Continuând seria aplicării învățăturilor biblice la experiența vieții, am preluat de pe o pagină de Internet intitulată: „Mărturisiri și experiențe personale”, mai multe relatări privind percepția negativă asupra vieții. Una dintre acestea, intitulată „Sentimente despre viața mea”, cuprindea următoarele:  

 

„Sentimentele negative mă însoțesc indiferent ce fac și mă refer în special la ce se întâmplă în viața mea de familie. În permanență trăiesc cu sentimentul că în scurt timp se va produce ceva rău, ceva care să mă lovească și să îmi distrugă definitiv universul meu interior. În fiecare zi trebuie să fac față afirmațiilor descurajatoare pe care mi le adresează părinții și frații mei, spunându-mi cuvinte grele ce mă rănesc profund. Ori de câte ori se întâmplă așa ceva, mă retrag în camera mea și timp de multe ore stau și plâng, gândindu-mă că viața nu are sens. Aș dori așa de mult o viață normală, în care totul să fie luminos și plin de fericire. Oare este posibil așa ceva și pentru mine?”  

 

Ce se poate spune despre o astfel de experiență în care trebuie să suferi din cauza celor care îți sunt apropiați? Cum putem să dovedim înțelegere față de ceilalți membri ai familiei?  

 

Experiența nefericirii în relațiile de familie face parte din viața multor persoane. Pot spune, că în momentul de față sunt puțini cei care se pot lăuda cu o viață de familie autentică. Societatea ne-a schimbat pe toți. Suntem mai interesați de serviciu, televizor și calculator, însă investim foarte puțin în relațiile de familie. Este un paradox, dar mai mult comunicăm cu persoane de pe alte continente, decât cu cei apropiați. Astfel, ajungem să nu mai fim conștienți de suferințele celui de lângă noi, de ceea ce îl doare sau de rănile pe care le provocăm, de multe ori, fără să ne mai pese cu adevărat când se întâmplă așa ceva. Modelul impus de valorile societății este axat pe duritate, pe agresivitate și lipsă de compasiune. Așadar, avem în față o situație „normală” pentru timpul în care trăim.  

 

Care ar fi elementele cheie ale mărturisirii pe care am citit-o? Care ar fi fondul acestei relatări tulburătoare? De ce oare se ajunge să suferim atât de mult din partea celor ce ne sunt apropiați?  

 

Primul lucru sugerat de această mărturisire se referă la vulnerabilitatea neașteptată pe care o avea persoana în cauză, față de cei din familia sa. În mod clar asistăm la o lipsă de înțelegere din partea celorlalți. Rezultatul nu poate fi decât însingurarea, tristețea și depresia. Pe de altă parte, se observă dorința după o viață normală, firească, în care să domnească armonia. Ne putem gândi la aspirația spre normalitate ce există în inima fiecărui om, care însă prea adesea nu se regăsește în realitatea imediată. Cu alte cuvinte, vedem un suflet singur, rănit de ceilalți, care tânjește după acceptare și înțelegere din partea celor ce îi sunt apropiați. Oare noi nu dorim la fel sau nu am trecut prin situații asemănătoare, când ceilalți manifestau neînțelegere față de nevoile noastre?  

 

Să citim acum din Ezechiel 34:15-16: „— Eu voi paște oile și Eu le voi duce la odihnă, zice Domnul Dumnezeu. Voi căuta pe cea pierdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită, voi lega pe cea rănită și voi întări pe cea slăbită.”  

 

Ce conexiuni biblice se pot face pentru a putea contura soluția oferită de revelația lui Dumnezeu? Cum putem să redobândim bucuria de a trăi?  

 

Versetele menționate se referă la situația în care oamenii ajung să se nedreptățească unii pe alții, lucru valabil indiferent de vreme. Deși cu toții beneficiem de binecuvântările ce vin de la Dumnezeu, totuși, modul în care ne raportăm unii la alții este cel mai adesea nedrept și plin de prejudecată. De aceea, Dumnezeu se oferă să ne călăuzească personal, în ciuda adversității cu care suntem confruntați. El este Păstorul nostru în cel mai bun sens al cuvântului și ne promite că se va îngriji direct de nevoile noastre. A avea ca Păstor pe Dumnezeu și a te bucura de odihna providenței Sale, reprezintă cele mai alese experiențe pe care le putem avea în această viață. Astfel, conexiunile biblice privind neînțelegerea și însingurarea vor face referință la orientarea atenției noastre către călăuzirea divină, către Creatorul nostru. Iar așa ceva nu poate aduce decât bucurie, chiar dacă suferim cea mai teribilă întristare din parte celor din jur.  

 

În ce măsură relația cu Dumnezeu poate să compenseze duritatea mediului social în mijlocul căruia trăim? Cum putem privi la modul concret o astfel de relație de natură spirituală?  

 

Deși nu Îl putem vedea direct pe Dumnezeu, totuși, putem sesiza prezența Sa prin intermediul luminii ce se revarsă din Sfintele Scripturi și prin încurajarea pe care o simțim dacă ne descărcăm poverile înaintea Sa în rugăciune. Prin mărturisirea directă față de El, Creatorul nostru, ajungem să intrăm într-o relație directă și vie cu El. Ca răspuns la credința noastră, primim putere pentru a face față încercărilor zilei. Adevărata spiritualitate va fi întotdeauna concretă în manifestarea ei. Dumnezeu ne iubește și prin providența Sa ne dovedește acest lucru. Studiul Bibliei ne aduce lumină în suflet. Rugăciunea ne eliberează de vinovăție și de orice fel de tensiune. Faptele bune ne hrănesc mintea și inima cu bucuria păcii și armoniei. Iar vegherea creștină ne deschide larg poarta de intrare în Împărăția lui Dumnezeu. Nu-i așa că religia este până la urmă, foarte concretă în manifestarea ei?  

 

De ce oare se ajunge la pierderea conținutului concret al religiei? De ce nu putem să găsim imediat soluția lui Dumnezeu la problemele noastre prin studierea revelației pe care ne-a dat-o?  

 

Religia autentică este concretă în manifestarea ei. Noi nu studiem Biblia pentru a dobândi o cunoaștere nefolositoare. Dimpotrivă, noi cercetăm revelația lui Dumnezeu pentru a ajunge să intrăm în armonie cu Creatorul nostru. Aceasta a fost religia predicată de Hristos. Apostolii au făcut la fel. Și noi trebuie să procedăm similar. Dacă exercițiul religios nu mai este motivat de întreprinderea de acțiuni concrete privind remedierea stilului nostru de viață, ajungem să ne rătăcim în speculații fără sens. Dacă însă am viza de fiecare dată aspectele practice, atunci ori de câte ori am fi confruntați cu probleme, am putea găsi cu ușurință răspunsul specific al lui Dumnezeu pentru situația noastră. Atunci am ajunge să învingem orice fel de sentimente negative și am privi pozitiv viața pe care prin harul lui Dumnezeu o trăim pe pământ.  

 

Cum ar putea fi formulate versetele pe care le-am amintit, cu scopul de a ne oferi încurajare și putere dacă suntem confruntați cu lipsa de compasiune din partea celorlalți?  

 

Voi încerca o reformulare a versetelor anterioare, pentru a reda un conținut amplificat și aplicat la situația expusă:  

 

„Dumnezeu ne promite că El însuși se va ocupa de noi. El se va îngriji de nevoile noastre, așa cum face un păstor cu turma Sa. Odihna pe care ne-o oferă Creatorul nostru este deopotrivă sufletească și spirituală. Indiferent cât de departe ne-am rătăcit de El, vom fi aduși înapoi sub ocrotirea Sa, dacă nu ne vom împotrivi chemării Sale. Iar dacă vom fi din nou sub călăuzirea Sa, atunci vom experimenta bucuria vindecării depline prin Cuvântul Său și prin lucrarea Sa directă asupra vieții noastre.”  

 

Când căutăm răspunsul Scripturii la problemele noastre, trebuie să detaliem și să aplicăm ceea ce citim, fără a rămâne doar la sensul abstract și istoric al cuvintelor Bibliei. Făcând astfel vom dobândi putere pentru a trăi ziua de astăzi.  

 

Însă la modul concret, ce ne inspiră aceste versete să întreprindem pentru a putea ieși dintr-o situație nefericită, în care suntem singuri și lipsiți de suportul celor apropiați?  

 

Așa cum vița de vie pentru a crește trebuie să se strângă puternic de suportul ce o susține, la fel și noi va trebui să ne prindem cu toată puterea de Dumnezeu și de promisiunile Sale. El ne spune că se va ocupa nemijlocit de noi. Atunci haideți să Îl credem că va face acest lucru. De aceea, este necesar, ca o primă acțiune, să ne schimbăm atitudinea față de viață. Este aceasta o acțiune? Bineînțeles că da. A lucra asupra interiorului este similar cu a realiza ceva în exteriorul vieții tale. Ori vindecarea trebuie să vină dinspre interior spre exterior, așa cum spunea și Iisus Hristos, că prima dată trebuie curățată partea din interior a paharului, iar partea exterioară va fi și ea curată. De ce acest lucru? Pentru că pur și simplu adevărata murdărie se depune în interiorul paharului, respectiv în partea ascunsă a vieții noastre. Acolo se toarnă tot felul de băuturi care întinează și murdăresc paharul, respectiv viața. Acolo se toarnă viciile și murdăriile de orice fel. Acolo se toarnă vinul necredinței, amărăciunii și dezamăgirii. Și tot acolo trebuie să înceapă curățarea și vindecarea.  

 

Ce altceva ar mai trebui întreprins, conform cu fragmentul biblic citat, pentru a îndepărta amărăciunea din suflet și sentimentele de tristețe sau de însingurare?  

 

Am citit că Domnul ne va da odihnă sub ocrotirea Sa. Acest lucru înseamnă că va fi necesar să conștientizăm faptul că Dumnezeu este prezent cu noi și că El intervine în favoarea noastră. Insist asupra acestui aspect. Dacă ne-am rugat, dacă am crezut, pe de altă parte, dacă nu am ajuns să conștientizăm prezența divină ce intervine în favoarea noastră, înseamnă că nu am făcut mare lucru. Aici se vede schimbarea noastră de atitudine și de dispoziție, ce aduce transformare interioară și depășirea răului având în față bucuria mântuirii. Dacă ajungem să ne încredem în Dumnezeu în fiecare clipă, vom fi capabili să trecem peste orice fel de obstacole, fără a mai ceda în vreun fel răului. Exercițiul vegherii creștine ne va susține în realizarea acestui deziderat, iar în loc de a fi înfrânți vom fi biruitori. Lipsa de simpatie a semenilor nu ne va mai afecta în sensul distrugerii lumii noastre interioare, ci vom fi capabili să trecem mai departe, știind că mai presus de oricine, Dumnezeu ne înțelege, este alături de noi și intervine în favoarea noastră. Adică, El este Păstorul nostru. Ori un păstor adevărat își apără turma de vrăjmași și o conduce la izvoarele vieții.  

 

Cred că a venit momentul să reformulăm exprimarea negativă de la început, conform cu ceea ce am studiat din Sfintele Scripturi. Cum s-ar putea realiza acest lucru?  

 

Așa cum am insistat de fiecare dată, este necesar să reformulăm orice exprimare negativă pe care o identificăm în vorbirea sau gândirea noastră. În cazul de față, am rescris mărturisirea de la început astfel:  

 

„Chiar dacă sentimentele negative vin asupra mea, totuși, Domnul este păstorul meu. El este mereu alături de mine și intervine în favoarea mea, indiferent de situațiile prin care trec, inclusiv în ce privește viața mea de familie. De aceea, nu mai dau atenție sentimentului că în scurt timp se va produce ceva rău, ci dimpotrivă, știu că ori de câte ori ceva va încerca să mă lovească și să îmi distrugă universul meu interior, Dumnezeu va acționa în favoarea mea. Astfel, aleg să nu mai țin cont de afirmațiile descurajatoare pe care mi le adresează părinții și frații mei, și nici nu mai las ca aceste lucruri să mă rănească. Dumnezeu îmi oferă pace sufletească și în astfel de situații. Iar când se mai întâmplă așa ceva, mă voi retrage în camera mea pentru a mă ruga și pentru ami preda cu totul viața în mâinile Păstorului meu. Acest lucru îmi va aduce lumină și fericire în fiecare clipă. Și evident, într-o zi un nou orizont mi se va deschide pentru a păși într-o nouă etapă a vieții, când toate aceste lucruri negative vor fi devenit un trecut de care nu îmi voi mai aduce aminte.”  

 

Ce ar mai fi necesar pentru a putea pune în aplicare această gândire pozitivă, bazată pe ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit prin intermediul Sfintelor Scripturi?  

 

Chiar și cele mai bune intenții sfârșesc prin a nu aduce schimbarea vieții, dacă noi nu vom veghea asupra a ceea ce am hotărât să întreprindem. Prin urmare, de fiecare dată când astfel de exprimări negative vor mai veni asupra minții noastre, fiind provocate din exteriorul sau interiorul nostru, va trebui să ne repetăm reformularea pozitivă pe care am făcut-o. Dacă nu vom cultiva partea spirituală, ea nu va reuși să învingă în confruntarea cu răul. Veghind pentru a rămâne într-o atitudine de încredere față de Dumnezeu, chiar și în mijlocul încercării, vom ajunge să dobândim putere pentru a învinge respectiva situație. Conștientizând faptul că Dumnezeu este de față și intervine pentru noi, vom avea curajul de a nu ne mai lăsa intimidați, indiferent ce s-ar întâmpla. Și nu în ultimul rând, alegând să fructificăm orice oportunitate de a ieși din respectivele circumstanțe adverse, vom ajunge să învingem orice fel de opoziție. Secretul biruinței stă mereu în acea predare de sine în mâna lui Dumnezeu, acea abandonare deplină în brațele providenței Sale, în mâinile Păstorului ceresc.  

 

Dar oare cei din jur nu vor fi influențați spre partea pozitivă, dacă atitudinea noastră și modul nostru de a reacționa se vor schimba?  

 

Desigur, mărturia schimbării interioare nu va întârzia în a influența spre partea bună a lucrurilor pe cei din jurul nostru. În scurt timp vom ajunge să dominăm răul și să îi călăuzim pe ceilalți în schimbarea atitudinii lor față de noi. Cred că sub o formă sau alta vom reuși să realizăm o contrabalansare a răului ce altfel s-ar fi manifestat nestăvilit, afectând pe toți cei implicați. Apostolul Pavel spunea că trebuie să învingem răul prin intermediul binelui. Acest lucru este posibil și, sub o formă sau alta, vom deveni misionari ai lui Hristos, martori ai Săi, chiar în mijlocul familiilor noastre sau circumstanțelor ce ne-au fost pentru mult timp defavorabile.  

 

Chiar este posibil acest lucru? Chiar este posibilă o astfel de schimbare a raportului de forțe în lupta dintre bine și rău? Se poate depăși statutul de victimă pasivă în fața împrejurărilor negative?  

 

Niciodată nu trebuie să ne plângem de milă și să ne compătimim, complăcându-ne cu statutul de victimă. Dimpotrivă, folosind ceea ce Dumnezeu afirmă prin intermediul Sfintelor Scripturi, trebuie să ne ridicăm, să luptăm și să învingem. Această confruntare este, în principal, interioară și de natură spirituală, dar impactul asupra exteriorului nu rămâne ascuns. Am convingerea că orice persoană care se confruntă cu o astfel de situație, în genul celei anterior studiate, poate să se ridice prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu. Atunci se împlinește ceea ce spunea apostolul Pavel, că toate lucrurile acționează spre binele celor ce se încred în Dumnezeu.  

 

Și noi putem avea această experiență de a depăși statutul de victimă în fața împrejurărilor vieții pentru a ne ridica din starea de amorțire în care ne-am putea afla și pentru a dobândi acea energie interioară în a aduce lumina prezenței divine în orice ocazie și în orice confruntare posibilă.