Deuteronom 1:21-25 „— Iată că Domnul, Dumnezeul tău îți pune țara înainte. Suie-te și ia-o în stăpânire, cum ți-a spus Domnul Dumnezeul părinților tăi! Nu te teme și nu te înspăimânta! Voi v-ați apropiat cu toții de mine și ați zis:
— Să trimitem niște oameni înaintea noastră, ca să cerceteze țara ca să ne aducă răspuns cu privire la drumul pe care ne vom sui în ea și asupra cetăților în care vom ajunge.
Părerea aceasta mi s-a părut bună și am luat doisprezece oameni dintre voi, câte un om de fiecare seminție. Ei au plecat, au trecut muntele, au ajuns până la valea Eșcol și au văzut țara. Au luat în mâini din roadele țării și ni le-au adus. Ei ne-au făcut o dare de seamă și au zis: — Bună țară ne dă Domnul, Dumnezeul nostru!”
De ce este importantă mărturia personală pe care noi o oferim cu privire la lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a pregătit?
Trebuie bine înțeles faptul că un creștin trebuie să mărturisească despre lucrurile în care el se încrede ca urmare a credinței pe care o are în Iisus Hristos. Așadar, se poate spune că nu avem cum să scăpăm de această îndatorire, fiindcă dacă nu vom da o mărturie pozitivă, sigur vom oferi o imagine negativă, care va avea un impact nefast asupra celorlalți. Pe de altă parte, dacă vom mărturisi într-o manieră pozitivă, lucru ce implică obligatoriu o experiență care să o susțină, atunci vom ajunge să îi conducem și pe alții la primirea credinței mântuitoare. Putem spune că dacă avem o bună perspectivă asupra lucrurilor bune pe care ni le-a pregătit Dumnezeu, vom ajunge să oferim tuturor celor cu care venim în contact un îndemn puternic pentru a ne urma în drumul nostru către „țara promisă”, adică în Împărăția cerurilor.
Cum putem ajunge să distingem mai bine detaliile cu privire la lumea pe care ne-a promis-o Dumnezeu, în baza primirii credinței în Iisus Hristos?
Este bine să nu ne mărginim la o credință ce se rezumă doar la concepte abstracte cu privire la salvarea care urmează a ne fi oferită. A privi către lumea care ne-a fost promisă, presupune un efort de a studia și înțelege acele detalii ce ne sunt furnizate direct sau prin simboluri și alegorii în cuprinsul Sfintelor Scripturi. Examinând fragmentul biblic citat, înțelegem că un număr de douăsprezece persoane au fost trimise să exploreze țara promisă, iar aceștia s-au întors aducând un raport pozitiv cu privire la realitatea lucrurilor promise de Dumnezeu. Similar, biserica creștină a fost înălțată pe mărturia unită a celor doisprezece apostoli, care au vorbit într-un singur glas despre realitatea lucrurilor pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru noi prin sacrificiul, învierea și înălțarea lui Iisus Hristos. Cel mai important „detaliu” al noii împărății se referă la nemurirea ce ne va fi oferită, având drept model învierea lui Hristos.
De ce impactul acestei mărturisiri s-a redus de-a lungul veacurilor, iar lumea din prezent pare a fi insensibilă la acest „detaliu” fundamental?
Similar, aparatelor de televiziune, noi vom da atenție canalelor pe care le selectăm pentru a fi vizionate. În acest sens ignorarea mesajului Evangheliei lui Iisus Hristos, adică a informației cu privire la sacrificiul, învierea și înălțarea Fiului lui Dumnezeu, se datorează faptului că pur și simplu acest „canal” nu mai este selectat. Nu vom putea fi niciodată impresionați de ceea ce nu cunoaștem, de acele lucruri pe care le ignorăm, însă pe de altă parte, dacă vom alege să „vizionăm”, sau să dăm atenție mesajului oferit de apostoli prin intermediul Sfintelor Scripturi, vom ajunge să distingem acele detalii ale lumii viitoare, ce ne vor conduce să devenim mărturisitori ai adevărului cuvintelor lui Dumnezeu.
În ce sens, învierea lui Iisus Hristos se constituie ca un detaliu asupra vieții veșnice, care ne-a fost promisă de Dumnezeu?
Natura împărăției veșnice care ne-a fost predicată de Iisus Hristos și de apostoli nu este restricționată doar la aspecte spirituale, desprinse de realitatea concretă în mijlocul căreia trăim. Dimpotrivă, această lume este tangibilă, cu o mulțime de elemente materiale, care nu fac altceva decât să ne întregească imaginea unei mântuiri ce recuperează pe deplin tot ceea ce s-a pierdut prin neascultare. În privința învierii lui Iisus Hristos, putem spune că se constituie ca o referință fundamentală asupra condiției nemuritoare pe care o vor avea toți cei care s-au încrezut în Evanghelia pe care Domnul ne-a prezentat-o în cuprinsul Sfintelor Scripturi.
Ce alte detalii ne sunt oferite de Sfintele Scripturi, despre lucrurile pe care Domnul ni le-a promis cu privire la viața viitoare?
Alte „roade” ale lumii în care vom intra, având la bază „călătoria” noastră prin intermediul Sfintelor Scripturi, se referă la aspectele ce țin de sfințirea vieții noastre și primirea Duhului Sfânt, incluzând darurile spirituale ce ne sunt oferite prin credința în Iisus Hristos. Toate acestea se constituie, preluând cuvintele apostolului Pavel, ca o „garanție” a salvării noastre, adică o dovadă palpabilă a ceea ce ne va fi încredințat pe deplin la a doua venire a lui Hristos. Faptul că putem beneficia de transformarea vieții, se constituie ca o dovadă convingătoare cu privire la realitatea lumii pe care ne-a pregătit-o Dumnezeu. În acest sens, prin comportamentul nostru schimbat conform cu chipul lui Hristos, vom oferi celorlalți cele mai alese „roade” ale lumii viitoare, în care totul va fi caracterizat de nevinovăție și sfințenie.
De ce nașterea din nou a celor credincioși este esențială ca mărturie asupra lucrurilor bune pe care ni le-a pregătit Dumnezeu?
Nașterea din nou a celor credincioși dovedește faptul că aceștia se află într-un proces de transformare ce va avea drept final intrarea lor în lumea pregătită de Dumnezeu. Dacă imaginea lui Iisus Hristos începe să se vadă pe fețele noastre, în viața noastră și în tot ceea ce suntem, de fapt aducem cele mai de seamă „roade” ale lumii ce va veni. Astfel, cei din jurul nostru au ocazia de a înțelege ceva din realitatea promisiunilor lui Dumnezeu, având la bază transformarea incredibilă ce s-a produs cu noi, ca urmare a credinței în Iisus Hristos. Conform învățăturii creștine, o astfel de transformare are drept principal scop intrarea în Împărăția cerurilor, sau după cum spunea apostolul Pavel: „Hristos în voi, adică dobândirea nemuririi”. Iar condiția celui ce trăiește această experiență este de a fi o „epistolă vie”, cu privire la realitatea lumii cerești.
Ce alte roade, culese din lumea viitoare, mai pot fi oferite celor credincioși prin cunoașterea lui Dumnezeu adusă de Sfintele Scripturi?
Comuniunea celor credincioși, sau existența bisericii lui Iisus Hristos, care are credința în Fiul lui Dumnezeu și respectă ceea ce El ne-a poruncit, este ea însăși o proiecție a societății sfinte din lumea viitoare. În acest sens, dacă avem șansa să aparținem unei comunități de credință în care este înălțată învățătura Mântuitorului nostru, iar oamenii sunt sfințiți prin adevărul pe care îl predică, atunci putem spune că avem cea mai de seamă dovadă asupra vieții viitoare. De ce acest lucru? Fiindcă pur și simplu nu este posibil să existe o astfel de comuniune fără intervenția specială a Duhului Sfânt, care ne pregătește pentru intrarea în lumea cerească. Astfel, pe baza mărturiei apostolice, a vieții noastre transformate și a existenței comuniunii celor sfinți, toate acestea având ca fundament cunoașterea lui Dumnezeu prin intermediul Sfintelor Scripturi, lumea din jurul nostru poate gusta câteva „roade” ale lumii viitoare.
De ce se poate spune că aceste lucruri aparțin lumii viitoare și nu celei prezente? În ce mod biserica lui Hristos anunță venirea Împărăției cerurilor?
Aceste prime „roade” aparțin unei lumi caracterizate de principii dramatic diferite în raport cu cea prezentă. Astfel, învierea lui Iisus Hristos este o mărturie a nemuririi din acea realitate veșnică. Viața transformată a celor credincioși, adică „nașterea din nou”, ne vorbește despre o altă societate, în care binele, adevărul și nevinovăția vor fi regula, nu excepția, iar conduita ființelor din acea lume va fi motivată de un înalt ideal moral pe care ele le trăiesc, nu doar le predică. Iar comuniunea celor credincioși ne anunță o lume în care oamenii vor trăi în armonie unii cu alții, având la bază iubirea de Dumnezeu și afecțiunea pentru semeni. Aceste principii sunt, în mare măsură, contrare celor practicate în lumea noastră, în care lupta pentru puterea, nedreptățirea semenului, minciuna și falsitatea sunt regula vieții de zi cu zi. Conceptul de biserică a lui Hristos înglobează într-un concept unitar toate aceste roade pe care Dumnezeu le oferă drept priveliște întregii lumi și întregului cer.
Pe de altă parte, ce se întâmplă dacă oamenii care pretind că au credință în Dumnezeu, nu ajung să ofere drept priveliște astfel de roade?
În cazul în care astfel de roade nu există, sau sunt ascunse din cauza „roadelor rele ale firii pământești”, atunci putem spune că mărturia asupra vieții viitoare fie nu va exista, fie va fi grav distorsionată. Într-o astfel de situație se aflau iudeii contemporani cu Iisus Hristos, care au fost asemănați cu „un smochin neroditor”, din cauza lipsei rodului sfințeniei în viața personală și la nivel de biserică. Nu este de dorit o astfel situație, dar aici se ajunge ori de câte ori ajungem să nu ne interesăm de progresul spiritual și faptic în materie de trăire a credinței, a celor ce mărturisesc faptul că sunt urmași ai lui Hristos. Ei de fapt ajung să devină niște martori falși, care vor da ocazia ca lumea din jur să își justifice faptele rele sau necredința. Trebuie să evităm o astfel de condiție sau dacă am ajuns aici, trebuie să ieșim neîntârziat.
Ce putem face dacă am ajuns să nu aducem roadele credinței și sfințirii vieții, conform cu standardul biblic? Suntem oare pierduți și nu se mai poate face nimic?
Vestea cea bună oferită de Sfintele Scripturi este că putem să ne întoarcem dacă am greșit, cu condiția să devenim conștienți de acest lucru și să evităm repetarea lui. Niciodată nu trebuie să ne fie rușine să recunoaștem când am mers într-o direcție greșită și nici nu trebuie să întârziem când ne dăm seama de acest lucru. Problema este că natura noastră căzută ne determină să ne auto justificăm în lucruri pentru care nu avem rațiuni în acest sens, iar abordarea rațională este abandonată pentru una emoțională. Cale de întoarcere există, iar Sfintele Scripturi ne vorbesc despre întoarcerea la Dumnezeu, adică la ceea ce este bun și drept, un lucru ce ne stă la îndemână, dacă dorim aceasta. De îndată însă ce facem pași de întoarcere la adevărul cuvintelor Bibliei, atunci roadele nu vor întârzia să apară, după cum stă scrisă mărturia lui Iisus Hristos: „Dacă rămâneți în Mine, veți aduce multă roadă, fiindcă despărțiți de Mine nu puteți face nimic”.
Dacă nu se iau măsuri de întoarcere la adevărata evlavie, la ce se ajunge la final? De ce este periculos să procedăm astfel?
Dacă sesizăm despărțirea noastră de Iisus Hristos în lucrurile practice ale vieții și nu luăm nicio măsură de îndreptare, atunci va apărea un proces pe care Biblia îl numește: „împietrirea inimii în nelegiuire”. Astfel, devenim tot mai insensibili la impresiile pozitive transmise de Duhul Sfânt prin intermediul Scripturii și ajungem să ne justificăm tot mai mult lucrurile rele de care conștiința ne avertiza că le-am comis. În cele din urmă, la capătul unui proces complex și marcat de o mulțime de convulsii, se poate ajunge la despărțirea finală de Hristos, în ciuda mărturisirii formale a numelui de creștin. Cel mai grav lucru ce i se poate întâmpla unui om este de a fi pierdut fără să mai fie conștient de acest lucru. Desigur, este periculos să procedăm astfel. În consecință, va trebui să veghem cu atenție pentru a identifica la timp absența roadelor despre care vorbește Scriptura, pentru a lua din timp măsurile ce se impun.
Revenind la buna mărturie cu privire la realitatea vieții viitoare, pe care ne-a pregătit-o Dumnezeu, ce alte roade mai ne sunt oferite pentru a le vedea și crede?
Trecând dincolo de experiența, în mare măsură limitată, a celor credincioși și a bisericii, putem vedea cea mai de seamă roadă a vieții viitoare în Persoana lui Iisus Hristos, înălțat la ceruri, stând înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu ca reprezentant al umanității renăscute, a celor ce apelează la meritele Sale și la harul lui Dumnezeu pentru a trece în nemurire. Această mărturie vie, ce își are proiecția în cel credincios prin primirea Duhului Sfânt, ne va conduce la o experiență înnoitoare ce ne va ridica deasupra împrejurărilor defavorabile ale vieții. În Iisus Hristos avem portretizată la nivel de principii și experiență tot ce va însemna viața viitoare pentru cel credincios. Privind la acest „rod” fără de seamăn, înțelegem că lumea pe care ne-a promis-o Dumnezeu există și este conformă cu ceea ce ne-a fost spus despre ea prin intermediul Scripturii.
Iar în final, ce se va întâmpla cu fiecare dintre noi pe măsură ce urmărim roadele și mărturiile oferite prin cunoașterea Sfintelor Scripturi cu privire la viața viitoare?
Aceste mărturii și roade ne vor conduce să intrăm spiritual încă de acum în atmosfera lumii viitoare și astfel, credința noastră se va întări, dobândind acea motivație ce ne va determina să mergem înainte indiferent de opoziția pe care o avem de întâmpinat. Sunt sigur că imaginea biruinței finale ne va anima în lupta pe care o dăm la nivel individual și colectiv în alungarea răului și urmarea căii lui Dumnezeu. Nu în ultimul rând, dacă vom privi la aceste roade, fascinația exercitată de lumea viitoare va fi mai puternică decât atracțiile bogățiilor materiale din această lume. Este ca și cum am avea în mână o piatră prețioasă de o valoare mai mare decât a întregului pământ, care ne este oferită având la bază credința în Iisus Hristos și pășirea pe calea cea nouă și vie oferită prin sacrificiul și lucrarea Sa. Să lăsăm să treacă de la noi o astfel de comoară?
