Ați deprins arta de a merge prin credință? Dacă da, atunci invitația este de a merge mai departe pe drumul infinit al cunoașterii. În permanență va exista încă un element pe care să îl adăugăm experienței noastre, încă o deprindere pe care să ne-o însușim și încă o etapă de parcurs. Și acesta este scopul vieții: de a cunoaște și mereu de a ști ceva nou despre noi înșine și despre marele univers ce ne înconjoară. Dacă însă nu ați ajuns să „pășiți” prin credință, dacă negura și întunericul vă mai inspiră teamă, atunci soluția nu este decât una singură: exersați, exersați și iar exersați, până când mersul prin credință va deveni o a doua natură! Nu priviți la prăpastia de lângă dumneavoastră. Nu explorați abisul care se deschide chiar la un pas. Credința are capacitatea de a realiza punți peste necunoscut și nu există negură care să o oprească. Doar eliberați acest potențial al credinței pe care Creatorul nostru l-a pus în voi. 

Așadar, indiferent de posibilul răspuns, suntem datori să mergem mai departe, să explorăm noi orizonturi și să pășim prin noi porți stelare, care să ne poarte pe tărâmuri neștiute. Așa este aventura cunoașterii: fascinantă și mereu nouă, chiar și în ceea ce ni se pare a fi deplin cunoscut. Iar a merge pe acest drum, având drept tovarăș „Cuvântul lui Dumnezeu”, înseamnă de fapt să ajungi să fii preschimbat tot mai mult după chipul Creatorului ceresc. Nu este acesta un obiectiv nobil, care merită urmat? 

Dacă am reușit sau nu să vă stârnesc atenția, nu voi putea afla în timpul de față, dar am credința și nutresc convingerea că într-o zi ne vom întâlni și vom dezbate în detaliu drumul vieții pe care l-a parcurs fiecare dintre noi. Astfel, din tezaurul neprețuit al memoriei vom extrage lucruri de valoare și învățăminte eterne. De aceea, voi așterne mai jos gândurile pe care le-am scris despre puterea extraordinară ce se află în noi prin intermediul amintirilor pe care drumul vieții l-a lăsat în interiorul nostru: 

„Înțelegem astfel, că amintirile nu pot fi aruncate într-un coș de gunoi, să scăpăm de ele și să le facem uitate, fiindcă ele fac parte din noi înșine. De aceea, ele pot să ne dinamiteze liniștea interioară, să ne copleșească prin intensitatea rememorării sau dimpotrivă, pot să ne ajute, să ne motiveze pozitiv și să ne determine să ne înțelegem mai bine, conducându-ne să ne dăm seama cine suntem cu adevărat și ce dorim de fapt de la viață. Într-o astfel de abordare, ajungem să includem trecutul în experiența prezentului, lucru ce ne oferă viziunea necesară pentru depășirea problemelor prin care trecem. 

Din acest punct de vedere, amintirile, pe care le purtăm în suflet, pot deveni materia primă în zidirea vieții noastre viitoare, filtrând conotațiile negative, care altfel ne-ar împiedica să ne înălțăm la nivelul potențialului nostru deplin. În orice caz, nimeni nu va putea ignora forța trăirilor generate de retrăirea interioară a trecutului și energia primară, de nestăvilit a amintirilor, ce trebuie într-un fel sau altul să fie canalizată spre zidire și nu distrugere.” 

Am reușit sau nu să vă inspir în reconsiderarea valorii unice pe care o aveți înaintea lui Dumnezeu și a întregului univers? Dacă da, atunci efortul scrierii acestui material a meritat cu prisosință, iar ceea ce ar fi cauzat distrugere a ajuns să ne zidească pentru eternitate.