iudeii, după o scurtă perioadă de elan în slujirea lui Dumnezeu, au căzut într-o stare de lâncezeală și apatie care a condus la încetarea lucrărilor pentru zidirea Templului de la Ierusalim.  

 

Trebuie menționat că un rol deprimator l-a avut și presiunea exercitată de neamurile din jurul lui Israel pentru a-I împiedica pe evrei să continue această lucrare, care era un semnal al dorinței de a fi eliberați de cei care îi asupreau. Totuși, principalul obstacol a fost dezinteresul, căutarea bunăstării materiale, ceea ce a condus la neglijarea și uitarea misiunii pe care ei o aveau în țara sfântă ca popor al Domnului. De aceea, Dumnezeu a trimis mai multe mesaje către poporul Său prin Hagai (Agheu).  

 

În primul capitol putem citi două astfel de mesaje, în care primul se constituie ca o mustrare și o avertizare contra unui comportament greșit față de Dumnezeu și al doilea ca un mesaj de încurajare și de încredere în Domnul. Putem spune că avem de-a face cu o Evanghelie a speranței și asigurării prezenței divine cu poporul Său, dacă acesta se întoarce la El.  

 

În al doilea capitol se pot citi alte trei mesaje din partea Domnului prin care se oferă îndrumare asupra lucrării ce trebuie făcută, avertizare împotriva legalismului și viziunea sfârșitul veacului. Astfel, se oferă o imagine panoramică asupra istoriei în strânsă legătură cu lucrarea făcută de Dumnezeu pentru poporul Său. Într-o formulă sintetică, profeția lui Hagai (Agheu) cuprinde toate temele majore ale Bibliei: devoțiune, pericolul formalismului, călăuzire în nevinovăție și perspectiva de final a istoriei.  

 

În anul al doilea al împăratului Darius, în ziua întâi a lunii a șasea, Cuvântul Domnului a vorbit prin profetul Hagai (Agheu) către Zorobabel, fiul lui Șealtiel, dregătorul lui Iuda și către Iosua, fiul lui Ioțadac, marele preot, astfel:  

 

Cuvântul Domnului vorbește prin oameni aleși, prin profeți, adresând un mesaj de încurajare, de îmbărbătare, de speranță. Era nevoie de un îndemn special din partea Domnului pentru continuarea rezidirii Templului de la Ierusalim. Într-un moment în care tot poporul era deprimat, opoziția fiind maximă și lucrul oprit, Domnul intervine pentru a indica ceea ce trebuia să se facă în continuare.  

 

Așa vorbește Domnul oștirilor: Poporul acesta zice: N-a venit încă timpul pentru zidirea din nou a Casei Domnului!  

 

„Poporul acesta” am putea fi și noi când gândim că nu a sosit timpul pentru lucrarea lui Dumnezeu. Este foarte ușor să amânăm astfel ceea ce ne este poruncit să facem acum. De unde provine oare o astfel de concepție? Zidirea Casei lui Dumnezeu reprezintă cea mai importantă lucrare pe pământ, de aceasta depinzând destinul nostru în eternitate. Dacă lăsăm să treacă ocaziile prețioase ale prezentului, atunci vom sigila o alegere a condamnării, mai degrabă decât a salvării.  

 

De aceea Cuvântul Domnului le-a vorbit prin profetul Hagai (Agheu) astfel:  

 

Cuvântul Domnului ne somează, ne provoacă, nu ne lasă să stăm liniștiți când situația noastră nu este în regulă. Tocmai din cauza unei liniști false, oamenii au tendința de a minimaliza ceea ce Dumnezeu declară în modul cel mai lămurit că trebuie să fie făcut. Cu toate acestea, Cuvântul divin nu se oprește doar să constate necredința omului, ci continuă să mărturisească împotriva a tot ce este rău, îndemnându-ne să mergem mai departe pe calea ce duce la cer.  

 

Dar pentru voi a venit oare timpul să locuiți în case căptușite cu tavan, când Casa aceasta este dărâmată?  

 

Timpul fiecărui lucru este stabilit de Cel Prea Înalt în conformitate cu planurile Sale veșnice. Domnul știe cel mai bine ce anume trebuie făcut și când, de aceea sfatul Său este fără putință de greșeală. Dar oamenii au tendința de a acționa în opoziție cu dorința divină afișată de slujitorii Săi credincioși. Era o priveliște deprimantă să vezi Casa lui Dumnezeu în ruină, o construcție neterminată expusă intemperiilor de tot felul, în timp ce fiecare se îngrijea doar de lucrurile materiale, temporale, fără a da atenție Templului Dumnezeului Celui Viu. Dar nu este acesta spiritul timpului în care trăim, când puțini oameni mai caută pe Domnul cu sinceritate și prin aplicarea învățăturilor Bibliei? În aceste condiții este greu de crezut că s-ar putea aștepta binecuvântări de la Dumnezeu, dar cu toate acestea omul merge înainte nepăsător, fără să se gândească asupra pagubei pe care și-o creează sieși.  

 

Așa vorbește acum Domnul oștirilor: Uitați-vă cu băgare de seamă la căile voastre!  

 

Privește drumul pe care mergi: Dumnezeu ne invită să ne examinăm viața în lumina Cuvântului Său pentru a ne da seama de propria noastră situație înaintea Sa. Dar de ce este oare necesar să ne analizăm viața și calea pe care mergem? De ce să ne gândim la așa ceva, mai ales când în opinia noastră totul este în regulă? Nu cumva Dumnezeu se amestecă nepermis în viețile noastre? Prin cuvintele profetului Hagai (Agheu), poporul era avertizat să își schimbe stilul de viață, astfel încât să dea slavă lui Dumnezeu prin împlinirea lucrării la care au fost chemați. Este important să înțelegem că, dacă lucrăm pentru Domnul, de fapt lucrăm pentru noi înșine, pentru mântuirea noastră.  

 

Semănați mult și strângeți puțin, mâncați și tot nu vă săturați, beți și tot nu vă potoliți setea, vă îmbrăcați și tot nu vă este cald; și cine câștigă o simbrie, o pune într-o pungă spartă!  

 

Lipsă de eficiență: este oare plăcut să lucrezi din greu, dar rezultatele să fie nesemnificative? Sau ce se poate spune când avem o continuă insatisfacție în legătură cu ceea ce facem, indiferent cât de multe lucruri am deține? A te bucura de munca ta este un dar de la Dumnezeu, aceasta fiind o învățătură des repetată în Biblie. De aceea, dacă avem probleme cu satisfacția personală, va fi necesar să ne punem întrebări asupra condiției noastre interioare înaintea lui Dumnezeu pentru a identifica cu adevărat cauzele problemei. Domnul este Stăpânul universului; totul Îi aparține și fără El noi nu ne vom putea bucura cu adevărat de această viață.  

 

Așa vorbește Domnul oștirilor: Uitați-vă cu băgare de seamă la căile voastre!  

 

Cercetare de sine: Avem o lucrare importantă de făcut cât timp vom trăi pe pământ, aceea de a ne cerceta motivele și atitudinile faptelor noastre. Calea pe care un om o urmează dă mărturie despre condiția sa interioară. Dacă ești un om violent, mânios, acest lucru va fi dovedit de comportamentul pe care îl ai. Fiecare pom își poartă roadele. Faptele ilustrează cel mai bine caracterul unui om, în ciuda celor mai alese vorbe. Declarațiile pot fi ireproșabile, pretențiile mari. Dacă se cade testul practic al vieții de zi cu zi, atunci tot ceea s-a susținut prin cuvinte și confecționarea imaginii exterioare, rămâne lipsit de fundament. Trebuie să fim atenți la tot ceea ce facem, fiindcă aici se oglindește caracterul, partea nevăzută a omului.  

 

Suiți-vă pe munte, aduceți lemne și zidiți Casa! Eu Mă voi bucura de lucrul acesta și voi fi proslăvit, zice Domnul.  

 

Îndemn la lucrare: Apelul profetului este adresat poporului lui Dumnezeu din toate timpurile, dar el se poate aplica și personal. Preocuparea pentru calea lui Dumnezeu trebuie să fie primul și cel mai important lucru din viață. A zidi „casa Sa” presupune exercitarea închinării la Dumnezeu, adică înălțarea templului din inimă, din suflet, lucru aflat în legătură și cu zidirea semenilor. Casa lui Dumnezeu se află cu tine, acolo unde te găsești. Nu trebuie să o cauți undeva în depărtare la marginea lumii, ci ea se află în mintea ta, în inima ta, este misiunea și chemarea pe care o ai în mod personal de la Domnul și pe care trebuie să o împlinești.  

 

Vă așteptați la mult și iată că ați avut puțin; l-ați adus acasă, dar Eu l-am suflat. Pentru ce? zice Domnul oștirilor. Din pricina Casei Mele, care stă dărâmată, pe când fiecare din voi aleargă pentru casa lui.  

 

Casa lui Dumnezeu din inimă se ridică zilnic, pas cu pas, investind timp și efort, dar deopotrivă pricepere. Această „casă” reprezintă caracterul, omul „dinăuntru”, care se transformă după imaginea lui Iisus Hristos. Preocupările pentru lumea aceasta trecătoare tind să ne acapareze mintea, fără a mai lăsa timp relației cu Dumnezeu. Casa sufletului trebuie să fie așezată pe o stâncă, pe o temelie care să reziste ploii și vântului. Aceste intemperii ne clatină, ne încearcă, luând cu ele ceea ce este temporal, perisabil, dar nu pot afecta ceea ce este veșnic. Astfel, omul întemeiat pe Dumnezeu nu va fi distrus de aceste încercări, ci dimpotrivă, se va ancora și mai puternic în Cel Prea Înalt.  

 

De aceea, cerul nu v-au dat roua și pământul nu și-a dat roadele.  

 

Legile naturii sunt supuse legilor cerului; legile cerului, în baza cărora ploaia se revarsă pe pământ și legile pământului, care fac să rodească semințele plantelor, nu sunt aduse la împlinire de la sine. Cineva veghează asupra împlinirii lor și asupra condițiilor ce le condiționează, cum ar fi ascultarea de Dumnezeu din partea omului.  

 

Un comportament necorespunzător, rău, de încălcare a poruncilor divine, va atrage după sine și retragerea binecuvântărilor materiale oferite de Dumnezeu. Relația este sigură și este doar o problemă de timp pentru împlinirea ei.  

 

Am chemat seceta peste țară, peste munți, peste grâu, peste must, peste untdelemn, peste tot ce poate aduce pământul, peste oameni și peste vite și peste tot lucrul mâinilor voastre.  

 

Seceta sau oprirea „legilor cerului” reprezintă o consecință directă a acțiunilor nesăbuite ale omului. Ignorând cerințele divine și investind atenție doar în lucrurile materiale, se ajunge în cele din urmă la pierderea legăturii cu Dumnezeu. De aici este doar un pas până la o înstrăinare de durată, pe care nici chiar schimbarea modelului naturii să nu o poată să o mai remedieze, prin semnalele de avertizare pe care le transmite.  

 

Zorobabel, fiul lui Șealtiel, Iosua, fiul lui Ioțadac, marele preot și toată rămășița poporului, au ascultat glasul Domnului, Dumnezeului lor și cuvintele profetului Hagai (Agheu), fiindcă Domnul, Dumnezeul lor, îl trimisese. Și poporul s-a temut de Domnul.  

 

Temerea de Dumnezeu presupune luarea în serios a cuvintelor Sale, rostite prin slujitorii Săi și se continuă cu remedierea lucrurilor ce au cauzat depărtarea de poruncile Sale. Fiind supuși autorității divine, preocuparea pentru realitățile eterne ar trebui să fie la loc de cinste. Existența noastră nu se justifică doar prin ocupațiile ce țin de lumea aceasta, ci noi trebuie să conlucrăm la ridicarea Templului lui Dumnezeu în mijlocul acestui pământ ostil binelui și cultivării sfințeniei.  

 

Hagai (Agheu), trimisul Domnului, a zis poporului, după porunca Domnului: Eu sunt cu voi, zice Domnul.  

 

“Domnul este cu noi” reprezintă dovada cea mai prețioasă pe care o putem avea. El nu numai că ne poruncește ce avem de făcut, dar deopotrivă vine alături de noi pentru a ne oferi sfat, călăuzire și putere de a împlini tot ceea ce ni se cere. Templul său se poate ridica doar prin Duhul Său Cel Sfânt. Cu această imagine, mereu vie înaintea ochilor noștri, putem merge înainte având convingerea că tot ceea ce a promis va aduce la împlinire. Nu este vorba doar despre zidirea unui templu, adică a unei clădiri, ci în primul rând de prezența Sa cu noi.  

 

Domnul a trezit duhul lui Zorobabel, fiul lui Șealtiel, dregătorul lui Iuda și duhul lui Iosua, fiul lui Ioțadac, marele preot și duhul întregii rămășițe a poporului. Așa că ei au venit și s-au pus pe lucru în Casa Domnului oștirilor, Dumnezeul lor,  

 

Prezența divină are capacitatea de a ne trezi din letargie și neputință. Ne determină să înaintăm cu elan și curaj, să învingem toate obstacolele ce ar putea să ne stea în cale. Deopotrivă, prezența lui Dumnezeu ne inspiră cu planurile Sale, cu idei și gânduri ce vin de la scaunul de domnie Său, cu un sfat infailibil. Dacă dăm atenție glasului profetic, vorbind prin Cuvânt, și dorim să ne supunem Celui ce vorbește prin slujitorii Săi, o putere supranaturală se va manifesta în inimile noastre și lucrarea cerută va fi împlinită.  

 

în ziua a douăzeci și patra a lunii a șasea, în anul al doilea al împăratului Darius.  

 

Între primul mesaj profetic, ce avertiza asupra urmărilor neascultării și al doilea mesaj, ce încuraja pe cei ce s-au supus glasului lui Dumnezeu, au trecut 23 de zile, un timp scurt, în care poporul s-a întors de la căile sale și s-a decis să reia lucrarea de rezidire a Templului. Primul mesaj da mărturie asupra păcatelor de care se făceau vinovați. Al doilea mesaj oferea încurajare celor ce luaseră în considerare primul mesaj și doreau să se supună lucrării lui Dumnezeu. Tot astfel, există o mărturie divină împotriva oricărui om care comite răul și neglijează legătura cu Dumnezeu. Dar deopotrivă există un mesaj de mângâiere și încurajare pentru cei ce se întorc la Domnul, care să-i călăuzească în împlinirea cuvintelor Sale pline de speranță.