„După aceea am auzit glasul multor îngeri, ce stăteau în jurul scaunului de domnie, împreună cu al Ființelor vii și căpeteniilor; numărul îngerilor era de zeci de mii de zeci de mii și mii de mii, mai precis sute de mii de miliarde de îngeri. Ei au spus cu glas tare:  

 

— Vrednic este Mielul sacrificat să primească: puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!  

 

Și am auzit pe toate ființele din cer, de pe pământ și de sub acesta, de pe mare și din aceasta cum au răspuns:  

 

— Celui ce stă pe scaunul de domnie și Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!  

 

Imediat, cele patru Ființe Vii au răspuns:  

 

— Amin!  

 

Și cele douăzeci și patru căpetenii s-au plecat și I s-au închinat.” — Apocalipsa 5:11-14  

 

Cui Îi sunt adresate aceste cuvinte de laudă? Ce învățătură avem din exemplul oferit de ființele cerești?  

 

Cuvintele de laudă ale îngerilor sunt adresate „Mielului”, adică lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ulterior, ca răspuns la acest apel, toate ființele din univers se unesc cu laudă și recunoștință față de „Cel ce stă pe scaunul de domnie și Mielul” conturând o imagine impresionantă. Mă gândesc ce impact au corurile ce numără mii de participanți și uralele pe care le rostesc mulțimi de zeci de mii de oameni. Însă în cazul de față este vorba de miliarde de ființe ce locuiesc în univers lăudând la unison pe Dumnezeu Tatăl și pe Fiul Său!  

 

Care este rațiunea supremă pentru care Iisus Hristos este adorat și lăudat de îngerii cerești?  

 

Elementul cheie constă în faptul că „a fost înjunghiat”, adică se face referință la sacrificiul adus în favoarea umanității, ce a deschis posibilitatea ca oameni născuți pe planeta Pământ să poată fi înălțați în Împărăția cerurilor. A fost un lucru de neimaginat, ca Acela care era Conducătorul întregului univers, să renunțe la demnitatea divină și să ia chipul omului căzut, ca ulterior să se sacrifice pentru a dobândi dreptul răscumpărării. Uimirea inițială a îngerilor a fost urmată de înțelegerea iubirii lui Dumnezeu, care a condus la sacrificiu de sine în favoarea celui vinovat. În continuare, ne putem gândi la durerea pe care au trăit-o ființele cerești văzând chinurile de nesuportat la care a fost supus Fiul lui Dumnezeu însoțite de batjocură, nedreptățire iar în final de condamnarea la o moarte teribilă.  

 

Se poate spune că vizionarea vieții lui Iisus Hristos a condus la o intensificare a sentimentelor de iubire față de Dumnezeu din partea întregului univers?  

 

Să ne gândim că în Biblie se vorbește despre o revoltă a îngerilor împotriva lui Dumnezeu, acest lucru conducând la apariția păcatului și nelegiuirii. Era necesar ca ființele cerești să aibă o demonstrație clară a iubirii lui Dumnezeu pentru a înțelege că guvernarea Sa nu a fost niciodată caracterizată de egoism și de principii meschine. Cel Atotputernic nu are nevoie și nici nu solicită adorarea ființele create, acest lucru trebuind să fie liber consimțit și bazat pe iubire. Prin vizionarea vieții lui Iisus Hristos, îngerii din ceruri au înțeles că Fiul lui Dumnezeu este vrednic să primească stăpânirea întregului univers.  

 

La ce anume se referă această „vrednicie”, pe care ființele din ceruri o recunosc Fiului lui Dumnezeu, din enumerarea făcută în aceste versete?  

 

Avem șapte elemente în respectiva enumerare, adică mai precis: „puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda”. Caracterul de excepție dovedit de Fiul lui Dumnezeu, I-a adus recunoașterea unanimă asupra faptului că poate primi autoritatea de Conducător al întregului univers. Prin urmare, prima enumerată este „puterea”. Cât de mult și-a dorit Cel Rău această putere și cum ar fi dat totul pentru ea! Ne putem gândi cu ușurință la cât de mulți despoți au râvnit de-a lungul timpului să dețină puterea absolută ce se cuvine doar lui Dumnezeu, fiindcă numai El o poate exercita într-un mod cu totul drept. Astfel, istoria universului a demonstrat că numai Fiul lui Dumnezeu poate primi o astfel de autoritate, fiindcă doar El are un caracter desăvârșit.  

 

Ce alte elemente sunt enumerate în legătură cu „vrednicia” lui Iisus Hristos? Ce ne învață aceste lucruri?  

 

Urmează în secvență logică „bogăția”, adică dreptul de proprietate asupra întregului univers. Nu pot să nu mă gândesc la cât de mult și-au dorit Satana și oamenii ce l-au urmat să își însușească în mod egoist și lacom resursele planetei Pământ. Câtă suferință a rezultat, ce luptă și câte nedreptăți! Din obsesia nocivă a acumulării de mijloace și resurse, marea majoritate a lumii a avut de îndurat suferințe teribile. Și orientarea greșită către rău, prin crearea de tot felul de mașini distrugătoare, a răspândit moartea pe pământ. Acest lucru poate părea straniu pentru o generație dedată consumului și ignorării mediului înconjurător, dar Biblia spune clar că numai Dumnezeu este proprietarul de drept al planetei, iar noi suntem doar administratori vremelnici, având în față timpul când vom depune bilanțul activității noastre din această lume.  

 

Despre ce se vorbește mai departe cu privire la lucrurile ce Îi sunt recunoscute ca aparținând de drept lui Iisus Hristos?  

 

Citim despre adevărata înțelepciune, ce se manifestă prin acea știință de a îmbina perfect toate lucrurile. Numai Iisus Hristos este capabil să aducă o astfel de armonie în univers, să conducă la consens între toate ființele create și să soluționeze orice gen de problemă ar apărea. Doar El a identificat și a oferit soluția pentru rezolvarea dilemei păcatului împreună cu Tatăl ceresc. În continuare, se vorbește despre „tărie”, adică acea capacitate de realizare a oricărui lucru, indiferent de natura acestuia. Autoritatea omenească are putere prin faptul că apelează la forța maselor, care contribuie la îndeplinire ei, dar guvernarea divină nu are nevoie de suportul altor persoane, ci ea are putere de a se împlini prin ea însăși, lucru ce s-a văzut în crearea lumii noastre. O astfel de tărie I-a fost recunoscută lui Hristos prin realizarea celui mai extraordinar lucru: salvarea omului.  

 

Iar „cinstea, slava și lauda”, la ce se referă? Cum le înțelegem și ce învățătură putem avea?  

 

Într-o altă traducere se spune „onoarea, gloria și binecuvântarea” (King James Version) și înțelegem astfel că toate ființele din ceruri recunosc demnitatea ce I-a fost conferită lui Iisus Hristos de Tatăl Său. Aceste calități mărturisesc faptul că a fost dreaptă înălțarea Sa la această condiție, după ce mai înainte abandonase tot ce avea cu scopul de a deveni sacrificiu pentru păcat. Și nu în ultimul rând, întreaga laudă și binecuvântare I se cuvin pentru tot ceea ce a realizat. Învățătura practică pe care o putem desprinde constă în a aprecia, la rândul nostru, ceea ce a făcut Iisus Hristos pentru noi și să ne alăturăm chiar de acum corului de îngeri cerești ce se închină Fiului lui Dumnezeu, recunoscându-I meritele unice și vrednicia de excepție.  

 

Ce se poate spune despre răspunsul pe care îl dau toate ființele din ceruri și de pe pământ la cuvintele exprimate de corurile îngerești?  

 

Răspunsul tuturor ființelor din ceruri și de pe pământ constă într-o laudă adusă „Celui ce stă pe scaunul de domnie și Mielului”, adică deopotrivă lui Dumnezeu Tatăl și Fiului Său preaiubit. Asistăm astfel la o amplificare, asemenea unui ecou, a cuvintelor rostite de îngeri, îmbogățind și extinzând conținutul a ceea ce a fost anterior exprimat. Această revărsare a cuvintelor de laudă ne arată că niciodată nu vom putea epuiza rațiunile pentru care avem privilegiul să ne manifestăm recunoștința față de Dumnezeu și mijloacele de a face acest lucru vor fi nesfârșite. Acest răspuns este mai concis, dar valențele sale se extind la scară universală când se spune despre „lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor”. Prin aceste cuvinte, toate ființele din univers își exprimă dorința ca Dumnezeu să domnească peste întreaga creație, menționând în mod specific pe Tatăl ceresc și pe Iisus Hristos.  

 

De ce a fost necesară această precizare despre Tatăl din ceruri și Fiul Său, Iisus Hristos? Oare nu era clar de la început că Dumnezeu reprezintă autoritatea supremă în univers?  

 

Lucrurile ar fi fost clare dacă nu ar fi intervenit apariția păcatului, care la început a afectat o mare parte din îngeri, după care s-a extins pe pământ. Neascultarea de Dumnezeu înseamnă revoltă împotriva Sa, adică un efort bine direcționat de a nu-L recunoaște ca fiind Creatorul și Stăpânul de drept asupra a tot ce există. De aceea, era necesară o confirmare deplină atât din partea îngerilor, cei care au căzut inițial în păcat, cât și din partea ființelor de pe pământ, care au urmat pe această cale rea. Prin cuvinte de laudă, ambele categorii își exprimă acum credința pe care o au în faptul că numai Dumnezeu, adică Tatăl și Fiul, este vrednic să conducă întregul univers.  

 

Cum se leagă toate aceste lucruri de viața pe care o trăim aici, pe pământ? În ce sens suntem și noi implicați în această dramă cosmică?  

 

Implicarea noastră derivă din faptul că suntem urmașii celor care deși au avut parte de binecuvântarea lui Dumnezeu, totuși au ales să se unească cu îngerii căzuți, și aici mă refer la Adam, Eva, precum și la toți oamenii care de-a lungul secolelor au contribuit la această decădere. Problema este că ne aflăm pe o cale a distrugerii și dacă nu vor fi luate măsuri hotărâte pentru schimbarea direcției vieții, nu vom putea evita sfârșitul teribil ce va veni asupra tuturor celor răzvrătiți, începând cu îngerii necredincioși. Trecerea de la păcat la nevinovăție trebuie să fie cel mai urgent lucru pe care îl avem de făcut și cultivarea laudei lui Dumnezeu se constituie ca un mijloc eficient în a ne conduce sub autoritatea Sa.  

 

Obișnuința a făcut ca de-a lungul timpului oamenii să se laude unii pe alții sau să își ridice în slăvi conducătorii. În ce sens lauda lui Dumnezeu este diferită?  

 

Dacă diferiții mari conducători ai lumii au cules, sau au impus, aducerea de laude, în cazul lui Dumnezeu, El nu ne cere și nici nu ne solicită în vreun fel un astfel de lucru. Nu înseamnă că Dumnezeu nu așteaptă sau nu se bucură când aducem laude Numelui Său, dar în niciun caz nu ne forțează. Până la urmă, când lăudăm pe cineva, fără a fi un lucru izvorât din inimă, de fapt mințim în modul cel mai clar și ne prefacem, ori așa ceva nu este acceptabil înaintea lui Dumnezeu. Lauda trebuie să izvorască dintr-un cuget curat și ea se bazează pe recunoașterea a ceea ce a făcut Dumnezeu în istoria lumii și în viețile noastre.  

 

Cum putem cultiva deprinderea aducerii de laude la adresa lui Dumnezeu? Ce putem face în acest sens?  

 

Cel mai simplu lucru care ne stă la îndemână este cel de a ne îmbogăți conținutul rugăciunilor, adăugând la început și la sfârșit mai multe cuvinte de laudă, în genul celor pe care le-am studiat. La început prin copiere, ulterior prin îmbogățire, vom ajunge să exprimăm prin cuvinte și prin gânduri lauda lui Dumnezeu și a lui Iisus Hristos. Vom constata în scurt timp că dispoziția interioară va fi schimbată, fiindcă în loc să ne concentrăm pe noi înșine și pe problemele noastre, ne vom focaliza atenția asupra lui Dumnezeu și a realităților cerești. În plus, paleta de expresii pe care le utilizăm în rugăciune va începe să se îmbogățească. Pot spune din experiență, că prin intermediul acestui exercițiu vom ajunge să ne îmbogățim substanțial viața spirituală și vom cultiva o atitudine de permanentă laudă la adresa lui Dumnezeu.  

 

La final, ce putem face pentru a-I aduce laude în mod constant lui Dumnezeu?  

 

În primul rând, trebuie să ne propunem acest lucru. După aceea, este necesar să definim un timp și un loc în care să-L lăudăm pe Dumnezeu. Și în continuare, zilnic va trebui să perseverăm, având la bază ceea ce studiem din Scriptură și ceea ce experimentăm în viața noastră.