„Linia frontului de luptă dintre bine și rău este trasată prin inima oricărui om de pe pământ.” — Alexander Soljenițîn
Vom discuta în continuare despre lupta dintre bine și rău, precum și despre implicațiile ce decurg asupra vieților noastre. În acest scop, vom analiza în lumina Sfintelor Scripturi, mai multe afirmații făcute de diferite personalități de-a lungul timpului, asupra acestui subiect deosebit de actual indiferent de epocă.
De ce „linia frontului de luptă dintre bine și rău” ne privește până la urmă pe noi toți? De ce nu există excepții de la această regulă?
Nimeni nu este scutit de lupta ce se dă dintre bine și rău, dintre Hristos și Cel Rău. Nu există un teren neutru, unde să ne putem refugia. De aceea, ori suntem de partea binelui, ori de partea răului. Această „linie a frontului de luptă” se referă la tot ceea ce facem, gândim sau spunem, astfel că de fiecare dată trecem de o parte sau alta a acestui front. Din acest punct de vedere, cred că trebuie să privim cu maximă seriozitate ceea ce se întâmplă cu noi în decursul vieții de zi cu zi, pentru a lua de fiecare dată partea binelui și adevărului. Cei care cred că se pot sustrage acestei confruntări, se înșală amarnic, și chiar prin această confuzie ei dovedesc că sunt de partea vrăjmașului adevărului.
Ce fel de luptă se dă în interiorul nostru? Cum se manifestă cele două tendințe în mintea noastră și cum ne afectează viața?
Lupta din interiorul nostru este cea mai teribilă dintre toate câte au existat vreodată pe pământ. Acest conflict din mintea noastră ne afectează în modul cel mai direct, atât în sens ascendent, către valorile cerești, cât și descendent, către valorile minciunii. Cele două tendințe caută să ne atragă pentru a face alegeri la care să consimtă decizia noastră de a aparține uneia sau alteia dintre taberele aflate în conflict. De exemplu, tendințele pozitive vor încerca să ne influențeze prin argumente, ce fac apel la rațiune și la bun simț, să luăm de fiecare dată poziție pentru adevăr. În același timp, tendințele negative vor căuta, prin tot felul de raționamente, să ne determine să practicăm minciuna și să promovăm valori false, care aparent ne aduc un avantaj imediat. Însă ori de câte ori alegem să trecem de partea răului, conștiința noastră va tinde să devină tot mai imună la influența binelui și adevărului.
De ce este util să fim avizați asupra acestei lupte? Ce înșelăciune ne pândește când credem că suntem imuni la atacul principiilor rele?
Când credem că suntem imuni la atacul părții negative, sau când ne îndoim de realitatea luptei dintre bine și rău ce se dă în interiorul nostru, ajungem să nu mai fim în stare să ne opunem păcatului. Cel mai grav lucru și cea mai mare înșelăciune se află în a crede că suntem într-o situație avantajoasă prin faptul că noi n-am făcut nimic „rău” de-a lungul vieții, că toate aceste lucruri, privind lupta dintre Hristos și Satana, nu ne privește în vreun fel. Prin chiar acest raționament dovedim fie că suntem victimele părții negative, fie că am trecut cu hotărâre de partea răului. Nimeni nu este imun la atacul principiilor nelegiuirii, dar există siguranța biruinței pentru toți cei care Îl urmează pe Hristos.
Cum suntem influențați în gândire și comportament, când înțelegem că această luptă se dă în fiecare om? Cum ajungem să privim pe cei din jur, ținând cont de acest fapt?
Când înțelegem natura acestei lupte dintre bine și rău, ce se dă în interiorul fiecărui om, avem șansa de a căuta o poziție avantajoasă pentru a trece de partea lui Hristos și de a învinge tot ce este rău. Astfel, vom căuta să urmăm modelul divin, iar apelând la puterea lui Iisus Hristos vom reuși să învingem în felul în care și El a biruit. În ce privește pe cei din jurul nostru, vom înțelege că este necesar ca fiecare om să treacă de partea binelui, fiindcă în joc se află destinul său veșnic. Fără a ne sustrage luptei, vom căuta să smulgem pe cât mai mulți oameni din apatia sau indiferența acestui timp, în care se pare că noțiunea conflictului dintre Hristos și Cel Rău reprezintă ceva depășit și nerelevant. Cred că avem datoria de a avertiza pe toți oamenii asupra marii înșelăciuni de a considera că această luptă nu se referă la noi. Cred că trebuie să aducem la cunoștința fiecărui om, că avem datoria de a trece hotărât, în toate lucrurile vieții, de partea Dumnezeului veșnic.
Să citim acum aceste versete: „Prin urmare, identific următorul lucru: deși doresc să fac ce este bun, totuși în final ajung să comit ce este rău. Astfel, pot să ajung să mă bucur interior de Legea lui Dumnezeu. Însă observ un alt efect al Legii asupra organelor corpului meu, ce determină o opoziție hotărâtă împotriva acestei Legi pe care mintea mea o acceptă. Astfel, ca efect al aplicării Legii ajung să rămân neputincios sub influența nefastă a păcatului ascuns în aceste organe la propriului meu corp.” — Romani 7:21-23
Cum se poate înțelege paradoxul exprimat de apostolul Pavel că „când vreau să fac binele, răul stă lipit de mine”? Chiar nu putem face nimic bun?
Intenția de a face binele nu este suficientă pentru a ajunge să îl și practicăm. Pentru a atinge acest obiectiv, este necesară o putere supranaturală, care să acționeze din interiorul nostru și să ne susțină fiecare efort spre bine pe care îl facem. Din acest punct de vedere, prin intermediul primirii Duhului Sfânt, orice om care se încrede în Iisus Hristos ajunge să se desprindă de această lege nefericită ce ne ține legați de partea negativă. Paradoxul „răului ce stă lipit” chiar și când vrei să faci bine, exprimă în modul cel mai clar dimensiunea abisală a căderii ce ne marchează pe noi toți, începând cu Adam. De aceea, fără manifestarea puterii lui Iisus Hristos, nu vom putea să ne oprim influenței acaparatoare a răului ce acționează irezistibil asupra minții și trupului nostru.
De ce cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu nu aduce automat și eliberarea de sub influența principiilor rele? Ce anume ne lipsește când ne mărginim doar la cunoștințe?
Cunoașterea principiilor Cuvântului divin nu aduce automat și eliberarea de principiile rele. Simpla informare a unei persoane cu privire la niște reguli, nu aduce și puterea de a le respecta. De exemplu, putem să citim cât dorim despre ce înseamnă să executăm o anumită activitate. Dacă nu trecem însă la partea practică, sub îndrumarea unei persoane care ne poate sfătui, nu vom putea realiza nimic concret. Tot astfel, dacă religia noastră se mărginește la cunoștințe despre Hristos, fără a transpune în mod practic ceea ce am învățat, vom ajunge în scurt timp să constatăm că viața noastră a rămas aceeași. Nu există o înșelăciune mai mare, decât a celui care crede că prin cunoașterea unor principii, va ajunge să le respecte automat, de la sine. Orice transpunere în practică necesită alegere, perseverență, efort și, de multe ori, o luptă teribilă cu principiile rele.
Cum acționează în interiorul nostru acea „altă lege” împotriva a ceea ce noi am ajuns să cunoaștem din Cuvântul lui Dumnezeu? Cum suntem ținuți în sclavie de ceea ce este rău, chiar dacă am ajuns să știm multe lucruri despre planul de salvare?
Principiile rele sunt întipărite foarte adânc în noi prin ereditatea pe care am moștenit-o de la părinți și prin educația pe care am primit-o. Când cunoaștem lucrurile cu privire la Dumnezeu, atunci apare un conflict între ceea ce citim din Scriptură și experiența vieții de zi cu zi. Interesant este faptul că s-ar putea să știm foarte multe despre planul de salvare, dar viața noastră să rămână sub sclavia principiilor rele. Acest lucru se datorează faptului că religia noastră la acel moment era doar la nivel de informație, fără a avea puterea eliberatoare a lui Hristos. Pentru a trece la această a doua etapă, este necesară intrarea în contact cu Dumnezeu prin rugăciune personală și prin depunerea unui efort constant de a cultiva latura pozitivă și de a reprima partea negativă.
În ce fel se reflectă această sclavie în viața de zi cu zi? La ce fel de religie se ajunge, dacă nu se primește puterea eliberatoare a Duhului Sfânt?
Sclavia principiilor rele în viața de zi cu zi se reflectă prin suma deprinderilor și obiceiurilor ce ne marchează negativ și la care nu putem să renunțăm în ciuda celor mai bune dorințe și eforturi. O religie în care cunoașterea lucrurilor spirituale nu este urmată de o practicare a acestora, va ajunge în scurt timp să ne înșele mai mult decât ateismul declarat. Fără manifestarea puterii eliberatoare a Duhului Sfânt, nu vom putea să rupem lanțurile ce ne leagă de tabăra puterilor răului.
Să mai citim: „În consecință, aceia dintre popoarele lumii, care deși nu au primit Legea, dar care totuși respectă natural această Lege, demonstrează că Legea se află deja înscrisă în ei. Prin aceasta ei dovedesc că faptele Legii deja au fost însușite în mințile lor, lucru confirmat de maniera în care duhurile și gândurile lor fie se învinovățesc, fie se dezvinovățesc reciproc. Aceste lucruri vor fi în cele din urmă descoperite în Ziua când Dumnezeu va judeca gândurile ascunse ale oamenilor, conform cu Evanghelia prezentată de mine, prin Iisus Hristos.” — Romani 2:14-16
Este posibil să nu cunoști litera Cuvântului lui Dumnezeu, dar principiile acestuia să le respecți? Ce înseamnă să faci „din fire” ceea ce îți este cerut prin Scriptură?
Așa cum poți să cunoști litera unui lucru, dar să nu practici ceea ce deja știi, este posibil să nu ai știință asupra părții de învățătură, fiindcă nu ai avut ocazii în acest sens, dar pe baza conștiinței morale să faci ceea ce este bine și drept. Dacă practicarea binelui ar fi depins de citirea Bibliei, atunci marea majoritate a umanității, care nu a știut să citească sau nu a avut ocazia de a deschide această Carte, ar fi fost pierdută din start. Ori lucrurile nu stau așa, fiindcă în „firea noastră”, deopotrivă cu partea negativă, există și mărturia conștiinței morale, care ne vorbește despre adevăr indiferent de loc sau vreme.
Cum este posibil ca omul să mai aibă o conștiință morală asupra cerințelor lui Dumnezeu, în condițiile în care ignoranța asupra cunoașterii Bibliei este atât de larg răspândită?
Nu mă refer acum la cei care au ocazia de a cunoaște Biblia și totuși, o ignoră, ci la cei, mulți la număr, care nu se pot bucura de acest privilegiu. Este extraordinar să constatăm că în interiorul nostru, deopotrivă cu firea pământească pe care ne-a inoculat-o Cel Rău, acționează și o „vrăjmășie” împotriva ei, prin intermediul conștiinței morale, plasată de Dumnezeu chiar de la căderea omului. Prin urmare, nu există justificare pentru comiterea răului, dar există șansa ca oamenii să aibă un anumit simț al dreptății, chiar și dacă ei nu au avut la dispoziție partea scrisă a revelației lui Dumnezeu.
Ce putem face pentru a îmbina cunoașterea Cuvântului divin cu experiența biruinței asupra principiilor rele? Ce măsuri au fost luate de Dumnezeu, astfel încât să ajungem să respectăm poruncile Sale, în ciuda existenței tendințelor către rău ce se luptă în interiorul nostru?
Având însă avantajul cunoașterii Bibliei, atunci nu trebuie altceva decât să profităm de acest lucru, și îmbinând această cunoaștere cu ceea ce ne îndeamnă conștiința morală, va trebui să trecem la partea practică, solicitând puterea Duhului Sfânt. În acest sens, trebuie să trăim adevărul pe care îl desprindem prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu. S-au luat măsuri suficiente pentru a putea învinge răul, dintre care aș aminti procesul „nașterii din nou”, prin intermediul căruia tot interiorul nostru este rescris și reconfigurat pentru a putea să reflecte slava lui Dumnezeu prin chipul lui Iisus Hristos. Când acest proces se desfășoară în noi, atunci putem ști negreșit, că am trecut de partea binelui.
