„Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru salvarea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! În ea voi vă bucurați mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme, prin diferite încercări, pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere și care totuși, este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Iisus Hristos, pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El, fără să-L vedeți, și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită, pentru că veți dobândi, ca sfârșit al credinței voastre, salvarea sufletelor voastre.” — 1 Petru 1:5-9
Se poate spune că încercările prin care trecem în decursul vieții, pot deveni oportunități în dezvoltarea credinței în Dumnezeu?
Apostolul Petru ilustrează principiul dezvoltării credinței prin intermediul încercărilor, oferind imaginea minereului aurifer ce este purificat și curățat, folosind topirea în foc. Ceea ce provoacă distrugerea materialului steril, conduce doar la topirea aurului și la creșterea valorii sale prin eliminarea oricărei impurități. Astfel, înțelegem că problemele pe care le întâlnim în viață, pot deveni oportunități îngăduite de Dumnezeu pentru dezvoltarea credinței noastre și implicit, a caracterului nostru.
Cu toate acestea, există multe persoane care trecând prin dificultăți, ajung să își piardă credința în Dumnezeu și să se răcească spiritual. Cum se explică acest lucru?
Fiecare om are propria scară de valori la care aderă în experiența sa, fapt pentru care reacția la diferitele provocări ale vieții va diferi de la caz la caz. Credința în Dumnezeu nu face referință în genere la lucruri accesibile simțurilor noastre, astfel că potrivit cu apostolul Petru:
„Îl iubim pe Hristos fără să-L fi cunoscut direct, credem în el fără să Îl vedem și ne bucurăm cu o fericire negrăită și strălucită, fiindcă la sfârșitul credinței noastre vom dobândi salvarea sufletelor”.
Cu alte cuvinte, credința aparține unui plan de existență ce depășește orizontul limitat al realității înconjurătoare. În consecință, trebuie ca încercările vieții să nu aibă un impact direct asupra percepției realităților spirituale.
Și totuși, mulți oameni își pierd încrederea în Dumnezeu în timp de încercare. Ce s-ar putea face pentru a preveni sau depăși o astfel de situație?
Pot da un răspuns posibil, folosind următoarea ilustrație. Când am fost întro călătorie cu avionul, deseori am constatat că există turbulențe serioase imediat după decolare sau la altitudini relativ joase. Dar pe măsură ce avionul câștigă înălțime, am observat cum acestea începeau să se micșoreze, pentru ca la plafonul de zbor să înceteze cu totul. Explicația este relativ simplă, în sensul în care mișcările maselor de aer sunt mai puternice în apropierea solului, dar descresc pe măsura creșterii altitudinii. Tot astfel, pentru a preveni sau depăși problemele legate de menținerea credinței, este necesar să avansăm spiritual și să ne dezvoltăm percepția realităților cerești.
Dacă așa stau lucrurile, ce se poate întreprinde pentru a putea să ne dezvoltăm percepția realităților spirituale?
Elementul cheie în versetele menționate se constituie din expresia „voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință”. Cu alte cuvinte, există o putere supranaturală ce acționează prin intermediul credinței pe care o avem în Dumnezeu, cu privire la salvarea prin Iisus Hristos. Mai concret, noi trebuie să cultivăm acele deprinderi ce ne vor ajuta să devenim tot mai conștienți de acțiunea puterii lui Dumnezeu și să eliminăm acele lucruri care ne împiedică să ajungem la această percepție asupra realităților spirituale în care suntem implicați. De aceea, este necesară o profundă reformă a stilului nostru de viață și a tot ceea ce facem zi de zi, și chiar ceas de ceas.
Ce acțiuni concrete se pot întreprinde pentru a pune în aplicare acest principiul al creșterii percepției lucrurilor spirituale, cu impact direct asupra dezvoltării credinței?
Reluând ideile amintite de apostolul Petru, trebuie să ne concentrăm atenția asupra „mântuirii gata să fie descoperită în vremurile de apoi”, fapt ce reclamă studiul Sfintelor Scripturi. Este imposibil să dobândim o percepție corectă și cu impact direct asupra vieților noastre în ce privește intrarea în Împărăția cerurilor, dacă nu vom studia zilnic Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este primul pas pe care trebuie să-l realizăm pentru dezvoltarea credinței noastre.
Ce altceva ar mai trebui făcut pentru a ne dezvolta credința în Dumnezeu?
După aceea, este necesar să facem o transpunere a învățăturilor biblice la viețile noastre, fapt ce va conduce la definirea unor obiective pe care dorim să le atingem în vederea creșterii noastre spirituale. De exemplu, putem fi confruntați cu anumite probleme de sănătate, venite neașteptat asupra noastră, și care pot să ne provoace îndoială cu privire la grija lui Dumnezeu față de noi. Însă, în loc să dăm glas necredinței și sentimentelor de amărăciune și tristețe, trebuie să căutăm în Scriptură acele cuvinte care să ne ajute să clădim o viziune pozitivă, având la bază perspectiva intervenției lui Dumnezeu în favoarea noastră și intrării în Împărăția cerurilor.
Pare foarte simplu de zis, însă când va trebui să transpunem în practică o astfel de metodă, ne vom vedea confruntați cu o mulțime de obstacole. Ce se va putea face pentru a le depăși?
Obstacolele interioare sunt mai periculoase decât cele exterioare. Deseori, dificultățile exterioare induc o proiecție interioară ce rămâne chiar și după ce au trecut circumstanțele defavorabile. Aici se află puterea nefastă a influențelor exterioare, ce subminează valorile interioare pe care le avem, incluzându-le și pe cele spirituale, cu referință directă asupra credinței. În mod practic, obstacolele imediate ce vor veni asupra noastră vor putea consta în lipsa timpului disponibil, în manifestarea unei dispoziții depresive și altele de genul acesta. De asemenea, putem fi împiedicați de cei din jur, care fie ne plâng de milă, fie nu manifestă niciun fel de compasiune când trecem prin încercări. Și bineînțeles, această listă poate să continue, pentru ca în final să ajungem să nutrim sentimentul că Dumnezeu ne-a abandonat, că Biblia nu este adevărată, că toate aceste lucruri sunt doar povești și viața viitoare este doar o amăgire.
Putem spune că există un progres al sentimentelor pe care le experimentăm când suntem încercați?
Desigur, există un progres al trăirilor fie în jos, dacă ne lăsăm „luați de val”, fie în sus, dacă vom exercita credință în Dumnezeu, având la bază ceea ce stă scris și aplicând la viețile noastre ceea ce studiem. Pentru a depăși astfel de obstacole, este necesar să facem o alegere fermă în direcția cea bună, să rămânem alături de Dumnezeu și să deschidem Biblia, chiar dacă nu simțim o astfel de nevoie. Mai departe, trebuie să studiem Scriptura, chiar dacă ni se pare un lucru inutil, și să o aplicăm, chiar dacă pare o pierdere de timp. Așa cum am menționat, planul spiritual nu poate fi înțeles pe baza simțurilor, dar el este accesibil credinței și acelei rațiuni ce se articulează direct pe Cuvântul lui Dumnezeu.
Ce ne facem pe de altă parte, dacă situația cu care ne confruntăm nu se rezolvă, mai precis dacă în ciuda credinței noastre, nimic nu se schimbă, cel puțin în aparență?
Voi cita din nou cuvintele apostolului Petru, care zicea „că vom dobândi, ca sfârșit al credinței noastre, salvarea sufletelor”. Cu alte cuvinte, rezultatul se va vedea doar la „sfârșitul credinței noastre”, care știm bine că se va realiza când Iisus Hristos va reveni pentru a ne lua în Împărăția cerurilor. Astfel, înțelegem că menținerea credinței în Dumnezeu trebuie să se realizeze până la acel moment, indiferent de circumstanțele prin care trebuie să trecem în decursul vieții. Abia la final se va vedea rezultatul palpabil, însă până atunci vom putea experimenta „o bucurie negrăită și strălucită”, în așteptarea împlinirii promisiunilor divine.
Cu toate acestea, nu există și niște beneficii imediate când ne menținem credința în Dumnezeu, indiferent de împrejurare?
Reluând ideea „bucuriei negrăite și strălucite”, pot spune că menținerea credinței ne va aduce liniștea interioară și capacitatea de a ne ridica deasupra împrejurărilor prin care trecem, ce se constituie ca un beneficiu imediat. În plus, percepția prezenței divine împreună cu noi, intervenind în favoarea noastră, va aduce o convingere fermă asupra adevărului cuvintelor lui Dumnezeu. Practic, vom percepe faptul că puterea lui Dumnezeu este la lucru pentru a ne susține și dezvolta ființa interioară încât să ne ridice deasupra turbulențelor, ce se produc inerent în vecinătatea pământului.
Putem spune că apostolul Petru ne-a împărtășit aceste sfaturi având la bază chiar experiența vieții lui?
Evident că apostolul Petru ne-a scris având în vedere ceea ce el însuși trăia. Să ne gândim la ce privațiuni a fost el expus de-a lungul vieții, la ce batjocuri și persecuții. Se ne amintim suferințele pe care a trebuit să le îndure culminând cu propria sa crucificare. Așadar, nimeni să nu creadă că el a dat sfaturi „din cărți”, ci gustând experiența amară a încercărilor de tot felul, a putut să ne ofere un exemplu despre ce înseamnă să îți menții credința vie indiferent de împrejurare. Exemplul său poate să ne ajute și să ne motiveze să procedăm similar.
De fapt, ce înseamnă „să fii păzit prin puterea lui Dumnezeu, prin credință”, dacă ne raportăm la experiența apostolului Petru?
Pentru a fi păziți prin puterea lui Dumnezeu, prin credință, înseamnă că trebuie să ne raportăm la ceea ce ne-a promis Iisus Hristos prin faptul că El va fi mereu alături de noi prin prezența Duhului Sfânt și a sfinților îngeri. De asemenea, acest lucru presupune să credem că vom fi biruitori indiferent de încercările prin care vom trece și la final, vom fi primiți în Împărăția cerurilor. Aceste convingeri nu trebuie să scadă cu trecerea timpului, ci dimpotrivă, ele trebuie să crească pe măsură ce viața noastră se derulează mai departe. Astfel, credința apostolului Petru, în loc să scadă datorită împotrivirilor cărora trebuia să le facă față, se dezvolta tot mai mult, pentru ca la final să culmineze cu biruința în chiar martirajul său liber consimțit.
Putem spune că expresia supremă a dezvoltării credinței apostolului Petru s-a regăsit în acel sacrificiu de sine, care l-a final s-a concretizat prin sacrificiul lui exemplar pe măsură ce privea cu bucurie intrarea în Împărăția cerurilor la a doua venire a lui Hristos?
Desigur, experiența dezvoltării credinței a mers până la cea din ultimă limită, până când principiul sacrificiului de sine, care l-a caracterizat în mod constant pe apostolul Petru, a devenit un sacrificiu liber consimțit pentru cauza lui Hristos. Vedem astfel că exercițiul dezvoltării credinței ne va conduce în final la depășirea planului suferințelor din această lume și ne va conduce să ne ridicăm la înălțimi care întrec și cea mai iscusită imaginație. În ce-l privește pe apostolul Petru, „aurul credinței a fost purificat în focul încercărilor”, pentru ca la final să devină cu totul pur, de mare valoare și gata pentru înălțare în Împărăția cerurilor.
