Tendința de a da uitării relația pe care trebuie să o avem cu Dumnezeu este deosebit de puternică, fapt ce reclamă o veghere atentă asupra stilului nostru de viață. În acest sens este util să citim cuvintele spuse de Iosua poporului ales din acele zile: „Vegheați, dar, cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca să iubiți pe Domnul, Dumnezeul vostru” — Iosua 23:11.
De ce este necesar să veghem asupra vieții noastre pentru a rămâne într-o relație vie și apropiată cu Dumnezeu? Ce se întâmplă când neglijăm acest sfat?
Am avut ocazia să urmărim ce anume se întâmplă când oamenii nu veghează și când vrăjmașul, profitând de lipsa de vigilență a păzitorilor, aruncă tot felul de plante sălbatice și dăunătoare în ogorul interior al inimilor noastre. Astfel, dacă nu suntem atenți, uitarea de Dumnezeu stă la ușă, iar idolatria nu va aștepta prea mult pentru a forța poarta de acces a sufletului. Nu în ultimul rând, datorită lipsei de veghere, nu vom fi pregătiți în vederea celei de-a doua reveniri a lui Hristos. Prin urmare, dacă nu veghem, relația noastră cu Dumnezeu va suferi modificări dramatice și chiar dacă vor mai rămâne anumite aspecte cu numele, în realitate, înstrăinarea își va spune cuvântul. Așadar, este fatală ignoranța și complacerea în ațipire și somnolență spirituală.
Cum se reflectă atitudinea de veghere în stilul de viață al unui adevărat creștin? Ce anume caracterizează o persoană care este vigilentă asupra a ceea ce se întâmplă cu ea și cu cei din mediul în mijlocul căruia trăiește?
Stilul de viață creștin este prin excelență activ, fiind axat pe înaintarea și dezvoltarea Împărăției lui Dumnezeu în mijlocul lumii în care trăim. Astfel, atitudinea de veghere pe care o avea cineva, se poate vedea imediat prin prospețimea credinței și prin spontaneitatea plină de har a exprimării încrederii în Dumnezeu. Se poate spune că „o cetate așezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă”. Tot astfel, un creștin veghetor va fi remarcat cu ușurință ca o persoană care își transmite credința mai departe prin influența pe care o degajă și prin orice alt lucru pe care îl întreprinde. În plus, având o atenție specială din punct de vedere spiritual față de sine, un adevărat creștin va fi atent să nu propage mai departe idei și atitudini care să inducă necredință sau să promoveze principiile întunericului. De asemenea, un creștin adevărat va fi atent să nu se lase contaminat de influențele negative din mijlocul mediului în care trăiește.
Ce impact ar avea cei credincioși asupra lumii, dacă ar fi veghetori asupra acestor aspecte ce țin de manifestarea vieții spirituale? Ce diferență ar exista față de situația de față?
De-a lungul istoriei bisericii creștine, impactul pe care cei credincioși l-au avut asupra lumii a depins de măsura de veghere pe care aceștia au manifestat-o. Nu întâmplător, orice moment de mare impact a fost numit ulterior ca fiind „o trezire”, adică o ridicare din somnolență la o stare de veghe activă pentru salvarea personală și a oamenilor din această lume. Astfel de chemări la veghere au fost adresate de la început în cuprinsul Scripturii și al istoriei poporului ales din toate timpurile. Ei bine, dacă vegherea ar lua locul somnolenței, atunci lumea în care trăim ar fi inundată de un „potop de lumină” și ar fi provocată să se întoarcă de la căile întunericului la Dumnezeu.
Dar nu este mai comod să stăm într-o stare de lâncezeală și să lăsăm lucrurile în voia lor? În fond vegherea presupune efortul de a rămâne treaz și de a acționa în sensul contracarării răului din această lume și din biserică! De ce să facem așa ceva?
Comoditatea de a te complace într-o stare de lâncezeală va costa scump pe cei care au procedat astfel, fiind în pericol chiar propria lor salvarea. În mod repetat Iisus Hristos a trimis avertismente bisericii Sale să se pocăiască și să se întoarcă la evlavia „dragostei dintâi”. Nu de puține ori, creștini care au avut un bun început al relației cu Dumnezeu, ulterior, datorită lipsei de veghere și copleșiți de influențele din jur, au ajuns să se abată de la calea cea sfântă. Iar alte persoane, deși au rămas în biserică, totuși, relația lor cu Dumnezeu s-a răcit, ajungând să nu mai fie în mod real interesați de partea spirituală și de suflet a religiei.
Ceea ce vreau să spun în modul cel mai clar, este faptul că lipsa de veghere ne va costa enorm de mult, iar complacerea ne va aduce sub stăpânirea directă a Celui Rău. Redeșteptarea, sau redobândirea stării de veghe în lucrurile spirituale, este nevoia cea mai mare a celor credincioși în timpul de față. Dacă nu ne vom întoarce cu toată inima la Dumnezeu, dacă nu vom trăi din nou în atmosfera plină de căldură a iubirii divine, atunci sigur vom fi pierduți, și chiar dacă ne va mai merge numele că trăim, de fapt vom fi într-o stare de „adormire” sau chiar de „moarte” spirituală.
Ce se poate face concret pentru a redobândi starea de veghere cu scopul de a ieși din situația de adormire și lâncezeală?
În primul rând, este necesar să redescoperim farmecul și valoarea studiului Sfintelor Scripturi. În acest sens, trebuie să ne întoarcem la un studiu biblic personal și zilnic, fapt ce va presupune o schimbare majoră a stilului nostru de viață. Pe de altă parte, degeaba vom încerca să cultivăm obiceiuri bune, cât timp îngăduim ca deprinderi necorespunzătoare să ne consume energia de care dispunem. Astfel, expunerea la impresii și influențe negative trebuie să fie bine controlată, iar aici mă refer la utilizarea înțeleaptă a mijloacelor de informare și comunicare în masă, în genul radioului, televiziunii și Internetului. Aceste mijloace pot fi o binecuvântare sau un blestem, prin intermediul lor putând să luăm contact cu adevărul Sfintelor Scripturi sau cu minciuna.
Ce alte acțiuni s-ar mai putea întreprinde pentru revitalizarea credinței noastre? Cum se poate ieși din adormire și nepăsare?
Mai departe, altarul sfânt al rugăciunii trebuie rezidit, atât la nivel personal, cât și în privința aspectului colectiv. Trebuie să acordăm mai mult timp înălțării de laude și mulțumiri lui Dumnezeu, precum și aducerii de cereri care să iasă din tipar și monotonie. Rugăciunile repetitive au un caracter plictisitor și adormitor, fiind ele însele o cauză a somnolenței în lucrurile spirituale. Prea adesea uităm că Domnul ne-a spus să ne rugăm fără a folosi mereu aceleași cuvinte, ca și cum am avea de-a face cu un Dumnezeu uituc sau nepăsător. Unind studiul biblic cu rugăciunea, vom ajunge la trezirea unor facultăți amorțite și vom activa energii nebănuite, cu impact pozitiv asupra vieții noastre.
Am studiat și ne-am rugat, dar oare este suficient să ne oprim aici? Ce trebuie făcut mai departe?
Studiul biblic este esențial pentru orientarea noastră spirituală. Rugăciunea, de asemenea, ne aduce într-un contact strâns cu Dumnezeu. Dacă rămânem numai aici, înseamnă că ne-am însușit doar o teorie fără să o aplicăm. Așadar, urmează exercițiul planificării vieții și aducerii la îndeplinire a ceea ce ne-am propus, în lumina cerințelor lui Dumnezeu. Însă pentru a acționa, va fi necesar să veghem asupra noastră înșine, precum și asupra mediului în care trăim. Niciodată planurile făcute mai înainte, nu se vor potrivi pe deplin realității. Însă fiind atenți la detalii, vom ajunge să ne adaptăm obiectivele și planurile la realitățile concrete ale zilei. Prin încercări, corecții și adaptări, vom ajunge în scurt timp să câștigăm o experiență valabilă, care ne va ajuta să creștem spiritual.
Care ar fi relația dintre manifestarea vegherii și creșterea noastră din punct de vedere spiritual? Cum putem ajunge la o experiență creștină de valoare?
Vegherea, sau o atitudine trează, constructivă, atentă la detalii, va fi utilă deopotrivă, când reușim să ne atingem obiectivele de natură spirituală, precum și când din diferite cauze, înregistrăm anumite eșecuri. În Biblie stă scris despre cel credincios: „de șapte ori cade, dar se ridică”. În acest sens, vegherea ne ajută să vedem cauzele situațiilor, care ne-au condus la un posibil eșec, și ne ajută să ne corectăm pentru a nu le mai repeta. Experiența creștină de valoare rezultă atât din succesul pe care îl avem pe plan spiritual, cât și din căderile care ne-au condus ulterior la corectarea și revizuirea vieții. De aceea, noi vom crește atât vertical în sus, înălțându-ne tot mai mult către Dumnezeu, cât și vertical în jos, prin adâncirea relației pe care o avem cu Creatorul nostru. Să nu uităm că dimensiunea unui copac falnic se judecă atât în ce privește înălțimea sa față de sol, dar și relativ la adâncimea la care se întind rădăcinile sale. Astfel, când vine furtuna, trunchiul rezistă din cauza rădăcinii puternice pe care o are în sol. La fel este și în cazul nostru fiindcă prin veghere vom întări mereu ceea ce este slab în caracterul nostru și vom dezvolta ceea ce este deja puternic.
Însă există multe persoane care cred că noi nu suntem capabili de un astfel de efort de veghere și creștere. Că trebuie doar să așteptăm ca Dumnezeu să intervină și să creeze în noi aceste lucruri. Ce se poate spune despre o astfel de gândire?
Nimic nu este mai nociv decât complacerea în așteptare, dacă Dumnezeu ne-a poruncit să înaintăm. Există un Canaan interior, o lume în adâncul sufletului nostru ce trebuie să fie cucerită pas cu pas. Ori în acest sens, rămânerea în așteptare se constituie ca o eroare fatală. Porunca de înaintare a fost dată, iar conceptul nașterii din nou se referă deopotrivă la ceea ce Dumnezeu a promis că va face, precum și la efortul nostru de a-L crede pe cuvânt pe Dumnezeu și de a ne ridica din neputință. Ceea ce a spus Domnul slăbănogilor din timpul său prin cuvintele „Ridică-te și umblă!”, se aplică la fiecare dintre noi. Nu avem de ce să așteptăm ocazii mai bune decât cele prezente pentru a ne ridica și umbla în conformitate cu învățăturile din Sfintele Scripturi.
Pe de altă parte, ce se întâmplă dacă încercăm să veghem și să acționăm, neglijând partea spirituală adâncă ce se realizează prin studiul biblic și rugăciune?
În cazul în care vom dori să veghem și să acționăm, dar fără a avea rădăcini bine întemeiate prin studiul biblic și rugăciune, atunci nu vom ajunge la un progres spiritual autentic. Vom ajunge cel mult la o religie similară cu a fariseilor și saducheilor, un exercițiu al formei, însă lipsit de un conținut autentic. De fapt, există două moduri de a dormita: unul este cel în care lâncezim fără a face nimic și celălalt este de a „dormi în picioare”, adică de a acționa într-o stare de zăpăceală și lipsă de direcție, care deși are aparența unei treziri, reprezintă de fapt o agitație lipsită de sens. Fariseii au fost numiți: „orbi și conducători de orbi”, tocmai fiindcă agitația religioasă pe care o generau nu avea la bază o trezire autentică prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu.
Dar poate exista și un studiu biblic greșit, care să ne conducă la concluzii ce nu sunt conforme cu intenția lui Dumnezeu?
Studiul biblic este autentic doar dacă veghem, sau suntem atenți, pentru a compara cele relatate în diferitele părți ale Bibliei, cu scopul de a obține înțelesul deplin. Pe de altă parte, prejudecățile de orice fel ne vor bara calea pentru a nu putea ajunge la sensul intenționat de Dumnezeu. Nu în ultimul rând, ideile preconcepute sau propagate de diferite persoane, pot să ne inducă în eroare. Din acest punct de vedere, nimic nu va lua locul deținut de o examinare sinceră, lipsită de prejudecată și rațională a Bibliei. În același timp, întotdeauna învățătura lui Dumnezeu va fi conformă cu adevăratul bun simț și nu va fi niciodată împotriva rațiunii. Dacă vom proceda astfel, Duhul lui Dumnezeu ne va călăuzi la o înțelegere corectă a Cuvântului Sfintelor Scripturi.
Dar există oare și o practică greșită a rugăciunii? Ce se poate spune despre obiceiul rugăciunilor lungi, care ajung să devină o povară pentru minte și suflet?
Lipsa de veghere în ce privește viața de rugăciune, aduce după sine exagerări și excese ce pun în pericol atât starea spirituală, cât și sănătatea sufletească a celor implicați. Așa cum am precizat în ce privește studiul biblic, rugăciunea trebuie să fie lipsită de prejudecăți, sau de idei preconcepute, și să fie axată pe înțelesul corect al învățăturilor lui Dumnezeu. De aceea, nu vom putea avea o exercițiu al rugăciunii benefic, cât timp studiul biblic este deficitar. De asemenea, rugăciunea trebuie să se recomande adevăratului bun simț și să fie în armonie cu rațiunea.
Când ne rugăm nu trebuie să dăm la o parte gândirea rațională. Altfel, ajungem la devieri periculoase și la încălcarea sfatului divin de a ne ruga concis și evitând repetările fără sens, armonizând mintea cu sufletul.
Vorbim de veghere în studiu, de veghere în rugăciune și de veghere asupra vieții pe care o trăim. Prin urmare, cât de importantă este vegherea? Și cum se întrepătrunde ea cu credința noastră în Iisus Hristos?
Conceptul vegherii, sau menținerii unei atitudini mentale active, se aplică la toate aspectele vieții noastre spirituale, fiindcă întotdeauna Cel Rău ne atacă pe toate fronturile posibile. Nu există vreun domeniu al vieții noastre pe care dacă îl ignorăm, să nu culegem roadele amare ale eșecului. Din acest punct de vedere, vegherea este asemenea unei santinele care somează și acționează ori de câte ori vrăjmașul se apropie. Știm că niciun fel de armată nu poate rezista, dacă ignoră să asigure paza bazelor sale militare. Tot astfel, tăria unui creștin se măsoară prin capacitatea sa de a veghea asupra fiecărui aspect al vieții sale spirituale și, într-un cuvânt, asupra întregii sale vieți. Hristos ne-a eliberat de condamnare la cruce, pentru ca în timpul vieții noastre din această lume să veghem și să aducem roade spre slava Numelui Său. De aceea, a fi creștin înseamnă să fii veghetor pe „zidurile Sionului”, adică la frontiera spirituală dintre Împărăția cerurilor și această lume.
În concluzie, ce reprezintă vegherea creștină și cum se poate ea cultiva în viața noastră de zi cu zi? Cum putem să ieșim din somnolența și adormirea spirituală?
Vegherea creștină reprezintă acea atitudine activă, plină de viață, atentă la detalii și influențe de natură spirituală, atât în ceea ce ne privește, cât și relativ la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, începând cu imediata noastră vecinătate. Ea este o deprindere ce se dobândește prin exercitarea credinței asupra faptului că Iisus Hristos va fi alături de noi, prin Duhul Sfânt, oferindu-ne putere pentru a face față provocărilor de orice fel, care ar veni asupra noastră. A veghea înseamnă de fapt să îți zidești casa vieții spirituale pe stânca realității că Iisus Hristos este Mântuitorul nostru azi, mâine și pentru totdeauna.
