„A nu răspunde cu violență înseamnă să preîntâmpini nu numai comiterea violenței fizice exterioare, dar deopotrivă, violența interioară în spirit. Nu este suficient să refuzi să iei viața unui om, ci trebuie să refuzi să îl urăști.” — Martin Luther King, Jr.
În calitate de creștini este esențial să manifestăm modul de a fi al lui Dumnezeu, caracterizat prin bunătate, îngăduință și absența oricărei trăsături violente. Din această cauză am identificat și cules căutând pe Internet, mai multe citate legate de subiectul nonviolenței, spuse de diferite personalități de marcă din istoria umanității. Scopul este de a compara aceste gânduri cu ceea ce ne descoperă Sfintele Scripturi.
De ce este necesar să veghem deopotrivă asupra manifestării exterioare și interioare a violenței? De ce nu este suficient să reprimăm doar ceea ce se vede, lăsând sentimentele și gândurile noastre să se manifeste în voie?
Iisus Hristos spunea că toate acțiunile noastre pornesc din interiorul nostru, din inima noastră, fapt pentru care nu va fi suficient să veghem asupra comportamentului nostru, dacă nu se va schimba ceva la nivelul motivațiilor interioare pe care le avem. Nu este posibil să dovedim suficientă stăpânire de sine pentru a ne reprima pornirile violente, dacă aceste tendințe nu au fost deja controlate la nivelul imaginației și cugetului. În acest punct, foarte multe persoane greșesc încercând să-și corecteze doar partea exterioară a conduitei lor. Încă o dată revin și insist asupra greutății acestor cuvinte: nu este suficient să încercăm să părem mai buni, dacă în interiorul nostru nu s-a produs o mutație fundamentală. „Pomul bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele” și „din adâncul inimii vorbește gura”. Prin urmare, lucrarea de eliminare a violenței din viața noastră trebuie să înceapă de la izvoarele vieții. Până când gândurile noastre și sentimentele noastre nu se vor schimba, vom rămâne aceeași oameni violenți și răi.
Cum putem ajunge să stăpânim violența interioară, pe care la început doar noi o cunoaștem? Cum putem să dăm la o parte orice fel de mânie din cugetul și inima noastră?
A da la o parte din suflet orice urmă de mânie, reprezintă cea mai nobilă lucrare ce ne-a fost încredințată de Dumnezeu. Desigur, este bine să cultivăm virtuțile pozitive în genul iubirii, răbdării și îndurării, dar toate aceste lucruri vor fi compromise cât timp mai rămâne o cât de mică urmă de violență în interiorul nostru. Este de ajuns să avem doar câteva tendințe, aparent nesemnificative, spre a răspunde cu mânie, astfel încât acest lucru să devină suficient pentru a compromite cultivarea trăsăturilor pozitive de caracter. Din acest punct de vedere, nu voi avea cuvinte să pot exprima pe deplin cât de important este să veghem și să eliminăm din viața noastră orice urmă de violență.
Ce înseamnă să nu mai urăști pe niciun om? Cum devine acest lucru posibil pentru noi? Cum ajungem să manifestăm sentimente opuse, de iubire și apreciere?
Să nu mai urâm pe nimeni, și aici includ orice lucru, nu numai ființele omenești, reprezintă un ideal tangibil prin intermediul harului lui Dumnezeu. Nu cred că vom putea să devenim asemănători cu Domnul nostru cât timp există urme de ură și mânie în sufletul nostru. Această posibilitate este deschisă de faptul că putem să fim transformați, regenerați interior prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt. Pe de altă parte, Duhul lui Dumnezeu nu va lucra cât timp noi nu punem la lucru puterea noastră de alegere cu scopul de a cultiva sentimentele adevărului, binelui și iubirii. Chiar dacă la început eforturile noastre se vor izbi de zidul rece al înclinațiilor din suflet, nu va trebui să ne dăm bătuți. „Șarpele” firii pământești nu cedează ușor și fără luptă. Însă prin perseverență, având credință în faptul că Dumnezeu lucrează în interiorul nostru, vom constata după un timp un progres substanțial.
La ce se referă Martin Luther King, când spune că trebuie să „refuzăm să urâm” pe orice om? Cum se materializează acest refuz?
Ura prinde la început chip în interior, în cugetul nostru, pornind de la anumite preferințe pe care le avem, care după aceea continuă să se manifeste tot mai puternic, până când ajungem să nu mai putem suferi o anumită persoană. Dacă însă vom refuza să dăm curs sentimentelor de lipsă de simpatie, atunci vom intra pe un teren avantajos pe care vom putea să repurtăm victorii prețioase împotriva violenței interioare. Acest refuz de a da curs cererilor naturii căzute nu va fi ușor de realizat și menținut, dacă nu vom orienta dorința noastră către Dumnezeu. Nu vreau să descurajez pe nimeni, dar lupta împotriva violenței interioare este cea mai teribilă în ce privește miza și consecințele. Un creștin autentic va urca pe drumul eliminării complete a violenței din suflet, până când lumina fără de seamăn a prezenței divine va străluci cu putere în interiorul sufletului său. Ajuns pe o astfel de culme a experienței spirituale, un creștin va ajunge să fie un model și un exemplu de viață ce merită trăită, chiar și în mijlocul circumstanțelor actuale ale lumii.
Cum putem ajunge să nu mai răspundem cu violență, chiar dacă suntem provocați? Ce exemplu ne-a fost oferit de Iisus Hristos?
A nu răspunde cu violență dacă ești provocat reprezintă o țintă pe care putem să o atingem, dacă vom căuta să cultivăm deprinderi pozitive, care să înlocuiască vechile căi de reacție. Din nefericire, tendințele ereditare sunt foarte puternice în manifestarea violenței. Ba chiar pot spune, că în procesul selecției naturale în lumea noastră căzută în păcat, violența reprezintă calea de eliminare a celor „slabi” și de promovare a celor „puternici”. În consecință, manifestarea violenței în lupta pentru existență a reprezentat un criteriu de selecție și de supraviețuire de-a lungul timpului. În momentul când dorim cultivarea unor tendințe opuse, cum ar fi răspunsul nonviolent, ajungem deseori în imposibilitatea faptică de a manifesta astfel de trăsături de caracter. Pe de altă parte, dacă vom privi la exemplul dat de Iisus Hristos, vom distinge extraordinara putere a stăpânirii de sine dovedită chiar în circumstanțe de provocare și neputință extremă.
Ce se va întâmpla dacă vom ajunge să reprimăm orice formă de violență? Ce mărturie vom da întregii lumi asupra a ceea ce s-a întâmplat cu noi și în interiorul nostru?
Reprimarea violenței interioare și exterioare va aduce un progres spiritual extraordinar, care va răsplăti pe deplin efortul investit. Când aceste tendințe vor fi deplin stăpânite vom vedea „fața lui Dumnezeu”, adică percepția noastră asupra prezenței divine se va întări considerabil, încât vom ajunge să trăim chiar cu conștiința prezenței lui Dumnezeu împreună cu noi clipă de clipă. Când violența interioară dispare, atunci conștiința puterii divine ajunge să fie tot mai clară în noi, iar credința ajunge să strălucească pe deplin. Realizările spirituale care ni se păreau imposibile ajung să fie tangibile. Iar mărturia pe care o vom da înaintea întregii lumi, va fi de așa natură, încât toți vor cunoaște că în interiorul nostru a început să locuiască chiar Iisus Hristos.
Să citim în continuare din 1 Corinteni 13:4-8 „Dragostea este îndelung răbdătoare și este plină de bunătate. Dragostea nu este invidioasă, nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău și nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr. Iubirea acoperă, crede, nădăjduiește și suferă totul. Profețiile se vor încheia. Vorbirea în limbi va înceta. Cunoașterea va avea un sfârșit. Dar iubirea nu va dispărea niciodată!”
Ce ne spun aceste versete despre atitudinile pe care trebuie să le cultivăm pentru a ajunge să nu mai fim violenți în gândire și spirit?
Atitudinile fundamentale în jurul cărora se construiește orice fel de contracarare a violenței, se reunesc în jurul triadei: credință, nădejde și dragoste. Dacă aceste atitudini ajung să fie cultivate în interiorul sufletului, temperamentul violent va fi adus la tăcere. Lupta interioară pentru aducerea naturii noastre în ascultare de cerințele Cuvântului divin, nu reprezintă un lucru simplu, dar în același timp, nu este ceva imposibil. Când aceste atitudini fundamentale ajung să strălucească cu putere în suflet, atunci orice formă de violență este adusă la lumină, expusă pentru a o putea vedea și abandona. Dezgustul față de rău nu este posibil cât timp atitudinile pozitive fundamentale nu ajung să se manifeste cu putere în inima noastră. Dacă trăsăturile pozitive de caracter sunt însușite pe deplin, se descoperă cea mai de seamă putere spirituală în biruința asupra a tot ceea ce înseamnă întuneric și rău.
Putem fi violenți în interiorul nostru și acest lucru să nu se vadă? Putem să manifestăm iubirea în cuget și spirit, iar acest lucru să nu ajungă în scurt timp cunoscut de toți ceilalți?
„O cetate așezată pe un munte nu va rămâne ascunsă”. Acest lucru este valabil deopotrivă pentru o fortăreață a răului, dar și pentru trăsăturile pozitive pe care Dumnezeu ni le încredințează prin intermediul Duhului Sfânt. Dacă stăpânește violența, atunci gândurile, cuvintele și faptele vor da o mărturie mai mult decât evidentă aspra acestui lucru. Dacă însă iubirea a ajuns să se manifeste în suflet, atunci valurile calde, dar puternice, ale energiei divine se vor propaga din interiorul nostru, și nimeni din afara noastră nu va rămâne indiferent față de această schimbare petrecută în inima noastră. Cred că astfel vom da cea mai puternică mărturie asupra prezenței naturii divine în interiorul nostru, iar biruința interioară pe care o vom dobândi va merita efortul depus. Iubirea manifestată în spirit și cuget va da ocazia exercitării celor mai alese sentimente, iar bucuria și pacea pe care le vom simți vor întrece cu mult tot ceea ce ne-am fi putut imagina. Când violența dispare din suflet, orice fel de teamă încetează să mai aibă putere asupra noastră.
De ce iubirea se constituie ca un antidot sigur împotriva oricărei tendințe spre mânie și violență? De ce numai manifestarea ei reprezintă singura soluție împotriva oricărei forme de violență?
Când iubirea preia controlul vieții noastre, atunci violența este dată la o parte, iar firea pământească ajunge să fie răstignită, fără a mai ajunge să ne mai stăpânească. Calmul, bucuria și pacea vor înlocui răceala, mânia și supărarea. Ceea ce ne irita înainte, va ajunge să nu ne mai afecteze, fiindcă principiile naturii divine se manifestă cu putere în omul interior. Natura iubirii este opusă violenței, fiindcă ea se bazează nu pe exercitarea puterii asupra celorlalți, ci pe călăuzirea blândă către Dumnezeul ceresc. Iubirea divină face să se oprească răul înainte ca acesta să se manifeste. Uimirea noastră va fi mare când vom vedea că până la urmă este mai ușor să fii liniștit decât mânios, că mai la îndemână îți este să te porți cu bunătate decât cu ură. Și această transformare interioară ne va conduce la o experiență spirituală de excepție, de care vor beneficia toți cei care depind de noi.
Cum putem să ajungem să manifestăm atitudinile descrise de apostolul Pavel în epistola sa către Corinteni? De ce iubirea reprezintă cea mai înaltă atitudine?
Atitudinile descrise de apostolul Pavel sunt la îndemâna noastră, fiindcă prin sacrificiul lui Iisus Hristos, toate realizările spirituale dezvoltate în natura umană de Fiul lui Dumnezeu, devin ale noastre. Când vorbim despre stăpânirea violenței, de fapt facem referință la ceea ce a realizat Iisus Hristos pentru noi, sarcina noastră fiind doar de a primi în mod activ aceste trăsături de caracter. Între aceste înzestrări, iubirea este cea mai de seamă, fiindcă ea ne aduce în contact direct cu inima lui Dumnezeu. Când iubirea ajunge să domnească în suflet, atunci caracterul divin a fost pe deplin restaurat. Puterea principiului iubirii este așa de mare, încât nu lasă niciun compartiment al vieții noastre în afara sferei sale de acțiune.
La modul practic, ce pași trebuie întreprinși pentru a ajunge să învingem tendințele violente sădite în interiorul nostru? Este suficientă doar stăpânirea de sine?
Stăpânirea de sine este deosebit de utilă, ca un prim pas în eliminarea violenței din suflet, dar ea nu este suficientă, dacă nu se va uni cu însușirea celor trei principii fundamentale: credința, speranța și dragostea. Avem nevoie de credință pentru a ajunge să învingem opoziția înverșunată a firii pământești, care încearcă să ne țină în starea de sclavie și de violență. Avem nevoie de speranță, pentru a nu ne da bătuți, dacă realizările apar nesemnificative în raport cu efortul depus. Dar deopotrivă avem nevoie de un înlocuitor pentru violență, și acesta nu poate fi decât iubirea. Când principiul iubirii ajunge să fie pe deplin însușit, atunci exercițiul stăpânirii de sine va fi deosebit de ușor, iar bucuria noastră va fi să putem păși cu bucurie pe calea luminoasă a comuniunii cu natura divină. De îndată ce acest lucru se realizează în interiorul nostru, atunci nimic din tot ceea ce ni s-ar putea întâmpla de-a lungul vieții nu ne va mai afecta în vreun fel, astfel încât să ne pierdem credința în Dumnezeu. Dimpotrivă, prin exemplul nostru vom ajunge să influențăm multe persoane să urmeze calea adevărului, binelui și dreptății, abandonând tot ceea ce ține de întuneric și rău.
Ce înzestrări ne pune la îndemână Dumnezeu pentru a ajunge să manifestăm iubirea în locul urii? Care este partea noastră în însușirea acestor capacități de natură spirituală?
Iubirea pe care ne-o oferă Hristos are un izvor supranatural, chiar la tronul lui Dumnezeu. Când ajungem să înțelegem acest adevăr, atunci se produce această schimbare extraordinară ce se numește „naștere din nou”. Atunci, indiferent ce se întâmplă în jurul nostru, vom ajunge să manifestăm constant iubirea divină, fără a mai fi afectați de răutatea ce abundă în jurul nostru. Atunci vom ajunge să fim calmi în mijlocul celei mai teribile încercări. Atunci puterea divină se va manifesta nestingherit în interiorul nostru, iar înzestrările naturii divine, prin intermediul darurilor spirituale, ne vor conduce la înălțimi spirituale de negândit. Cred că nu avem o idee clară asupra a ceea ce Dumnezeu va face pentru noi, dacă ne vom lăsa câștigați de harul Său minunat. Abia când vom ajunge să permanentizăm experiența comuniunii cu Dumnezeu, vom putea să distingem avantajele ce decurg din a fi bun, tolerant față de semeni și lipsit de orice formă de violență. Abia atunci vom putea înțelege că viața, chiar și cea de pe pământ, merită să fie trăită la potențialul ei deplin.
