S-ar părea că prin cultivarea unui spirit de veghere avem în vedere doar lucrurile ce privesc timpul de față. Însă pe de altă parte, vegherea ne conduce la atingerea unui obiectiv mult mai înalt, așa cum rezultă din versetul următor:
„Vegheați, dar, în tot timpul și rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului omului." — Luca 21:36
Ce se poate spune despre puterea pe care o câștigăm când suntem atenți asupra vieții noastre?
Dacă am fi atenți la drumul pe care mergem, am putea ocoli o mulțime de dificultăți și probleme prin faptul că am lua în seamă semnalele de avertizare, care obligatoriu le anunță înainte de a se manifesta. Este ca și cum înaintea noastră s-ar afla indicatorul de „drum cu multe obstacole”, invitându-ne să mergem pe o rută alternativă. Dacă totuși, mergem mai departe ignorându-l din neștiință, sau mai grav, din neatenție, vom ajunge să ne pierdem energia și resursele interioare pe un drum pietros și plin de tot felul de denivelări, pentru ca la final să fim nevoiți să ne întoarcem la punctul de intersecție cu drumul cel bun. Ce vreau să subliniez este faptul că drumul drept, sau „calea” îngustă, nu reprezintă neapărat ceva greu și dificil de urmat. Dimpotrivă, această cale este îngustă fiindcă în primul rând este dreaptă și nu putem să ne abatem de la ea, dacă dorim să o urmăm. Pe de altă parte, dacă vom merge pe ea, fiind atenți să nu fim deturnați, vom constata că este mult mai ușoară decât așa zisa „cale largă”, plină de suspine, suferințe și altele de felul acesta.
Însă ce poți face când constați că pe această cale „îngustă”, ce presupune veghere atentă pentru a nu fi abătut din drum, nu găsești decât puțini tovarăși și ești mai tot timpul singur?
Drumul spre Împărăția lui Dumnezeu presupune deseori să trecem prin momente de singurătate, când constatăm că nu mai este nimeni alături de noi, și trebuie să mergem înainte pur și simplu prin veghere și credință. Însă pe de altă parte, există Duhul Sfânt care ni se va alătura pentru a face acest drum cât mai plăcut cu putință și pentru a ne furniza sfat și călăuzire la fiecare etapă. De aceea, chiar dacă vom constata că mai toți din jurul nostru merg pe „calea cea largă” a suspinelor și suferințelor de tot felul, dar atractivă prin faptul că nu se văd aceste lucruri de la început, totuși, noi vom merge mai departe, fiindcă rezultatele se vor vedea abia la final. Astfel, prin stăruință și credință, cel care merge pe „calea îngustă” va constata că drumul este până la urmă plăcut, dar sarcina este totuși, ușoară în comparație cu ceea ce s-ar fi întâmplat alegând calea acestei lumi.
Revenind la versetul de la început, cum este posibil ca prin veghere să ne sporim puterea și nu doar să ne economisim resursele de care dispunem? Care ar fi aspectul pozitiv și dinamic al acestei afirmații?
Când mergem pe calea lui Dumnezeu și veghem cu stăruință pentru a nu fi abătuți de pe cale, vom constata că energii suplimentare ne sunt puse la dispoziție și într-un mod aparent inexplicabil, vom vedea că multe lucruri imposibile pentru noi, devin posibile prin harul lui Hristos. Astfel, trecând prin situații ce presupun multă îndemânare și tenacitate, pe care în mod natural s-ar putea să nu le avem, vom constata că putem dovedi o incredibilă dexteritate și perseverență, fiindcă prezența divină se va uni cu noi pentru a ne împuternici și motiva, cu scopul de a depăși situațiile dificile prezente. În acest sens, mă gândesc că s-ar putea să avem momente de neputință extremă, să experimentăm dificultăți de natură sufletească, sau probleme legate de lipsa tenacității, sau altele în genul acesta. Pe de altă parte, dacă nu vom da atenție dispoziției interioare și dacă vom merge mai departe veghind asupra drumului ce trebuie parcurs, ca și cum nu ar exista aceste obstacole interioare, vom constata cu uimire că putem să mergem, iar imposibilul va deveni posibil.
În acest sens, cum putem să ne pregătim pentru a doua venire a lui Hristos, prin cultivarea unui spirit de veghere? Cum suntem ajutați să dobândim acel „mir prețios” care va alimenta focul și lumina din candelele noastre?
Problema fecioarelor din parabola spusă de Iisus Hristos, a constat în faptul că ele nu au vegheat, așteptând cu răbdare venirea Sa. Pe de altă parte, nu știm exact cât de mult și-a făcut datoria fiecare dintre ele. Însă, unele aveau mir suplimentar, altele nu. Ideea centrală constă în faptul că așteptarea este consumatoare de energie interioară, iar candela ce nu este alimentată constant se va stinge curând. Dacă nu există o pregătire prealabilă, atunci vom constata că puterea noastră de a-L aștepta pe Domnul nostru va scădea pe măsură ce El aparent „întârzie” să revină. Pe de altă parte, dacă vom reuși să ne menținem spiritul treaz de la început, atunci vom face proviziile necesare care să ne asigure traversarea cu succes a crizei întârzierii dincolo de orizontul pe care noi îl avem asupra lucrărilor lui Dumnezeu. Prin exercițiul atenției, vom ajunge să adunăm orice fel de resursă ce ne-ar putea ajuta să înaintăm pe calea cea sfântă și dreaptă. Astfel, vom dobândi acel „mir prețios”, acea resursă ascunsă, ce ne va ajuta să mergem mai departe, chiar și pe vreme de criză.
Ce anume va avea special timpul ce va preceda a doua revenire a Domnului nostru Iisus Hristos? De ce este necesară o veghere deosebită?
Timpul de dinaintea revenirii Domnului nostru Iisus Hristos va fi caracterizat de o intensificare a acțiunilor întreprinse de forțele răului, cu scopul realizării unei amăgiri finale a întregii lumi. De aceea, va fi necesară o mai mare atenție decât în vremurile obișnuite, pentru a putea detecta eroarea și minciuna, și în aceeași măsură, pentru a putea rezista tentației de a trece de partea răului. Mai mult decât oricând va fi nevoie ca toți cei care au o credință creștină autentică să fie gata pentru a putea pleca din această lume, având legăturile cu aceasta reduse la minimum, în primul rând din punct de vedere spiritual. Orice fel de contacte și relații cu lumea aceasta vor deveni surse de influențare către partea negativă în acea vreme, și fără o veghere atentă, va fi imposibil să mergem mai departe fără să fim prinși în cursă.
Această descriere a ceea ce se va întâmpla înainte de revenirea lui Iisus Hristos ar putea să provoace descurajare și nedumerire. Care ar fi cauzele acumulării unei astfel de stări de lucruri în timpul ce va preceda revenirea lui Hristos?
Scriptura vorbește despre o „coacere a roadelor” atât în direcția cea bună, cât și spre cea rea. De aceea, înainte de revenirea lui Hristos toate tendințele către rău sau către bine vor ajunge la finalitate, adică la o deplină maturitate. Din această cauză, evoluția spre o direcție sau alta va fi mai rapidă decât în vremurile normale ale istoriei. Astfel, fără o veghere atentă, tendințele către rău ne vor purta rapid către partea negativă, chiar înainte de a ne da seama ce se întâmplă cu noi. Amăgiri de tot felul vor fi puse înaintea fiecărui om, astfel încât chiar și cei credincioși vor avea probleme serioase în a rămâne consecvenți chemării lor. Însă prin exercițiul vegherii, ei vor putea discerne această avansare a vrăjmașului, iar prin puterea Duhului Sfânt vor fi capabili să evite chiar și cele mai subtile capcane întinse înaintea lor.
Dar nu se spune în Biblie, că în cele din urmă „fecioarele au adormit”? Cum au vegheat fecioarele înțelepte, dacă și ele au ajuns să ațipească?
Faptul că și fecioarele înțelepte ajung să ațipească nu reprezintă o scuză pentru lipsa lor de veghere. Mai degrabă, în parabolă se exprimă ideea că fără o pregătire prealabilă, nimeni nu va scăpa, iar în momentul în care vom fi puși să luminăm, candelele se vor stinge din lipsa mirului pregătirii temeinice. De aceea, cred că o adevărată pregătire presupune un exercițiu al vegherii care să nu scadă în mijlocul încercărilor de orice fel. Dacă totuși, există o ațipire din lipsa unei concentrări susținute, revenirea este posibilă numai pentru cei care au făcut o pregătire prealabilă, acumulând experiență și putere spirituală prin legătura pe care o au cu Dumnezeu. Astfel, cred că mesajul parabolei nu este unul fatalist, îndemnând la un somn de voie, sub considerentul că ne-am pregătit și acum putem dormi puțin în ce privește lucrurile spirituale, ci mai degrabă, se subliniază faptul că și în cazul în care se întâmplă să ațipești, vei putea să revii doar în măsura în care ai cultivat în viața ta partea spirituală, înainte de a veni încercarea. Avem de-a face cu o asigurare și nu cu o predeterminare.
Dacă așa stau lucrurile, atunci cum putem să ne dezvoltăm această deprindere a vegherii, care să ne ajute să ne pregătim pentru a doua venire a lui Hristos?
Adăugând pregătirea pentru a doua venire a lui Hristos nu facem altceva decât să îmbogățim noțiunea de veghere, fiindcă astfel ajungem să înțelegem mai bine valoare ei neprețuită. La modul practic, dezvoltarea vegherii se realizează prin cultivarea deprinderii de a studia cu atenție Sfintele Scripturi și de a transpune învățăturile sfinte în practic noastră zilnică. Veghind cu atenție pentru a aplica principiile spirituale în cele mai mici amănunte ale vieții noastre, vom ajunge să stăpânim această deprindere a vegherii, până când acest lucru va deveni normal pentru noi. Veghind asupra modului în care gândim, vorbim și acționăm, sau reacționăm, vom ajunge ca prin stăpânire de sine să devenim tot mai atenți la ce se întâmplă cu noi, precum și la influențele pe care le propagăm către ceilalți sau care le primim din jurul nostru. În cele din urmă vom ajunge să stăpânim pe deplin conținutul spiritual al vieții noastre, până când ea va reflecta într-o măsură deplină și progresivă slava lui Dumnezeu.
Totuși, pare foarte dificil să ajungi să te stăpânești și să veghezi pentru îndreptarea cugetării, vorbirii și acțiunii, conform cu standardul biblic. Ce se întâmplă dacă nu reușim acest lucru?
Biblia ne spune să aducem toate lucrurile, incluzând chiar și gândurile noastre, sub stăpânirea lui Hristos. Problema este că Dumnezeu nu va face aceasta în locul nostru. În consecință, prin veghere, vom ajunge să detectăm toate defectele de caracter, pe măsură ce vom lucra la îndreptarea, mai bine zis eliminarea a ceea ce este rău, și cultivarea a ceea ce este bun. Nu pot spune că va fi simplu, dar sunt sigur că va fi posibil, fiindcă Dumnezeu ne-a promis puterea și călăuzirea Duhului Sfânt. De aceea, va fi necesar ca pe măsură ce detectăm aspecte negative în viețile noastre să trecem la purificarea „Sanctuarului inimii noastre”. Vegherea reprezintă o credință activă acționând în eradicarea răului și promovarea binelui, iar prin practicarea ei în viața de zi cu zi, vom ajunge să fim pregătiți în vederea marii încercări de la sfârșitul timpului de har. Dacă nu vom reuși însă acest lucru, atunci, în mare măsură, viața noastră spirituală va fi un lung șir de înfrângeri și dezamăgiri.
Ce legătură poate avea această lipsă de veghere și stăpânire interioară cu dezamăgirile pe care le experimentăm din partea celor care ne împărtășesc, cel puțin exterior, credința?
Religia are o dublă dimensiune: un aspect exterior, ce se manifestă prin anumite forme de exprimare a credinței și unul interior, care ține de relația pe care fiecare dintre noi trebuie să o aibă cu Dumnezeu. Din acest punct de vedere, dacă nu veghem suficient, partea interioară nu va deveni suficient de fortificată pentru a face față provocărilor ce vin din jurul nostru, inclusiv din partea celor ce sunt de-o aceeași religie cu noi. De aceea, vom fi surprinși de neprevăzut și de diferențele ce există între ceea ce pretind și ceea ce sunt mulți dintre cei pe care noi îi considerăm creștini veritabili și sinceri. Și din această cauză, este posibil, ca mai devreme sau mai târziu, să naufragiem în ce privește credința sau să ne retragem într-o atitudine de neimplicare și indiferență.
În ce sens provocările legate de a doua revenire a lui Hristos, și cărora va trebui să le facem față, includ aspecte ce țin de o anumită dezamăgire în raport cu cei pe care îi credem a fi creștini autentici?
În timpul ce va preceda a doua venire a lui Hristos vom asista la descoperirea identității spirituale a fiecărui om, inclusiv a celor ce se pretind a fi creștini. Astfel, tot ce este în adâncul inimii va veni la suprafață, iar în mod deosebit vom fi surprinși să constatăm că mulți dintre cei pe care îi consideram a fi oameni după voia lui Dumnezeu, erau de fapt doar niște persoane mondene, ce s-au ascuns în spatele exercițiului religios din anumite considerente și interese personale. Dacă am veghea în timpul de față, atunci această descoperire nu ne-ar mai surprinde și nici dezamăgi, iar influența unor astfel de lucruri nu ar mai fi de natură să ne tulbure, ba chiar să ne provoace abandonarea credinței. Dimpotrivă, dacă veghem asupra stării noastre interioare în raport cu idealurile sfinte și suntem atenți față de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, vom reuși să distingem multe tendințe încă înainte de a se manifesta. Astfel, nu vom mai fi surprinși și dezamăgiți când măștile vor cădea și se va vedea adevărata față a fiecăruia.
Dar pare dificil să ne dezvoltăm o astfel de deprindere de a fi atenți în fiecare clipă și de a veghea, conform cu ceea ce ne descoperă Scriptura. Nu există o cale mai simplă, mai adaptată neputinței noastre?
Cred că există cel puțin două deprinderi ce ne solicită la modul extrem când suntem încercați. Una este cea a capacității de a aștepta în liniște și cu răbdare. Iar cealaltă este de a menține o atitudine vigilentă și atentă, evitând uneori somnolența, iar alteori implicarea excesivă, ce aduce o periculoasă uitare de sine. Din acest punct de vedere, Biblia ne ajută să ne tonifiem capacitatea de a aștepta prin intermediul exercițiului rugăciunii. Iar prin exercițiul studiului personal ajungem să ne dezvoltăm capacitatea de a veghea și de a înțelege ce se întâmplă cu noi înșine și cu semenii noștri. Pot spune, că aceste deprinderi se află ascunse în chiar exercitarea unei credințe autentice, active, fiindcă în cele din urmă o credință vie va fi capabilă deopotrivă să aștepte cât timp este necesar și să fie veghetoare pentru a nu fi luată prin surprindere de mișcările adversarului, despre care știm că nu are odihnă și nici nu doarme.
Și care vor fi roadele faptului că vom veghea cu stăruință pentru a fi mereu în gardă, de fiecare dată vrăjmașul încearcă să ne distrugă credința?
Când Cel Rău va încerca să ne ia prin surprindere, prin faptul că vom veghea, vom avea acel avantaj de a putea răspunde într-un mod adecvat, folosind cea mai puternică armă de atac și de apărare, care se numește „stă scris”. Mânuind cu măiestrie această sabie a Cuvântului și fiind avertizați prin faptul că avem un spirit treaz și veghetor, vom reuși să fim biruitori indiferent de încercare. De fapt, vom imita modul în care Iisus Hristos a învins la fiecare etapă din viața Sa de pe pământ.
