„Lăudați pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru, căci este plăcut și se cuvine să-L lăudăm. Domnul zidește iarăși Ierusalimul, strânge pe exilații lui Israel. Vindecă pe cei cu inima zdrobită și le cicatrizează rănile.” — Psalm 147:1-3  

 

De ce suntem îndemnați să Îl lăudăm pe Dumnezeu? Putem spune că lauda reprezintă un mijloc eficient de luptă împotriva sentimentelor negative, incluzând descurajarea?  

 

Sunt sigur că una dintre deprinderile cele mai puțin cultivate de mulți oameni religioși, este cea a laudei. Când spun acest lucru, nu mă refer la înșiruirea de cuvinte printre care se repetă expresii ce conțin cuvinte de laudă, ci la o redare inteligentă, cu sens și din toată inima, a cuvintelor de apreciere, reverență și iubire față de Creatorul nostru. Dacă vor veni asupra noastră sentimentele de descurajare sau de teamă, asemenea unor nori amenințători, ne vom înălța gândurile către Dumnezeu, exprimându-ne aprecierea, lauda, mulțumirea și iubirea, atunci o putere divină se va manifesta în interiorul nostru, care ne va da capacitatea de a face față circumstanțelor defavorabile.  

 

În cazul de față, care sunt rațiunile pentru care suntem îndemnați să Îl lăudăm pe Dumnezeu?  

 

Dacă vom citi cu atenție aceste versete, vom identifica următoarele lucruri pe care Dumnezeu le va realiza și pentru care putem să Îl lăudăm chiar de acum, și anume: rezidirea Ierusalimului, adică restabilirea acestei lumi, strângerea celor credincioși, precum și vindecarea celor cu „inima zdrobită”, partea interioară, și tămăduirea rănilor, partea exterioară a ființei noastre. În acest sens, ne sunt furnizate elemente obiective pentru a ne încrede în Dumnezeu și în intervenția Sa plină de putere în favoarea celor credincioși.  

 

Totuși, ce legătură au aceste lucruri cu ceea ce experimentăm în viața prezentă sau cu sentimentele negative ce vin asupra noastră?  

 

La prima vedere, s-ar părea că vorbim despre un viitor ce depășește orice imaginație, având însă o mică legătură cu prezentul. Astfel, se face referință la ceea ce va întreprinde Dumnezeu în planul acțiunilor profetizate cu privire la restabilirea Împărăției cerurilor, când toți sfinții, din toate veacurile, vor fi strânși laolaltă, iar vindecarea, atât spirituală, cât și fizică, va fi deplină. Pe de altă parte, dacă vom înțelege cum această perspectivă ne va influența pozitiv viața, atunci vom dobândi o experiență prezentă, capabilă să ne ajute în contracararea sentimentelor negative de orice fel.  

 

Cu alte cuvinte, având în vedere perspectiva luminoasă din Cuvântul lui Dumnezeu, putem să experimentăm biruința asupra sentimentelor negative și atitudinilor de descurajare?  

 

Dacă lăsăm ca imaginația noastră să se prindă cu putere de perspectiva glorioasă a venirii Împărăției cerurilor, a timpului în care ne vom întâlni cu toți cei dragi, de care am fost despărțiți în decursul acestei vieți, și când vom primi o vindecare fizică deplină, prin înălțare la ceruri, atunci toate dificultățile prezente și-ar pierde din puterea pe care o au în a ne răpi bucuria vieții prezente, ca anticameră a celei viitoare. Și mergând mai departe, dacă ne-am crea obiceiul de a medita la aceste lucruri și de a le exprima prin cuvinte, prin rugăciune, față de noi înșine în scris, dar și față de ceilalți, dacă vorbirea noastră ar da pe față speranța pe care o purtăm în suflet, ca urmare a credinței în promisiunile lui Dumnezeu, atunci am putea trece prin orice împrejurare, am putea „călca peste năpârci și peste pui de șerpi”, adică peste lucrurile nefavorabile, fără a mai fi afectați de acestea.  

 

Cu alte cuvinte, dacă vom fi captivați de viitorul care ne așteaptă, dacă vom avea credință în Hristos, atunci viața de acum ar căpăta o altă perspectivă?  

 

Într-una dintre epistolele sale, apostolul Pavel spunea că „suferințele noastre de o clipă, lucrează mai presus decât orice o greutate veșnică de slavă”, în condițiile în care vom privi la realitățile veșnice, descrise prin Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă aceste lucruri ar ocupa orizontul imaginației noastre, atunci niciun fel de descurajare nu ar mai avea putere să ne atragă în abisul deznădejdii, iar viața ar deveni frumoasă, plină de sens, și mai ales de biruințe la fiecare pas.  

 

Cum se înțelege faptul că Domnul zidește Ierusalimul, strânge pe poporul Său, iar după aceea aduce tămăduire celor cu inima zdrobită? Din ce decurge această ordine?  

 

Indiferent cât de mari ar fi binecuvântările pe care le primim în decursul acestei vieți, nimic nu se compară cu mângâierea pe care o vom avea când vom fi în Împărăția cerurilor. Abia atunci vom experimenta împlinirea deplină a binecuvântărilor divine, iar pacea pe care o vom avea nu va mai fi contracarată de împrejurări defavorabile, cărora să le facem față. Vindecarea va fi deplină, atât în ce privește partea spirituală, cât și cea fizică, deopotrivă cu restabilirea mediului natural în mijlocul căruia trăim.  

 

Putem spune că vindecarea deplină a condiției noastre se concentrează pe momentul când Iisus Hristos va restabili toate lucrurile așa cum erau ele la început?  

 

Vindecarea spirituală la care avem acces în prezent nu reprezintă altceva decât o pregustare a vindecării depline ce ne va fi oferită prin restabilirea condiției umane, în armonie cu Dumnezeu, așa cum era la început. Abia atunci putem să spunem că vom fi scăpați de toate consecințele nefaste ale neascultării, care ne-au afectat atât de amar de-a lungul acestei vieți. Privind cu speranță către viitor, noi putem de acum să ne bucurăm de ceea ce va fi, deoarece înțelegem că oricât de mari ar fi problemele din prezent, ele sunt trecătoare, iar finalul va fi glorios, în Împărăția cerurilor.  

 

Totuși, de ce ne este atât de greu să apreciem lucrurile viitoare, astfel încât să nu ne mai lăsăm afectați de realitățile prezente?  

 

Existența noastră se derulează mereu la timpul prezent, viitorul fiind ascuns privirii noastre. Pe de altă parte, răul ce se propagă în jurul nostru este atât de puternic, încât ne influențează percepția, astfel că ne este deosebit de greu să credem că va exista un viitor atât de minunat, așa cum ne spune Biblia. De aceea, oamenii sunt de obicei indiferenți la promisiunile divine, iar credința în cel mai bun caz lâncezește, de cele mai multe ori lipsind cu desăvârșire. Pe de altă parte, dacă am reuși să alocăm puțin timp în fiecare zi pentru a contempla viitorul pe care îl descrie Biblia, atunci viața noastră ar dobândi alte culori, iar tonusul nostru interior s-ar îmbunătăți simțitor.  

 

Putem spune că un rol principal al profeției biblice este cel de a ne menține vie credința cu privire la lucrurile viitoare pe care ni le-a pregătit Dumnezeu?  

 

Desigur, profeția biblică are drept scop să ne direcționeze gândurile către clipele minunate ale intrării în Împărăția cerurilor. Dacă vom acorda atenție acestor profeții ce ne vorbesc despre a doua venire a lui Hristos și despre ce va urma după aceea, atunci multe dintre handicapurile interioare cu care ne confruntăm vor dispărea, fiindcă pur și simplu am uita de ele în fața luminii ce se descoperă când privim promisiunile divine. Mintea noastră va fi înviorată și vom vedea slava lui Dumnezeu ce se revarsă prin intermediul Fiului Său, Iisus Hristos.  

 

Se poate spune că exercitarea credinței în promisiunile lui Dumnezeu reprezintă unul dintre cele mai puternice mijloace în contracararea influențelor negative ce vin asupra noastră?  

 

Dacă am avea o exercitare constantă a credinței în promisiunile divine, atunci influențele negative din jur s-ar opri asemenea valurilor mării când ajung la mal. Atunci multe dintre problemele pe care le avem cu cei din jur, precum și cu noi înșine, ar dispărea pur și simplu, fiindcă și-ar pierde terenul de manifestare, care obligatoriu are nevoie de necredință. Trebuie bineînțeles, că prin exercitarea credinței, o putere supranaturală începe să se manifeste în noi. Nu vreau să spun că vom face lucruri extraordinare, în sensul unor fapte grandioase, deși acest lucru este posibil, dar mai presus de toate vom fi capabili să ne ridicăm din adâncurile neputinței, neliniștii și descurajării, pentru a putea privi măreția lui Dumnezeu și destinul nostru veșnic.  

 

Toate aceste lucruri sună foarte frumos, dar pentru multe persoane ele au devenit parte a unui „limbaj de lemn”, ce nu mai exprimă un conținut care să atragă atenția. Care sunt cauzele unei astfel de situații?  

 

Chiar și cele mai frumoase lucruri descrise prin Cuvântul lui Dumnezeu devin banale și lipsite de sens dacă nu există o experimentare directă, practică și interioară a ceea ce este promis. Dacă aceste cuvinte când sunt prezentate, nu sunt pătrunse de realitatea prezenței divine, dacă interiorul nostru rămâne inert când vine în contact cu ceea ce stă scris, atunci nu se va produce o transformare cu nicio persoană din jurul nostru. Biblia are limbajul ei, ce se cere descifrat, și pe măsură ce pătrundem sensurile și semnificațiile ei adânci, atunci conținutul se îmbogățește. Ceea ce pentru mulți pare a fi un text banal, pentru un om care caută ca după o comoară ascunsă, acesta apare purtând o mulțime de învățături pline de valoare.  

 

Se poate afirma că Biblia capătă sensul ei autentic doar în măsura în care noi o deschidem pentru a dobândi cunoaștere și lumină?  

 

Sensurile adânci ale Bibliei se deschid înaintea oricărui om care dorește să cunoască planul de salvare și este dispus să meargă pe cărarea deschisă de Iisus Hristos. Pe de altă parte, dacă dorința noastră este superficială, atunci și experiența noastră va fi deficitară, fiindcă va lipsi acel element al puterii divine, care trebuie obligatoriu să se adauge când cercetăm paginile sfinte. Limbajul este lipsit de viață, dacă nu suntem perseverenți în căutarea noastră, însă pentru cei care doresc cu toată inima să ajungă să Îl cunoască pe Dumnezeu, Biblia va ajunge o carte vie, al cărei limbaj va aduce mereu pace, bucurie și echilibru interior.  

 

Putem spune că remediul deplin al descurajării este constituit de cunoașterea lui Dumnezeu prin intermediul Sfintelor Scripturi?  

 

Desigur, așa stau lucrurile și depinde doar de noi să experimentăm aceasta.