„Când strigă cel nevinovat, Domnul-l aude și-l scapă din toate necazurile. Domnul este aproape de cel cu inima înfrântă și salvează pe cel cu duhul zdrobit. De multe ori vine nenorocirea peste cel nevinovat, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea.” — Psalm 34:17-19
În ce sens „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă”? Este necesar să trecem prin momente dificile pentru a putea fi aproape de Dumnezeu?
Desigur, nu este necesar să trecem prin momente dificile pentru a fi aproape de Dumnezeu, dar de cele mai multe ori în clipele de prosperitate avem tendința de a uita de Creatorul nostru. De aceea, singura șansă de a mai intra în relație cu Dumnezeu mai rămâne aceea de a trece prin momente de tensiune și de nesiguranță, care sub o formă sau alta ne silesc să ne apropiem de Salvatorul nostru. În acest sens, expresia „Domnul este aproape de cei deprimați” prinde contur, iar noi ajungem la final să intrăm în relație cu Creatorul nostru.
Să înțelegem că una dintre principalele cauze pentru care putem trece prin încercări rezultă din faptul că noi nu avem, în mod normal, dorința de a intra în legătură cu Dumnezeu?
Dacă nu ar exista această tendință „naturală”, ca să-i spun astfel, de a-L ignora pe Dumnezeu, atunci chipul acestei lumi ar fi cu totul altul. O mulțime de probleme ce ne asaltează din toate părțile, și la care nu găsim rezolvare, nici măcar nu ar mai exista. Faptul că omul nu ține seama de Creatorul Său, de Cel care ne este Dumnezeu și Tată ceresc, conduce la adâncirea în neputință și ignoranță, cu rezultate nefaste pentru toți. Dacă această lume s-ar întoarce la Creatorul ei, atunci am putea să ne bucurăm de binecuvântări la care nici nu ne putem gândi în clipa de față, ce întrec și cea mai avansată imaginație. De aceea, multe dintre încercările noastre sunt datorate ignorării lui Dumnezeu și neglijării cerințelor Sale sfinte.
Putem spune că descurajarea ce ne împresoară în multe ocazii, conducându-ne la condiția de „duh zdrobit”, ar putea fi depășită dacă am restabili relația cu Dumnezeu?
Conceptul biblic al vindecării spirituale se referă prin excelență la restabilirea relației cu Dumnezeu, ca primă etapă în redobândirea demnității și puterii cu care am fost înzestrați la începuturi de Creatorul nostru. Orice formă de descurajare pe care o experimentăm în decursul vieții, derivă din încercarea nefirească și cu totul irațională de a-L ignora pe Dumnezeu, de a nu ține seama de El și de ceea ce ni se comunică prin intermediul Sfintelor Scripturi. Dacă însă am avea o relație vie cu Dumnezeu, deschisă, sinceră și plină de bucurie, atunci niciun fel de lucru nu ne-ar mai putea arunca în mlaștina gândurilor negre și descurajării. Practic, am experimenta o vindecare pornind de la izvoarele vieții, o purificare deplină a motivațiilor ascunse ale inimii, cu rezultate vizibile asupra întregii existențe din această lume.
Dar în versetele pe care le-am citit stă scris că Domnul aude atunci „când strigă cel nevinovat”. Putem înțelege că dacă nu suntem „nevinovați”, Dumnezeu nu ne va răspunde?
Condiția de bază pentru a primi răspuns de la Dumnezeu este exprimată prin cuvintele Mântuitorului „cereți și vi se va da, bateți și vi se va deschide”, precum și „căutați și veți găsi”. Fundamental este ca noi să căutăm, să cerem și să batem, adică să venim înaintea Creatorului nostru și să-L rugăm să intervină în viețile noastre, să ne vindece și să ne scape din împrejurările dificile în care ne găsim. Pe de altă parte, prin expresia „cel nevinovat” se conturează o anumită condiție la care trebuie să ajungem pentru a putea experimenta eliberarea „din toate necazurile”.
Înseamnă că noi putem experimenta doar o eliberare parțială, dacă nu ajungem în condiția de a fi nevinovați?
Îndurarea lui Dumnezeu merge mai departe decât putem să ne imaginăm. Astfel, El îi ascultă inclusiv pe cei care trăiesc în neascultare, dacă ei încep să strige către Creatorul universului. Așa au stat lucrurile și în vechime, când Dumnezeu elibera pe poporul Său când striga către El, deși această întoarcere era doar de moment și, de multe ori, nu din toată inima. Rațiunea unei astfel de intervenții se datora faptului că lui Dumnezeu Îi era milă de durerile și necazurile pe care singuri și le provocau. De aceea, El intervine și oferă salvare chiar și celor care ignoră în totalitate cerințele Sale, acest lucru fiind bine exprimat prin cuvintele „Domnul face ca ploaia din ceruri să vină deopotrivă și peste cei buni și peste cei răi”.
Pe de altă parte, există posibilitatea de experimenta o eliberarea deplină și atingerea unei condiții în care Dumnezeu ne va salva „din toate necazurile”?
Sincer vorbind, necazul cel mai mare este că într-o zi viața se va sfârși, iar după aceea vom ajunge la o judecată la care vom fi condamnați și executați. Ce poate fi mai rău decât aceasta? Oricât de mari ar fi necazurile, nimic nu se compară cu această situație teribilă care îi așteaptă pe toți cei care nu vor ajunge la condiția nevinovăției. Eliberarea parțială de dificultăți și probleme, de care avem parte de-a lungul acestei vieți în baza providenței divine, nu este suficientă să ne scape de nenorocirea ce ne așteaptă la capătul unei vieți străine de Dumnezeu. Însă posibilitatea de a experimenta o eliberare deplină stă înaintea noastră în baza lucrării de salvare realizată în și prin Iisus Hristos.
Cum putem ajunge să fim nevinovați, astfel încât să experimentăm o eliberare totală de condamnarea ce va fi pronunțată asupra tuturor celor care L-au ignorat pe Dumnezeu în decursul vieților lor?
Condiția nevinovăției nu reprezintă un ideal la care nu se poate ajunge, o realitate imposibil de atins, fiindcă dacă așa stau lucrurile, atunci Cuvântul lui Dumnezeu ar fi eronat în cerințele sale. Vestea cea bună constă în faptul că prin sacrificiul lui Iisus Hristos, întreaga condamnare a celor păcătoși a fost deja executată, astfel că pentru orice om care are credință în Fiul lui Dumnezeu se deschide posibilitatea de a trăi o nouă viață, prin intermediul Duhului Sfânt. Noi putem fi nevinovați, prin faptul că greșelile ne sunt iertate pe baza acestui sacrificiu. Ca urmare a acestuia, prin credință, noi intrăm într-o relație vie cu Dumnezeu. Astfel, această condiție, de a fi nevinovat, ne este atribuită, chiar dacă nu am contribuit în vreun fel la realizarea acesteia.
Totuși, sunt multe persoane care spun că au credință în Dumnezeu și în ceea ce a făcut Iisus Hristos pentru noi, însă viețile lor nu mărturisesc despre o transformare profundă a experienței zilnice. Cum se poate înțelege acest lucru?
Doar simpla credință în Dumnezeu și în sacrificiul lui Hristos nu sunt suficiente să ne ofere salvarea, dacă acest lucru nu ne va conduce la schimbarea vieții în baza unei relații vii cu Creatorul nostru. „O cetate aflată pe un munte nu poate fi ascunsă”, astfel, o credință autentică va aduce un rod vizibil, lucru ce nu va putea fi pus la îndoială. Viața unui om care are credință în Dumnezeu va da mărturie cu privire la faptul că un principiu superior a fost adăugat, rezultatele fiind vizibile în cel mai deplin sens al cuvântului. Pe de altă parte, o credință ce se rezumă doar la primirea unui crez sau doar la o acceptare la nivelul minții, nu va putea conduce la primirea deplină a binecuvântării lui Dumnezeu, caracterizate printr-o deplină ascultare de poruncile divine.
Putem spune că nu există o vindecare deplină, care să nu se exprime prin respectarea poruncilor divine?
Doar o credință cu vorba, dar care nu se traduce prin ascultarea de intenția lui Dumnezeu, prin respectarea poruncilor Sale, nu ne va fi de mare folos, fiindcă nu ne va conduce la o vindecare deplină. Noi trebuie să dorim să experimentăm primirea completă a binecuvântărilor divine, care ne vor conduce la un standard spiritual și moral cu totul de excepție. Nu trebuie să ne mulțumim doar cu intervenția providențială a lui Dumnezeu, în timp ce viețile noastre rămân străine de legătura cu Creatorul nostru. În același timp, o legătură superficială, sau doar la vreme de nevoie, în timp va conduce doar la o religie lipsită de o valoare spirituală autentică, sfârșind în fariseism și necredință.
În consecință, ce trebuie să facem pentru a avea parte de compasiunea și salvarea lui Dumnezeu indiferent de vreme?
Răspunsul furnizat de versetele pe care le-am citit este relativ simplu exprimat prin faptul că trebuie să primim condiția de a fi nevinovați, în baza sacrificiului și lucrării lui Iisus Hristos. Acest lucru ne va conduce la o relație vie cu Dumnezeu și la primirea deplină a binecuvântărilor Sale. Rezultatul imediat va fi eliberarea din toate problemele în care ne-am putea afla, dintre care cea mai mare este cea a condamnării la judecata finală. Acest lucru nu este arbitrar, fiindcă niciodată nu poate fi experimentată compasiunea și eliberarea în afara unei relații vii cu Creatorul nostru.
Prin urmare, ce învățătură practică putem avea pentru a învinge descurajările cu care suntem asaltați în multe chipuri?
Învingerea descurajării presupune primirea condiției de a fi nevinovat din partea lui Dumnezeu și eliberarea de condamnarea care stă asupra noastră, din cauza păcatului. De îndată ce este rezolvată această problemă existențială, toate celelalte lucruri își vor găsi soluția, fiindcă mila, îndurarea, compasiunea și prezența divină se vor manifesta asupra vieților noastre, din cauză că am ajuns să fim într-o relație deschisă, directă și salvatoare cu Dumnezeu. Când spun acest lucru, nu mă refer doar la exprimări religioase, în genul studiului, rugăciunii și frecventarea serviciilor de închinare, ci în primul rând, înțeleg că în interiorul sufletului s-a realizat o schimbare fundamentală, încât tot ceea ce este în noi strigă cu dor și iubire după Creatorul nostru, așteptând cu nerăbdare ziua în care vom fi înălțați la ceruri, la a doua venire a lui Hristos. Astfel, așteptarea revenirii Sale va deveni un factor activ în determinarea noastră pentru a merge până la capăt pe drumul mântuirii. Iar descurajarea nu-și va mai găsi loc în inimă pentru a ne mai distruge bucuria vieții.
