„De aceea, vă spun: Nu vă îngrijorați de viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca sau ce veți bea, nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult decât hrana și trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, și nici nu strâng nimic în grânare și totuși, Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele?” — Matei 6: 25-26
Poți să nu te îngrijorezi de problemele cu care te confrunți, mai ales când vin diferite amenințări împotriva ta?
În mod normal, este greu să nu te îngrijorezi în fața problemelor ce vin asupra ta, fără a-ți lua timp să înțelegi ce se întâmplă de fapt. Cu toate acestea, îngrijorarea nu aduce niciun fel de soluție sau de ajutor indiferent de lucrurile cu care te confrunți, ci ea doar amplifică ceea ce nu poți să faci, fără a-ți oferi o imagine asupra a ceea ce poți realiza sau întreprinde. De aceea, aveam de-a face cu un sentiment nefolositor, care ne împiedică să acționăm rațional, fapt ce conduce la amplificarea problemei și nu la rezolvarea ei.
Cum putem să avem liniște când viața noastră pare a fi amenințată de diferite lipsuri? Oare trebuie să nu facem nimic și să așteptăm?
Orice așteptare își are rostul ei. Dar când suntem confruntați cu diferite lipsuri, și mă refer la acele lucruri care sunt cu adevărat esențiale pentru a trăi în condiții decente, trebuie să acționăm, fiindcă altfel nimic nu se va schimba. Chestiunea nu este de a sta pasiv și de a aștepta rezolvarea de la sine a problemelor cu care ne confruntăm, ci de a acționa în mod rațional, însă fără a ne lăsa copleșiți de greutatea lucrurilor care vin sau ar putea să vină peste noi. Dacă vom privi la dimensiunile, uneori abisale, ale situațiilor pe care le întâlnim în viață, ne vom pierde în scurt timp curajul, inițiativa și mintea limpede pentru a putea acționa în vederea ieșirii din respectiva conjunctură defavorabilă. Așadar, putem să avem liniște indiferent de timp sau loc, în măsura în care vom conștientiza că alături de noi este Cineva care poate să ne ajute și va interveni în a ne oferi mijloace și înțelepciune pentru a putea ieși biruitori, indiferent de situație.
Cum se îmbină acțiunea și așteptarea în experiența zilnică a unui creștin?
Dacă viața ar fi doar acțiune, atunci în scurt timp ne-am prăbuși, fiindcă avem nevoie de împrospătarea energiilor ce ne susțin existența. Pe de altă parte, dacă viața ar fi doar așteptare, atunci totul ar fi o lâncezeală și o complacere în inacțiune, ceea ce nu ar crea o mare diferență față de moarte, în care totul devine inert. Pentru un creștin acțiunea și așteptarea se îmbină armonios, având la dispoziție ajutorul lui Dumnezeu, prin care fie se deschid anumite căi, fie se închid altele, de fiecare dată însă creștinul având o călăuzire infailibilă asupra drumului pe care trebuie să îl urmeze prin prezența Duhului Sfânt. Nu vreau să spun că un creștin nu va avea momente de surpriză sau de nedumerire, însă asigurarea este că niciodată nu va fi lăsat singur de Dumnezeu, în măsura în care va exercita credință și va cere sfatul Celui Prea Înalt.
Este necesar să ne preocupăm să avem cu ce ne îmbrăca sau cu ce ne hrăni? Când o astfel de preocupare devine o problemă?
Trebuie să ne preocupăm pentru asigurarea vieții, incluzând satisfacerea nevoilor de bază în genul hrănirii și îmbrăcării cu haine potrivite. Nu se va deschide o fereastră din cer pentru cineva care doar stă și așteaptă să se întâmple ceva. Un creștin este o persoană activă, care acționează sub inspirația cuvintelor lui Dumnezeu, așa cum sunt ele descoperite în Biblie, și în conformitate cu înțelepciunea primită de la Duhul Sfânt. Însă transformarea acestei preocupări juste într-o sursă de neliniște, sau alteori chiar într-o obsesie, care nu îți mai dă pace, reprezintă un dezechilibru, care nu trebuie să ne caracterizeze, în măsura în care ne încredem în Dumnezeu. De fapt, noi existăm fiindcă Dumnezeu a vrut astfel, iar viața noastră se va încheia prin îngăduința Sa. Prin urmare, cât timp este hotărâtă existența noastră pe pământ, ne vor fi puse la dispoziție mijloace pentru a face față nevoilor de bază ale vieții.
În ce sens „viața este mai mult decât hrana”? Nu avem nevoie de hrană pentru a ne întreține viața?
Pentru multe persoane hrana devine un scop al vieții, sau reluând un proverb, mulți oameni „trăiesc pentru a mânca” și nu „mănâncă pentru a trăi”. Trecând dincolo de preocuparea anumitor persoane de a se hrăni în mod excesiv, trebuie să înțelegem că viața pe pământ ne este asigurată de Dumnezeu, iar susținerea ei, fie de exemplu prin hrănire, face parte din planul providenței Sale de a veni în ajutorul nostru. Astfel, viața este scopul, iar hrana este doar un mijloc pentru atingerea lui. Dacă inversăm lucrurile, și transformăm mijlocul, cum ar fi hrănirea, în scop, se produce o bulversare, care ne conduce la un stil de viață aflat în opoziție cu intenția lui Dumnezeu. Atunci, în loc să ne mai raportăm la valorile fundamentale ale vieții, vom căuta doar metode de a ne satisface poftele, în genul hrănirii excesive, consumului de lucruri dăunătoare și altora în genul acesta.
Cum se înțelege că „trupul este mai mult decât îmbrăcămintea”? Nu avem nevoie de îmbrăcăminte pentru a ne proteja trupul?
Desigur, avem nevoie de îmbrăcăminte pentru acoperirea trupului, dar mergând pe o logică similară celei ce făcea referință la „viața este mai mult decât hrana”, scopul articolelor de îmbrăcăminte constă în a susține buna funcționare a trupului și nu invers. Cât de des, din rațiuni de modă sau de preferințe, trupul este sacrificat în favoarea satisfacerii unor cerințe vestimentare absurde, iraționale, ce nu au niciun fel de legătură cu sănătatea sau cu buna funcționare a organismului. Ori de câte ori vom confunda ordinea lucrurilor și vom inversa ceea ce este mijloc pentru a deveni scop, vom ajunge într-o situație de confuzie, în care vom pierde perspectiva vieții, sensul și valorile ei, iar îngrijorările generate de false nevoi, ne vor copleși făcându-ne să ratăm ținta desăvârșirii morale și intrării în Împărăția cerurilor.
Când astfel de preocupări, de fapt legitime, devin probleme care ne distrug liniștea interioară?
Preocupările excesivă pentru lucruri care sunt legitime, în genul hrănirii sau asigurării articolelor de îmbrăcăminte, reprezintă calea cea mai sigură de subminare a puterilor minții, reușindu-se în mod remarcabil cultivarea unui sentiment de nesiguranță și o concentrare unilaterală pe ceea ce este mijloc, pierzându-se din vedere ceea ce este scop. Astfel, se ajunge la un stil de viață materialist, orientat pe consum, nociv atât pentru cei care îl promovează, cât și pentru cei care îl urmează. Cauzele pierderii interesului pentru problemele cu adevărat spirituale, ce privesc legătura cu Dumnezeu, prin intermediul Scripturii și Duhului Sfânt, comuniunea de credință cu semenii, se pot regăsi cu ușurință în schimbarea preocupării de la ceea ce este scop la ceea ce este mijloc, lucru ce atrage după sine incapacitatea de a mai percepe realitatea prezenței lui Dumnezeu împreună cu noi și intervenția Sa în favoarea noastră. Desigur, o astfel de viață va fi caracterizată de o neliniște continuă, iar satisfacția niciodată nu va fi de durată.
Ce putem face pentru a remedia lucrurile? Cum putem avea o justă perspectivă asupra vieții?
Cuvintele Mântuitorului spuse cu ocazia „predicii de pe muntele fericirilor”, reprezintă chei de înțelegere ce ne vor conduce la remedierea stilului de viață materialist, străin de Dumnezeu, și ne vor aduce acea bucurie interioară pe care nimic din lume nu ne-o va putea oferi, decât numai relația cu Creatorul nostru. Remedierea presupune ajustarea perspectivei vieții, înțelegând că preocuparea excesivă pentru ceea ce este mijloc, fie hrană, îmbrăcăminte sau altele de felul acesta, se constituie ca o primejdie din care trebuie să ieșim prin contemplarea providenței divine în favoarea noastră. Un prim ajutor în acest sens ne este oferit de împlinirea intervenției divine, pe care o distingem privind la realitatea din jurul nostru și în mediul natural.
Ce putem învăța de la păsările cerului? Oare trebuie să nu facem nimic și doar să așteptăm? Care este învățătura?
Cu adevărat, asistăm la o minune greu de înțeles, cum toate aceste mulțimi de păsări și animale sălbatice pot supraviețui, fără a se îngriji nimeni în mod expres de ele. Dincolo de legile naturale, ce pot fi observate de cercetători, există totuși, un element ce depășește înțelegerea, dar care vine la nivelul cunoștinței noastre. În marele circuit al evenimentelor vieții nu există întâmplare, iar faptul că toate aceste animale pot să trăiască, înseamnă că există Cineva care s-a îngrijit de acest lucru, nimeni altul decât Creatorul universului. Doar legile oarbe ale naturii nu ar fi suficiente pentru ca fiecare ființă să își găsească hrana potrivită, ci în scurt timp, toate animalele ar ajunge în situația de criză cu care ne confruntăm noi, de a duce lipsă, în ciuda celor mai puternice preocupări. Astfel, natura ne mărturisește despre existența Celui care armonizează toate lucrurile și dă hrană corespunzătoare la timpul potrivit creaturilor pe care El le-a adus la existență. Animalele caută hrană pentru a trăi, dar există Cineva care le îndrumă către locul unde o pot găsi și se îngrijește ca ea să existe.
De ce nu putem să realizăm nimic, dacă Dumnezeu nu ne pune înainte ocaziile de care avem nevoie?
Chiar și cele mai asidue căutări nu pot să ne conducă la rezultat, dacă nu avem înaintea noastră ocazii prielnice. Regula de bază constă în faptul că noi trebuie să acționăm, dar ocaziile ne sunt oferite de Dumnezeu, în măsura în care Îl recunoaștem în căile noastre și avem dorința de a ne lăsa călăuziți de El. Dacă ne vom supune autorității Sale, dacă vom privi lucrurile în adevărata lor perspectivă, atunci vom avea asigurarea că Domnul se va îngriji să facem față oricărei situații ce ar putea apărea în viața noastră, iar îngrijorarea nu va mai putea să prindă chip în mintea noastră pentru a ne distruge bucuria de a trăi.
