Cartea Profetului Naum – Capitolul 3  

 

Vai de cetatea vărsătoare de sânge, plină de minciună, plină de silnicie și care nu încetează să se dedea la răpire!  

 

Mai multe capete de acuzare sunt exprimate despre cetatea Ninive: violența criminală, minciuna, asuprirea și furtul. Toate acestea sunt de fapt încălcări ale principiilor morale din Decalog (Cele 10 porunci) enunțate prin eternele porunci: „Să nu ucizi”, „Să nu minți”, „Să nu poftești”, „Să nu furi”. Înțelegem că obligația de respectare a Legii morale este extinsă asupra tuturor națiunilor, cu accent pe partea care ține de relațiile dintre oameni. Practic, judecata divină are la bază încălcarea principiilor morale ale lui Dumnezeu.  

 

Auziți pocnetul biciului, uruitul roților, tropăitul cailor și durduitul carelor!  

 

În acest moment se reiau imagini ce trimit la înaintarea Distrugătorului. Asemenea unor care de luptă avansând invincibil, judecata se îndreaptă către cetate, din cauza neascultării de Legea divină. Nimic nu o poate opri și sunetul înaintării ei aduce groază în mijlocul celor răzvrătiți. Simbolul carului de luptă subliniază puterea executării judecății și rapiditatea venirii ei. Totul se desfășoară într-un timp extrem de scurt și nu există scăpare.  

 

Se aruncă năvalnici călăreții, scânteiază sabia, fulgeră sulița O mulțime de răniți! Grămezi de trupuri moarte! Morți fără număr! Cei vii se împiedică de cei morți!  

 

O altă redare a judecății este prin imaginea unei cavalerii, a loviturilor rapide și precise de sabie dau de suliță. Cine poate sta împotriva ei? Cei care scapă de carele de luptă cad loviți la scurt timp de cei ce vin pe cai. Toți apărătorii cetății se prăbușesc la pământ. Legiunile armatei cerului nu pot fi oprite, ci ele aduc la împlinire Judecata divină.  

 

Din pricina multelor curvii ale curvei, plină de farmec, fermecătoare iscusită, care vindea neamurile prin curviile ei și popoarele prin vrăjitoriile ei.  

 

Alte capete de acuzare sunt adăugate, astfel citim despre imoralitate, sau încălcarea poruncii morale „Să nu comiți desfrânare”. Cetatea Ninive a reușit să îngenuncheze națiunile îmbinând forța militară cu atracția senzualității. Acest comportament desfrânat s-a văzut în mod deosebit prin atragerea la idolatrie, prin nerespectarea cuvântului dat. Dar cea mai gravă a fost exercitarea unei atracții irezistibile în promovarea unor norme morale josnice și degradante aflate în conflict direct cu Legea morală a Domnului și cu autoritatea Sa.  

 

Iată, am necaz pe tine, zice Domnul oștirilor îți voi ridica poalele peste cap, ca să-ți vadă neamurile goliciunea, și imperiile, rușinea.  

 

Cetatea Ninive urma să fie pedepsită ca o prostituată. Domnul a considerat că ea nu a respectat principiile morale după care orice națiune de pe fața acestui pământ trebuie să se guverneze. Prin minciună, tâlhărie, ucidere și jaf, ea s-a ridicat ca o putere răzvrătită în mijlocul acestei lumi, având dorința de a o stăpâni până la marginile pământului. Promovând principii nedrepte, influența ei a fost de natură de a corupe la scară foarte mare și pe alte națiuni. De aceea Domnul a decis eliberarea ei de pe scena istoriei.  

 

Voi azvârli cu murdării peste tine, te voi înjosi și te voi face de ocară.  

 

Înjosirea pe care a adus-o altora, Domnul o întoarce asupra ei. Batjocura pe care a aruncat-o peste alții, vine acum și asupra ei. În esență judecata divină nu face altceva decât să aplice principiul reciprocității: „ceea ce ai făcut, aceea ți se va face”. Responsabilitatea morală a neamurilor înaintea lui Dumnezeu aduce astfel după sine judecata.  

 

Toți cei ce te vor vedea vor fugi de tine și vor zice: Ninive este distrusă! Cine o va plânge? Unde să-ți caut mângâietori?  

 

Atracția se transformă acum în respingere. Cei ce veneau, acum se depărtează cu groază. Nimeni nu dorește să fie părtaș distrugerii fără milă a celei mai mari cetăți a pământului. Caracterul trecător al slavei omenești se poate vedea și din neputința de a mai găsi un aliat, un sprijin în timp de nevoie. Toți cei ce lăudau gloria cetății Ninive, erau de fapt niște oportuniști și atât.  

 

Ești tu mai bună decât No-Amon, cetatea care ședea între râuri, înconjurată de ape, având ca zid de apărare marea, ca ziduri marea?  

 

O altă cetate distrusă din cauza nelegiuirii este menționată acum în textul biblic. Ea se numea „No-Amon”. Nu știm exact dacă nu avem de-a face cu un cuvânt simbolic, după cum nici nu este foarte clară așezarea acestei cetăți. Cu toate acestea se amintește poziția strategică cu totul deosebită, fiind înconjurată de ape. Nimic nu era mai sigur în acele timpuri, decât să dispui de fortificații naturale în genul râurilor sau mării. Astfel de cetăți erau aproape cu neputință să fie luate cu asalt și cucerite. Dar toate acestea nu erau de vreun folos în fața judecății divine. Chiar cele mai de seamă fortificații cădeau înaintea Domnului.  

 

Etiopia și Egiptenii fără număr erau tăria ei, Put și Libienii erau ajutoarele ei.  

 

Deși patru popoare mari susținuseră această cetate, totuși ea nu a scăpat de distrugere. Nu sunt suficiente forța armată și resursele de care pot dispune chiar patru națiuni pentru a opri executarea judecății divine. În conflictul dintre om și Dumnezeu, întotdeauna primul pierde, indiferent de situație. Deși acest lucru este clar pentru oricine, din cauza lipsei percepției eternității, omul are impresia că este invincibil dacă dispune de putere și faimă.  

 

Și totuși a trebuit să plece și ea în surghiun, s-a dus în robie; și pruncii ei au fost zdrobiți în toate colțurile ulițelor; au aruncat sorțul asupra fruntașilor ei și tot mai marii ei au fost aruncați în lanțuri.  

 

Soarta acestei cetăți puternice nu a putut fi înlăturată în ciuda celor mai bune eforturi. În zadar omul se îndârjește să lupte împotriva intenției divine. Nu este posibil să aibă succes. Tot efortul îndreptat împotriva sfatului lui Dumnezeu este zadarnic. Judecata distrugătoare ce a căzut asupra cetății No-Amon stă mărturie că invincibilitatea lucrărilor omenești este doar un mit. Totul se bazează pe îngăduința divină. Dar vine o timp când din cauza nelegiuirii, judecata vine și distruge perfect.  

 

Și tu te vei îmbăta, te vei ascunde; și tu vei căuta un loc de adăpost împotriva dușmanului!  

 

Mândria omenească este acum aruncată în țărână. Chiar cel viteaz, care nu se gândea că ar avea nevoie de vreun sprijin, deodată constată că nu mai are scăpare. A te „îmbăta” înaintea distrugerii, reprezintă un ultim act de bravadă și de revoltă. O neacceptare a realității. În loc să existe întoarcere la Dumnezeu și o abandonare a păcatului, trufia, ea însăși o formă de beție, îl conduce pe om la aruncarea iresponsabilă în vâltoarea distrugerii finale.  

 

Toate cetățuile tale sunt niște smochini cu cele dintâi roade; când îi scuturi, smochinele cad în gura cui vrea să le mănânce.  

 

Cetățile dușmanului sunt gata de a fi cucerite. Așa se traduce aceste verset. Există un moment în dinamica luptei contra lui Dumnezeu, când se ajunge la maturizarea răului, la acea „coacere a secerișului”. În principal acest nivel este caracterizat de o abundență materială, de o prosperitate ce are la bază tot felul de practici necinstite. Această bogăție este privită ca o dovadă a eficienței și justeții căilor sale, dar de fapt este un efect al jafului și nelegiuirii, a nedreptățirii celorlalți. 13 Iată, poporul tău este ca femeile în mijlocul tău; porțile țării tale se deschid înaintea dușmanilor tăi; focul îți mistuie zăvoarele!  

 

Al doilea simptom, pe lângă cel al concentrării bogățiilor, este cel al pierderii capacității de luptă. Datorită abundenței resurselor, un simțământ de certitudine se manifestă, de viață lipsită de griji, ceea ce conduce la pierderea vigilenței și a simțului rațiunii. Cetatea Ninive avea simptomul unei „obezități” materiale, alimentând o senzație de certitudine deplină, când de fapt mai era doar un mic pas până la distrugere.  

 

Scoate-ți apă pentru împresurare! Drege-ți întăriturile! Calcă pământul, frământă lutul și gătește cuptorul de cărămidă!  

 

Deodată, totul se schimbă. Această viață tihnită este întreruptă brutal de venirea judecății. Degeaba se încearcă revitalizarea forței militare, fiindcă judecata nu are cum să fie oprită. Nimic nu poate sta în calea ei înaintând asemenea unei armate puternice. Totul se prăbușește înaintea Distrugătorului. Bogățiile sunt distruse și apărătorii sunt puși pe fugă. Se vede acum nelegiuirea strângerii de comori prin asuprirea celorlalți și în mod deosebit a poporului sfânt.  

 

Acolo te va mânca focul, te va distruge sabia cu perfecțiune, te va mistui ca niște lăcuste, căci te-ai înmulțit ca forfăcarul, te-ai îngrămădit ca lăcustele!  

 

Bogățiile au fost strânse prin jaf de la alte națiuni. Cei credincioși Domnului au fost urmăriți fără milă din cauza nevinovăției lor. Adversarii au fost reprimați și aduși la tăcere. Această obținere de comori prin jefuire este cea mai simplă metodă dintre cele ce există. Ea a fost sursa unei false prosperități, alimentând revolta împotriva lui Dumnezeu. Prădătorii trimiși de Ninive au fost fără număr, asemenea lăcustelor.  

 

Negustorii tăi sunt mai mulți decât stelele cerului, s-au îngrămădit ca puii de lăcustă care își întind aripile și zboară.  

 

O altă categorie enumerată, pe lângă cea a prădătorilor care au acționat direct, este a celor ce s-au îmbogățit prin comerț nelegiuit cu lucruri furate de la celelalte națiuni. Acești falși negustori, au contribuit din plin la funcționarea unei economii bazată asuprirea și distrugerea altor națiuni, inclusiv a poporului sfânt. Dar acum, judecata dă la iveală toate aceste tranzacții necurate, toată această „economie” a răului.  

 

Voievozii tăi sunt ca lăcustele, mai marii tăi ca o ceată de lăcuste, care tăbărăsc în dumbrăvi pe răcoarea zilei: când răsare soarele, zboară și nu se mai cunoaște locul unde erau.  

 

O a treia categorie menționată este cea a căpeteniilor cetății, care și-au luat partea din avuțiile nedrepte, dobândite de negustori. Avem astfel o imagine completă a prosperității obținute în mod nedrept de cetatea Ninive: jefuitorii direcți, care își însușeau prin furt și amenințare resursele națiunilor cucerite, negustorii, care tranzacționau aceste bunuri și căpeteniile, care își luau partea și acopereau legal toate aceste lucruri. Astfel, se asigura o falsă prosperitate, o concentrare a bogăției în cetate, care alimenta un stil de viață lipsit de griji, în timp ce o mulțime de națiuni zăceau în mizerie.  

 

În timp ce păstorii tăi dorm, împărate al Asiriei și vițeii tăi se odihnesc, poporul tău este risipit pe munți și nimeni nu-l mai strânge.  

 

Cel mai bun simptom al siguranței de sine este cel al somnului, al odihnei, dincolo de ceea ce este normal și firesc. Asiria devenise un „obez” moleșit și somnolent, inconștient de situația în care se găsea. În jur nu mai exista nici un adversar pe măsură, dar în cer Cineva judeca ceea ce se întâmpla pe pământ. Și o hotărâre, în fața căreia nu există apel, a fost luată: Ninive avea să fie distrusă prin puterea lui Dumnezeu.  

 

Rana ta nu se alină prin nimic, rana ta este fără leac! Toți cei ce vor auzi de tine vor bate din palme, căci cine este acela, pe care să nu-l fi atins răutatea ta?  

 

Nu mai există nicio soluție de salvare. Harul s-a închis pentru o cetate care a crezut că poate realiza orice, fără să dea socoteală la nimeni. Această națiune s-a îmbătat cu propriile ei realizări, uitând că răul va fi în cele din urmă judecat și distrus. În lupta pentru bogăție, ea a întins mâna și contra celor sfinți, ajungând astfel în conflict direct cu Dumnezeul cerului și al pământului, cu Cel ce răzbună necazurile și suferințele, chiar ale celui mai mic dintre sfinții Săi.