„Căci așa vorbește Cel Preaînalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt. Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile umilite și să îmbărbătez inimile zdrobite!” — Isaia 53:15
Ce înseamnă că Dumnezeu locuiește în locuri înalte și în sfințenie? Cum putem înțelege astfel de noțiuni?
Nu este simplu să înțelegi realitățile veșnice dacă nu primești un ajutor special prin intermediul Duhului Sfânt. Mulți oameni au încercat de-a lungul timpului să se gândească la ceea ce există în ceruri, iar alții la modul în care se manifestă Dumnezeu. Cu toate acestea, în afara unor lucrări cu un caracter literar și eventual fantastic, nu s-a putut da un răspuns clar cu privire la realitățile cerești la care face referință Biblia. De aceea, trebuie să abordăm astfel de noțiuni dintr-o perspectivă spirituală, bazată pe studiul Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, locuirea în locuri înalte și în sfințenie se referă în primul rând la desăvârșirea Creatorului în ce privește puterea pe care o deține și caracterul Său moral de excepție.
Așadar, „locurile înalte” din acest verset se referă la un standard moral de excepție, desăvârșit?
Fără a ignora aspectele ce țin de puterea infinită, totuși, ceea ce caracterizează în special pe Dumnezeu este tocmai aspectul moral, ce întrece orice imaginație, mergând până la nivelul absolut. Dumnezeu este desăvârșit în ce privește înzestrarea morală, iar standardul Său este mai presus decât tot ceea ce există sau ar putea exista. De aceea, El este modelul nostru pentru întreaga eternitate, fapt pentru care atitudinea noastră trebuie să fie atât de reverență, de respect și adorare, dar și aceea a unui ucenic, sau a unui fiu, doritor să învețe cât mai mult de la maestrul, sau părintele său. Locurile înalte ale existenței lui Dumnezeu nu se referă, așadar, doar la poziționarea scaunului Său de domnie, undeva în ceruri, ci în primul rând, la înălțimea morală a Creatorului universului, la care suntem chemați să privim și să fim transformați după chipul Său.
Dacă așa stau lucrurile, de ce oamenii tind să-L ignore pe Dumnezeu în viețile lor și să investească timp și energie în cunoașterea altor lucruri, poate utile, dar care nu suportă comparație cu trăirea unei relații vii cu Creatorul nostru?
Necunoașterea de Dumnezeu și ignoranța evidentă asupra cerințelor Sale decurg logic dintr-o atitudine greșită, care ne conduce la investirea energiei și a timpului în lucruri mult inferioare, care nu pot oferi o satisfacție durabilă. Noi am fost creați pentru a fi într-o strânsă legătură cu Dumnezeu. În consecință, nu vom fi cu adevărat fericiți dacă Îl vom ignora în viețile noastre. Tendința de a uita partea spirituală își are izvorul din faptul că omul a căzut sub o influență malefică, rea, care îl trage spre groapa abisului și condamnării. Dacă ne vom lăsa în voia acesteia, în cele din urmă vom ajunge să fim pierduți, chiar dacă viața noastră ar fi putut fi o continuă ascensiune către „locurile înalte” despre care vorbește acest verset.
Dacă Dumnezeu se manifestă prin sfințenie și în locuri înalte, cum rămâne cu noi, care ne aflăm atât de departe de El? Ce înseamnă că „El este alături de omul zdrobit și smerit”?
Paradoxal, dacă atitudinea noastră se caracterizează prin înălțare de sine, Dumnezeu nu va putea să ni se descopere și să ne aducă vindecare. Înviorarea este doar pentru cei care își simt „sărăcia spirituală”, în timp ce persoanele care cred „că nu duc lipsă de nimic” nu au cum să aibă percepția corectă asupra sfințeniei lui Dumnezeu și ofertei Sale de a veni alături de noi. Atitudinea pe care o manifestăm în viața de zi cu zi ne va conduce fie la întâlnirea cu Dumnezeu, fie la abisul căderii din care nu mai există posibilitatea de întoarcere. De aceea, trebuie să luăm aminte asupra valorilor pe care le promovăm în viețile noastre, cât timp existența noastră continuă să fie îngăduită pe pământ.
Să înțelegem că lui Dumnezeu Îi face plăcere să se coboare la nivelul nostru și să vină alături de cei care trec prin necazuri, suferințe și descurajări de tot felul?
Școala vieții pe care o trăim pe pământ include lecții importante ce se învață trecând prin necazuri, suferințe și descurajări de tot felul, care ne conduc în cele din urmă la acea zdrobire interioară ce face posibilă întâlnirea cu un Creator infinit în ce privește bunătatea, sfințenia, compasiunea și puterea. Dacă trecem prin astfel de situații critice, când se pare că nu mai există niciun fel de soluție pentru noi, dacă ne vom aduce aminte de faptul că Dumnezeu coboară alături de cei ce sunt încercați, așa cum afirmă acest verset, atunci vom intra într-o experiență de înălțare spirituală extraordinară, care ne va aduce o bucurie deosebită, chiar în mijlocul încercării.
Pare tulburătoare această afirmație, dar este posibil să avem „bucurie în mijlocul încercărilor” și să avem „înălțare spirituală” când suntem asaltați de întuneric și descurajare?
Putem aveam bucurie în mijlocul unei vieți lipsite de griji, și acest lucru este bun, dar deopotrivă putem să experimentăm fericirea chiar și în mijlocul încercărilor, să atingem acel standard de care vorbea apostolul Pavel în epistolele sale, dar cu condiția de a veni în contact cu Dumnezeu. Nu este vorba despre a face un efort special de a ne înălța noi la Dumnezeu, ci de a trăi realitatea faptului că El vine în întâmpinarea noastră chiar în mijlocul încercării sau descurajării ce are tendința să ne cuprindă sufletul pentru a ne arunca în abisul distrugerii finale.
Dacă în astfel de momente ne-am prinde de promisiunile divine, atunci ceea ce este întuneric s-ar lumina de slava prezenței Celui desăvârșit în sfințenie. Deși locuiește în locuri înalte, Creatorului nostru Îi place să vină și să locuiască împreună cu toți cei care sunt cuprinși de descurajare, neputință, teamă sau de îngrijorări de tot felul.
Nu este totuși, paradoxal, ca Dumnezeu să locuiască în ceruri, dar pe de altă parte, să vină alături de noi? Cum se poate realiza acest lucru?
Când Iisus Hristos se pregătea să se înalțe la ceruri, El ne-a spus că nu ne va lăsa singuri, fiindcă Cineva asemenea Lui avea să vină alături de cei credincioși și să rămână până la sfârșitul veacurilor. Bineînțeles, era vorba despre trimiterea Duhului Sfânt, care realizează acest lucru extraordinar, astfel că deși Hristos este înălțat în „locurile înalte din ceruri”, El continuă să fie prezent în „locurile de jos ale pământului”. Iar un prim aspect care dă mărturie asupra acestei realități este acela al înviorării celor ce exercită credință în Dumnezeu și în promisiunile Sale.
Așadar, ce remedii practice ne sunt oferite de Sfintele Scripturi cu privire la învingerea descurajărilor și dezamăgirilor ce ne asaltează la fiecare pas?
Studiind acest verset, înțelegem că Dumnezeu este prezent cu fiecare om care experimentează descurajări sau dezamăgiri de tot felul, care îl aduc la nivelul experienței „zdrobirii”, adică aproape de cel al distrugerii. De aceea, când trecem prin diferite experiențe nefericite, unele aflate la limita a ceea ce putem să suportăm, să ne aducem aminte că Dumnezeu a promis că va veni alături de noi în mijlocul încercării și ne va aduce înviorare, astfel încât să fim biruitori. În consecință, ceea ce aparent era spre distrugerea noastră va deveni ocazia unei experiențe spirituale extraordinare, ce ne va pregăti pentru înălțarea noastră la ceruri, la a doua venire a lui Hristos.
Prin urmare, există posibilitatea de a fi înălțați din punct de vedere spiritual când avem de-a face cu încercări de tot felul?
Când suntem încercați, se deschid în principiu două posibilități ce ne vor conduce în direcții opuse. Pe de o parte, putem cădea în abisul disperării, fapt care ne va adânci în problema cu care ne confruntăm, sau putem să experimentăm întâlnirea cu Dumnezeu în mijlocul încercării, fapt care ne va edifica spiritual, ca proiecție a înălțării finale la a doua venire a lui Hristos. Practic, două realități se vor proiecta cu putere ca urmare a încercării: cea a nimicirii finale și cea a înălțării de la sfârșitul istoriei. Culorile primei realități vor fi sumbre, întunecate, iar ale celei de-a doua vor fi strălucitoare, luminoase. Ceea ce va face diferența va fi credința noastră în Dumnezeu și în Cuvântul Său, care ne spune că El va veni alături de noi.
Dar uneori încercările vin din cauza unor alegeri greșite pe care le-am făcut. Mai putem avea speranță în astfel de situații?
Uneori putem fi zdrobiți din cauza altor persoane, care au adus necazuri asupra noastră, dar alteori alegerile noastre ne-au condus în situații teribile, din care nu mai există scăpare. Cu toate că putem ajunge la experiența „zdrobirii” venind din diferite direcții, totuși, promisiunea este valabilă și pentru cei care au făcut alegeri greșite, ce au avut urmări nefericite. Asemenea fiului risipitor, care a fost primit de tatăl său, Dumnezeu nu îl respinge pe niciun om care caută ajutorul Său, chiar dacă situația defavorabilă în care se află i se datorează. Răspunsul este clar: Dumnezeu va veni alături de orice om care este „smerit și zdrobit” prin diferite încercări, astfel că nu trebuie să hrănim niciun fel de descurajare ce se va proiecta asupra vieților noastre.
Ce anume va declanșa acest proces de vindecare deplină pentru cei asaltați de descurajare?
Declanșarea procesului de vindecare presupune schimbarea atitudinii interioare, care dacă este de înălțare de sine trebuie să se preschimbe în modestie sau smerenie. În același timp, trebuie să manifestăm credință că Dumnezeu Își va ține cuvântul și va veni alături de noi dacă unim „smerenia” cu „zdrobirea sufletească”. În acest mod, vom dobândi o experiență de înălțare interioară extraordinară, care va conduce la primirea puterii de a face față cu succes încercării. Astfel, descurajarea se va desprinde de noi, fiindcă ea nu poate locui în sufletul unui om, care trăiește experiența întâlnirii cu Dumnezeu, prin credința în ceea ce El a promis. Iar ceea ce cuvintele nu pot descrie, se va întâmpla cu o astfel de persoană, în sensul că înviorarea divină o va ridica deasupra dificultăților, problemelor sau necazurilor din această lume, pentru a primi puterea de a face față și de a se pregăti pentru marea înălțare de la sfârșitul istoriei acestui pământ.
