„Te voi înălța, Dumnezeule, Împăratul meu, și voi binecuvânta Numele tău în veci de veci. În fiecare zi Te voi binecuvânta și voi lăuda Numele Tău în veci de veci. Mare este Domnul, foarte vrednic de laudă și mărimea Lui este nepătrunsă. Fiecare om să laude lucrările Tale și să vorbească despre marile Tale fapte! Voi descrie strălucirea slăvită a măreției Tale și voi cânta minunile Tale. Oamenii vor vorbi despre puterea Ta extraordinară și eu voi povesti despre mărimea Ta.” — Psalmul 145:1-6
Psalmistul spunea că va lăuda Numele lui Dumnezeu „în veci de veci”. Chiar este posibil să-L lăudăm pe Dumnezeu neîncetat?
Dacă este vorba despre o laudă exprimată prin cuvinte, desigur, nu vom putea să vorbim tot timpul despre ceea ce a făcut Dumnezeu în favoarea noastră. Dar pe de altă parte, putem să dovedim o atitudine constantă de laudă și recunoștință față de Dumnezeu. De aceea, cred că subiectul central al psalmilor constă în dezvoltarea unei atitudini de permanentă laudă la adresa lui Dumnezeu, fapt ce presupune o anumită orientare a atenției noastre către lucrurile spirituale și către Creatorul nostru. O astfel de atitudine ne va însoți de-a lungul veșniciilor, după ce vom intra în Împărăția cerurilor.
Prin urmare, se poate spune că atitudinea de permanentă laudă și recunoștință față de Dumnezeu, se constituie ca un element important de pregătire pentru viața viitoare?
Așa cum se poate observa cu ușurință din cartea Apocalipsei și din alte părți ale Bibliei, ființele cerești își înalță neîncetat laudele și își exprimă aprecierea față de Dumnezeu și față de ceea ce El realizează în favoarea întregului univers. Prin urmare, pentru a ne putea alătura lor, este necesar să dobândim această atitudine, ce ne va ajuta să ne integrăm într-o lume în care o activitate principală constă în contemplarea lucrărilor Creatorului cerurilor și al pământului. Prin cultivarea unei atitudini de laudă și apreciere, vom fi aduși mai aproape de momentul integrării noastre în lumea veșnică.
Care ar putea fi sursele noastre de inspirație, când dorim să-L lăudăm pe Dumnezeu?
Dacă vom examina cu atenție versetele citate, vom observa că prima sursă de inspirație privind lauda lui Dumnezeu este constituită de „mărimea Lui nepătrunsă”, de faptul că nimic nu poate să cuprindă pe Creatorul universului. De fapt, când ne gândim la Dumnezeu, avem în primul rând percepția nemărginirii Sale, a faptului că El este mai presus decât toate lucrurile. În mod fundamental, infinitatea Sa exprimă într-un mod esențial măreția naturii divine, ce întrece orice imaginație. Când privim la lucrurile grandioase din Univers, în genul vastității cerului sau dimensiunilor impresionante ale corpurilor cerești, galaxiilor și constelațiilor de tot felul, avem de fapt percepția doar a unor lucruri nesemnificative în raport cu infinitatea lui Dumnezeu.
Dacă așa stau lucrurile, înseamnă că nici un astronom, sau om de știință autentic, nu poate rămâne ateu când studiază bolta cerului și ceea ce ea ne descoperă, corect?
Chiar și ateii cei mai învederați sunt copleșiți de ceea ce se descoperă la scara universului vizibil sau de dimensiunile inimaginabile ce separă corpurile cerești și sistemele solare. Este foarte greu, chiar imposibil, să crezi că toate aceste lucruri au apărut la întâmplare, că la origine se află doar o mare explozie, care a condus peste miliarde de ani la formarea tuturor sistemelor cerești. Sunt sigur că orice om văzând aceste lucruri, involuntar, ar ajunge să fie impresionat și să se gândească dacă nu cumva există un Creator al tuturor acestor planete, stele, constelații și galaxii.
Să urmărim ce alte rațiuni mai avea psalmistul pentru a aduce laude lui Dumnezeu? Ce alte surse de inspirație mai avea el în vedere?
În continuare psalmistul face referință la „faptele Sale cele mari”, adică la acele lucrări extraordinare de care el a luat cunoștință. În acest sens, putem menționa, pe lângă aducerea la existență a cerurilor și pământului, și alte lucrări deosebite, în genul întocmirii planului de salvare, de alegere a lui Avraam și de eliberare a poporului ales din Egipt. Astfel, studiind Sfintele Scripturi observăm o mulțime de lucruri deosebite pe care Dumnezeu le-a realizat de-a lungul veacurilor, cu implicații directe asupra a ceea ce noi trăim astăzi.
În legătură cu faptele deosebite realizate de Dumnezeu în istoria poporului ales, în ce măsură acestea aveau o influență directă asupra psalmistului?
Ar fi suficient să ne gândim că intrarea poporului evreu în Canaan a fost posibilă numai prin intervenția divină, care a deschis într-un mod supranatural calea de înaintare, distrugând armatele vrăjmașilor. Mai departe, poporul ales nu a fost alungat din Palestina, tocmai pentru că Dumnezeu a fost îndurător și a acordat har, cu speranța întoarcerii de la căile lor rele. Practic, psalmistul putea să-L laude pe Dumnezeu la Templul Său de la Ierusalim, fiindcă Dumnezeu Își ținuse promisiunea că va elibera pe poporul Său din Egipt și va avea îndurare față de greșelile acestuia.
Se poate spune că practic, și noi avem motive de a-L lăuda pe Dumnezeu pentru lucrările Sale cele mari?
Să ne gândim că dacă Dumnezeu nu ar fi adus la existență Pământul, noi nu am fi existat. Mai departe, dacă El nu ar fi fost îngăduitor față de umanitate, atunci judecata nimicitoare ar fi venit de mult. În continuare, dacă El nu ar fi trimis pe Fiul Său ca sacrificiu pentru păcatele noastre, nu ar mai fi avut sens continuarea istoriei pe planeta Pământ și nici nu am mai fi avut speranță pentru viitor. În consecință, avem multe motive de a-L lăuda pe Dumnezeu pentru cât de mare este bunătatea, îndurarea și mila ce ne-au fost acordate nemeritat.
Dacă așa stau lucrurile, care sunt mărturiile lui Dumnezeu ce ne înconjoară tot timpul și la care ar fi bine să luăm aminte?
Fie că este vorba despre cei care nu cred în Dumnezeu, fie că ne referim la cei care mărturisesc credința în El, se poate spune că nimeni nu rămâne fără o mărturie cu privire la faptele cele mari ale Creatorului universului. Întreaga natură ne vorbește cu claritate, pot spune că își înalță glasul, chiar strigă, mărturia cu privire la Cel care a adus-o la existență. Simțurile noastre sunt într-un permanent contact cu toate acestea. Când privim măreția bolții cerești de deasupra noastră, când privim câmpurile întinse pline de viață și nenumărate plante mari sau mici și când vedem înălțimea munților și splendoarea pădurilor alpine, avem dovada vie că Dumnezeu există, că Îi pasă de noi și că ne-a acordat viață pentru a-L cunoaște cu adevărat.
Care sunt acele lucruri ce ne-ar ajuta să ne alăturăm psalmistului și ființelor cerești în a aduce laudă lui Dumnezeu?
În primul rând, există o ignorare a mesajului naturii și o neștiință asupra mărturiei Scripturii. În consecință, este necesar să ne reeducăm percepția pentru a acorda atenție lucrurilor din natură, care ne vor vorbi despre Dumnezeu. Mai departe, studiul biblic trebuie să devină zilnic, adică este necesar să rezervăm un timp special în fiecare zi pentru a citi și studia din Biblie. Prin urmare, va trebui să ne definim prioritățile vieții încât să putem „citi” cartea naturii și cea a Scripturii. Printr-o justă educare a atenției și o planificare înțeleaptă a activităților zilnice, avem ocazia de a privi prin aceste „ferestre” către Creator și să dobândim rațiuni evidente în a-L lăuda pe Dumnezeu.
Ce alte rațiuni mai avea psalmistul în a-L lăuda pe Dumnezeu? La ce anume mai face el referință?
Mai departe, el menționează „strălucirea slăvită a măreției Sale”, adică face referință la atributele grandorii lui Dumnezeu, notând în mod deosebit „strălucirea Sa plină de slavă”, adică lumina extraordinară asociată manifestării prezenței divine. În multe ocazii în cuprinsul Scripturii observăm că descoperirea lui
Dumnezeu s-a realizat în mijlocul unei lumini mai strălucitoare decât a Soarelui. Acest detaliu nu este întâmplător, fiindcă lumina face posibilă vederea lucrurilor din jurul nostru. Să ne imaginăm ce ar însemna dacă ar dispărea orice sursă de lumină? Ce am mai putea distinge în mijlocul realității în care trăim? Similar, lumina care vine din prezența lui Dumnezeu, ne oferă atât fizic, cât mai ales spiritual, posibilitatea de a cunoaște tainele întregului univers.
În ce mod intrăm în contact cu această lumină a strălucirii prezenței divine? Cum putem să experimentăm ceea ce spune psalmistul?
Experiența supremă va fi când vom fi înfățișați înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, după ce vom fi înălțați la ceruri. Dar și până atunci, lumina prezenței divine se manifestă când deschidem paginile Sfintelor Scripturi și când ne aplecăm în adorare și rugăciune înaintea Sa, cu scopul de a-I mulțumi și a ne exprima recunoștința pentru tot ceea ce a făcut în favoarea noastră. În astfel de împrejurări, într-un sens special, cuvintele Scripturii prind viață și avem ocazia să distingem lumina prezenței Sale.
Psalmistul mai vorbește și despre „minunile lui Dumnezeu”. La ce face el referință prin aceste cuvinte?
Am putea spune că este o repetare a temei „faptelor mari” ale lui Dumnezeu, dar există o nuanță asupra căreia vreau să mă opresc. Când privim la distanță un anumit peisaj, distingem mai întâi părțile mai mari ale elementelor ce îl compun. Însă pe măsură ce ne apropiem, începem să vedem tot mai multe detalii. De exemplu, de la depărtare putem vedea o pădure ce ne înfățișează un colorit preponderent verde închis. Însă când ne apropiem, vom începe să distingem tonurile de verde, sau alteori de ruginiu, dacă s-a apropiat toamna, observăm copacii și o mulțime de alte detalii. Similar, când ne apropiem, prin contemplarea naturii sau a Scripturii, de Dumnezeu, începem să distingem amănuntele și nuanțele.
În ce sens, ideea de „minuni” ne oferă un detaliu asupra „faptelor mari ale lui Dumnezeu”? Cum ne ajută aceasta să privim în profunzimea surselor de inspirație ce ne vor conduce să Îl lăudăm pe Dumnezeu?
De la depărtare vom distinge, poate, că Dumnezeu a creat această lume, iar printr-o simplă citire vom învăța despre modul în care El a lucrat în istoria poporului sfânt. Dacă vom acorda atenție acestor lucruri și vom distinge detaliile creației și răscumpărării, studiind, nu doar citind, acordând atenție amănuntelor semnificative și nu doar privind grăbiți, atunci vom fi fascinați de descoperirea faptului că totul se bazează pe o intervenție inexplicabilă și minunată. Ce este de fapt o minune? O minune este ceva ce întrece capacitatea noastră de înțelegere, ceva ce nu poate fi explicat până la capăt, o taină în fața căreia rămânem muți de admirație. Ei bine, așa este slava lui Dumnezeu: inexplicabilă, o taină în fața căreia ne plecăm, dar în același timp, o sursă de inspirație nesfârșită în a aduce laudă Creatorului universului.
La final, ce anume ne spune psalmistul despre ce înseamnă să-L lauzi pe Dumnezeu?
El ne vorbește despre faptul că „va povesti mărimea lui Dumnezeu”, adică își va aduce mărturia de credință cu privire la tot ceea ce a descoperit privind pur și simplu către Dumnezeu.
