„Iată, Dumnezeu este salvarea mea, voi fi plin de încredere și nu mă voi teme de nimic, căci Domnul Dumnezeu este tăria mea și pricina laudelor mele și El m-a mântuit. Veți scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii și veți zice în ziua aceea: Lăudați pe Domnul, chemați Numele Lui, vestiți lucrările Lui printre popoare și pomeniți mărimea Numelui Lui! Cântați Domnului, căci a făcut lucruri strălucite! Să fie cunoscute în tot pământul! Strigă de bucurie și veselie, locuitoare a Sionului, căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel.” — Isaia 12: 2-6  

 

Ce înseamnă să-L lăudăm pe Dumnezeu? Cât de important este să manifestăm recunoștință față de Creatorul nostru?  

 

Lauda lui Dumnezeu trebuie să devină una dintre preocupările principale ale vieții noastre, fiindcă acest lucru ne deschide perspectiva contemplării realităților spirituale. Pot spune că recunoștința față de Dumnezeu se aseamănă hrănirii cu un aliment de bună calitate, ce ne va da putere să trăim la înălțimea demnității pe care o avem de copii ai Celui Prea Înalt. În același timp, a-L lăuda pe Dumnezeu presupune mai mult decât articularea de cuvinte care să exprime aprecierea noastră, fiindcă ceea ce contează în primul rând este atitudinea pe care o avem față de Creatorul nostru.  

 

Se poate spune că dacă oamenii ar fi dispuși să-L laude pe Dumnezeu, atunci multe dintre problemele cu care se confruntă s-ar rezolva?  

 

În primul rând, problemele de natură interioară, în genul tristeții, depresiei și descurajării, ca să nu mai vorbim de îngrijorare, s-ar micșora simțitor dacă ne-am deprinde să avem o atitudine de laudă la adresa lui Dumnezeu. O mare parte a întunericului ce ne înconjoară sufletul și mintea este datorată tocmai acestei însingurări a omului față de Creator. De aceea, dacă ne întoarcem privirile către El și ne exprimăm recunoștința, mulțumirea, adorația și lauda, atunci ființa noastră interioară se va umple de lumină. Astfel, întunericul încetează să mai aibă o putere dominantă asupra noastră.  

 

Dacă așa stau lucrurile, de ce totuși, oamenii au tendința să-L ignore pe Dumnezeu și să nu-I acorde niciun fel de atenție? De ce ne este atât de greu să-L lăudăm pe Dumnezeu?  

 

Tendința de a-L uita pe Dumnezeu se manifestă în mod constant în viețile noastre, fiindcă un principiu rău acționează atât din afara, cât mai ales, din interiorul nostru. O astfel de influență caută să ne îndepărteze de Creatorul nostru, pentru ca astfel să intrăm într-un întuneric spiritual din care să nu mai ieșim niciodată. De aceea ne este atât de greu să-L lăudăm pe Dumnezeu. Alte cauze sunt lipsa de exercițiu și planificarea defectuoasă a activităților zilnice pentru a rezerva un timp special în care să ne rugăm și să-L lăudăm pe Dumnezeu. Dacă I-am mulțumi lui Dumnezeu în fiecare zi, mai ales dimineața și seara, atunci viața noastră ar fi împrospătată cu o energie spirituală cu totul deosebită.  

 

Dar cum putem să-L lăudăm pe Dumnezeu? Ce cuvinte să folosim și mai ales, ce model să-l urmăm?  

 

Un bun exercițiu pentru oricine dorește să deprindă obiceiul de a-L lăuda pe Dumnezeu constă în citirea cu atenție a cărții Psalmilor. În acest tezaur spiritual de excepție sunt oferite modele și expresii ce se vor dovedi utile în a ne ajuta, la rândul nostru, să-L lăudăm pe Dumnezeu. De fapt, ideea nu este de a copia pur și simplu psalmii respectivi, ci principiul constă ca în propriile noastre cuvinte să-L lăudăm pe Creatorul nostru.  

 

Revenind la cuvintele spuse de profetul Isaia, există vreo legătură dintre învingerea temerilor pe care le avem și exercițiul laudei la adresa lui Dumnezeu?  

 

Ori de câte ori vom lăuda pe Dumnezeu, temerile de orice fel se vor micșora substanțial și chiar vor dispărea. Acest lucru se explică prin faptul că lăudându-L pe Dumnezeu începem să distingem Cine este El, cât de mare este puterea Sa și cât de dispus este El să vină alături de fiecare dintre noi. Prin laudă, conștientizăm cel mai bine Cine este Dumnezeu, atributele Sale veșnice și intenția Sa mântuitoare în ceea ce ne privește. Prin exercițiul laudei, aceste lucruri se întipăresc cu putere și astfel, credința noastră este hrănită cu acele elemente de care are nevoie pentru a se putea manifesta în cursul experiențelor prin care vom trece.  

 

Se poate spune că doar simpla rugăciune, fără a fi însoțită de lauda lui Dumnezeu, nu își va atinge scopul de a ne apropia într-un sens special de Creatorul nostru?  

 

Doar enumerarea cererilor pe care le avem, acesta fiind înțelesul, de regulă, atribuit rugăciunii, nu va fi suficientă pentru a ne apropia cu adevărat de Dumnezeu. De fapt, prin repetarea insistentă a problemelor cu care ne confruntăm, ajungem să ne scufundăm și mai mult în disperarea așteptării acelor consecințe de care ne este teamă. Dar când cererile noastre sunt întrețesute cu momente de laudă la adresa Creatorului, tonusul nostru interior se întărește, iar credința noastră prinde contur chiar în mijlocul realităților cu care ne confruntăm. Abia atunci ajungem la convingerea interioară că Dumnezeu va răspunde cererilor noastre și ne va rezolva problemele pe care I le-am spus.  

 

Dacă este așa de important să cultivăm deprinderea de a-L lăuda pe Dumnezeu, ce pași se pot face în acest sens?  

 

În primul rând, este necesar să alocăm un timp special în care să-L lăudăm pe Dumnezeu, iar în acest sens recomand câteva minute dimineața și similar seara. Dacă privim în natură, vom vedea că dimineața, imediat ce se trezesc, păsările încep să cânte voios, exprimându-și bucuria că se pot bucura de o nouă zi. Cât de frumos ar fi ca dimineața, după ce ne-am trezit din somn, și înainte de a ne avânta în vâltoarea zilei, să avem câteva clipe în care să-L lăudăm pe Dumnezeu și să Îi mulțumim că avem parte de bucuria vieții pentru o nouă zi! De asemenea, seara, înainte de culcare, am putea să ne exprimăm aprecierea și lauda față de Dumnezeu pentru tot ce am realizat în decursul zilei.  

 

Cei mai mulți creștini au astfel de momente alocate pentru rugăciune dimineața și seara. În ce sens adăugarea unui timp pentru laudă ar fi utilă pentru a cultiva relația cu Dumnezeu?  

 

Desigur, mulți creștini au astfel de momente de rugăciune, dar de regulă, ele sunt caracterizate de repetiția unui șir mai lung sau mai scurt de cereri, care prin natura lor nu fac altceva decât să ne amintească problemele noastre, dintre care multe nu vor întârzia să apară. Astfel de rugăciuni, cel mai adesea nu vor avea un efect benefic, sau alteori vor fi numai un exercițiu superstițios, dacă nu vom adăuga mulțumirea și mai ales lauda. Înainte de a-I cere ceva lui Dumnezeu, trebuie să contemplăm Persoana Sa și ne exprimăm aprecierea noastră, care de fapt va spune care este în realitate concepția noastră despre Dumnezeu.  

 

Cum este afectată concepția noastră despre Dumnezeu când Îl lăudăm, contemplând Persoana Sa și mărturia Sa oferită prin Sfintele Scripturi?  

 

Dacă vom relua cuvintele de laudă ale profetului Isaia, atunci vom nota expresii în genul „Domnul Dumnezeu este tăria mea și cauza laudelor mele”, „prezentați lucrările Lui printre popoare, mărturisiți mărimea Numelui Lui” și „mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel”. Prin urmare, conștiința puterii lui Dumnezeu, a înțelepciunii și sfințeniei Sale, erau de natură să-i ofere o încredere deplină lui Isaia, pentru ca astfel să spună „Dumnezeu este salvarea mea, voi fi plin de încredere și nu mă voi teme de nimic”. Relația este de tipul cauză-efect, mai precis, când devenim conștienți Cine este Dumnezeu, cât de mare este puterea Sa și ce intenție are în ceea ce ne privește, ne va fi mult mai ușor să avem credință asupra intervenției Sale salvatoare asupra vieților noastre.  

 

Se poate spune că prin intermediul laudei, concepția noastră despre Dumnezeu se va dezvolta tot mai mult?  

 

Nu știu exact dacă în ceruri va mai trebui să ne rugăm, cel puțin așa cum facem pe pământ, și mă refer la confruntarea fiecăruia dintre noi cu o realitate ostilă, ce necesită asistarea unei puteri de excepție pentru a-i face față. Așadar, nu îmi dau seama dacă rugăciunea sub forma cererii va mai fi practicată în Noua Eră. Dar cu siguranță, toate ființele din lumea cerească au o plăcere deosebită în a-L lăuda pe Dumnezeu și în a-și îmbogăți tot mai mult concepția pe care o au despre  

 

Creatorul întregului univers. Dacă acest lucru este valabil în ceruri, cu atât mai mult este important aici, pe pământ, unde suntem asaltați de atât de multe influențe ce au drept scop să-L uităm pe Dumnezeu.  

 

Putem afirma că prin exercițiul laudei, de fapt, aplicăm principiul de a ne aduce aminte de Dumnezeu și de tot ceea ce El ne poruncește?  

 

Exercițiul laudei ne va conduce să ne aducem aminte de atotputernicia Dumnezeului nostru, de faptul că El este izbăvirea noastră, și nu în ultimul rând, vom fi conduși să ne aducem aminte de tot ceea ce El ne-a poruncit și de toată dorința Sa unită cu puterea de a o împlini prin Iisus Hristos. Când lăudăm pe Tatăl ceresc, ajungem în scurt timp să-I dăm slavă și Fiului Său, pentru iubirea Sa cea mare, pentru sacrificiul pe care L-a dovedit față de noi prin moartea pe cruce și prin tot ceea ce El a făcut pentru noi. Prin laudă, concepția noastră despre Dumnezeu se îmbogățește și se dezvoltă tot mai mult, până când înțelegem că El este cu totul în stare și doritor să ne ajute în problemele noastre zilnice. Astfel, cererile noastre vor fi rostite într-o atitudine de credință, ce se sprijină ferm pe ceea ce Dumnezeu este cu adevărat.  

 

Așadar, lauda lui Dumnezeu reprezintă cea mai bună pregătire pentru aducerea cererilor noastre înaintea Sa?  

 

Dacă primele noastre cuvinte față de Dumnezeu, și ar fi bine să fie și primele noastre cuvinte rostite în decursul unei zile, ar fi de laudă la adresa Sa, atunci cererile noastre ar fi însoțite de acel „parfum frumos mirositor” și ar fi precum „tămâia aromată ce se aducea la Templul de la Ierusalim” adăugată pe altarul rugăciunilor noastre. Experiența ar fi înviorătoare, fiindcă în loc să ne mai amintim cât de slabi suntem, am vedea cât de puternic este Domnul stăpânind asupra întregului Univers și asupra vieților noastre. Astfel, o lumină cerească ar pătrunde în inimile noastră și am putea să privim cu speranță și încredere către viitor.  

 

Se poate spune că astfel, vom avea o avanpremieră a realităților cerești ce ne așteaptă la capătul unei vieți de credință în Dumnezeu?  

 

Desigur, vom experimenta astfel o bucurie interioară pe care nimic și nimeni nu va putea să ne-o răpească până în ziua în care ne vom întâlni „față către față” cu Dumnezeul nostru la a doua venire a lui Hristos!