Obiceiul de a veghea asupra lucrurilor spirituale vine deseori în contradicție cu firea noastră, cu ceea ce am învățat sau moștenit. De ce ne este atât de greu să conștientizăm starea noastră spirituală?
Se poate spune că focalizarea asupra lucrurilor spirituale nu ne stă în fire, fiindcă tendința noastră este de a ne concentra exclusiv asupra aspectelor materiale, de care suntem interesați, fără a mai avea timp pentru altceva. În plus, mulțimea de activități în care suntem implicați, și care ne solicită atenția, nu ne mai lasă timp pentru a mai acorda interes vieții noastre spirituale. De fapt, putem spune că avem de-a face cu o idolatrie mascată, ce se manifestă prin acordarea unui interes exclusiv problemelor ce țin de această lume și ignorarea a ceea ce se referă la Împărăția cerurilor. Această idolatrie ascunsă ne conduce să nu mai avem dispoziția necesară de a veghea pentru aplicarea principiilor creștine în viața de zi cu zi, astfel ajungând în situația nefericită de a nu fi gata când timpul nostru de har se va încheia.
În acest sens, să citim apelul de a veghea: „Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicându-ți ochii spre cer, și văzând soarele, luna și stelele, toată oștirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor și să le slujești: căci acestea sunt lucruri pe care Domnul Dumnezeul tău le-a făcut și le-a împărțit ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg.” — Deuteronom 4:19
Cum se poate ajunge la idolatrie, fie ea și ascunsă, dacă nu veghem?
Realitatea din jurul nostru este deosebit de dinamică, totul fiind supus unei prefaceri ce nu se oprește vreodată. Dacă nu vom fi atenți la circumstanțele în mijlocul cărora trăim, vom fi cu siguranță deturnați de la activitatea de bază ce are drept scop pregătirea pentru Împărăția cerurilor. Astfel, tendința naturală din noi se va manifesta, fiind deseori activată de ceea ce este în jur, și vom ajunge să ne închinăm, adică să ne subordonăm, strict lucrurilor ce au un caracter material și ne vom conforma standardelor mondene. De fapt, nu este vorba doar de atenția pe care o acordăm lucrurilor materiale, dar deopotrivă, ne gândim și la un sistem de valori străin de descoperirea făcută de Dumnezeu prin intermediul Sfintelor Scripturi.
La modul concret, ce fel de valori sunt propagate în jurul nostru având un caracter străin de Împărăția lui Dumnezeu? Cum ne pot influența nemijlocit?
Dacă vom selecta un canal de televiziune, imediat realitatea din jurul nostru se va umple de valorile și influențele programului pe care îl vizionăm. Astfel, dacă vom urmări un film de acțiune, atunci violența și o mulțime de aluzii având un caracter josnic vor inunda mediul în care ne aflăm, afectându-ne nemijlocit și progresiv simțurile, mintea și valorile pe care le avem. Mai mult, dacă vom urmări un program de actualități, în care accentul este pus nu pe informarea corectă, ci pe manipularea sentimentelor telespectatorilor prin inserarea unor imagini ce șochează, sau descoperă tot felul de detalii macabre, vom ajunge să fim captivați și influențați de ceea ce este rău. Problema este că prin expuneri repetate la astfel de influențe, capacitatea de a veghea și de a detecta mișcările vrăjmașului va fi grav afectată, iar astfel, vom ajunge sub puterea sa, fără chiar a ne mai da seama.
Atunci care ar fi soluția pentru a nu ne mai lăsa întinați de ceea ce vedem? Cum putem să fim suficient de veghetori pentru a evita astfel de situații?
Vegherea reprezintă credința în acțiune, ce se manifestă pozitiv prin realizarea de fapte care să ne pregătească pentru Împărăția lui Dumnezeu. Dacă vom veghea, vom detecta cu ușurință caracterul îndoielnic a ceea ce urmărim. Astfel, se vor trage „semnalele de alarmă” pentru a lua măsurile de rigoare prin întreruperea expunerii, fie prin schimbarea canalului, fie prin închiderea sursei ce produce astfel de influențe. Mai greu este când ceilalți membri ai familiei vor dori în continuare să se expună conștient sau nu acestor influențe nefaste. Dar în principiu, puterea exemplului personal al conducătorilor de familie va fi determinant pentru trezirea tuturor celor implicați. Când veghem nu vom mai putea rămâne pasivi în fața păcatului, ci dimpotrivă, vom căuta să stopăm apariția răului chiar din fașă sau chiar înainte de a se fi răspândit pe deplin.
Cât de multe rele ar putea fi preîntâmpinate, dacă am veghea de la început asupra apariției unor deprinderi necorespunzătoare?
Dacă oamenii ar veghea asupra a ceea ce fac, gândesc și spun, atunci lumea din jurul nostru ar deveni cu totul alta. Astfel, s-ar da loc rațiunii să se manifeste, limitând și stopând acțiunea principiilor negative din lumea în care trăim. Însă acest lucru ar presupune o schimbare hotărâtă a comportamentului nostru, o cultivare atentă a laturii spirituale, adică o „naștere din nou”. În loc să ne mai avântăm în tot felul de proiecte ambițioase, menite să înalțe egoul, trebuie să ne concentrăm mai mult pe acel singur obiect de valoare, asemănat de Iisus Hristos cu un mărgăritar de mare preț, iar astfel, am ajunge să atingem un standard de spiritualitate, ce ne-ar oferi o satisfacție extraordinară în lumea aceasta și o calificare sigură pentru Împărăția cerurilor. Când veghem asupra a ceea ce se întâmplă cu viața noastră, atunci ajungem să detectăm tendințele către rău chiar de la început, înainte ca ele să se manifeste pe deplin. Astfel, putem acționa pentru restricționarea și îndepărtarea lor.
Chiar este posibil să eliminăm manifestarea tendințelor către rău? Chiar este posibilă dovedirea unei astfel de stăpâniri de sine în viața de zi cu zi?
În mod normal, nu putem face astfel de schimbări în viața noastră, fiindcă programarea noastră interioară, bazată pe ereditate și pe influențele puternice ale mediului în care trăim, ne-ar împiedica chiar și în cele mai bune eforturi de modificare a unui comportament necorespunzător. Însă intervenția divină, prin punerea la dispoziția noastră a puterii Duhului Sfânt și a cunoștinței Bibliei, poate realiza lucruri extraordinare, dincolo de ceea ce ne-am putea imagina sau de ceea ce am fi în stare în mod natural. Dacă vom lăsa ca influențele deosebit de puternice transmise de Cuvântul lui Dumnezeu să se manifeste în viața noastră, vom constata că este posibilă schimbarea interioară, iar „reprogramarea” naturii noastre, mai precis a caracterului nostru, va deveni posibilă.
Dar nu va conduce acest lucru la un conflict interior, la o luptă dintre acea parte care dorește să Îl urmeze pe Dumnezeu și o altă parte ce refuză sistematic orice fel de schimbare?
Nimic nu se câștigă fără efort și fără o luptă puternică cu noi înșine. Un alpinist care dorește să urce pe un munte înalt va constata în scurt timp că adversarul cel mai puternic se află chiar în interiorul său, în acea parte a ego-ului care se dă înapoi din fața antrenamentului deosebit de dur, a vicisitudinilor de tot felul și a perspectivei pierderii vieții într-o singură clipă. Cu toate acestea, sunt multe persoane care reușesc o astfel de performanță și ajung să se autodepășească. Similar, un creștin se află pe un drum care urcă mai sus decât înălțimile obișnuite ale vieții, fiind nevoit să escaladeze suișuri abrupte și versanți periculoși, uneori neavând alt punct de sprijin decât Cuvântul Scripturii de care se prinde cu tărie și cu credință. Refuzul naturii căzute se va manifesta la tot pasul, asemenea unui protest gălăgios cu privire la duritatea drumului urmat. Însă noi nu trebuie să îi dăm atenție, fiindcă destinul nostru se află înaintea noastră, iar siguranța se obține avansând mereu.
Cu toate acestea, sunt multe persoane, care deși au credință în Dumnezeu, au constatat că le este aproape cu neputință să își depășească multe dintre obiceiurile necorespunzătoare. Unde este greșeala sau cum se poate remedia o astfel de situație?
Cel mai adesea, cauza, pentru care nu putem să mai înaintăm pe drumul transformării interioare, se datorează lipsei unui spirit de atenție perseverentă pentru a ajunge acolo unde ne-am propus. De exemplu, dacă am constatat că nu ne putem stăpâni în oprirea practicării unui obicei necorespunzător, atunci este bine să ne analizăm din nou experiența vieții. Ne-am rugat suficient? Am identificat în Scriptură acele învățături, care să ne conducă la soluționarea problemei cu care ne confruntăm? Am cerut prin credință împlinirea promisiunilor divine care au un impact direct asupra situației noastre? Am acționat în vederea stopării obiceiului în cauză? Ne-am propus un plan de acțiune în acest sens? Ei bine, dacă am făcut toate acestea și nu am reușit, înseamnă că nu am vegheat suficient pentru a duce la îndeplinire ceea ce ne-am propus. Calea cea mai puternică prin care Duhul Sfânt lucrează asupra noastră este prin intermediul orientării dorințelor noastre în a năzui mereu către ceea ce este bun și drept.
Dar nu va întreprinde Duhul Sfânt ceva supranatural pentru noi, cu scopul de a compensa lipsa noastră de putere? Nu va face Dumnezeu o minune, astfel încât să ajungem cu ușurință să nu mai comitem ceea ce este rău?
Apostolul Pavel zugrăvea foarte clar în epistola către Romani, faptul că Duhul Sfânt și natura căzută se luptă în noi pentru a ne influența într-o direcție sau alta. Dar în final, decisivă este alegerea noastră. De aceea, apostolul lansa îndemnul de a nu mai da atenție împlinirii dorințele naturii căzute. Dimpotrivă, este esențial să urmăm sugestiile și gândurile inspirate de Duhul Sfânt. Astfel de gânduri se nasc în noi dacă studiem Biblia și în momentele în care căutăm să înțelegem profunzimea revelației divine. Pot spune, că cea mai mare minune a lucrării divine constă în acțiunea Duhului Sfânt prin ceea ce în mod natural se află la dispoziția noastră. Biblia o avem lângă noi. Studierea ei ne stă la îndemână. Orientarea dorinței se produce în procesul studierii. Iar aducerea aminte a ceea ce am studiat în circumstanțele concrete ale vieții are la bază deprinderea de a veghea cu atenție la ceea ce se întâmplă cu noi și în jurul nostru. Niciodată o atenție trezită și antrenată prin studierea revelației sfinte nu va putea fi luată prin surprindere, iar impactul apariției ispitelor va dispărea, oferindu-ne un teren avantajos pentru a învinge în lupta vieții.
Se poate spune că astfel vom ajunge să învingem tendințele idolatre ce se luptă în interiorul nostru? Dar cum vom reuși să ținem în frâu manifestarea lor prin răutate, lăcomie, egoism și altele în genul acesta?
Nu pot să spun că este simplu să dovedim un spirit veghetor, sau vigilent, în toate ocaziile vieții, dar la fel ca orice altă deprindere, acest lucru se cultivă prin exercițiu și perseverență. Când vom ajunge să fim atenți la ce se întâmplă cu viața noastră și cu cei din jur, vom constata că ne va fi mult mai simplu să contracarăm tendințele idolatre din interiorul nostru. Faptul că vom recunoaște tendințele înainte de manifestarea lor, ne va oferi un imens avantaj, pe care dacă vom ști să-l folosim, vom putea obține biruințe prețioase spre slava lui Dumnezeu. În acest sens, aș vrea să precizez că manifestarea tendințelor către rău este însoțită întotdeauna de anumite semnale pe care le-am putea sesiza cu ușurință dacă am cultiva o atitudine de veghere. Astfel, răutatea, lăcomia, egoismului, precum și altele de felul acesta, ar putea fi identificate și înfruntate la timp.
Care ar fi câteva dintre semnalele care anunță manifestarea tendințelor către rău din interiorul nostru sau din afara noastră? Există vreo șansă de a le recunoaște la timp?
În fragmentul biblic studiat eram avertizați să luăm aminte și să nu ajungem ca privind la lucrurile create, să fim ulterior „târâți” să ne închinăm înaintea lor și să le slujim. Astfel, înainte de a ajunge să ne închinăm unor lucruri false, există o alunecare, care se realizează aproape pe nesimțite, când nu veghem. Prin schimbări mici la început, ajungem în cele din urmă să fim purtați dincolo de ceea ce ne-am fi putut imagina din momentul din care am deviat de la calea adevărului. Pe de altă parte, dacă am veghea, am discerne aceste mici abateri și am putea lua măsuri de contracarare înainte ca tendințele să se manifeste cu toată puterea lor, asemenea unor motoare ambalate la maxim sau a unei avalanșe care a căpătat proporții neașteptate. De aceea, avertismentul constă în a sesiza acele mici semnale care indică depărtarea noastră de la calea cea dreaptă.
Dar ce se întâmplă când ignorăm mesajele sau nu am fost suficienți de atenți pentru a le sesiza și lua măsuri de contracarare? Mai există vreo șansă de redresare?
Deși este greu să remediezi un rău care s-a produs, totuși, datorită acțiunii harului lui Dumnezeu, se poate realiza oprirea tendințele negative, chiar dacă ele au început să se manifeste cu toată puterea lor. Însă ar fi de preferat să „stârpim” buruienile înainte de a crește, fiindcă după aceea va fi mult mai greu să eliminăm consecințele manifestării tendințelor către rău. În plus, există anumite lucruri ce nu vor mai putea fi niciodată remediate ca la început, sau chiar nu vor mai putea fi niciodată aduse înapoi. Întotdeauna manifestarea răului aduce pagubă atât pentru cel care îl comite, cât și celor ce se află în sfera lui de acțiune. Este mult mai ușor să previi decât să tratezi o anumită situație ce cauzează durere și suferință. Cred că aici se află responsabilitatea fiecăruia dintre noi atât față de semeni, cât și înaintea lui Dumnezeu, ca să nu mai vorbesc de răspunderea pe care o avem în raport cu noi înșine.
Prin urmare, se poate combate cu succes idolatria ascunsă ce se manifestă în lumea noastră? Cum ne ajută cultivarea unei atitudini de veghere atentă în raport cu adevărul Sfintelor Scripturi?
În măsura în care devenim tot mai atenți față de modul în care decurge viața noastră și tot mai conștienți de implicațiile ce decurg când veghem, vom ajunge să fim imuni la tendințele idolatre ce se manifestă atât în interiorul nostru, cât și în mijlocul mediului în care trăim. De multe ori, se ajunge la situații aberante, tocmai fiindcă nimeni nu a vegheat și nu a dat alarma cu privire la calea greșită pe care o urmăm. Nu cred că întotdeauna este vorba de nesinceritate sau dezinteres. Cine dorește să-și piardă viața veșnică? În mod sigur, nimeni.
Cu toate acestea, de ce nu se vede o schimbare temeinică a modului în care trăim pentru a evita acest curs nefast?
Dincolo de autoamăgire, de cele mai multe ori există o neglijare a vegherii, o ignorare a apropierii vrăjmașului, în ciuda celor mai evidente semnale că el este aproape, poate chiar la ușa vieții noastre. Nu trebuie să ne lăsăm purtați de idei și sentimente ce ne vorbesc despre o siguranță obținută prin nepăsare și complacere. Împărăția cerurilor ne este accesibilă numai dacă mergem pe calea adevărului și numai dacă nu vom tolera în viața noastră abateri de la idealul divin. Depinde doar de noi să cultivăm deprinderile ce ne vor ajuta să mergem pe acest drum și să nu ne abatem de la calea pe care ne-a lăsat-o Iisus Hristos, iar acest lucru este posibil numai dacă vom veghea cu atenție.
