„Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme. Lauda Lui va fi întotdeauna în gura mea. Să mi se laude sufletul în Domnul! Să asculte cei nenorociți și să se bucure. Înălțați pe Domnul împreună cu mine. Să lăudăm cu toții Numele Lui! Eu am căutat pe Domnul, mi-a răspuns și m-a salvat din toate temerile mele. Când îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie și nu ți se umple fața de rușine. Când strigă un nenorocit, Domnul îl aude și-l scapă din toate necazurile.” — Psalmul 34:1-6
Este posibil să-L lăudăm pe Dumnezeu în orice vreme? Putem să dovedim în mod constant o atitudine de recunoștință față de Creatorul nostru?
Îndemnul psalmistului este clar exprimat cizelând ideea că este posibil să-L lăudăm pe Dumnezeu în mod constant, adică în orice vreme. Cred că nu este vorba doar de un ideal către care trebuie să tindem, ci deopotrivă avem de-a face cu o atitudine ce se poate însuși, dacă vom urmări în mod constant acest lucru. De fapt, credința pe care o avem în Dumnezeu, trebuie să ne conducă mereu la o atitudine de recunoștință și laudă la adresa Creatorului nostru.
Cu toate acestea, se poate constata cu ușurință că nu este nici simplu și nici ușor să dovedim o atitudine de laudă continuă. Există nenumărate lucruri ce ne distrag atenția de la realitățile spirituale. Și atunci, ce este de făcut?
Dacă vom urmări cu atenție cuvintele din acest psalm, vom vedea că atitudinea de laudă apare cu ușurință când observăm intervenția lui Dumnezeu în viața noastră. Psalmistul zicea că „am căutat pe Domnul, mi-a răspuns și m-a salvat din toate temerile mele”. Prin urmare, un motiv bine întemeiat de recunoștință se constituie din faptul că Dumnezeu ascultă cererile noastre și ne răspunde într-un mod care ne aduce bucurie și binecuvântare. În astfel de situații este relativ simplu și normal să lăudăm și să-I mulțumim lui Dumnezeu.
Cum rămâne însă cu situațiile în care rugăciunile noastre rămân aparent fără răspuns? Sau cum să reacționăm când, din rațiuni pe care nu le înțelegem, avem impresia că Dumnezeu tace și nu ține cont de ceea ce îi cerem?
Aici intervine fraza de început din acest psalm că „voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme și lauda Lui va fi întotdeauna în gura mea”. Expresia „orice vreme” acoperă și astfel de situații în care aparent nu avem răspuns la rugăciunile noastre. Ideea centrală este că trebuie să dovedim o atitudine de laudă indiferent de circumstanțele prin care trecem, chiar dacă evenimentele decurg într-o direcție opusă celei dorite de noi. Sigur că nu este simplu să procedăm astfel, dar sfatul oferit rămâne valabil.
Însă pare o contradicție să manifestăm o atitudine de laudă, când se pare că nu avem o rațiune clară în acest sens. Ce se poate spune despre o astfel de situație?
De la început mă declar împotriva ideii, oarecum ascetice, de a ne forța să practicăm un lucru față de care avem repulsie, sau nu ne simțim îndemnați, doar pentru a împlini un ritual sau practica un obicei. Când trecem prin situații dificile, sunt sigur că este aproape imposibil să mai avem putere interioară pentru a ne gândi la lucruri pozitive sau a-L lăuda din toată inima pe Dumnezeu. Pe de altă parte, rămânerea într-o stare de tristețe și abandon nu ne va fi de mare folos. În final, orientarea minții noastre se datorează, în mare măsură, modului în care privim lucrurile ce ni se întâmplă în viață.
În ce fel orientarea corespunzătoare a minții noastre poate să ne conducă la manifestarea unei atitudini de laudă față de Dumnezeu?
În acest sens, aș face trimitere la experiența multor creștini, care de-a lungul veacurilor au fost supuși la diferite încercări și cu toate acestea, au lăudat pe Dumnezeu și au experimentat faptul că atunci „când îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie”. Dacă acest lucru a fost posibil cu multe persoane din perioade istorice diferite înseamnă că este posibil. Așa cum am spus, totul depinde de orientarea minții, de lucrurile pe care le lăsăm să ne influențeze dispoziția interioară. În acest sens, este foarte important să ne „hrănim” simțurile, sau mai bine zis percepția, cu acele elemente care ne vor întări interior.
La modul concret, cum putem să ne „hrănim” simțurile, percepția și gândurile cu lucruri care să ne întărească spiritual?
Dacă vom avea curiozitatea să privim în jurul nostru sau să analizăm evenimentele prin care trecem în decursul unei singure zi, vom constata o mulțime de lucruri care fie ne-au adus bucurie, fie ne-au cauzat durere. Dacă în continuare vom insista să retrăim ceea ce ne-a lovit, atunci senzațiile de disconfort se vor amplifica, provocându-ne o durere ce va persista mai mult decât ne-am putea imagina. O jignire pe care am primit-o, un cuvânt aspru ce ne-a fost spus și altele în genul acesta, vor fi evocate în mod amplificat până când vom fi cuprinși de resentimente iar mintea nu se va mai putea concentra asupra lucrurilor pozitive, în genul studiului biblic sau rugăciunii. Prin urmare, în măsura în care vom insista asupra aspectelor rele de care am luat cunoștință, gândurile rezultate vor amplifica problemele și astfel, nu vom mai putea vedea ceea ce este bun în viața noastră.
Dacă așa stau lucrurile, ce putem face pentru a cultiva ce este bun cu scopul de a ne întări interior și a ajunge să-L lăudăm pe Dumnezeu?
Așa cum am menționat, totul depinde de dreapta orientare a atenției. Astfel, dacă ne vom antrena să vedem lucrurile bune de care am avut parte de-a lungul zilei, vom ajunge să discernem intervenția providențială a lui Dumnezeu. Poate am fost nedreptățiți în cursul zilei, dar cu siguranță am primit putere pentru a merge mai departe. Poate am fost jigniți adânc, dar în mod sigur suntem de mare preț înaintea lui Dumnezeu, conform cu ceea ce spune Scriptura. Poate am suferit o pierdere importantă, dar totuși mai avem putere de a ne ridica și de a lupta pentru a învinge ceea ce ni s-a întâmplat. Faptul că avem în fiecare zi o nouă șansă de a trăi, se constituie ca un dar neprețuit la care ar fi bine să luăm aminte când ne evaluăm viața.
Totuși, suntem supuși la o avalanșă de influențe negative ce tind să amplifice ceea ce este rău. Cum putem să le contracarăm?
Psalmistul zicea: „Înălțați pe Domnul împreună cu mine”. Astfel, el ne oferă un model pe care ni-l recomandă să îl urmăm. În acest sens, un mijloc eficient de contracarare a influențelor negative constă în a prelua modele valabile, oferite de oameni care au trecut prin împrejurări similare cu ale noastre, dar care au reușit să învingă tendințele spre rău. Puterea exemplului personal este extraordinară. Dacă ai șansa să cunoști un om al credinței, care asemenea psalmistului a ajuns să-L laude pe Dumnezeu în orice vreme, atunci ocazia este extraordinară pentru a cultiva o atitudine similară.
Ce ne facem dacă nu avem astfel de exemple în jurul nostru și dacă persoanele cu care ne întâlnim nu ne ajută să depășim problemele pe care le avem?
În cazul în care nu avem șansa să întâlnim un om al credinței în carne și oase, există totuși mărturia pe care o dau lucrările pe care ei le-au scris sau documentele ce fac referință la viața lor. În acest sens, este util să citim experiențele celor care au trecut prin încercări și împrejurări nefavorabile și cu toate acestea, credința lor a rămas fermă și au ajuns să-L laude pe Dumnezeu în orice vreme. Din scrierile lor, sau din ceea ce s-a spus despre ei, vom căuta să vedem care a fost secretul vieții lor, ce anume i-a ajutat să se comporte altfel decât „toată lumea” și în acest mod, vom avea șansa de a prelua exemplul lor.
Dar în cazul în care nu avem cunoștință despre astfel de oameni, sau nu avem la dispoziție lucrări scrise care să ne ajute, ce vom putea face pentru a ajunge să-L lăudăm pe Dumnezeu și să depășim atitudinile negative?
Dacă nu avem ocazia să cunoaștem oameni ai credinței, sau să avem informații scrise despre aceștia, mai rămâne o cale care ne stă la îndemână în orice ocazie și anume: citirea Sfintelor Scripturi. De fapt, Biblia cuprinde scrieri alcătuite de oameni ai credinței sau scrise despre astfel de oameni. Cine sunt patriarhii, profeții sau personalitățile expuse în cuprinsul ei? Mai concret, ce fel de oameni au fost Moise, Iosua, Daniel, Isaia, Pavel și Ioan? Ce fel de oameni au fost ei? Desigur, oameni ai credinței. Prin urmare, exemplul lor devine modelul nostru și astfel, înțelegem că există o cale alternativă față de cea a lumii din jurul nostru.
Sunt multe persoane care au citit din Biblie despre cei anterior menționați. Cu toate acestea, nu au simțit că modelul lor se poate aplica pur și simplu situației lor, fiindcă ei au trăit în perioade istorice diferite. Ce s-ar putea spune în acest sens în legătură cu subiectul laudei lui Dumnezeu în orice vreme?
Chiar dacă oamenii menționați în cuprinsul Scripturii au trăit în epoci diferite de ale noastre, confruntarea cu puterile răului a fost similară, pot spune identică, fiindcă forțele aflate în opoziție nu s-au schimbat. Marea luptă dintre bine și rău, între Dumnezeu și Satana, este în esență aceeași, doar cadrul fiind modificat de la o perioadă la alta. Poate nu vom ajunge să fim aruncați în închisoare pe nedrept ca Iosif, dar negreșit vom trece, dacă nu cumva am și trecut, prin situații în care, din cauză că am fost hotărâți să nu abandonăm principiile adevărului și ale dreptății, am ajuns să suportăm consecințe defavorabile, fiind marginalizați, dați la o parte și respinși fără menajamente, de multe ori din nefericire chiar de frații de credință.
Se poate spune că experiența interioară a lui Iosif a fost similară cu a noastră, când suntem supuși unui tratament nedrept?
Chiar dacă Iosif a trăit într-o altă cultură și în altă perioadă istorică, sufletul său, adică alcătuirea ființei sale, a fost ca a noastră. De fapt, Biblia este de actualitate tocmai fiindcă natura umană, și aici mă refer la partea ce ține de interiorul nostru, nu s-a schimbat esențial de-a lungul istoriei. Practic, există aceleași tipologii, ce se repetă de-a lungul trecerii timpului, iar sentimentele de bucurie și tristețe, încredere și dezamăgire sau împlinire și abandon au rămas în esență aceleași. Tocmai de aceea, modelele propuse de Biblie au aspecte ce pot fi preluate de la o epocă la alta, fapt ce îi conferă o valoare neprețuită.
Prin urmare, cum putem să asimilăm modelul psalmistului care a ajuns „să-L laude pe Dumnezeu în orice vreme”?
Pur și simplu, prin a înțelege că atunci „când strigă un nenorocit, Domnul aude și-l scapă din toate necazurile”. O astfel de persoană a fost și psalmistul, dar în cele din urmă a scăpat din toate necazurile sale, când s-a adresat lui Dumnezeu. În realitate, cel mai mare necaz pe care îl putem avea, este cel de a trece prin viață fără să avem bucuria de a trăi. Astfel, să vedem doar ce este rău fără a observa „crinii de pe câmp și păsările cerului” și fără a înțelege că mereu alături de noi a stat Cineva, care a ne-a oferit mereu „o nouă zi” ca pregustare vremelnică a nemuririi viitoare. Este păcat să treci prin viață doar pentru a constata cât de mare este răul și să nu vezi că binele a fost mereu prezent cu tine prin prezența înviorătoare a lui Dumnezeu și prin intervențiile Sale providențiale în favoarea ta!
