„Tot ceea ce suntem reprezintă rezultatul a ceea ce am gândit. Dacă un om vorbește sau acționează având un cuget rău, suferința îl va urmări în mod sigur. Dacă o persoană vorbește sau acționează având un cuget curat, fericirea îl va urma, asemenea unei umbre ce nu îl va părăsi vreodată.” — Siddhartha Gautama Buddha
Să examinăm acum principiul conform căruia „ceea ce am semănat vom și culege”, cu aplicare pentru marea luptă dintre bine și rău.
În ce sens „tot ceea ce suntem reprezintă rezultatul a ceea ce am gândit”? Cum putem înțelege faptul că la final vom fi ceea ce am ales să devenim de-a lungul vieții?
Omul este o ființă supusă unei continue transformări în funcție de alegerile pe care le face de-a lungul vieții. De aceea, putem spune că suntem într-o mare măsură determinați de ceea ce am decis să facem sau să gândim. De multe ori, se minimalizează importanța unei gândiri ancorate în valorile binelui, dar în cele din urmă, se va vedea că va trebui să răspundem înaintea lui Dumnezeu pentru tot ceea ce am exprimat de-a lungul vieții. Iar la final, ceea ce vom fi nu va fi altceva decât reflectarea a ceea ce am ales să gândim, a valorilor la care am aderat și a principiilor pe care ni le-am însușit.
De ce răul atrage întotdeauna suferința? Cum putem înțelege acest principiu prin prisma judecății divine de la sfârșitul istoriei? Cum se manifestă în timpul de față acest lucru?
Răul atrage întotdeauna suferința, fiindcă natura sa este contradictorie, conflictuală și distructivă. Niciodată nu a ieșit ceva constructiv din simpla acțiune a răului. La finalul istoriei planetei Pământ, se va vedea cât de groaznice au fost consecințele acțiunii principiilor negative. În timpul de față, suferința cauzată de acțiunea răului este vizibilă la tot pasul prin conflicte, războaie, turbulențe de tot felul, boli și molime, sau altele de felul acesta. Iar faptul că nu se întrezăresc soluții durabile, se datorează acțiunii unor principii distructive ce nu fac altceva decât să perpetueze suferința pe pământ.
Cum se poate înțelege faptul că în final numai practicarea a ceea ce este bine și drept va aduce fericirea? De ce orice altă cale de a ajunge la fericire este sortită eșecului?
Fericirea nu poate izvorî din trăirea principiilor rele, fiindcă ea presupune armonie, echilibru și pace, ceea ce intră într-un conflict adânc cu tendințele negative. Când facem ceea ce este bine și drept, de fapt intrăm în rezonanță cu natura desăvârșită a lui Dumnezeu și ajungem să ne împărtășim de energiile Sale creatoare. Dacă încălcăm intenția divină, ajungem într-o stare de conflict și de luptă cu întregul univers. Totul devine o brutală confruntare între forțe ce își dispută supremația, fără a se ajunge niciodată la o pace adevărată, ci doar la armistiții de moment, urmate de reluarea conflictului.
Ce „umbră” ne urmărește pe cărarea vieții? Se poate sau nu scăpa de consecințele alegerilor noastre?
Tot ceea ce facem, vorbim sau gândim, se proiectează ca o umbră asupra vieții noastre. Este ca și cum urmele pașilor pe care i-am făcut, rămân întipăriți pe drumul pe care l-am parcurs, fără să putem să le ștergem. Toate aceste consecințe ale alegerilor noastre vor fi luate în considerare la marea judecată finală. Chiar dacă în timpul limitat al vieții de pe pământ, nu avem parte de o deplină manifestare a dreptății divine, totuși, prin prisma judecății pe care Dumnezeu o va face la sfârșitul istoriei, fiecare om își va primi răsplata, conform cu ceea ce a făcut pe pământ. „Umbra” caracterului nostru nu va putea fi niciodată ștearsă. În consecință, avem o mare răspundere asupra a tot ceea ce facem în prezent, pentru a alege și practica binele de fiecare dată, precum și pentru a răscumpăra timpul în care am fost de partea răului.
„Dar cei ce ascultă de corp gândesc ce le inspiră acesta, dar cei ce ascultă de Duhul gândesc ce le inspiră acesta. Fiindcă gândirea corpului aduce moartea, dar gândirea influențată de Duhul aduce viață și pace.” — Romani 8:5-6
Ce legătură există între „ascultarea de corp” și „inspirația” indusă de acesta? În ce fel tendințele spre păcat ne conduc la acțiuni nesăbuite, dacă le dăm curs?
Îndemnurile sau sugestiile pe care ni le transmit tendințele negative implantate în noi, sunt de natură să ne determine să acționăm într-un mod greșit și rău. Dacă le dăm curs, atunci devenim agenți ai principiilor păcatului, având drept consecință suferința. Aceste tendințe nu sunt altceva decât proiecția naturii căzute a îngerilor care au ales să se despartă de Dumnezeu și să lupte împotriva Sa. Deși s-ar putea să nu devenim niciodată conștienți de impactul cosmic al acțiunilor noastre. Cedând în fața laturii negative, ajungem în conflict direct cu Dumnezeu și cu tot universul creat de El. Iar consecințele directe, asupra unei astfel de condiții, nu vor întârzia să se manifeste cu prisosință, vorbind împotriva noastră la fiecare pas.
Ce luptă există între „îndemnurile Duhului Sfânt” și tendințele spre păcat? Cât de puternică este tensiunea produsă în interiorul nostru?
Pe de altă parte, Dumnezeu a implantat, la rândul Său, tendințe către partea pozitivă, prin intermediul influenței Duhului Sfânt. Astfel, în interiorul fiecărui om se dă o competiție acerbă între tendințele pozitive și cele negative, cu scopul determinării noastre să alegem mereu între bine și rău. Tensiunea la care se ajunge între aceste principii opuse poate fi, de multe ori, de-a dreptul sfâșietoare, mai ales că tendințele negative au avantajul net al transmiterii prin ereditate, în timp ce tendințele pozitive vin din afara noastră, prin comunicarea lor de Duhul Sfânt. De aceea, este atât de natural, și de simplu, să facem lucruri rele și atât de greu, chiar chinuitor, să urmăm partea pozitivă.
De ce nu poate fi evitat finalul morții pentru cei care aleg să împlinească dorințele firii pământești? Cum este reliefată legătura cauză-efect în această situație?
Nu există siguranță autentică pentru cei care aleg să împlinească dorințele negative. La final, „umbra” faptelor va mărturisi la judecată, având drept rezultat sentința morții veșnice. Legătura cauză-efect este clară într-o astfel de situație, fiindcă la final vom culege ceea ce am semănat. Nimeni nu poate scăpa de această lege a cauzalității, iar consecințele sunt evidente. Când urmăm tendințele negative, de fapt, ajungem să ne luptăm cu Dumnezeu, să semănăm moartea și să ne separăm de viața care vine de la El. Însă în afara lui Dumnezeu nu există viață, iar când alegem să ne despărțim de El, de fapt, ne exprimăm intenția de a ne separa de singura sursă de viață din univers.
De ce „viața și pacea”, sau fericirea, nu pot veni decât dacă alegem să împlinim dorințele inspirate de Duhul Sfânt?
Când alegem să împlinim dorințele inspirate de Duhul Sfânt, atunci intrăm în legătură cu sursa vieții, adică ajungem în atingere cu Dumnezeu. Rezultatul nu poate fi decât armonia cu Creatorul universului și fericirea ce însoțește manifestarea naturii divine. Într-o astfel de situație, „umbra” pașilor vieții noastre va deveni luminoasă, inspirând și pe ceilalți să urmeze calea binelui și adevărului. În plus, când mergem pe această cale desăvârșită, conflictul dintre noi și Dumnezeu se stinge, iar pacea devine o trăsătură dominantă a vieții pe care o trăim. Ar fi bine să cântărim cu atenție toate aceste lucruri, fiindcă niciodată nu vom putea să înlăturăm consecințele faptelor, vorbelor și gândurilor noastre. Nu trebuie să ne lăsăm înșelați de Cel Rău și să ignorăm cultivarea constantă a valorilor binelui în viețile noastre.
Vom citi acum și Apocalips 22:11-12 „Cine este nedrept, să fie nedrept și mai departe. Cine este întinat, să se întineze și mai departe. Cine este nevinovat, să trăiască și mai departe în nevinovăție. Și cine este sfânt, să se sfințească și mai departe! Iată, Eu vin curând! Și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui.”
Ce înseamnă acest verdict dat de tribunalul ceresc și anume: „cine este nedrept, să fie nedrept și mai departe; cine este întinat, să se întineze și mai departe”? Cum putem evita o astfel de situație?
Verdictul final al judecății divine va permanentiza pentru eternitate consecințele alegerilor noastre din timpul acestei vieți. Există un timp de har, în care putem să trecem de la o „umbră” întunecată a faptelor noastre, la o proiecție luminoasă, care să aducă slavă lui Dumnezeu. Această tranziție este posibilă în vremea de față, dar va veni un moment când oferta de har va fi retrasă. În final, fiecare va rămâne în condiția pe care a cultivat-o de-a lungul vieții. Cei care au ales să împlinească dorințele naturii căzute, vor fi sigilați în condiția neascultării, în timp ce oamenii care au răspuns chemării Duhului Sfânt, vor fi așezați în starea de nevinovăție pentru totdeauna. Nu putem să continuăm să întinăm templul trupului sau să murdărim conștiința pe care o avem de la Dumnezeu și să ne bucurăm de răsplătirea finală!
Ce înseamnă celălalt verdict: „cine este nevinovat, să trăiască și mai departe în nevinovăție. Și cine este sfânt, să se sfințească și mai departe”? La cine se aplică?
Similar, va exista o așezare definitivă în condiția binecuvântată, pentru toți cei care au răspuns influenței Duhului Sfânt. Orice persoană care a ales să răspundă ofertei harului transformator al lui Dumnezeu, va experimenta această înălțare veșnică. Aș dori ca nimeni să nu rămână în neștiință asupra acestor lucruri. În ciuda a tot ceea ce afirmăm că suntem, faptele noastre și „umbra”, sau consecința alegerilor noastre, demonstrează adevărata identitate și condiție în care ne aflăm. Nu cunoașterea dogmelor unei religii ne va salva, ci practicarea valorilor adevărului și binelui, care au o aplicare universală, fiind amplu mărturisite prin intermediul Sfintelor Scripturi!
Când se vor întâmpla aceste lucruri? Ce aspecte ale acestei judecăți există în timpul de față? Ce legătură există între ceea ce facem și ceea ce se va întâmpla la final cu noi?
Toate aceste lucruri se vor întâmpla la finalul istoriei, dar chiar și până atunci, judecata divină se împlinește prin îngăduirea anumitor consecințe ale faptelor noastre. Scopul lui Dumnezeu este să ne determine să devenim conștienți de importanța reformării vieților noastre, astfel încât să trecem cu toată puterea de partea binelui. Avem o mulțime de neputințe, dar ele pot fi învinse pas cu pas. Avem neputințe de tot felul, dar ele pot fi compensate prin acțiunea înnoitoare și creatoare a Duhului Sfânt. Practic, alegerile din prezent vor determina destinul nostru final, însă, prin credința în Hristos și prin ascultare de intenția divină, putem să avem parte de binecuvântarea vieții fără de sfârșit.
Ce principiu este enunțat prin cuvintele „răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui”? Cum trebuie să trăim având în vedere acest principiu?
Răsplata pe care o vom primi la final, se referă la aplicarea marii legi a consecințelor faptelor noastre, a „umbrei” pe care viața noastră a lăsat-o în trecerea ei prin această lume. De aceea, trebuie să urmăm calea luminoasă pe care trecerea Fiului lui Dumnezeu a lăsat-o în această lume, și pe care o putem vedea prin citirea Sfintelor Scripturi. Având un astfel de model, trebuie ca niciodată să nu mai alegem să mai dăm atenție sugestiilor negative, ce ne sunt transmise prin firea noastră căzută, ci dimpotrivă, să ne pregătim cu perseverență pentru ceruri.
