Acasa > Atitudine > Recunoștință >  




Volum: Vindecare Prin Cuvânt         Ediția 249 / 08 iulie 2022        Tot Volumul

Gândire Pozitivă Indiferent de Împrejurare
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Într-una din zilele pe care le petreceam undeva la munte, priveam pe fereastră norii ce se mișcau pe cer și ploaia ce cădea cu picuri mari pe pământ. Deja se formaseră adevărate bălți pe marginea drumului și pe asfaltul din fața caselor. Cineva din preajmă spuse:  
 
— Ce vreme oribilă! Nu pot să suport ploaia aceasta ce nu se mai oprește!  
 
La scurt timp la televizor se anunță buletinul meteo care suna astfel:  
 
— Vremea urâtă va continua și în următoarele zile, dar va deveni cu siguranță frumoasă spre sfârșitul săptămânii.  
 
Auzind aceste lucruri, m-am gândit că totuși, suntem nedrepți când spunem despre o vreme ploioasă că este urâtă. Gândiți-vă ce s-ar întâmpla dacă nu ar mai exista ploaie. Cum ar mai fi posibil să avem hrană fără precipitații abundente, care să vină asupra pământului? Cum am putea să ne mai bucurăm de viață, dacă râurile ar seca din lipsa ploilor care le alimentează necontenit?  
 
În culturile antice, ploaia era un semn al binecuvântării, fiindcă ea oferea posibilitatea de a avea recolte agricole bogate, ce asigurau supraviețuirea și dezvoltarea societății umane. În ce mă privește, m-am născut și am crescut într-o zonă montană, unde ploile și „vremea urâtă” erau regula și nu excepția, spre deosebire de câmpie, unde cerul senin și soarele puternic sunt predominante mai tot timpul anului. Spre deosebire de cei din jur, întotdeauna m-am bucurat de vremea „mohorâtă” gândindu-mă la beneficiile extraordinare pe care ni le aduce. În acea ocazie, fiecare strop de ploaie pe care îl simțeam cum mă atinge, mă făcea să tresar de bucurie, fiindcă aveam senzația că primesc binecuvântarea vieții și puterea de a trăi asemenea plantelor.  
 
Chiar și adierea vântului, care deseori se schimba sub forma unor rafale șuierătoare, ce făcea să-ți vină direct în față stropii de ploaie, mă înveselea simțind puterea cerului, ce era împrumutată pământului pentru a rodi și întreține viața nenumăratelor ființe de pe suprafața sa. Așadar, din punctul meu de vedere, vremea mohorâtă era deosebit de frumoasă și de instructivă, învățând de fiecare dată o nouă lecție despre ce înseamnă să primești puterea de a trăi.  
 
Tot astfel, stau lucrurile și în ce privește viața noastră însoțită de evenimentele prin care trebuie sau suntem nevoiți să trecem. Nu întotdeauna putem vorbi despre soare și lumină, ci, de multe ori, ploaia și întunericul predomină pe drumul pe care mergem. Pe de altă parte, dacă am avea perspectiva completă, atunci ne-am da seama că etapele de umbră din viața noastră, nu au făcut altceva decât să ne pregătească pentru episoadele luminoase ce au urmat, oferindu-ne elementele necesare germinării și creșterii de mai târziu.  
 
Prin urmare, dacă am avea această perspectivă de la început, atunci am vedea în fiecare lucru, inclusiv în cele care par negative, oportunitatea viitorului, adică a ceea ce vom deveni în raport cu ceea ce suntem în clipa de față. Nu vreau să spun că trebuie să ne mințim pe noi înșine, spunând că în orice rău există un bine. Mai degrabă, doresc ca ignorând partea întunecată a existenței, să privim spre cea luminoasă, fiindcă în cele din urmă pe pământ, totul este format dintr-un amestec de lumini și umbre.  
 
După un oarecare timp, m-am reîntâlnit cu prietenul meu și l-am întrebat:  
 
— Se poate vedea lumina dacă este întuneric?  
 
El a zâmbit și mi-a răspuns:  
 
— Poți vedea chipul unei persoane, dacă îi privești doar umbra?  
 
De data aceasta am râs și am zis:  
 
— Da, dar cu o singură condiție, și anume, dacă îți vei ridica privirea de la umbră la chipul persoanei în cauză!  
 
— Așa este, mi-a răspuns, iar lumina o vei vedea dacă vei avea capacitatea de a ignora întunericul ce o înconjoară.  
 
— Dar cum poți ignora ceea ce este evident? Sau ce să faci dacă întunericul predomină? l-am întrebat fiind puțin nedumerit de răspuns.  
 
— Chestiunea este simplă: reformulează într-o manieră pozitivă problema cu care te confrunți și astfel, lumina va fi pusă în evidență chiar în mijlocul celui mai dens întuneric! De fapt, tot acest drum pe care l-am parcurs începând cu enunțarea problemei, analiza ei, căutarea în Biblie, studiul aplicat, rugăciune și elaborarea planului de acțiune, își atinge finalitatea vindecătoare prin reformularea pozitivă a problemelor întâlnite, ca bază pentru o nouă viziune asupra vieții pe care o trăiești, conducând la o schimbare radicală în cel mai bun sens al cuvântului, concluzionă el.  
 
Spunând aceste cuvinte, prietenul meu s-a ridicat și a plecat, dar nu înainte de a-mi spune:  
 
— Aștept să îmi trimiți cartea pe care o vei scrie. Sunt sigur că va avea un mare succes și mulți oameni o vor primi cu bucurie!  
 
Am rămas singur, meditând la aceste cuvinte și deodată, am înțeles că maladia cosmică de care suferim cu toții, se manifestă prin această gândire cenușie, negativă, întunecată și creatoare de dezechilibre emoționale, aceasta din urmă fiind produsul nefast ale primelor două. La polul opus avem Biblia, sau Cuvântul lui Dumnezeu, care ne oferă un sprijin sigur pentru schimbarea atitudinilor distructive, pesimiste și nihiliste prin intermediul unor cuvinte dătătoare de lumină și speranță, chiar și în mijlocul celui mai dens întuneric.  
 
Pe baza acestui raționament, am reușit astfel să identificăm un fundament sigur pentru a începe marea lucrare de schimbare a vieți, mai precis, de racordare la izvoarele originare, așa cum au fost ele lăsate de Dumnezeu în grădina Eden. Prin urmare, să trecem la reformularea pozitivă a celor trei cazuri luate cu titlu de exemplu de-a lungul prezentei lucrări:  
 
„În ultima perioadă am înțeles că am capacitatea de a-i accepta pe cei din jur, așa cum sunt ei, fie că este vorba de ceilalți membri ai familiei, fie de colegii de muncă, fie de alte persoane cu care am de-a face. Faptul că am învățat ce înseamnă iubirea lui Dumnezeu, mai precis faptul că El mă înțelege cu adevărat și că El cunoaște care sunt nevoile și încercările mele, mă determină să am răbdare și calm în relațiile pe care le am cu ceilalți, indiferent de împrejurare. Dumnezeu nu m-a părăsit niciodată. De asemenea, El nu mă va lăsa vreodată singur. Prin urmare, El îmi va oferi mereu providența Sa. Așadar, afirm cu tărie că nu mă mai simt abandonat pe o planetă pustie și nici tratat cu indiferență de cei din jur. Am un nou orizont, pe care doresc să-l explorez cu nerăbdare, fiindcă am descoperit că Edenul este o stare de spirit și privind la Domnul El devine prezent în inima mea.”  
 
Să trecem acum la reformularea pozitivă a celei de-a doua probleme pe care am expus-o în cuprinsul prezentei lucrări:  
 
„În ultimele zile am constatat că nu există rațiune pentru mulțimea de gânduri negre ce mă asalta din toate părțile. De fapt, teama de a privi în jurul meu era lipsită de rațiune, lucru de care mi-am dat seama de îndată ce am început să privesc la Dumnezeu și să studiez Cuvântul Său. Înțeleg că lucrurile par negative doar în măsura în care percepem distorsionat realitatea prezentă, influențați fiind de o gândire distructivă, ce ne răpește bucuria de a trăi și de a aștepta cu încredere lucruri bune în viitor.  
 
Deja am început să nu mai simt cum nesiguranța mă împresoară la fiecare pas, fiindcă încrederea a luat locul deznădejdii. Veștile rele ce se succedau cu repeziciune, până acolo încât le pierdeam șirul, au dispărut ca și cum nu ar fi fost, rămânând în valea unei gândiri pe care am abandonat-o la poalele muntelui cunoașterii de Dumnezeu pe care am început să urc cu perseverență. Acum am speranță și încredere din belșug. Mă simt în siguranță, fiindcă Dumnezeu merge alături de mine și este prezent la fiecare pas. Am redobândit controlul vieții și mă bucur la gândul zilei de mâine, fiindcă știu că Dumnezeu îmi va deschide calea de fiecare dată când mă voi confrunta cu probleme sau cu situații neobișnuite.”  
 
Iar acum să trecem la reformularea pozitivă a celei de-a treia probleme expuse:  
 
„Sunt preocupat să îmi investesc viața în lucrurile care merită cu adevărat, mai precis în relațiile cu Dumnezeu, familia și toți ceilalți oameni prin trăirea principiilor spirituale ale credinței în Iisus Hristos. Am convingerea că aceste lucruri sunt tangibile. De aceea, voi lua măsuri ca relația cu familia mea să fie tot mai bună. Vreau să am o legătură deschisă, sinceră și de suflet cu soția mea. Mă interesează să fiu cât mai apropiat de copii pentru a le fi de ajutor, astfel încât să ofer un model de părinte și de soț responsabil. În privința serviciului, am decis să vin acasă cât mai devreme posibil. Prin urmare, voi depune un efort înțelept pentru a avea timp pentru familie și viața personală. Sfârșitul de săptămână îl voi petrece alături de cei dragi și nu voi mai lăsa ca acest timp prețios să fie risipit în întruniri de afaceri. Astfel, sunt sigur că voi trăi o viață împlinită și voi avea un succes autentic.”  
 
Plan de vindecare și acțiune  
 
Ia-ți timp pentru a-ți reformula pozitiv problemele cu care te confrunți având la bază ceea ce ai studiat din cuprinsul Sfintelor Scripturi cu scopul de a-ți dezvolta latura spirituală, mai precis acele capacități cu care ai fost înzestrat de Creator pentru a distinge complexitatea vieții în univers.  
 
De îndată ce te confrunți cu probleme în viața ta, parcurge etapele rezolvării și reformulării lor într-o manieră pozitivă, cu scopul de a le depăși. Nu încerca să amâni acest lucru, deoarece lucrurile se vor agrava. Dacă nu acționezi la timp, pierderile vor fi din ce în ce mai mari.  
 
Nu acționa după o singură schemă de acțiune, ci întocmește mai multe variante de reformulare pozitivă a problemelor cu care te confrunți pe care să le folosești creativ în funcție de situație.  
 
Îmbină gândirea pozitivă cu studiul Bibliei și rugăciunea, preluând subiecte din ceea ce citești în Scriptură și împletindu-le cu experiența cotidiană. Nu încerca să fugi de realitate, ci confruntă obstacolele cu o gândire pozitivă în baza a ceea ce afirmă Biblia combinată cu o acțiune hotărâtă de a învinge.  
 
Fă-ți un obicei din a scrie în acest „Jurnal de Vindecare și Rugăciune” și folosește metodele ce vor fi expuse în capitolele următoare.  
 
Referinţă Bibliografică:
Gândire Pozitivă Indiferent de Împrejurare / Vindecare Prin Cuvânt : Jurnal de Rugăciune și Studiu, Ediţia 249, Anul XII, 08 iulie 2022.

Datele volumului: Copyright © 2022 Vindecare Prin Cuvânt : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Dacă doreşti să ne contactezi, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail bible-study.xyz@hotmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE
Jurnal de Studiu și Rugăciune reprezintă rodul unei viziuni speciale privind oferirea unor articole care să îndrume pe cei care-L caută pe Dumnezeu către întâlnirea cu Hristos ce se va întâmpla în curând.

E-mail: nicolae.florescu.sires@gmail.com

Consultaţi Catalogul volumelor pentru o listă completă a volumelor publicate.


 
PAGINI
DIN
SCRIERE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!