Observăm în multe ocazii că deși cunoaștem o mulțime de principii și norme comportamentale pentru viața creștină, totuși, ne este deosebit de dificil să le aplicăm în circumstanțele deopotrivă variate și complexe ale vieții de zi cu zi. Care ar fi cauzele pentru care se poate ajunge la o astfel de situație?
Când privim în jurul nostru, observăm o mulțime de lucruri parcă anume destinate să ne distragă atenția de la aplicarea principiilor pe care le învățăm prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, ne putem confrunta cu lipsa timpului necesar pentru a ne pregăti spiritual în vederea trecerii cu bine peste provocările zilei. Alteori ajungem să fim atât de preocupați cu lucrurile acestei lumi, încât uităm că de fapt suntem într-un proces de pregătire pentru viața viitoare. Însă cel mai adesea, cred că ne confruntăm cu o lipsă a celui mai elementar obicei de a veghea cu atenție pentru a nu fi luați prin surprindere de ceea ce se întâmplă cu noi sau în jurul nostru, și pentru a da un bun răspuns ori de câte ori suntem ispitiți sau provocați să facem ceea ce este rău.
Prin urmare, cât de important este să ne dezvoltăm obiceiul de a veghea asupra respectării principiilor creștine în viața de zi cu zi?
Se poate spune că este vital ca orice creștin să-și dezvolte această capacitate de a veghea și de a fi atent la ceea ce se întâmplă în experiențele prin care trece zi de zi, pentru a identifica la timp amenințările care vin asupra sa, cu scopul de a-l îndepărta de Dumnezeu. Dacă am proceda astfel, atunci sunt sigur că majoritatea situațiilor în care am ajuns să comitem ceea ce este rău, ar fi evitate, iar viața noastră ar avea un tonus spiritual ascendent. Însă, ca orice altă deprindere, obiceiul de a veghea, adică de a fi atent pentru a trăi principiile vieții creștine, se însușește în urma unui proces de modelare a dorințelor noastre și a facultăților interioare ce privesc exercițiul răbdării, perseverenței și a altora de felul acesta.
Fiindcă este foarte important să fim cu adevărat creștini în toate ocaziile vieții, vom examina acum una dintre consecințele lipsei de veghere și anume, uitarea învățăturii Scripturii, și mai grav, uitarea calității noastre de a fi copiii ai lui Dumnezeu. În acest sens este util să citim:
„Numai ia seama asupra ta și veghează cu luare aminte asupra sufletului tău în toate zilele vieții tale, ca nu cumva să uiți lucrurile pe care ți le-au văzut ochii și să-ți iasă din inimă. Fă-le cunoscute copiilor tăi și copiilor tăi!” — Deuteronom 4:9
Ce se poate spune despre ceea ce se întâmplă când neglijăm vegherea asupra aplicării învățăturilor creștine?
Cred că este deosebit de important să înțelegem că viața creștină se construiește pe mai mulți „piloni” în genul: studiului biblic, rugăciunii, acțiunii, sau exercitării credinței, și vegherii. Despre necesitatea studierii Sfintelor Scripturi se vorbește destul de des. Cu privire la nevoia de rugăciune, putem spune că se face referință în multe ocazii despre dezvoltarea acestei deprinderi. Exercitarea credinței este de la sine înțeles. Însă despre veghere se vorbește destul de rar sau chiar deloc. De aceea, cred că avem de-a face cu o lipsă în evlavia noastră, care lasă nepăzită o cale prin care Cel Rău ajunge ușor să ne stăpânească și să ne conducă la fapte și atitudini care dezonorează mărturisirea noastră creștină.
Dacă așa stau lucrurile, atunci ce înseamnă, la modul concret, să veghezi din punct de vedere spiritual? De ce trebuie să acordăm atât de multă atenție acestei deprinderi?
Făcând referință la versetul amintit, putem înțelege ceva din importanța acestei noțiuni de a veghea, sau de a fi vigilenți, cu privire la aplicarea învățăturii încredințate de Dumnezeu. Un aspect important asupra vegherii este cel de a avea un spirit treaz în a ne aduce aminte ceea ce am studiat din cuprinsul Sfintelor Scripturi și din experiența vieții de zi cu zi. În acest sens, accentul trebuie pus pe „lucrurile pe care ți le-au văzut ochii”, adică pe ceea ce am văzut și trăit. Aici putem aminti tot ceea ce am descoperit prin intermediul relației noastre cu Dumnezeu, cum ar fi: intervențiile Sale minunate în favoarea noastră, învățăturile deosebite pe care le-am primit prin studiul direct sau prin intermediul altor persoane, și, de ce nu, experiența comuniunii cu ceilalți frați de credință, când ea a fost înălțătoare. Astfel, putem spune că „a veghea” înseamnă de fapt să ții vie amintirea experiențelor și ocaziilor în care ai primit lumină cerească și întărire spirituală de-a lungul vieții.
La modul concret, cum să ne dezvoltăm puterea de a veghea și de a ne aduce aminte de ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi?
Puterea de a veghea se dezvoltă prin evocarea lucrurilor pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi. Aceasta se poate realiza cel mai ușor prin mărturisirea experienței noastre față de frații de credință și față de orice persoană deschisă luminii care vine din Cuvântul sfânt. De asemenea, vegherea se întărește prin sesizarea similarității situațiilor prin care trecem și cele care au fost deja consemnate în cuprinsul Sfintelor Scripturi. De exemplu, dacă suntem supuși unor presiuni de a face ceea ce este rău, de a ne comporta necuviincios sau chiar de a da drumul manifestării trăsăturilor noastre negative, putem să ne gândim la situațiile asemănătoare descrise în Biblie și la ceea ce au făcut oamenii lui Dumnezeu. Astfel, am sesiza nu numai apariția unor situații dificile, dar și calea pentru a ieși cu succes din ele. Într-un cuvânt, vegherea ne-ar conduce să reacționăm cu rapiditate și eficiență pentru a ne menține viața pe linia mărturisirii creștine.
Ce alte metode se pot folosi pentru a putea reacționa cu succes la provocările prin care trecem în fiecare zi? Cum ne poate veni în ajutor exercițiul vegherii?
A veghea înseamnă să fii atent asupra ta însuți și asupra împrejurărilor prin care treci, cu scopul de a nu te lăsa abătut de la identitatea spirituală creștină pe care ai primit-o de la Dumnezeu. Acest lucru este similar experienței unui conducător auto, care trebuie să fie atent la ceea ce se întâmplă pe drumul pe care circulă și la instrumentele indicatoare aflate în fața sa, manevrând cu îndemânare volanul și apăsând pedalele la momentul potrivit. Din acest punct de vedere, vegherea ne va ajuta să avem o atitudine activă față de ceea ce se profilează la orizont, sesizând tendințele înainte ca ele să se manifeste și luând măsuri din timp pentru a trece cu succes. În acest sens, este util să fim atenți la ceea ce se întâmplă cu noi în mijlocul întâmplărilor zilei și să încercăm să evaluăm obiectiv contextul din jurul nostru.
Cum ne poate ajuta studiul Sfintelor Scripturi să ne dezvoltăm capacitatea de a veghea sau de a fi atenți la ispitele și provocările ce vin asupra noastră?
Dacă vom studia cu atenția Sfintele Scripturi, atunci vom observa modul în care Iisus Hristos a răspuns într-un mod admirabil provocărilor și ispitelor cu care a fost confruntat. În mare măsură, succesul Său deriva din buna cunoaștere a cărților sfinte și mai ales a detaliilor dezvăluite prin Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, dacă studiem, începem să distingem detalii relevante cu privire la intenția divină relativ la diferitele învățături care au fost transmise de-a lungul vremii. A ajunge să poți răspunde cu un adevărat „stă scris”, reprezintă o performanță la care putem ajunge, dacă vom folosi ocaziile ce ne sunt mereu oferite de a studia și aprofunda textul Scripturii. De îndată ce am ajuns să vedem lucrurile în profunzime în Sfânta Scriptură, următorul pas este cel de a distinge detaliile din experiența zilnică și de aici începe vegherea.
În ce sens vegherea reprezintă o continuare naturală a studiului biblic? Sub ce formă studierea ne ajută să ne dezvoltăm capacitatea de a sesiza ceea ce este bun sau rău în viața noastră zilnică?
Atât studierea, cât și vegherea, se bazează pe procese de învățare ce sunt asemănătoare. Când studiem un concept biblic, atunci ne concentrăm asupra lui, distingem detaliile și corelăm ceea ce citim cu ceea ce am învățat din alte părți ale Scripturii. Când veghem pentru aplicarea principiilor pe care le-am studiat, de fapt, noi vom continua să înțelegem ceea ce sesizăm în experiența zilnică cu tot ce am studiat din Cuvântul lui Dumnezeu. Practic, vegherea reprezintă continuarea studiului pe care l-am început și care ne ajută în aplicarea practică a principiilor pe care le-am deprins prin citirea Bibliei. Se poate spune că acea capacitate de a distinge ceea ce este bine de ceea ce este rău, inițiată prin studierea Bibliei, se va manifesta deplin prin sesizarea acestor elemente în mijlocul realității din jurul nostru, ajutându-ne să facem alegeri corecte în direcția cea bună.
Revenind la versetul biblic pe care l-am citat, cum putem să-i ajutăm pe cei care depind de noi să cultive această capacitate de a veghea și de a nu uita cuvintele Scripturii?
Textul biblic ne vorbește despre nevoia de a face cunoscute învățăturile Bibliei „copiilor tăi și copiilor tăi”. Astfel, prin comunicarea descoperirii divine și a experiențelor cu Dumnezeu către cei ce ne sunt cei mai apropiați, ajungem să distingem detaliile lucrurilor prin care am trecut. Acest lucru ne ajută să înțelegem mai bine drumul vieții pe care l-am parcurs și să veghem cu o mai mare atenție asupra a ceea ce va fi cu noi de acum înainte. De asemenea, cei cărora le împărtășim aceste lucruri, au ocazia să învețe din experiența noastră și să fie atenți pentru a nu mai repeta ceea ce a fost greșit, precum și de a înțelege ceea ce a fost bine. Putem spune că atât cei care au trecut prin respectivele experiențe, cât și cei care le-au auzit, vor fi mai bine puși în gardă asupra ispitelor și încercărilor, care cu siguranță vor veni, iar astfel, vor avea șansa de a fi învingători, cel puțin de acum înainte.
De ce însă avem tendința de a ignora acest aspect al vegherii și de a nu aplica principiile exprimate prin Cuvântul lui Dumnezeu de a comunica celor apropiați adevărul Său?
Este un lucru bine știut faptul că dacă nu vom repeta învățăturile pe care le-am primit, atunci ele vor fi uitate după un timp mai lung sau mai scurt. De asemenea, dacă nu vom pune în practica zilnică ceea ce studiem, vom ajunge să ne pierdem interesul pentru învățătura creștină și vom evolua către o progresivă plafonare spirituală. Dacă veghem cu atenție asupra aplicării imediate a ceea ce studiem, atunci vom ajunge să avem un interes sporit pentru partea practică a religiei, iar satisfacțiile vor fi peste măsură de mari. Problema este că noi ignorăm vegherea asupra lucrurilor spirituale, fiindcă nu stă în firea noastră să dăm atenție Cuvântului lui Dumnezeu. Cel Rău știe foarte bine că dacă noi nu vom veghea, atunci ne va lua prin surprindere cu ispitele sale și ne va birui. Ceea ce nu se poate obține prin forță, se poate dobândi cu ușurință dacă suntem luați pe nepregătite. Să ne gândim bine la ceea ce s-a întâmplat cu Petru când L-a trădat pe Iisus Hristos în noaptea în care a fost prins.
Iisus Hristos spunea „vegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită”. La ce se referă acest lucru și cum poate fi unită vegherea cu rugăciunea?
Spiritul de veghere este necesar într-un sens cu totul special când ne rugăm. De regulă, rugăciunile noastre au un caracter monoton și repetitiv, fapt deosebit de nociv pentru dezvoltarea noastră spirituală. Sunt rare ocaziile când rugăciunea noastră devine tonifiantă, având puterea de a ne inspira și încuraja în viața de zi cu zi. Din acest punct de vedere, vegherea ne ajută să dăm la o parte toate acele elemente care ne conduc la plafonare, inclusiv în ce privește rugăciunea, și de a ne orienta gândurile în mod activ spre bine raportându-ne la ceea ce avem nevoie să primim de la Dumnezeu. Nu în ultimul rând, prin concentrarea atenției, adică veghere, vom ajunge să ne putem ruga fără dificultate chiar și dacă nu avem o dispoziție specială în acest sens. De fapt, prin veghere se înțelege și o abordare activă, bazată pe exercitarea judecății noastre, asupra vieții noastre spirituale, fapt benefic în avansarea noastră către Împărăția cerurilor. Dacă rugăciunea noastră are la bază această abordare activă, atunci ispitele și provocările ce vor veni asupra noastră nu ne vor mai lua prin surprindere.
Așadar, ce se înțelegere prin vegherea asupra lucrurilor spirituale și cum putem întâmpina atacurile Celui Rău, precum și uitarea învățăturilor ce ne-au fost încredințate prin Cuvântul lui Dumnezeu?
Vegherea reprezintă o abordare activă a religiei, adică a vieții de credință. De fapt, se poate spune că vegherea este aspectul activ al unei credințe pline de viață, care caută să încorporeze învățătura creștină în aspectele ei practice și în realitatea zilnică. Un creștin care veghează este asemenea unui luptător gata să intre în confruntare în orice moment, având avantajul că nu poate fi luat prin surprindere. Mai mult, vegherea unită cu rugăciunea ne conduce să avem un spirit treaz și să cerem de la Dumnezeu ceea ce avem cu adevărat nevoie pentru a face față confruntărilor în fiecare moment al vieții. Una dintre cheile biruinței lui Iisus Hristos se regăsea și în faptul că dovedind o veghere atentă asupra a ceea ce se întâmpla cu Sine și cu obstacolele cu care se confrunta, a știut de fiecare dată să fie cu un pas înaintea ispititorului. Dacă ucenicii ar fi dorit, ar fi putut învăța de la El acest secret al biruinței, precum și multe altele în genul acesta. Prin veghere ajungem să detectăm problema înainte de a se produce, iar învățăturile Bibliei devin pline de viață și deosebit de înviorătoare.
Cum suntem ajutați în mod direct pentru a putea dovedi un spirit de veghere în fiecare clipă a vieții noastre? Cum pot fi depășite handicapurile interioare pe care le avem cu privire la acest subiect?
Iisus Hristos a promis că nu vom rămâne singuri, fiindcă Duhul Sfânt, adică Mângâietorul, va veni asupra noastră și ne va călăuzi în „tot adevărul”. Pe de altă parte, în grădina ispitirii, când ucenicii nu au fost în stare să vegheze și să se roage alături de El, Domnul le-a spus că „Duhul (Sfânt) este plin de râvnă, dar trupul (carnea, sau firea) este neputincioasă”. Înțelegem că există un conflict interior ce ne împiedică să veghem cu adevărat, între Duhul Sfânt și natura noastră căzută. Dar depinde numai de noi să alegem una sau alta dintre aceste influențe și să le lăsăm să se manifeste în noi. Aceste două puteri se materializează deseori prin influențe și dispoziții interioare care ne conduc într-o parte sau alta. Dacă vom alege de fiecare dată ceea ce ne inspiră Duhul Sfânt, atunci vom reuși să fim veghetori, în felul în care a fost și Iisus Hristos. Astfel, handicapurile interioare vor fi depășite și biruințe spirituale deosebite vor fi experimentate de atunci înainte.
