„S-ar putea să nu fim niciodată suficient de puternici pentru a fi în întregime lipsiți de violență în gândire, vorbire și acțiune. Însă trebuie să menținem mereu acest principiu ca un ideal continuu pentru noi și să facem progrese substanțiale în direcția însușirii acestui mod de a fi.” — Mahatma Gandhi  

 

De ce este necesar să perseverăm în direcția practicării nonviolenței, dacă poate niciodată nu vom ajunge să ne însușim pe deplin acest principiu?  

 

Nonviolența reprezintă un principiu superior de acțiune și reflectă trăsături nobile de caracter. În plus, caracterul unui om decurge ca o sumă a deprinderilor pe care acesta le manifestă în viața de zi cu zi. De aceea, nonviolența se însușește prin exercițiu și perseverență. De fapt, nonviolența reprezintă un ideal la care vom ajunge cu siguranță în lumea cerească, dar și până atunci putem face progrese semnificative în însușirea sa. Trebuie bineînțeles, că anumite lucruri ne sunt puse înainte tocmai pentru a persevera în direcția cea bună, chiar dacă nu vom ajunge la o deplină reflectare a ceea ce ne-am propus. Însă efortul de a merge și perseverența depusă se constituie ca o dovadă sigură a sincerității credinței noastre de a face ceea ce este bine și drept. Pe de altă parte, practicarea nonviolenței va aduce o binecuvântare deosebită în sfera noastră de influență, ajutând astfel pe semenii noștri să fie influențați în direcția cea bună. Pavăza cea mai sigură împotriva răului constă în a exercita partea pozitivă în toate aspectele vieții noastre. Dar sunt sigur că nu există o limită în ce privește capacitatea noastră de a ne însuși această caracteristică fundamentală a lui Dumnezeu, și anume, de a fi bun, tolerant față de ceilalți și lipsit de violență.  

 

Ce beneficii imediate există pentru cei care cultivă într-un mod sistematic principiul acțiunii lipsite de violență? Ce impact au astfel de persoane asupra mediului în care trăiesc?  

 

Mediul în care trăim este influențat direct de persoanele care îl locuiesc. De aceea, dacă în interiorul nostru se manifestă violență sau răutate, ele se vor manifesta și în exterior otrăvind relațiile dintre oameni, tensionând situațiile și conducând la o atmosferă greu de suportat. Dacă însă am căuta de fiecare dată să ne stăpânim tendințele violente, dacă am promova un spirit blând și liniștit, atunci am putea ajunge să avem o mai bună calitate a vieții, chiar și în circumstanțele concrete ale planetei Pământ. Mediul din jurul nostru ar ajunge să fie mai suportabil, iar situațiile dificile ar putea fi rezolvate mult mai simplu, dacă am proceda astfel. Sunt sigur că există o datorie ce este așezată asupra fiecărui om de a manifesta partea pozitivă, pentru a aduce lumină și binecuvântare atât în propria viață, cât și față de cei din jur. De aceea, cred că avem un ideal, în mare măsură, tangibil, care ne va aduce pace în interiorul nostru și în lumea în care trăim.  

 

Cum pot fi dobândite progrese substanțiale în reprimarea violenței, ce, în mod normal, ne caracterizează? Cum putem să ajungem la rezultate care să ne aducă pacea interioară pentru a-L putea vedea pe Dumnezeu în viața noastră?  

 

Progrese substanțiale în reprimarea violenței se pot obține prin exercitarea dorinței în direcția cea bună și prin cultivarea deprinderii de a ne stăpâni mânia în momentul în care suntem provocați. În acest sens, putem studia modelul pe care Iisus Hristos ni L-a oferit prin intermediul vieții Sale și să deducem principiile care au stat la baza comportamentului Său blând și lipsit de violență. Dacă vom fi atenți la acele aspecte ale vieții noastre, care ne conduc la o abordare necorespunzătoare, atunci vom reuși să identificăm ce anume avem de făcut. De exemplu, este posibil să constatăm că anumite deprinderi pe care le avem ne slăbesc capacitatea de a ne stăpâni interior și deschid calea larg pentru manifestări necontrolate. Într-o astfel de situație va trebui să intervenim pentru a elimina respectivele deprinderi sau a le corecta, dacă acest lucru este posibil. Stilul de viață are un impact direct asupra capacității noastre de gândi și acționa corect. Dacă suntem prea obosiți, dacă nu ne odihnim suficient, dacă muncim peste măsură sau dacă ne hrănim incorect, atunci mintea noastră nu va mai fi în stare să exercite înaltele trăsături de caracter. Trebuie să ne autoeducăm să cultivăm principii corecte și sănătoase în viața de zi cu zi, iar atunci vom fi în stare să fim nonviolenți indiferent de împrejurare.  

 

Cum a reflectat în mod desăvârșit Iisus Hristos absența violenței „în gândire, vorbire și acțiune”? Cum ne este atribuită această performanță spirituală de excepție?  

 

Iisus Hristos ne-a oferit un exemplu desăvârșit în privința nonviolenței, dovedind o stăpânire de sine de excepție în toate circumstanțele vieții Sale. Astfel, putem observa că toate gândurile Sale erau orientate către conformarea cu planul lui Dumnezeu de a aduce binecuvântare unei omeniri pierdute. Dacă și noi am avea acest ideal în mintea noastră, atunci această dorință ne-ar motiva să ne controlăm gândurile și orice fel de exprimare pentru a reflecta ceea ce este bine și drept. Mai departe, observăm cum Iisus Hristos a încercat de fiecare dată să ofere un cuvânt de încurajare și îndemnuri care să aducă pace și bucurie în sufletele oamenilor. Dacă am proceda similar, filtrând exprimările negative și vorbind despre lucrurile ce au o încărcătură spirituală superioară, atunci am constata că mediul din jurul nostru ar începe să se schimbe spre partea pozitivă. Nu în ultimul rând, Iisus Hristos a acționat pentru a pune în practică planul divin de ridicare a umanității. Dacă vom acționa și noi la fel, vom constata că bunătatea este mai simplu de exercitat decât răutatea. Toate aceste lucruri ne sunt atribuite în interiorul nostru, dacă urmăm prin credință pe Iisus Hristos.  

 

În ce mod eliminarea violenței din viața noastră reprezintă un exercițiu esențial în pregătirea pentru a doua venire a lui Hristos? Ce se întâmplă dacă ignorăm acest aspect?  

 

A doua venire a lui Hristos reprezintă un eveniment ce va aduce o bucurie extraordinară celor care s-au pregătit devenind asemănători cu chipul divin reflectat de Persoana Sa. Dat fiind faptul că natura divină este nonviolentă în esența ei, înseamnă că dacă nu vom ajunge la trăirea acestui standard în viața de zi cu zi, nu vom fi în stare să rezistăm când slava lui Dumnezeu se va descoperi și pe pământ. Repet această idee, pe care o consider fundamentală, că nu există „creștinism violent”, iar cei care practică o astfel de formă de religie vor rămâne dezamăgiți de consecințele faptelor lor. Dacă însă vom înainta treaptă cu treaptă în cunoașterea de Dumnezeu, atunci vom reflecta tot mai mult atributele Sale și aici mă refer în special la ceea ce ține de bunătate, îndurare, răbdare, blândețe și milă, care sunt fundamentul oricărei alte virtuți. Aceasta nu înseamnă un creștinism pasiv, ci mai degrabă, acțiune prin ceea ce este bun și drept.  

 

Cum putem să ne menținem preocuparea pentru cultivarea nonviolenței în viața de zi cu zi? Cum putem să estimăm progresele pe care le realizăm?  

 

În fiecare etapă a vieții noastre, trebuie să cultivăm și să întărim acele deprinderi care țintesc spre aducerea armoniei și păcii în toate relațiile pe care le avem. Atât în relațiile cu cei apropiați, cât și cu orice fel de persoană pe care o întâlnim pe cărarea vieții, trebuie să dovedim un spirit de amabilitate, de înțelegere și chiar de simpatie. În fond, toți suntem membrii ai aceleiași umanități și avem în comun faptul că am fost creați de Dumnezeu pentru a trăi asemenea Lui în ce privește atitudinile pe care le avem. Nu putem să ignorăm acest aspect niciodată. Prin urmare, cultivând ceea ce aduce zidirea în toate aspectele vieții, vom constata că vom deveni în trecerea timpului tot mai buni, tot mai înțelegători asupra motivelor celorlalți, tot mai blânzi în judecarea semenilor și tot mai dornici să cunoaștem marea iubire a lui Dumnezeu. Lumea are nevoie de astfel de oameni. Dumnezeu are nevoie și El de astfel de închinători, și fiecare dintre noi ar putea fi unul dintre aceștia.  

 

Să citim din Luca 6:7 — 11: „Cărturarii și fariseii pândeau pe Iisus, să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Dar El le știa gândurile și a zis omului care avea mâna uscată: — Scoală-te și stai în mijloc!  

 

El s-a sculat și a stat în picioare. Și Iisus le-a zis: — Vă întreb dacă este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori a face rău, a scăpa o viață sau a o pierde?  

 

Atunci Și-a rotit privirile peste toți și a zis omului: — Întinde-ți mâna!  

 

El a întins-o și mâna i s-a făcut sănătoasă ca și cealaltă. Ei turbau de mânie și s-au sfătuit ce puteau să facă lui Iisus.”  

 

Cum se explică violența manifestată de liderii religioși față de Iisus Hristos ajungând la o ură de moarte? De ce nu puteau să-și controleze mânia?  

 

Iisus Hristos a contrazis modul lor de a gândi în relațiile și atitudinile față de semeni, precum și față de Dumnezeu. Cum era posibil ca El să vindece în zi de Sabat? Nu era clar ce spunea Moise în cărțile legii? Atunci ce însemna acest lucru? Răspunsul este simplu, lui Iisus I-a fost pur și simplu milă de o persoană aflată în dificultate, ce nu se putea bucura de odihna zilei de Sabat. Însă fariseii nu au văzut acest lucru și au crezut că stau în fața Unei persoane ce ignoră porunca divină. Dar adevărul era că în starea în care se afla acel om cu mâna uscată, era imposibil să se poată bucura de odihna rânduită de Dumnezeu. Când ești bolnav sau în suferință, nu mai poți vedea corect partea spirituală a lucrurilor. Fariseii nu puteau să își controleze mânia fiindcă religia lor era violentă și motivată de scopuri egoiste. Ei nu puteau armoniza bunătatea lui Dumnezeu cu păzirea poruncilor, aici era marea lor problemă. Păzirea rigidă a Legii îi abrutiza pe zi ce trece și îi îndepărta de cunoașterea de Dumnezeu, fără a fi conștienți de păcatul pe care îl fac, aducând un nume rău închinării la Creatorul întregului univers.  

 

De ce Iisus Hristos a ales să facă o vindecare ce contrazicea vădit concepțiile religioase ale timpului Său? De ce a dorit să ne ofere un astfel de exemplu?  

 

Exemplul Său a fost destinat să învețe pe toți urmașii Săi că adevărata respectare a poruncilor divine presupune exercitarea facultăților înalte ale minții noastre, ce se exprimă prin bunătate, îndurare, milă și simpatie. Religia fariseilor era profund greșită, iar ei deveneau tot mai răi, și s-ar putea spune că deveneau mai agresivi și mai neîndurători chiar decât neamurile. În devotamentul lor înfierbântat, pierdeau esența religiei lui Dumnezeu. Obiceiurile și concepțiile religioase erau necorespunzătoare în a reflecta iubirea lui Dumnezeu. Niciodată asprimea, înverșunarea și revărsarea patimilor nu vor aduce slavă Celui infinit în bunătate și îndurare. Nu vom putea să îi convingem pe ceilalți despre puterea religiei noastre, dacă nu vom da pe față aceste virtuți de mare valoare, ce sunt baza pentru oricare alte înzestrări spirituale pe care Domnul dorește să ni le încredințeze.  

 

Cum este posibil ca un închinător al lui Dumnezeu să se manifeste violent, dacă îi sunt puse la încercare convingerile pe care le are? Ce anume se descoperă în astfel de situații?  

 

Dacă suntem provocați în ce privește convingerile noastre, răspundem în mod violent și lipsit de sensibilitate, înseamnă că de fapt nu Îl cunoaștem pe Dumnezeu. El este un străin pentru noi, iar noi niște străini pentru El. Înseamnă că inima noastră este incapabilă să intre în armonie cu suflul de iubire și bunătate care vine de la Creatorul întregului univers. Înseamnă că de fapt nu avem legătură cu El, iar religia noastră este clădită pe nisip și nu avem parte cu Hristos nici pentru viața aceasta și nici pentru cea viitoare. Va trebui să fim atenți la experiențele prin care trecem, pentru a identifica și corecta aceste deficiențe, care altfel, ne vor răpi premiul chemării cerești. Nu există creștinism violent, ci o mare înșelăciune pentru cei care practică o astfel de religie.  

 

Cum trebuie să ne corectăm viața dacă detectăm prezența violenței în comportament, gândire și atitudine? Ce se întâmplă dacă nu luăm niciun fel de măsură de corecție?  

 

De îndată ce sesizăm astfel de tendințe, va fi esențial să facem pași pentru stăpânirea lor și pentru îndepărtarea cauzelor ce ne conduc la pierderea controlului de sine. S-ar putea să fim violenți în comportament din cauza stilului de viață. În acest caz, va fi necesar să întreprindem acțiuni hotărâte pentru a ne pune viața în ordine, evitând excesele și trăind în armonie cu legile sănătății. S-ar putea să avem probleme de stăpânire a sinelui, din cauza unei imagini greșite a lui Dumnezeu. Multe persoane cred că dacă sunt vehemente în ceea ce spun sau fac, dovedesc evlavie. De fapt, este o evlavie fără pricepere, care nu are o valoare de durată. Evlavia autentică presupune sensibilitate, atenție și multă amabilitate. Prin urmare, un astfel de comportament trebuie să fie corectat. Dacă nu vom face acest lucru, atunci ne vom pierde, iar exercițiul nostru religios va fi un eșec.  

 

Cum poate fi cultivată nonviolența în viața de zi cu zi? Cum ne ajută provocările pe care le întâlnim? Cum putem crește în asemănare cu Hristos și în privința nonviolenței?  

 

În viața de zi cu zi, trebuie să nu scăpăm nicio ocazie de a crește în ce privește exercitarea bunătății, îndurării și stăpânirii sinelui. Chiar dacă suntem provocați, nu trebuie să ne pierdem cumpătul. Dumnezeu stăpânește peste toate lucrurile, inclusiv peste noi. De aceea, cu calm și amabilitate va trebui să căutăm soluții ce se bazează pe rațiune și bun simț. De fapt, provocările ne pot ajuta să creștem, fiindcă ne ajută să identificăm acele lucruri ce nu sunt bune în caracterul nostru. Ele reflectă zone în care avem nevoie de o lucrare atentă pentru îndepărtarea a ceea ce este rău și astfel, prin învingerea pas cu pas a deficiențelor, vom ajunge să fim tot mai mult asemenea cu Hristos în tot ceea ce este iubire, îndurare, bunătate și nonviolență.  

 

Ce putere ne este pusă la dispoziție pentru a stăpâni „omul cel vechi”, violent prin chiar natura sa, și a ajunge astfel să ne însușim principii superioare de acțiune?  

 

În stăpânirea „omului cel vechi” vom fi mereu ajutați de puterea lui Dumnezeu prin manifestarea Duhului Sfânt, care va aduce la tăcere imboldurile ce ne conduc să fim violenți, răi și lipsiți de simpatie. Prin transpunerea cuvintelor descoperite prin intermediul Sfintelor Scripturi, vom ajunge să învingem toate aceste tendințe și să manifestăm principii superioare de acțiune. Firea pământească nu va renunța cu ușurință la puterea de a ne influența, dar ecourile ei vor fi tot mai slabe în a ne determina să facem ceea ce este rău și de a ne comporta violent. Astfel, vom ajunge să fim asemenea lui Iisus Hristos prin bunătate, iubire și îndurare, fapt care se va constitui ca un argument puternic pentru religia pe care o practicăm și o împărtășim celor din jur.