Acasa > Impact > Remedii >  




Volum: Vindecare Prin Cuvânt         Ediția 240 / 29 iunie 2022        Tot Volumul

Căutarea Remediului Potrivit
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ajungând în acest punct, mi-am dat seama că într-un fel sau altul am parcurs două etape importante ce sunt descrise în mai toate cărțile de terapie cognitivă și anume, redarea necenzurată a ceea ce simți, urmată de interpretarea, sau analiza, a ceea ce ai relatat. Cu alte cuvinte, am mers pe linia introspecției și psihanalizei, ca să redau cu o terminologie modernă aceste lucruri. Pe de altă parte, nu este o noutate faptul că Biblia ne îndeamnă să ne mărturisim problemele, să le expunem în propriile noastre cuvinte, adică etapa redării, și după aceea să ne cercetăm condiția în care ne aflăm, adică etapa analizei a ceea ce am relatat. Prin urmare, atât științific, cât și spiritual, am respectat traseul vindecării interioare, fapt ce înseamnă că am mers în direcția cea bună. 
  
În același timp, am încercat să descriu pașii care conduc în mod logic la înțelegerea problemelor cu care ne confruntăm înainte de a căuta răspunsul în Sfintele Scripturi. Acum a venit momentul să ne îndreptăm către soluție, dar repet, nu către orice fel de soluție, ci către ce ne este oferit prin intermediul Bibliei, adică prin Cuvântul lui Dumnezeu. Deoarece această etapă o percepeam a fi cea mai importantă în tranziția de la natural la spiritual, am simțit nevoia să mă consult din nou cu prietenul meu. De aceea, l-am căutat de îndată ce am finalizat capitolul anterior. Nu mi-a fost ușor să îl găsesc, fiindcă timp de mai multe zile fusese plecat din localitate. În cele din urmă am prins ocazia și am avut o discuție pe marginea celor spuse. 
  
— De ce crezi că aș citi cartea la care lucrezi? m-a întrebat direct privindu-mă cu interes și atenție. 
  
După o clipă de reflecție am răspuns: 
  
— Fiindcă această carte te va conduce să descoperi soluții valabile la problemele cu care te confrunți. Mai mult decât atât, am continuat, nu numai că te invită să cauți, dar îți și oferă o metodă eficientă de a-ți însuși alternative eficiente la dificultățile vieții. 
  
— Este foarte frumos ce spui, dar oamenii, de regulă, fie nu au timp, fie nu au dispoziția de a scrie jurnale personale. Nu te gândești că segmentul de persoane căruia te adresezi este restrâns? 
  
— Nicidecum, am răspuns, fiindcă eu cred că orice om va fi interesat să găsească soluții bune la problemele cu care se confruntă. Nevoia este cea care ne împinge să studiem, să lucrăm, să avansăm, ea este, ca să spun altfel, motorul principal al acțiunilor oamenilor. 
  
— Da, este adevărat tot ce spui, îmi zise el, dar motivația de a studia Biblia nu poate veni din senin. De unde știi că în această carte vei găsi soluții valabile la multe dintre, aș ezita acum să spun toate, problemele tale? 
  
— Am înțeles acum la ce te referi! am exclamat dintr-o dată plin de bucurie. Pentru un om care crede în Dumnezeu lucrurile vor fi simple, dar pentru un ateu, într-adevăr, va fi fără sens să caute răspunsuri biblice ... 
  
— ... doar dacă, mă întrerupse prietenul meu, va fi într-un anumit fel curios să vadă încotro te îndrepți și la ce concluzii ajungi. Într-un cuvânt, doar dacă vei avea ce să-i comunici. Știi foarte bine că avem în noi o curiozitate debordantă pentru tot ce este inedit ... 
  
— ... iar dacă Biblia, am continuat, ne oferă răspunsuri valabile, măcar fiindcă este considerată o carte ce cumulează o experiență străveche, atunci chiar și persoanele fără înclinații religioase vor fi atrase de un studiu aplicat! 
  
— Exact, ai prins ideea! Valabilitatea soluțiilor va da valoare metodei pe care o propui prin intermediul studiului aplicat al Sfintelor Scripturi. 
  
— Dar cum să cauți în Biblie răspunsul potrivit, dacă nici măcar nu ai citit-o în întregime? am întrebat nedumerit. Cine îți poate găsi paragraful sau textul de care ai nevoie pentru a primi soluția de care ai nevoie la problema cu care te confrunți? 
  
— Pentru aceasta îți spun, îmi răspunse prietenul meu, că lucrurile stau mult mai simplu în ziua de astăzi. Așa cum în loc de un „Caiet cu probleme”, poți mai degrabă, deschide un fișier pe calculator, tot astfel, poți folosi un program biblic pentru a căuta în textul Sfintelor Scripturi. Nimic mai simplu, nu-i așa? 
  
Am înțeles atunci ideea ce îmi era descrisă de prietenul meu și imediat m-am întors la masa de lucru pentru a continua scrierea textului viitoarei cărți. Am constat destul de repede, după ce am căutat pe Internet, că în momentul de față există o mulțime de posibilități de căutare în Sfintele Scripturi, existând adrese pe Internet unde se oferă afișarea Bibliei și efectuarea de căutări în textul ei. De asemenea, au fost create o mulțime de programe ce pot fi descărcate pe calculator, pe telefonul mobil sau pe alte terminale mobile, ce permit astfel de operațiuni. 
  
Prin urmare, este deosebit de simplu să cauți un termen, sau un grup de cuvinte, în textul Sfintelor Scripturi, urmând ca ulterior să selectezi paragrafele, sau versetele, ce ți se par relevante. Acest mod de lucru este deosebit de intuitiv, fiind similar căutării și selectării cu ajutorul programului „Google.com” a materialelor ce ne interesează pe Internet. 
  
Astfel, locul unor volume consistente ce conțin „concordanțe” ale textului Sfintele Scripturi, a fost luat de aceste programe simple, rapide și eficiente. Așadar, tehnologia modernă ne vine în ajutor pentru a studia aprofundat Sfintele Scripturi și cred că merită să folosim aceste avantaje oferite de timpul în care trăim. 
  
Acum să trecem la aplicarea metodei enunțate pentru prima problemă: 
  
Titlu: Retragerea în singurătate 
  
Descrierea problemei: „În ultimul timp mă confrunt tot mai mult cu neputința de a mai putea accepta pe cei din jurul meu, fie că este vorba de ceilalți membrii ai familiei, fie de colegi. Am impresia că nimeni nu mă înțelege cu adevărat, că sunt doar minciuni ceea ce mi se spune, iar deseori mă surprind reacționând cu violență față de ceilalți, chiar dacă nu am nicio rațiune precisă în acest sens. Mi-aș dori să pot merge într-un loc în care să mă retrag, în singurătate poate, cel puțin pentru un timp, undeva departe, un loc în care să-mi redescopăr sensul și valorile”. 
  
Expresii cheie: neputința de a mai putea accepta, nimeni nu mă înțelege, un loc în care să mă retrag, singurătate. 
  
Termenul cel mai relevant: singurătate. 
  
Vom căuta în Biblie după termenul cel mai relevant, adică folosind cuvântul „singurătate”, precum și rădăcina acestuia, mai precis termenul „singur”. Personal am folosit o aplicație de tipul „Biblia pe telefonul mobil”, ce prezintă avantajul de a fi ușor de manevrat, fiindu-ne accesibilă practic tot timpul, sau mai precis, ori de câte ori dorim. Mai jos am ilustrat rezultatul la căutarea cuvântului „singurătate” folosind o adresă la care textul biblic este afișat online. 
  
Mai departe am căutat după termenul „singur”, am restricționat căutarea începând cu Evanghelia după Matei până la Apocalipsa lui Ioan și am găsit în jur de 155 de versete. Din acest număr mare de versete am selectat pentru exemplificare un număr de două versete ce mi s-au părut a fi mai relevante. Vreau să atrag atenția că nu există o soluție unică, ci ea depinde de experiența personală pe care o avem, de personalitatea fiecăruia dintre noi și nu în ultimul rând de inspirația pe care o avem în căutarea și găsirea versetului potrivit. 
  
Problema singurătății apare în multe locuri din textul Sfintelor Scripturi. De regulă, ea este asociată unor temeri de tot felul, unor situații dificile sau altora de felul acesta. Din lista de versete ce a rezultat am selectat versetul 29 din Evanghelia după Ioan, capitolul 8: 
  
„Cel ce M-a trimis este cu Mine. Tatăl nu M-a lăsat singur pentru că întotdeauna fac ce-I este plăcut.” — Ioan 8:29 
  
Subliniez faptul că Biblia nu ne oferă o soluție unică, ci ea ne pune la dispoziție o paletă de rezolvări valabile ale diferitelor probleme tipice existenței umane. Poate ți se vor părea relevante alte cuvinte cheie, sau alte versete, decât cele care le-am prezentat, dar scopul meu nu este de a da „rețete”, ci de a contura o metodă de abordare, adică o modalitate de a căuta răspunsuri biblice la dificultățile vieții. 
  
Pentru a înțelege ce ne transmite versetul Ioan 8:29, se poate apela la comentarii biblice deja realizate, dar va trebui să înțelegem cu propria noastră gândire ceea ce vrea să ne spună acest text biblic. Nu este suficient să citim ce au spus alții cu privire la o anumită problemă, ci este esențial să folosim propria noastră capacitate de a reflecta și analiza, fiindcă doar în felul acesta vom găsi nu numai soluția generală, adică teoretică, ci rezolvarea particulară, personalizată și aplicată propriei noastre situații, care în detaliile ei este în mod fundamental unică, așa cum este și viața noastră. 
  
Prin urmare, vom alege versetele ce ni se vor părea relevante pentru problema pe care dorim să o rezolvăm. Astfel, din combinarea acestor texte sfinte va rezulta un răspuns care să ne ajute să mergem mai departe pe cărarea vieții. De exemplu, îmi place foarte mult, și în același timp cred că se aplică la problema enunțată, următorul verset: 
  
„Când au auzit cuvintele acestea, s-au simțit mustrați în cugetul lor și au ieșit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni până la cei din urmă. Și Iisus a rămas singur cu femeia care stătea la mijloc (- n.a. acuzată de cei care ieșiseră din sală și care o aduseseră înaintea lui Iisus cu scopul de a fi omorâtă cu pietre).” — Ioan 8:9 
  
Analiza acestor versete o vom face în capitolul următor, acum doar ne rezumăm la selectarea acestora pe baza unor criterii de căutare și relevanță. Alegerea anumitor versete, așa cum am precizat, se bazează pe o intuiție ce se dezvoltă în timp. În plus, nu trebuie ignorat contextul acestora. În urma unei căutări vor rezulta zeci, chiar sute de versete, așa cum se întâmplă și când folosim un „motor de căutare” pe Internet. Din această mulțime de rezultate este necesar să selectăm un număr mic de versete ce au aplicabilitate directă la situația noastră. 
  
Așa cum am precizat, nu se poate da o rețetă, dar în principiu merită conturate următoarele idei: 
  
Căutarea să se facă după cuvintele cheie identificate la etapa anterioară sau după expresii înrudite. 
  
În cazul în care rezultatele nu sunt relevante, se vor căuta expresii alternative înrudite cu expresiile cheie în cauză. 
  
Din mulțimea de rezultate, se vor selecta doar versetele ce ni se par relevante, prin restrângerea ariei de căutare sau prin adăugarea de criterii suplimentare de căutare. 
  
În final, trebuie să ajungem la un număr mic de versete, să zicem două până la cinci versete pentru început, pe care le vom nota în vederea unei studieri viitoare, ce va fi expusă în capitolul următor. 
  
Nu în ultimul rând, în selectarea unui verset este bine să vă uitați la contextul acestuia, adică este util să citiți versetele ce îl preced și cele ce îl urmează pentru a înțelege la ce se referă. 
  
Nu este cazul să fii descurajat citind aceste reguli, fiindcă ele se deduc cu ușurință în urma câtorva exerciții de căutare și selecție. Experiența își va spune cuvântul și în scurt timp metoda ți se va părea instructivă și pasionantă. În fond, o astfel de metodă este similară căutării de „pepite” în nisipul aurifer, decantând o cantitate suficientă până când vei obține mai multe exemplare de valoare, utile pentru ceea ce ai nevoie în rezolvarea problemei în cauză. 
  
Să mergem acum mai departe la a doua problemă ce a fost enunțată: 
  
Titlu: În umbra lucrurilor ce vor veni 
  
Descrierea problemei: „În ultimul timp mă confrunt tot mai mult cu neputința de a mai putea accepta pe cei din jurul meu, fie că este vorba de ceilalți membrii ai familiei, fie de colegi. Am impresia că nimeni nu mă înțelege cu adevărat, că sunt doar minciuni ceea ce mi se spune, iar deseori mă surprind reacționând cu violență față de ceilalți, chiar dacă nu am nicio rațiune precisă în acest sens. Mi-aș dori să pot merge într-un loc în care să mă retrag, în singurătate poate, cel puțin pentru timp, undeva departe, un loc în care să-mi redescopăr sensul și valorile”. 
  
Expresii cheie: teamă de a privi în jurul, (teamă de a mai privi) în viitor, veștile rele se succed cu repeziciune, năucindu-mă în trecerea lor, urmărit de un prădător nevăzut, pierd controlul vieții, îngrozesc la gândul zilei de mâine. 
  
Termenul cheie cel mai relevant: pierderea controlului vieții și perspectivei viitorului. 
  
Problema pierderii siguranței vieții, sau a speranței ce este înlocuită de neliniște și de acea stranie tulburare a sufletului numită teamă, apare în multe locuri din Biblie. De aceea, vom căuta după cuvântul „tulburare” și după aceea folosind rădăcina lui, și anume, cuvântul „tulbure”. Din rațiuni practice, vom restrânge aria de căutare la Noul Testament. 
  
Un verset deosebit de frumos pe care l-am găsit este următorul preluat din Evanghelia după Ioan: 
  
„Să nu vi se tulbure inima! Aveți credință deopotrivă în Dumnezeu și în Mine.” — Ioan 14:1 
  
Vom căuta acum și după un alt termen, care să ne ajute să extindem aria cercetării noastre, dar care să fie, în același timp, înrudit cu cel pe care îl examinăm. Astfel, am ales pe cel de „neliniște” pentru care vom lansa o căutare în întreaga Biblie. Au fost afișate mai puține rezultate decât în cazul anterior. Dintre acestea mi s-a părut mai relevant cel din Psalmul 31:7, la care, din rațiuni de înțelegere a contextului, am adăugat și versetul următor: 
  
„Fă-mă să mă înveselesc și să mă bucur de îndurarea Ta, căci vezi situația disperată în care mă găsesc! Tu știi neliniștea sufletului meu. Tu nu mă vei da în mâinile dușmanului, ci îmi vei deschide un loc larg pe unde să merg!” — Psalm 31:7-8 
  
Merită să alegem și un termen aflat în contrast cu cele exprimate în relatarea problemei, care să contrabalanseze aspectele negative enunțate. Astfel, un antidot sigur al lipsei de speranță constă în cultivarea speranței și bucuriei. De aceea, haide să căutăm după cuvântul „bucurie”. Doresc să subliniez că de fiecare dată când vei căuta în Biblie un sfat potrivit pentru dificultățile tale, o inspirație specială te va ajuta să alegi termenii potriviți, iar după aceea, aceeași călăuzire te va îndruma să alegi combinația de versete de care tu ai nevoie. 
  
Pentru rezolvarea problemei pe care o studiem, am ales versetul din Psalmul 100: „Slujiți Domnului cu bucurie! Veniți cu veselie înaintea Sa.” — Psalm 100:2 
  
Să trecem acum la a treia problemă enunțată și să căutăm versetele biblice corespunzătoare, care să ne ajute în rezolvarea ei. 
  
Titlu: Sacrificând totul pentru succes 
  
Descrierea problemei: „Sunt un om care nu am propriu-zis probleme. Cu toate acestea în ultima vreme am fost tot mai preocupat să investesc cât mai profitabil banii pe care îi dețin. Acest lucru este normal, dată fiind criza financiară care se află în plină desfășurare în aceste zile. Totul îmi merge din plin; ceea ce îmi propun, de îndată se realizează. De aceea, mă pot considera a fi un om de succes. 
  
Totuși, de ceva vreme am observat că relațiile mele cu familia au suferit ceva schimbări. Bineînțeles, nu schimbări notabile, dar semnificative pentru a-mi atrage atenția. Nu am idee de ce, dar soția pare a fi mai retrasă; parcă i-ar fi teamă să vorbească cu mine. Copiii aproape că nu mă bagă în seamă; parcă mar evita. Ceva se întâmplă cu ei, dar nu îmi dau seama ce anume. Sau poate se întâmplă ceva cu mine? 
  
Este drept că în ultimul timp vin tot mai târziu de la muncă. Dar ce să fac? Cheia succesului presupune efort și iar efort. Este adevărat că de mai mult timp week-end-urile le-am petrecut în nenumărate discuții și întruniri de afaceri. Dar nu am vrut să pierd niște ocazii care cu siguranță nu se vor mai repeta în viitor. Cu toate acestea, îmi este clar că se întâmplă ceva în familia mea. Să fie oare o problemă la ei? Sau la mine?” 
  
Expresii cheie: preocupat să investesc cât mai profitabil, relațiile mele cu familia au suferit ceva schimbări, succesul presupune efort și iar efort, am petrecut nenumărate discuții și întruniri de afaceri. 
  
Expresia cea mai relevantă: „succesul presupune efort și iar efort”, sau cu alte cuvinte: „succes prin supraefort”. 
  
În urma analizei pentru identificarea cuvintelor cheie am înțeles că dorința de câștig adusese probleme serioase de relație în cadrul familiei pentru acel om. Ar fi interesant să explorăm conceptul de „odihnă”, fapt pentru care vom căuta folosind acest cuvânt. Din cauza mulțimii de versete ce includ acest termen, mă voi limita la o căutare doar în Noul Testament. 
  
Pentru acest caz mi s-a părut util să selectez un anumit verset din Evanghelia după Matei: „Veniți la mine toți cei trudiți și împovărați fiindcă Eu vă voi da odihnă.” — Matei 11:28 
  
De asemenea, am căutat după cuvintele „trudă” și „trudit” în toată Biblia. Unele dintre versetele cele mai relevante au fost următoarele: 
  
„Drept răspuns Simon I-a zis: — Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și n-am prins nimic! Dar la cuvântul Tău, vom arunca plasele de pescuit în mare! 
  
După ce le-au aruncat, au prins o cantitate uriașă de pești că începeau să li se rupă năvoadele.” — Luca 5: 5-6 
  
Merită să mai căutăm după termenul „bogății”, fiindcă în mare măsură, efortul depus de acest om era motivată de dobândirea unor bunuri materiale de valoare. Din mulțimea de versete pe care le-am obținut în urma căutării, am avut convingerea că este relevant următorul: 
  
„Sămânța căzută între spini îl reprezintă pe cel care aude Cuvântul Evangheliei, dar îngrijorările lumii acesteia și atracția înșelătoare a bogățiilor distrug influența acestui Cuvânt, care ajunge să nu mai dea niciun rod.” — Matei 13:22 
  
Ajuns în acest punct, am constatat că aveam deja strânse o mulțime de versete biblice ce se cereau explorate. Dar ceea ce m-a bucurat cel mai mult a fost faptul că am reușit să găsesc remedii corespunzătoare din Sfintele Scripturi la dificultățile concrete ale vieții. Cred că studiul Bibliei trebuie întotdeauna să ne conducă la rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm, fiindcă altfel nu vom avea niciun beneficiu din efortul pe care îl investim în citirea ei. 
  
Arătând prietenului meu lista de versete pentru cele trei probleme enunțate, acesta mi-a zis: 
  
— Versetele biblice sunt asemenea unor medicamente ce anihilează obstacolele pe care le întâlnim pe calea noastră. Administrate corespunzător, ele vor aduce vindecare! 
  
— La ce fel de vindecare te referi? l-am întrebat. În fond, am dorit să scriu despre un studiu biblic aplicat, așa cum m-ai îndemnat la început. Acum îmi vorbești despre vindecare? Nu înțeleg la ce anume te referi! am precizat. 
  
După o scurtă pauză în care a privit piscurile munților ce-și etalau înălțimea și splendoarea în acea splendidă dimineață de octombrie, el mi-a zis: 
  
— Studiul biblic, fie el și aplicat, nu poate fi un scop în el însuși. Nu există cunoaștere de dragul cunoașterii. Toți căutăm ceva anume când dorim să cunoaștem un anumit lucru. Astfel, scopul Bibliei este, printre altele, cel de a ne oferi o vindecare deplină acum pe pământ pentru trup, minte și mediul în care trăim, cu promisiunea unui viitor luminos în ceruri ce va prelungi la nesfârșit această înălțătoare experiență. 
  
— Vrei să spui, că un studiu biblic ce nu își propune vindecarea celor ce-l citesc sau îl ascultă, va fi un fel de „predicare în pustiu”, lipsită de sens, aducând doar oboseală minții și iluzia unor lucruri ce nu au nicio legătură cu viața pe care o trăim? Adică va reprezenta doar o pedalare în gol lipsită de rezultat? am întrebat nedumerit. 
  
— Nu pronunț sentințe, dar provocarea mea, în ceea ce te privește, este de a scrie o carte care să-i conducă pe cititori la experimentarea vindecării depline prin Cuvântul lui Dumnezeu descoperit prin intermediul Bibliei! 
  
— Dar scuză-mă, te rog, am continuat. La ce se referă această vindecare deplină? Nu înțeleg exact la ce anume te referi. 
  
— Ei bine, vindecarea deplină reprezintă în esența ei dobândirea unei minți sănătoase, capabile să înțeleagă intenția lui Dumnezeu și să intre într-o relație directă cu El, pentru ca omul să trăiască în armonie cu legile universului așa cum au fost exprimate de Creator. 
  
— Adică vindecarea deplină se bazează pe dobândirea capacității de a intra în legătură cu Dumnezeu? am întrebat mai departe. Totuși, nu sună cam „mistic” acest concept al „legăturii cu Dumnezeu”? am continuat nedumerit. 
  
— Misticismul decurge din ezoteric și ocult, aspecte ce țin de latura întunecată a universului, dar vindecarea deplină reprezintă rezultatul studiului direct și sincer al revelației divine, într-o manieră aplicată la dificultățile vieții, continuă conturând distinct fiecare cuvânt. Voi mai reveni asupra acestui subiect însă numai după ce vei face studiul versetelor pe care le-ai adăugat pe această listă, a adăugat la final. 
  
— Ah, întotdeauna îmi dai câte ceva de făcut! am exclamat fără dorința de a reîncepe lucrul. 
  
— De ce să te oprești la jumătatea drumului? Deja sunt sigur că mulți cititori abia așteaptă să vadă continuarea „terapiei” prin Cuvântul lui Dumnezeu. 
  
Acestea fiind zise, m-am întors la masa de lucru, fapt pentru care am încheiat acest capitol și am trecut la următoarea etapă a călătoriei în lumea Cuvântului divin. 
  
Plan de vindecare și acțiune 
  
Luați-vă timp pentru a analiza ceea ce ați scris într-un caiet, sau într-un fișier de calculator, în legătură cu problemele cu care vă confruntați, căutând în textul Sfintelor Scripturi răspunsuri valabile la dificultățile dumneavoastră. 
  
Realizați mai multe căutări folosind diferiți termeni, în conformitate cu analiza de relevanță pe care ați realizat-o în capitolul anterior. 
  
Selectați acele versete biblice care vi se par a veni în ajutorul depășirii obstacolelor cu care vă confruntați. 
  
Adăugați o listă de versete în dreptul fiecărei probleme pe care ați enunțat-o în caietul, sau fișierul pe care l-ați deschis, în vederea soluționării ei. 
  
Citiți de mai multe ori versetele selectate și încercați să vedeți contextul în care ele apar în cuprinsul Sfintelor Scripturi. Acest lucru vă va ajuta când veți trece la etapa de studiu. 
  
Realizați un obicei din a scrie în „Caietul cu Probleme” și urmați metodele ce vor fi expuse în capitolele următoare. 
  
Referinţă Bibliografică:
Căutarea Remediului Potrivit / Vindecare Prin Cuvânt : Jurnal de Rugăciune și Studiu, Ediţia 240, Anul XII, 29 iunie 2022.

Datele volumului: Copyright © 2022 Vindecare Prin Cuvânt : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Dacă doreşti să ne contactezi, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail bible-study.xyz@hotmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE
Jurnal de Studiu și Rugăciune reprezintă rodul unei viziuni speciale privind oferirea unor articole care să îndrume pe cei care-L caută pe Dumnezeu către întâlnirea cu Hristos ce se va întâmpla în curând.

E-mail: nicolae.florescu.sires@gmail.com

Consultaţi Catalogul volumelor pentru o listă completă a volumelor publicate.


 
PAGINI
DIN
SCRIERE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!