„Domnul a zis: — Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, și am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui, căci îi cunosc durerile. M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor și să-l scot din țara aceasta și să-l duc într-o țară bună și întinsă, într-o țară unde curge lapte și miere, și anume, acolo unde locuiesc canaaniții, hitiții, amoriții, fereziții, heviții și iebusiții.” — Exod 3: 7-8
Ce ar putea însemna pentru noi aceste cuvinte și în ce măsură ele mai sunt de actualitate? Există vreo legătură cu viața pe care o trăim acum pe pământ?
Niciodată să nu privim textele din Biblie cu o referință strictă numai la istoria trecută a poporului evreu sau a primelor comunități creștine. De fapt, conținutul Sfintelor Scripturi este mereu de actualitate. În consecință, sarcina noastră este de a vedea în ce măsură ele fac referință la viețile noastre. În cazul de față putem spune că Egiptul semnifică, în mare măsură, lumea în care trăim, cu toate caracteristicile ei pe care atât de bine le știm. Egiptul este un loc al nedreptății și asupririi, unde sfinții sunt persecutați și marginalizați, în care oamenii sunt exploatați fără milă, unde nu există siguranță asupra zilei de mâine și multe altele de felul acesta. Așadar, Egiptul reprezintă timpul de acum și ceea ce se întâmplă în lume.
Însă totuși, evreii nu au dus-o întotdeauna rău în Egipt, ba chiar au avut momente de prosperitate. Cum s-a ajuns ca Egiptul să devină un loc în care era greu să mai trăiești?
Într-adevăr, evreii au venit în Egipt tocmai din cauza standardului superior de civilizație și pentru un nivel de trai mai ridicat decât în Canaan. În acest loc ei nu au mai suferit din cauza lipsei de alimente sau a lucrurilor necesare vieții de zi cu zi. Se poate spune că au cunoscut o prosperitate neașteptată pentru un timp destul de îndelungat. Dar situația politică s-a schimbat și conducătorii Egiptului au demarat proiecte ambițioase având nevoie de o forță de muncă ieftină și numeroasă. Atunci lucrurile au cunoscut o dramatică evoluție, afectând nu numai bunăstarea, ba chiar și libertatea de care se bucurau evreii în Egipt. Concluzia este una singură și anume, că în Egipt nu poți avea o prosperitate durabilă cât timp ești evreu, adică faci parte din poporul lui Dumnezeu.
Cum se poate explica brusca schimbare de atitudine a conducătorilor Egiptului față de evrei? De ce se trece de la toleranță și conviețuire pașnică la o represiune brutală și fără milă?
Pe de o parte, Biblia ne descoperă faptul că evreii au prosperat foarte bine în Egipt, iar numărul lor a devenit foarte mare. Din această cauză ei au ieșit în evidență prin faptul că oricând puteau pune în pericol ordinea din țară. Pe de altă parte, în contextul proiectelor demarate de faraoni, de dezvoltare a diferitelor ansambluri spectaculoase, era nevoie de o forță de muncă docilă, numeroasă și care să nu facă parte din poporul țării, care sigur s-ar fi răsculat dacă ar fi fost supus la un astfel de tratament. Situația este similară cu aceea din țările bogate, în care o mulțime de munci considerate „josnice” sunt respinse de cetățenii respectivelor state, fapt pentru care trebuie să fie adusă o forță de muncă din străinătate, din țările mai slab dezvoltate. Așadar, vorbim despre o practică aplicată în toate timpurile.
Prin urmare, ce se poate spune despre situația în care ajunseseră evreii în urma exploatării crunte la care au fost supuși în Egipt? Mai era Egiptul de dorit pentru a locui și lucra?
În mod clar, cât timp evreii rămâneau în condiția de imigranți, și se pare că era destul de dificil să devii egiptean, ei aveau să fie folosiți doar ca sclavi în slujba conducătorilor politici. Pe de altă parte, exista totuși, o relativă siguranță alimentară și o apărare a locului unde ei stăteau, fiind protejați de conflicte cu popoarele din jur. Ne putem gândi că în această perioadă mulți evrei au căutat să treacă la condiția de egiptean, adoptând cât mai multe dintre obiceiurile acestora, cu scopul de a scăpa de sub condiția de imigranți folosiți doar la munci „josnice” și atât. De asemenea, trecerea la idolatrie s-a petrecut în mod deosebit în această perioadă, din dorința de a scăpa de sub acest jug nefericit pus asupra lor.
Pe de altă parte, ce s-a întâmplat cu evreii care au rămas credincioși chemării făcute lui Avraam, strămoșul lor comun, care primise descoperiri speciale de la Dumnezeu?
În timp ce unii dintre evrei au căutat să se potrivească societății egiptene, asimilând obiceiurile și valorile respective, cu scopul de a scăpa de represiunea la care erau supuși, alții dintre ei au început să Îl cheme pe Dumnezeu, invocând promisiunile făcute cu privire la destinul lor de națiune aleasă. De fapt, putem observa o divizare a societății evreiești între cei care vedeau ca soluție asimilarea în rândul egiptenilor și cei care înțelegeau că trebuie să nu își trădeze identitatea, căutând să nădăjduiască în împlinirea promisiunilor divine. Așa se întâmplă de fiecare dată când se ajunge în fața unei dificultăți, în sensul în care o parte dintre oameni adoptă compromisul cu asupritorii, iar alții, de regulă, mai puțini la număr, înțeleg că nu trebuie să se dea bătuți și așteaptă cu nădejde împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu.
Aplicând la condiția noastră, se pune întrebarea: — Cât de sigură este lumea aceasta pentru un adevărat creștin?
Un răspuns simplu ar fi: La fel de sigură cum a fost țara Egiptului pentru evrei. Astfel, putem avea momente de prosperitate, când acumulăm o mulțime de bogății materiale, dar vin perioade de încercare, când fie ne alăturăm celor ce nu respectă adevărul divin, fie mergem mai departe, având însă de suferit pierderi materiale considerabile, rămânând însă cu o relație puternică față de Dumnezeu și experimentând o întărire semnificativă a propriei noastre identități creștine. Lumea aceasta nu este sigură pentru un creștin autentic, atât în ce privește prosperitatea materială, cât, de multe ori, chiar și în ce privește propria sa viață. Noi trebuie să înțelegem că această lume nu aparține adevăraților creștini, ei având promisiunea intrării în Canaanul ceresc, acea țară pe care Iisus Hristos ne-a promis-o.
Revenind la evrei, de ce Dumnezeu a promis să îi ducă în Palestina, din care plecaseră în timpul lui Iacob, o țară în care locuiau popoare puternice și războinice? Ce fel de țară promisă mai era și aceasta?
Natura țării promise poate să ne pună în dificultate, dacă ne gândim că înainte de a ajunge în acel loc în care curge „lapte și miere”, trebuie să intri în confruntare cu dușmani puternici și numeroși. Astfel, credința evreilor avea să fie supusă unui test deosebit de sever, pe care mulți nu aveau să îl treacă. Totuși, promisiunea rămânea valabilă, fiindcă, așa cum se poate citi mai departe din Sfintele Scripturi, Dumnezeu avea să lupte pentru și împreună cu poporul Său. De fapt, prin intermediul acestor lupte, evreii aveau să fie aduși în condiția de a aprecia darul pe care urmau să îl primească și urmau să se întărească spiritual. Prin urmare, nu putem vorbi despre o contradicție în termeni, ci doar de înțelegerea faptului că nu vom putea să intrăm în țara promisă decât prin intermediul învingerii unui adversar puternic, fiind ajutați însă de puterea lui Dumnezeu.
În privința aplicării ce se poate face în dreptul nostru, cum putem identifica țara promisă și cum putem ajunge să privim la ea și să o dorim?
Țara promisă celor ce se încred în Iisus Hristos nu este mai puțin reală decât Canaanul promis în vechime evreilor și se referă la intrarea în Împărăția veșnică cu aplicare directă asupra moștenirii acestui pământ. Din acest punct de vedere, Egiptul reprezintă lumea de acum, în care suntem supuși nedreptăților de tot felul în măsura în care avem credință în Dumnezeu, iar Canaanul este noul pământ, acea lume nespus mai bună pe care Dumnezeu o va recrea pe această planetă. Dar pentru a ajunge pe „Noul Pământ”, este necesar să ne luptăm atât cu egiptenii, pentru a putea ieși din contextul cultural al acestei lumi, cât și cu canaaniții, adică acele realități spirituale ce ni se opun pe calea care duce către Împărăția lui Dumnezeu, iar aici mă gândesc în principal la îngerii căzuți, păcatul, precum și altele de felul acesta. Însă privind la promisiunile divine, începem să distingem realitatea acestei lumi noi și să o dorim din tot sufletul nostru.
Ce se poate spune despre lupta pe care o are de dus un creștin în această lume? Ce se poate adăuga despre adversarii care îl împresoară?
În primul rând, un creștin va fi mereu înconjurat de realități care vor încerca să îl determine să renunțe la drumul pe care trebuie să meargă. Pe de o parte, Egiptul stă împotriva ieșirii lui spirituale din această lume, iar pe de altă parte, canaaniții, adică îngerii căzuți, se luptă să îi blocheze înaintarea. Astfel, el are de purtat un război cu forțe care vin atât din spate, cât și din față. Acest forțe fie ne trag înapoi, fie încearcă să ne blocheze avansarea. Ca o ilustrație a acestui lucru, recomand citirea cărții „Călătoria creștinului”, scrisă de John Bunyan, unde prin metafore și parabole pline de stil, suntem instruiți cu privire la această luptă. Însă vestea cea bună constă în faptul că Dumnezeu vine alături de noi pentru a ne întări și încuraja pe această cale, iar prin providența Sa plină de îndurare, El ne deschide oportunități și ne oferă ocazii favorabile neașteptate, chiar în clipele de cea mai grea încercare.
De ce nu se poate intra în țara promisă fără luptă? De ce nu putem face doar o „plimbare lipsită de efort” până în locul promis de Dumnezeu?
Pe de o parte, această luptă este utilă, fiindcă numai astfel vom ajunge să apreciem la justa valoare ceea ce ne este oferit. Pe de altă parte, lupta este inevitabilă, fiindcă un vrăjmaș trebuie izgonit din moștenirea Domnului, care de fapt reprezintă lumea care a fost pierdută prin neascultarea primilor noștri părinți. Din acest punct de vedere, este normal să contribuim la redobândirea lucrurilor pe care Dumnezeu le-a încredințat de la început umanității, fiindcă ele ne aparțin prin darul Său față de noi.
Dușmanul care a înfrânt omenirea, trebuie să fie înfrânt de aceasta, înainte de a fi nimicit cu desăvârșire. Lumea în care trăim a fost încredințată unei umanități sfinte, desăvârșite, dar ea a fost pierdută în confruntarea cu păcatul. De aceea, omenirea trebuie să fie ajutată să recâștige ceea ce i-a fost sustras în urma unei controverse lipsite de milă. Trebuie să ne luptăm să redobândim ceea ce ne-a fost dat de Dumnezeu, iar aici primim ajutor în toate lucrurile.
Ce a realizat Iisus Hristos, în ce privește redobândirea moștenirii pierdute prin neascultare de primii oameni?
Prin asumarea naturii umane, Fiul lui Dumnezeu a ales să lupte în favoarea noastră în principal în noua Sa calitate de Fiu al omului, mai precis de Noul Adam. El a reușit să redobândească dreptul omenirii asupra locuirii planetei Pământ, iar acum urmează ca acest lucru să se materializeze prin intermediul intrării bisericii Sale în noua condiție oferită de Dumnezeu prin harul Său. Din acest punct de vedere, putem privi țara promisă ca fiind pământul în care trăim, însă restaurat din temelii. În lumea noastră vor locui toți cei care au urmat planul divin, prin intermediul credinței în Iisus Hristos. Însă intrarea în această nouă lume, presupune o luptă și din partea noastră, care se aseamănă drumului parcurs de evrei din Egipt în Palestina.
Prin urmare, ce înseamnă pentru noi să privim la lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a pregătit? Cum va influența acest lucru întreaga noastră viață?
A privi la ceea ce Dumnezeu ne-a pregătit presupune să ne punem timp deoparte, pentru a contempla acea lume ce ne este oferită, folosind „telescopul” oferit de Sfintele Scripturi. Prin studierea Bibliei suntem conduși să privim la acea lume spre care suntem călăuziți prin providența divină prin credința în Iisus Hristos. Noi suntem asemenea evreilor ce locuiau în Egipt pentru o vreme. Timpul șederii noastre în această lume este limitat, iar într-o zi va trebui să părăsim Egiptul. Însă îl putem părăsi din cauză că a expirat timpul vieții noastre sau fiindcă am ales să mergem în Canaanul ceresc, adică țara promisă. Dacă am părăsit spiritual această lume, înseamnă că ne vom întâlni cu Iisus Hristos în acea realitate pe care ne-a promis-o. Faptul că El a făcut deja acest salt, înseamnă că și noi îl putem face, acest lucru depinzând doar de alegerile noastre.
Ce impact practic are asupra vieții noastre conștiința faptului că avem o țară sfântă înaintea noastră, unde suntem așteptați să intrăm în curând?
Dacă ne vom ridica privirile pentru a putea distinge realitatea țării sfinte, pregătite de Dumnezeu, atracția față de lucrurile acestei lumi va scădea corespunzător. Vom înțelege că aici suntem „străini și călători”, fapt pentru care vom investi întreaga noastră viață în „comoara cerească” despre care ni se vorbește în Sfintele Scripturi. Practic, vom deveni oameni „noi”, concepția noastră despre lume și viață se va schimba dramatic, iar astfel vom ajunge să trăim în așteptarea împlinirii lucrurilor promise. Acest aspect este un principiu activ, fiindcă ne vom război fără îndurare cu canaaniții, adică acele circumstanțe și influențe nefavorabile, ce vor veni cu siguranță asupra noastră, din cauza credinței în Iisus Hristos. Însă în orice caz, vom trăi o viață cu sens și vom gusta biruința pe care a avut-o Iisus Hristos asupra păcatului și a morții. Iar astfel, vom ajunge să trăim și să fim luați în acea lume!
