„Să respecți poruncile Domnului, Dumnezeului tău, ca să umbli în căile Lui, și să te temi de El. Căci Domnul, Dumnezeul tău are să te ducă într-o țară bună, țară cu pâraie de apă, izvoare și lacuri, care țâșnesc din văi și munți, țară cu grâu, orz, vii, smochini și rodii, țară cu măslini și miere, țară unde vei mânca pâine din belșug, unde nu vei duce lipsă de nimic, țară, ale cărei pietre sunt de fier și din ai cărei munți vei scoate aramă.” — Deuteronom 8:6-9
Ce fel de imagini au fost oferite evreilor pentru a înțelege natura lucrurilor pregătite de Dumnezeu? De ce aveau ei nevoie de astfel de descrieri?
Acest fragment biblic ne descrie în mod deosebit de plastic realitatea lucrurilor promise de Dumnezeu și oferite evreilor prin harul Său. Fără astfel de imagini ar fi fost dificil pentru ei să conștientizeze faptul că locul către care erau conduși nu era o utopie sau nu reprezenta doar un imbold moral pentru a merge mai departe. Din acest punct de vedere, pot spune că și noi avem nevoie de o imagine cât mai concretă cu putință asupra lucrurilor pe care Dumnezeu ni le-a pregătit, astfel încât să fim motivați să înaintăm pe calea credinței. Pentru un evreu din acele vremuri aceste detalii reprezentau foarte mult, ceva în genul vizionării unui program audiovizual ilustrând acele realități viitoare, care contrastau puternic cu situația în care se afla la acea dată, locuind în mijlocul pustiului și fiind înconjurat de un mediu ostil.
Cât de important este pentru noi să avem anumite detalii asupra realităților viitoare pe care Dumnezeu ni le-a promis? De ce avem nevoie de astfel de descrieri?
Se poate spune că toți avem nevoie să vizualizăm sub o formă sau alta lucrurile la care ne gândim, pentru a putea emite judecăți de valoare sau pur și simplu pentru a le putea aprecia. De aceea, nu putem spune că există o excepție dacă ne referim la realitățile spirituale descrise prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu. În acest sens, descoperirile profetice abundă în elemente vizuale, care ne ajută să înțelegem mult mai bine mesajul divin, decât dacă acesta ne-ar fi fost comunicat într-un mod abstract, lipsit de orice corespondență cu realitatea concretă în mijlocul căreia trăim. De exemplu, ne putem gândi la descrierile din cartea Apocalipsei, unde la final ni se oferă o imagine grandioasă a Noului Ierusalim, cu tot felul de detalii de întocmire, făcând referință la abundența extraordinară a lucrurilor prețioase din punct de vedere material. Sau mă pot gândi la alte descrieri din Vechiul Testament, cu am ar fi cele din partea finală a cărții profetului Ezechiel, unde este realizată o reprezentare cu precizie a templului ce ar fi trebuit să fie reconstruit, dacă evreii s-ar fi întors din toată inima la Dumnezeu.
Revenind la textul biblic din Deuteronom, ce s-ar putea spune despre condițiile care erau enunțate pentru a putea avea parte de împlinirea promisiunilor divine? Rămâne acest lucru valabil și pentru timpul în care trăim?
Întotdeauna împlinirea promisiunilor divine a presupus o ascultare deplină din partea celor cărora le-au fost adresate. Ar fi un lucru cu totul ilogic să credem că se putea intra în țara promisă, în timp ce practicile păgâne continuau să fie urmate, sau cât timp poporul manifesta necredință în ceea ce promitea Dumnezeu. Similar, în timpul de față rămâne valabil principiul ascultării depline, pentru a putea avea parte de împlinirea promisiunilor divine cu privire la intrarea în împărăția veșnică. Acest principiu ne va conduce de fapt la o pregătire serioasă, fiindcă este clar că nu vom putea intra în acel univers, cât timp practicăm principiile egoiste ale lumii în care ne aflăm în momentul de față. Cred că mai mult decât în orice altă perioadă a istoriei, este necesar să ne definim ținte clare și obiective precise, pentru a putea atinge prin credință și efort personal nivelul standardului ascultării depline de Cuvântul lui Dumnezeu.
Dar cum este posibil să atingem un astfel de standard, date fiind înclinațiile ereditare către rău și tendințele din societate, ce ne abat de la principiile ascultării de intenția lui Dumnezeu? Este realizabil un astfel de lucru? Nu este suficientă pur și simplu credința?
O credință autentică este suficientă, fiindcă ea va fi caracterizată de o deplină ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. Însă o credință ce se rezumă doar la primirea unui crez, a unei formule doctrinare sau ceva în genul acesta, va fi mai mult decât insuficientă pentru transformarea interioară a vieții. Standardul ascultării depline poate fi atins doar prin intermediul experimentării „nașterii din nou”, a acelui salt spiritual interior, ce se realizează de Duhul Sfânt, având însă la bază credința pe care o avem în Dumnezeu cu privire la salvarea prin Iisus Hristos, Domnul nostru. O credință adevărată va fi mereu însoțită de experiența renașterii interioare, iar din acest punct de vedere putem spune că un creștin autentic va fi călăuzit spre o progresivă împlinire a standardului pus înaintea noastră de Dumnezeu. „Saltul interior” este posibil și reprezintă în mod clar o experiență superioară aderării formale la un crez, la o doctrină sau la o biserică.
Cu toate acestea, sunt persoane care cred în Dumnezeu, fac apel la promisiunile divine, și totuși, constată că nu reușesc să ajungă la o împlinire faptică a cerințelor din Biblie în ciuda celor mai bune eforturi. Ce se poate spune despre o astfel de situație?
Sunt sigur că orice creștin ce dorește să se ridice la înălțimea cerințelor divine va experimenta momente în care va constata că nu poate depăși un anumit prag și astfel, multe lucruri vor continua să rămână neîmplinite în viața sa. Într-o astfel de situație nu trebuie să ne lăsăm descurajați sau să începem să ne îndoim cu privire la salvarea noastră viitoare și la intrarea în împărăția veșnică. De multe ori, poporul sfânt ajungea în situații în care nu mai vedea niciun fel de ieșire din dificultățile ce îi stăteau înainte, fiind strâmtorat de o mulțime de probleme și dificultăți, aparent de netrecut. În astfel de momente era foarte ușor să te îndoiești cu privire la faptul că Dumnezeu te-a călăuzit și era simplu să cazi în disperare sau chiar să revii la idolatrie. Drumul care duce la ceruri are astfel de momente de limitare și incertitudine care ne pun la încercare, uneori chiar la modul extrem, încrederea pe care o avem în Cel care ne călăuzește. Depinde însă foarte mult de atitudinea noastră pentru a putea depăși cu succes astfel de situații.
La modul concret, ce se poate face când am ajuns în astfel de momente, sesizând că am atins un fel de limită dincolo de care nu mai putem trece? Cum putem să evităm căderea în necredință?
S-ar putea să constatăm că nu putem să depășim anumite resentimente față de anumite persoane care au abuzat într-un mod serios de noi, undeva în trecut. Sau s-ar putea să vedem că nu reușim să ne stăpânim temperamentul mânios, că avem izbucniri de supărare, sau chiar de furie, deși am făcut tot ce am putut pentru a preîntâmpina o astfel de situație. Ajunși în astfel de momente, este atât de ușor să ne gândim fie că idealul biblic este prea înalt pentru noi, fie că reprezintă o utopie. Pe de altă parte, dacă în acele clipe ne-am aduce aminte de faptul că totuși, Dumnezeu ne-a condus de-a lungul timpului, că nu a fost o întâmplare faptul că am ajuns să credem în El și să ne încredem în promisiunile Sale, atunci perspectiva s-ar schimba substanțial. Cerul este un loc real, pregătit pentru oameni reali, luați de pe pământ, la fel de real și de concret. Dumnezeu nu și-a propus să ducă în ceruri niște sfinți gata pregătiți, ci niște păcătoși ce sunt progresiv transformați prin harul Său.
Și totuși, ce se poate face pentru a ajunge să depășim cu succes momentele de criză și incertitudine, când ni se pare, în mod obiectiv, că nu putem să ajungem la acea ascultare deplină, cerută prin Cuvântul lui Dumnezeu?
Pot spune, fără a exagera, că acestea sunt momentele cele mai prețioase pe drumul ce duce către ceruri, fiindcă avem ocazia de a face niște salturi spirituale cu totul superioare față de cele pe care le-am experimentat în „vremurile bune”. Ca orice drum real, calea care duce la ceruri are secțiuni care pot fi parcurse cu ușurință, fără un efort deosebit, dar și părți care presupun concentrare, atenție și un mare consum de energie. Faptul că am ajuns într-un astfel de loc nu trebuie să ne descurajeze, ci dimpotrivă, trebuie să ne conducă la o mai adâncă cercetare de sine și la acumularea de energie spirituală suplimentară prin exercițiul studiului biblic aplicat și al rugăciunii. În acest sens, va trebui să aplicăm schița „pașilor prin credință”, despre care am avut ocazia să amintim și în alte ocazii, cu privire la ceea ce înseamnă un studiu biblic aplicat.
La modul concret, ce fel de „pași prin credință” pot fi făcuți pentru a depăși problemele prezente, ce ne apar uneori ca fiind de nerezolvat?
De exemplu, dacă am ajuns să vedem că nu putem să depășim resentimente din trecut, atunci este cazul să căutăm în cuprinsul Sfintelor Scripturi acele fragmente ce ne vorbesc despre acest subiect. De îndată ce am identificat prin căutare astfel de paragrafe, va trebui să le studiem cu atenție pentru a desprinde învățătura biblică cu privire la respectivul subiect și după aceea să aplicăm la propria noastră viață ceea ce am descoperit. Adăugând exercițiul rugăciunii pentru respectiva problemă, corectându-ne viziunea conform cu ceea ce am studiat și veghind cu atenție la aplicarea respectivelor principii, vom ajunge să depășim obstacolele ce păreau a fi de netrecut. Să nu uităm niciodată că adevăratele obstacole sunt în interiorul nostru, însă prin puterea Cuvântului ele vor putea fi depășite. Saltul interior final este de fapt rezultatul nenumăratelor „salturi”, pe care le-am făcut de-a lungul vieții în cele mai diferite situații. În consecință, nu trebuie să ne fie teamă când ajungem să ne simțim limitele, fiindcă acest lucru ne va putea conduce la primirea de energie spirituală suplimentară pentru a merge mai departe, și, de ce nu, pentru a ne autodepăși „pășind prin credință” pe calea lui Dumnezeu.
Însă aplicarea unui astfel de procedeu va presupune efort și dedicare. Nu există o cale mai simplă, mai comodă, astfel încât să nu fie necesar să studiem Biblia la nivel de detaliu sau să ne rugăm cu perseverență pentru intervenția lui Dumnezeu în viața noastră?
Cu toții știm din experiență, că lucrurile de valoare în viață se obțin numai în urma unui efort susținut și constant depus pe o perioadă lungă de timp. De ce drumul către salvare ar face excepție de la această regulă generală? De ce să credem că vom putea merge pe calea transformării interioare, altfel decât aplicând ceea ce știm chiar din cursul experienței școlare sau a celei profesionale? Răspunsul este oarecum simplu de enunțat, dar impactul său este profund, și anume, că nu vom putea să avansăm spiritual fără a face un efort special în acest sens. Sunt conștient că nu ne este simplu să ne luptăm cu indispozițiile pe care le avem când este vorba de urmarea căii lui Dumnezeu.
De multe ori, ne este dificil să deschidem Biblia, dar ne este atât de simplu să apăsăm pe butonul de pornire al televizorului. Ne este atât de greu să găsim timp pentru rugăciune, dar cât de ușor ne este să vorbim mult timp la telefon sau să stăm ore în șir în fața calculatorului conversând cu alte persoane pe diferite alte teme. De unde provine această diferență? De ce ne este greu să facem un lucru despre care știm că este important, chiar vital, în timp ce altul de mult mai mică importanță ne ocupă mai tot timpul? De ce? Pur și simplu fiindcă aceste lucruri care ne plac, nu presupun o încordare perseverentă din partea noastră, fiindcă ele se potrivesc cu înclinațiile naturale pe care le avem.
Și atunci, ce este de făcut pentru a putea contempla realitatea lucrurilor bune pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru noi? Ce se poate întreprinde pentru a cultiva acele deprinderi și obiceiuri ce ne vor ajuta să avansăm pe calea care duce la ceruri?
În primul rând, va trebui să ne fixăm niște obiective precise de la care să nu ne abatem, indiferent de puterea presiunilor ce vin asupra noastră sau de indispozițiile pe care le experimentăm. Dacă ne-am propus să studiem Biblia, atunci haideți să o și facem, dedicând cel puțin o jumătate de oră pe zi, de exemplu, pentru această activitate. Dacă dorim să ne rugăm, atunci vom stabili un timp special, care să nu fie atât de târziu încât să nu mai avem energie sau imediat după ce am vizionat la televizor ceva ce ne-a stricat dispoziția, sau apetitul, pentru lucrurile spirituale. Dacă am ajuns într-un impas, când nu mai vedem soluții de înaintare, atunci mai mult decât oricând este necesar să studiem în mod aplicat Biblia, identificând acele paragrafe care ne vor ajuta să înțelegem ce anume trebuie făcut, ce atitudini trebuie schimbate sau ce principii trebuie urmate în reformularea viziunii pe care o avem. Cu alte cuvinte, trebuie să avem un răspuns logic la situațiile pe care le întâlnim în armonie cu credința pe care pretindem că o urmăm.
Dar s-ar putea să constatăm că nu reușim să ne formăm astfel de obiceiuri, că ne este aproape imposibil să dedicăm un timp special pentru studiu și rugăciune sau că alții ne împiedică în acest sens. Ce se poate face în astfel de situații? Nu există niciun fel de ieșire?
Dacă nu putem dedica un timp special pentru studiu și rugăciune, când dispozițiile interioare contrare sunt prea puternice pentru a le putea depăși, sau alții în jurul nostru ne împiedică să putem ajunge să ne închinăm lui Dumnezeu, nu ne rămâne decât să valorificăm oportunitățile ce ne sunt puse la dispoziție prin providența divină. Astfel, vom constata că de-a lungul zilei sunt multe ocazii când avem un timp ce poate fi valorificat. De exemplu, putem citi Biblia în timp ce ne deplasăm cu mijloacele de transport în comun. Putem să ascultăm la un aparat radio Cuvântul lui Dumnezeu, în timp ce facem și alte activități. Putem să ne rugăm ori de câte ori avem un scurt timp în mijlocul activităților zilnice. Fructificând la maximum aceste mici ocazii, adică „firmituri de timp” din decursul unei zile, vom vedea că se pot strânge suficient de multe „coșuri” cu experiențe spirituale autentice.
Prin urmare, cred că în orice condiție în care ne-am putea afla, vom putea identifica oportunități valoroase, care să ne conducă la creșterea noastră spirituală. Până la urmă, depinde doar de noi să privim la realitățile pe care le descrie Biblia și să credem că într-o zi vom intra în țara promisă. Stă în puterea alegerii noastre avansarea spirituală spre Împărăția cerurilor, fiindcă mijloacele necesare ne-au fost puse mereu la dispoziție. Și nu în ultimul rând, marele „salt” interior este posibil, însumând în fiecare etapă a vieții acele „salturi intermediare”, care au la bază nimic altceva decât principiul de a „păși prin credință”, având la bază Cuvântul lui Dumnezeu.
