„A nu răspunde cu violență reprezintă o armă puternică și justă, care taie fără a răni și înnobilează pe omul care o mânuiește. Este o sabie care vindecă.” — Martin Luther King, Jr.
Vom examina un alt citat legat de subiectul nonviolenței, cu scopul de a distinge modul în care absența răutății ajunge să ne înnobileze interior. Obiectivul principal este cel de a ajunge să oferim o reprezentare corectă a imaginii lui Dumnezeu în mijlocul lumii în care trăim.
Este posibil să deții o armă care „taie fără a răni”? Nu este acest lucru o contradicție de termeni sau un ideal utopic?
Orice armă este destinată rănirii și uciderii adversarului. Prin urmare, a vorbi despre o armă care „taie fără a răni” reprezintă aparent o contradicție. Pe de altă parte, dacă vom privi lucrurile dintr-o perspectivă corectă, vom înțelege că nonviolența este o armă de răspuns împotriva răului într-o manieră care să ne protejeze în a nu împrumuta caracteristicile violente ale păcatului. Nu este simplu să te lupți cu partea negativă. Nu este ușor să deții arme potrivite de luptă, care să contracareze influența nefastă a tendințelor rele. Dar pe de altă parte, este esențial să folosești armele pe care binele ți le pune la dispoziție. În Biblie ni se spune să „învingem răul prin intermediul binelui”, adică să nu răspundem în același mod față de agresivitatea cu care s-ar putea să fim tratați. Prin urmare, nonviolența reprezintă o armă de luptă care are drept scop vindecarea, fiindcă ea este destinată să lovească răul și nu pe persoana care într-un mod nefericit a ajuns să fie posedată de acesta.
Cum putem să înțelegem că „a nu răspunde cu violență” reprezintă „o armă puternică și justă”? Cum este redefinită noțiunea de „armă” în acest context de Martin Luther King?
Nonviolența reprezintă răspunsul pe care trebuie să îl avem în minte ori de câte ori se produc agresiuni împotriva noastră. Acest lucru nu înseamnă să aștepți resemnat să fii atacat și să stai pasiv în fața împrejurărilor. Dimpotrivă, este vorba de a nu răspunde „cu rău pentru rău” dacă suntem confruntați, a nu împrumuta metodele și armele adversarului, ci de a răspunde fără a nutri ură, fără a utiliza mijloace violente și dovedind o noblețe a caracterului, care are o putere de influență de o mie de ori mai eficientă decât cel mai bun armament. Prin urmare, vom redefini noțiunea de armă, ca instrument destinat să distrugă răul, dar în același timp, să câștige pe adversar, cel puțin prin puterea exemplului personal. Violența nu reprezintă singura cale pentru a te impune asupra celorlalți. În fond, dorința noastră nu este de a ne distruge adversarul, ci de a-l câștiga pentru a veni alături de cauza binelui. Din acest punct de vedere, dacă dorim să slujim cauzei binelui, vom căuta să utilizăm arme care să fie puternice în a salva pe cei dominați de principiile negative, în sensul că niciodată nu vom folosi minciuna, ura, mânia sau alte lucruri de felul acesta.
Ce distingem când privim viața lui Iisus Hristos asupra utilizării acestei „arme”? Cât de eficientă a fost ea în predicarea adevărului divin?
Iisus Hristos în permanență a utilizat arma convingerii și impunerii prin forța argumentelor. El niciodată nu a încercat să folosească violența sau forța pentru a-Și câștiga adepți. Exemplul Său ne este oferit cu scopul de a-l urma în fiecare etapă a vieții noastre. Nu este posibil să fim urmași ai Săi, dacă vom da pe față manifestarea principiilor violente, care de drept aparțin Celui Rău. În privința eficienței „armelor” folosite de Iisus Hristos, este suficient să citim raportul biblic și să urmărim evoluția evenimentelor de mai târziu, așa cum ne raportează istoria ulterioară a evenimentelor. Dacă am urma aceeași cale a prezentării în mod pașnic și lipsit de violență a Evangheliei, atunci am avea un impact similar vremurilor apostolice. În acest moment țin să subliniez că orice manifestare violentă în domeniul religiei, se constituie ca un deserviciu adus elementului spiritual pe care Iisus Hristos ni l-a lăsat prin intermediul Sfintelor Scripturi. Dacă începem să ne atacăm unii pe alții, când lăsăm ca patima să vorbească, în mod sigur ajungem să trecem fără să ne dăm seama de partea răului. Niciodată „răul nu poate fi învins prin rău”, ci doar prin exercitarea naturii nobile a caracterului divin.
Cum suntem înnobilați prin manifestarea nonviolenței? Este vorba doar de abținerea de la acțiuni și fapte care ar purta pecetea violenței?
Nonviolența mărturisește despre o putere superioară, ce transcende prezentul, ce nu poate veni decât de la Dumnezeu. În acest sens, a fi lipsit de violență, înseamnă că ai ajuns să fii părtaș naturii divine, iar caracterul tău a fost înnobilat cu frumusețea fără de seamăn a lui Hristos. Nu mă refer doar la abținerea de la acțiuni și fapte cu o tentă violentă, ci deopotrivă la manifestarea unor atitudini și gânduri care să fie izvorâte din principiile superioare ale iubirii. Când vom ajunge să fim părtași naturii divine, atunci orice formă de violență va dispărea din suflet. Vom constata cu surprindere, că în loc de a mai răspunde într-un mod mânios și lipsit de sensibilitate, dacă suntem provocați, vom dovedi o răbdare și o stăpânire de sine ce nu pot veni decât de la Dumnezeu. Nu este suficient doar să părem nonviolenți, în timp ce în suflet clocotește resentimentul, amărăciunea și ura. Acest lucru ar fi ca o mască peste un caracter complet diferit. Iar pentru o astfel de situație, nu pot spune decât că orice mască va cădea în momentele cele mai neașteptate, aducând dezamăgire din partea celor ce ne credeau pe cuvânt. Dimpotrivă, eliberarea de violență începe din interiorul inimii, avansând progresiv către facultățile exterioare, iar în final schimbând și înnobilând întreaga viață.
Ce înseamnă să deții „o sabie care vindecă”? Ce fel de sabie ar putea fi aceea care aduce vindecare? Ce lovește de fapt o astfel de sabie?
Sabia este făcută să taie și să ucidă. Însă din punct de vedere spiritual, există „săbii” care aduc vindecarea prin faptul că separă ceea ce este rău de cel care a ajuns să fie stăpânit de natura inferioară sau de tendințele negative. O astfel de sabie va aduce nu distrugerea, ci vindecarea adversarului, ceea ce concordă cu intenția planului de salvare alcătuit pentru oamenii acestui pământ. Sabia „adevărului” mânuită cu pricepere și iubire va aduce vindecare pentru cei afectați de bolile grave, ce afectează caracterul, în genul: răutății, amărăciunii, supărării, urii și altele de felul acesta. Sabia Cuvântului divin, așa cum îl citim din Sfintele Scripturi, ajunge să separe ceea ce este rău de ființa noastră interioară, pentru a ajunge să reflectăm frumusețea de caracter a lui Iisus Hristos. Prin intermediul acestui Cuvânt, ajungem să fim câștigați de frumusețea fără de seamăn a darului oferit de Dumnezeu Tatăl în favoarea noastră, și astfel, să privim cu nădejde către timpul în care toate lucrurile vor fi restaurate spre slava lui Dumnezeu. Întotdeauna sabia Cuvântului va lovi păcatul, iar în timpul judecății finale, intenția divină va fi îndeplinită prin distrugerea a tot ce înseamnă păcat și rău pe pământ.
Ce mărturie vor da lumii cei care se încred în Iisus Hristos, dacă vor practica mânuirea acestei arme proiectate chiar de Dumnezeu? Cum vom ajunge să punem în aplicare îndemnul de a nu răspunde cu violență?
Când vom ajunge să manifestăm caracterul divin nonviolent în toate împrejurările vieții, vom constata că totul se va schimba în jurul nostru. Din victimele unor împrejurări nefavorabile, vom putea să devenim luptători plini de zel pentru cauza lui Dumnezeu. În loc de a ne mai plânge de neputința noastră sau de răutatea lumii, vom ajunge să manifestăm o putere vindecătoare către toți cei pe care îi întâlnim pe cărarea vieții. Imposibilul va deveni posibil, iar lucruri cu totul deosebite se vor realiza în viața noastră. Contemplarea adevărului divin ne va aduce putere și regenerare, iar evenimentele ce se produc în jurul nostru nu ne vor mai afecta într-un mod negativ. Pot spune, că dacă am ajunge într-o astfel de condiție, chipul lui Hristos ar ajunge să se manifeste pe deplin în noi, iar venirea Sa ar fi mai aproape decât ne-am putea imagina. Punerea în aplicare presupune însă un exercițiu personal și o temeinică pregătire spirituală prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu unită cu rugăciunea, vegherea și acțiunea. Însă depunerea unui astfel de efort ar fi benefică pentru ființa noastră interioară și pentru întreaga noastră viață.
Să citim acum din Matei 5:43 — 45: „Ați auzit că s-a zis să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău." Dar Eu vă spun să iubiți pe dușmanii voștri, să binecuvântați pe cei ce vă blestemă, să faceți bine celor ce vă urăsc și să vă rugați pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri. Fiindcă El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni. El dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți!”
Cum a reformulat Iisus Hristos ceea ce a fost transmis prin Moise? Este vorba de o schimbare de abordare din partea lui Dumnezeu?
Dumnezeu nu se schimbă de la o etapă la alta din istoria umanității. El nu este supus împrejurărilor și temporalității. Prin urmare, nu putem vorbi despre o schimbare a lui Dumnezeu în ce privește manifestarea iubirii Sale față de noi. Porunca menționată de Moise avea o formulare adecvată timpului când a fost dată, ce ținea cont de posibilitățile de înțelegere ale celor cărora le fusese adresată. Dintr-o simplă citire a Vechiului Testament, vom distinge cu ușurință faptul că poporul lui Dumnezeu din acele timpuri avea o puternică dorință de a fi asemenea națiunilor din jur, iar aici includ și violența. În acele vremuri, cu cât o națiune era mai agresivă, cu atât ea era mai puternică și reușea astfel să se impună asupra celorlalți. Nu este într-o mare măsură acest lucru valabil și astăzi? Dar pe măsură ce adevărul divin a fost tot mai puternic descoperit, a devenit clar că lui Dumnezeu nu Îi place violența, ci dimpotrivă, El așteaptă ca oamenii să se comporte într-un mod nobil unii față de ceilalți, manifestând iubire în loc de ură, bunătate în loc de resentimente. Prin urmare, porunca dată de Iisus Hristos nu vine să modifice decât aspectele contextuale din descoperirea dată lui Moise. Iisus Hristos și Moise nu se contrazic, ci fiecare vorbește conform cu timpul și locul rânduit de Dumnezeu.
Ce înseamnă „să iubim vrăjmașii noștri”? Cum se armonizează această învățătură cu îndemnul de a nu răspunde cu „rău pentru rău”?
„A-ți iubi vrăjmașii” înseamnă să nu dai curs violenței ca răspuns la provocările ce vin din partea acestora. Înseamnă să nu te lași animat de ura și mânia pe care aceștia o manifestă față de tine. Dar mai mult, înseamnă să dorești să îi câștigi de partea adevărului și dreptății. Pentru a ajunge la acest lucru, este esențial să înțelegem că adversitățile de orice fel sunt îngăduite de Dumnezeu cu scopul de ne ajuta să demonstrăm că principiile adevărului și dreptății sunt superioare lucrurilor ce vin din direcția păcatului. Dacă vom lăsa ca mânia să ne domine, ca resentimentele să ne copleșească, atunci în scurt timp vom ajunge să cădeam sub stăpânirea Celui Rău, devenind agenții săi. Răul se propagă prin rău, iar când violența a ajuns în interiorul sufletului, chiar dacă pare justificată, vom constata că de fapt ne-am contaminat, și chiar dacă ne-am distrus adversarul, răul ce aducea adversitate doar și-a schimbat locul de găzduire. Nu este simplu să te lupți cu răul. Prin urmare, nu trebuie folosite decât armele ce ne-au fost încredințate de Dumnezeu.
Ce imagine a bunătății lui Dumnezeu și a îndurării Sale ne este oferită de Iisus Hristos? Ce mesaj ne oferă natura în privința nonviolenței pe care o manifestă Dumnezeu?
Imaginea cea mai clară a nonviolenței lui Dumnezeu este conferită de providența Sa generală, prin intermediul căreia ne sunt oferite resursele necesare supraviețuirii pe pământ. Lumea naturală ne vorbește tot timpul despre bunătatea plină de îndurare a lui Dumnezeu. Ploaia care vine la vreme, recoltele ce își aduc rodul, munca zilnică ce ne aduce satisfacția de a mai fi putut trece o zi, toate acestea și multe altele, mărturisesc despre un Dumnezeu iubitor și plin de îndurare. Dacă am studia toate aceste realități simple din jurul nostru, atunci am înțelege că de fiecare dată când apelăm la violență, de fapt, încălcăm principiile ce stau la baza alcătuirii întregului univers. Dar ori de câte ori alegem să ne comportăm într-un chip rău și lipsit de compasiune, vom constata că suferința și nefericirea vor veni pe urmele noastre. Nu putem să fim fericiți cât timp încălcăm dreptul celorlalte ființe de a trăi pe pământ.
Să citim mai departe din Matei 5:46-48: „Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii? Și dacă îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiți desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.”
La ce se referă desăvârșirea despre care vorbește Iisus Hristos prin aceste cuvinte? De ce nonviolența reprezintă o manifestare vie a desăvârșirii lui Dumnezeu?
A fi desăvârșit înseamnă a fi în armonie cu Singurul care este desăvârșit, adică să fii adus într-o vie legătură cu Dumnezeu. Desăvârșirea despre care vorbește Iisus Hristos, se referă la răspunsul nonviolent în fața celor ce ne nedreptățesc, fapt care nu face altceva decât să contureze iubirea divină ce se manifestă față de oamenii nerecunoscători ai planetei Pământ. Numai un Dumnezeu desăvârșit putea să răspundă cu iubire față de cei care L-au desconsiderat în atât de multe ocazii. De aceea, nonviolența reprezintă manifestarea supremă a iubirii lui Dumnezeu și desăvârșirii Sale.
Cum putem să ne însușim această „desăvârșire” ce se concretizează în iubirea celor ce ne sunt vrăjmași? Cum devine acest lucru o armă de luptă și „o sabie care vindecă”? La modul concret, ce pași trebuie întreprinși pentru a ajunge să fim înnobilați interior prin intermediul manifestării caracterului nonviolent al lui Dumnezeu? Cât de realizabil este acest lucru și ce înzestrări ne pune la îndemână Dumnezeu?
Această desăvârșire nu se poate dobândi decât prin credința în Iisus Hristos, care ne va conduce să primim toate atributele naturii Sale umane glorificate în urma înălțării la ceruri. De fapt, nu vorbim despre un singur atribut divin ce ne este acordat la un anumit moment, ci de un întreg caracter ce se va manifesta în interiorul nostru, aducând sub stăpânirea sa toate aspectele vieții noastre. Așadar, un prim pas va consta în înțelegerea Cuvântului divin așa cum ne este el oferit prin Sfintele Scripturi. După aceea, prin credință va trebui să cerem ca Dumnezeu să ne ofere darul complet al mântuirii prin împărtășirea cu atributele lui Iisus Hristos în ce privește viața și evlavia, iar astfel vom fi transformați pe deplin.
