În istoria relatată în cartea Genezei s-a discutat despre modul în care Dumnezeu l-a ales pe Avraam pentru a da naștere poporului Său prin care urma să fie revărsată binecuvântarea mântuirii prin Mesia, cel promis de la căderea în păcat. S-a vorbit despre viețile lui Avraam, Isaac și Iacob, dar lucrurile nu se opresc aici, deoarece cartea Genezei ne prezintă încă un mare bărbat, care prin strălucirea caracterului său a adus slavă lui Dumnezeu și eliberare poporului său. Despre cine ar putea fi vorba?  

 

Într-adevăr, nimeni altcineva decât Iosif, fiul lui Iacob. El va face obiectul prezentării noastre pentru a înțelege acele învățături importante pe care Dumnezeu dorește să ni le comunice prin intermediul unei istorii pline de suspans. În sfârșit, avem un exemplu pozitiv de credință, care rezistă la orice încercare, un om care reușește să ne ilustreze, la fel ca Daniel mai târziu, că se poate trăi o viață sfântă și fără cădere în ce privește devoțiunea și iubirea de Dumnezeu. Acum, să vedem care sunt pașii pe care îi vom parcurge în studiul nostru.  

 

Mai întâi, vom vorbi despre invidia fraților lui Iosif, care l-au vândut ca sclav unor străini, pentru a scăpa definitiv de el. După aceea, vom vedea cum Dumnezeu l-a binecuvântat în Egipt, dar și cum, acuzat pe nedrept, a fost aruncat în închisoare. Chiar și în aceste circumstanțe dificile, Dumnezeu l-a binecuvântat, acordându-i darul profetic, adică puterea de a interpreta viziunile și visele. Și vom încheia prin a studia înălțarea pe care Dumnezeu i-a acordat-o lui Iosif înaintea lui faraon și a întregului Egipt.  

 

Vândut ca Sclav de Frații Săi  

 

Să deschidem Biblia la capitolul 37 din cartea Genezei și să citim principalele versete care ne vor conduce la un dialog util pe tema vieții lui Iosif:  

 

„Iacob a trăit în țara Canaan, unde locuise ca străin tatăl său. Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi pentru că îl născuse la bătrânețe. Frații lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toți și au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenoasă.  

 

Frații lui Iosif s-au dus la Sihem ca să pască oile tatălui lor.  

 

Israel i-a zis:  

 

– Du-te, rogu-te, și vezi dacă frații tăi sunt sănătoși, dacă oile sunt bine și adu-mi vești.  

 

L-a trimis astfel din valea Hebronului și Iosif a ajuns la Sihem. Când a ajuns Iosif la frații săi, aceștia l-au dezbrăcat de haina pe care o avea pe el. L-au luat și l-au aruncat într-o groapă. La trecerea unor negustori madianiți, au tras și au scos pe Iosif afară din groapă și l-au vândut cu douăzeci de sicli de argint acelor Ismaeliți, care l-au dus în Egipt.”  

 

Ce părere aveți despre ceea ce au făcut frații lui Iosif? Așa se cuvine să te porți cu un frate? De ce oare Iosif a fost urât atât de mult? Cum este posibil să-ți vinzi propriul frate și să scapi de el într-un mod așa de crud și de lipsit de cea mai elementară milă?  

 

Explicația gestului fraților lui Iosif rezultă din invidia pe care ei o manifestaseră, care a degenerat în cele din urmă în ostilitate și ură fățișe. Astfel de sentimente sunt prin natura lor oarbe și caracterizate de o lipsă totală de discernământ. Dacă analizăm cazurile de violență relatate în cartea Genezei, vom identifica cu relativă ușurință caracterul lor pasional, lipsit de logică și de cea mai elementară rațiune. Acestea reprezintă câteva dintre consecințele teribile ale căderii în păcat, care își fac simțite prezența de la o generație la alta.  

 

Să înțelegem că lucrurile au avut o evoluție până când, în cele din urmă, au atins un nivel dincolo de care sentimentele nu au mai fost controlate?  

 

Într-adevăr, evoluția sentimentelor nesubordonate rațiunii se aseamănă rostogolirii unui obiect la vale, astfel că, pe măsură ce avansează, viteza crește tot mai mult. Logica, dacă o putem numi astfel, a sentimentelor lipsite de rațiune, urmează un traseu periculos, pentru ca în cele din urmă să conducă la lucruri pe care, în mod normal, un om nu le-ar face. Este exact ceea ce se întâmplă în cazul multor încălcări ale legii, când se urmează un plan absurd, dar care în perspectiva pasiunii dezlănțuite pare justificat și perfect moral.  

 

Cu alte cuvinte, tendința celor care urmează logica sentimentelor necontrolate de rațiune este de a sfida bunul simț, riscurile și chiar de a ignora consecințele?  

 

Aceste lucruri sunt perfect vizibile în istoria pe care o studiem. Practic, fiii lui Iacob nu s-au gândit nici măcar o clipă la grozăvia faptelor lor. Ca și Cain, inițial s-au decis să îl ucidă pe Iosif, aceasta fiind singura cale prin care, în logica lor, puteau stinge ura pe care o aveau față de el. Ulterior, datorită intervenției lui Ruben, au schimbat planul, pentru ca la sugestia lui Iuda să se gândească la varianta de a-l vinde și de a scăpa, cu mâini „curate” de Iosif. Tipologia lui Iuda ca vânzător al fratelui său are și o conotație mesianică, gândindu-ne la un urmaș cu același nume care L-a trădat pe Hristos!  

 

Și totuși, erau frați, aveau același tată! Cum să fii stăpânit de o astfel de ură, încât să dorești moartea fratelui tău?  

 

Din nefericire, ei nu îl priveau ca pe un frate al lor. Să nu uităm că toată această situație se datora dezordinii din familia lui Iacob, în care coexistau doisprezece frați cu același tată provenind din patru mame diferite. Poligamia în familia lui Israel a fost o problemă de fond, care a condus la rivalitate și la manifestarea a tot ce era mai rău. De fapt, Iacob nu a iubit-o decât pe Rahela, iar Iosif era fiul ei cel mai mare. Dacă lucrurile ar fi fost normale, iar Laban nu ar fi reușit să-l înșele pe Iacob, atunci doar Iosif, și eventual Beniamin, ar fi fost copiii lui Iacob. Aceste lucruri erau cunoscute de toți. Tocmai de aceea, ura celorlalți frați contra lui Iosif depășea orice măsură.  

 

Așadar, era o problemă complexă, dar nu imposibil de rezolvat! La urma urmei, copiii nu erau vinovați de ceea ce se întâmplase între părinții lor.  

 

Este corect, dar să nu uităm că atât Lea, cât și Rahela, în replică, s-au luptat pentru supremație folosind o armă puternică, și anume, prin nașterea de copii. Mai mult, când Rahela a fost pusă în inferioritate de Lea, neputând o lungă perioadă de timp să dea naștere la copii, a insistat ca Iacob să-i nască copii prin roaba ei. Adică, a pus în practică soluția de compromis a lui Sara, care a dat pe roaba sa, Agar, ca nevastă lui Avraam! În replică, Lea a procedat la fel. Astfel, familia lui Iacob a devenit un teritoriu de luptă, armele fiind copiii, fapt care a afectat educația acestora și comportamentul unuia față de celălalt.  

 

Practic, vedem un fel de război civil în familie, în care combatanții sunt copiii ce se nășteau din cele două surori, împreună cu roabele lor, corect?  

 

Într-adevăr, observăm un război în toată regula folosind toate armele violenței, pornind de la cea agresiunea verbală și continuând cu cea fizică. La final, această ură ajunge să se canalizeze, într-un ciudat joc al alianțelor, împotriva unei singure persoane, adică a lui Iosif, de fapt, contra celui care ar fi trebuit să fie singurul copil al lui Iacob. Să nu uităm că Iosif era diferit de ceilalți frați, fiind o persoană nobilă, inteligentă, orientată spre bine și urând violența, având un caracter de excepție, în ciuda condițiilor adverse în care crescuse. Nu este de mirare că Iacob ținea cel mai mult la el. În plus, el era o amintire vie a soției pe care o iubise, Rahela, care la acea dată nu mai trăia. Din nefericire, Rahela a căzut victimă acelei competiții absurde, murind la nașterea lui Beniamin. În concluzie, Iosif era tot ce avea mai scump pe lume Iacob la acea dată. Lovitura tocmai acolo a fost dată!  

 

Înțelegem că încercarea care a venit în familia lui Iacob era o continuare a planului de a-i deturna pe urmașii lui Avraam de la misiunea sfântă pe care o aveau?  

 

Observăm că rezultatul luptei pentru putere se concretizează prin cultivarea unui spirit de competiție menit să compromită planul lui Dumnezeu. Izgonirea lui Iosif însemna o lovitură de maestru dată „seminței lui Avraam”, fiindcă în acest mod, un om de o integritate morală deosebită era înlăturat, lăsând practic pe Iacob fără un urmaș pe măsura chemării ce-i fusese încredințată. Cred că trebuie să medităm serios la această lecție, fiindcă dacă ne vom lăsa cuprinși de această ură irațională, care i-a afectat pe frații lui Iosif, vom comite greșeli foarte mari, care ne vor costa cu siguranță, atât în bunurile de acum, cât și în cele viitoare.  

 

Aruncat pe Nedrept în Închisoare  

 

Să urmărim ce s-a mai întâmplat după acest trist incident. Astfel, vom citi din capitolul 39 al cărții Genezei și vom vedea ce a făcut Iosif în Egipt:  

 

„Iosif a fost dus în Egipt și Potifar, dregătorul lui Faraon, căpetenia străjerilor, un Egiptean, l-a cumpărat de la Ismaeliții care-l aduseseră acolo. Iosif a căpătat mare trecere înaintea stăpânului său, care l-a luat în slujba lui, l-a pus mai mare peste casa lui și i-a încredințat tot ce avea. După ceva vreme, s-a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif.  

 

Dar el nu a consimțit și a zis nevestei stăpânului său:  

 

— Vezi că stăpânul meu nu-mi cere să dau seama de nimic din casă. Mi-a dat pe mână tot ce are. El nu este mai mare decât mine în casa aceasta și nu mi-a oprit nimic, afară de tine pentru că ești nevasta lui. Cum pot să fac eu un rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?  

 

Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el n-a voit să se culce şi să facă sex cu ea. Într-o zi, când intrase în casă ca să-şi facă lucrul şi când nu era acolo nici unul din oamenii casei, ea l-a apucat de haină și i-a zis:  

 

— Culcă-te cu mine!  

 

El i-a lăsat haina în mână, şi a fugit afară din casă. Când a văzut ea că-i lăsase haina în mână şi fugise afară, a chemat oamenii din casă şi le-a zis:  

 

— Vedeţi, ne-a adus un evreu ca să-şi bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am ţipat în gura mare și când a văzut că ridic glasul şi strig, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară!  

 

Şi a pus haina lui Iosif lângă ea până s-a întors acasă stăpânul lui. Atunci ia vorbit astfel soțului ei:  

 

— Robul acela evreu, pe care ni l-ai adus, a venit la mine ca să-şi bată joc de mine. Cum am ridicat glasul şi am ţipat, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară!  

 

După ce a auzit cuvintele nevestei sale care-i zicea: „Iată ce mi-a făcut sclavul tău!", stăpânul lui Iosif s-a mâniat foarte tare. A luat pe Iosif, și l-a aruncat în temniță în locul unde erau închiși prizonierii împăratului. Astfel, Iosif a ajuns acolo în temniță.”  

 

A fost drept ce i s-a întâmplat lui Iosif? De ce nu a intervenit Dumnezeu pentru a arăta falsitatea acuzațiilor ce îi erau aduse? Ce credeți că a simțit Iosif când s-a văzut condamnat pe nedrept și aruncat în închisoare?  

 

De fapt, vedem o suită de încercări cărora Iosif a trebuit să le facă față, începând cu vinderea de frații săi, continuând cu condiția de sclav și acum cu cea de prizonier. Toate acestea i s-au întâmplat fără a fi fost în vreun fel vinovat, ba chiar ca o consecință a caracterului său drept, care nu înclina spre niciun fel de compromisuri. Desigur, situația a fost deosebit de dificilă pentru el, deoarece consecvența sa față de Dumnezeu, la fiecare pas era urmată de ceva tot mai rău. Sunt sigur că era pur și simplu uimit, fără să poată înțelege nimic din tot ceea ce i se întâmpla.  

 

De ce Dumnezeu a îngăduit o astfel de evoluție a lucrurilor? În fond, Iosif sa bazat de fiecare dată pe promisiunile divine și pe intervenția Celui Prea Înalt.  

 

Nepătrunse sunt căile providenței lui Dumnezeu și diferite de planurile pe care omul și le face. În acel moment, într-adevăr, lucrurile păreau lipsite de sens. Nicio logică din ceruri sau de pe pământ nu justifica ceea ce i s-a întâmplat lui Iosif. Practic, el suferea din cauză că făcuse ceea ce era bine, lucru ce era nedrept, arbitrar și absurd. Mulți oameni de-a lungul veacurilor au gustat o experiență amară, similară cu cea a lui Iosif, și nu puțini și-au pierdut credința.  

 

Așadar, este dificilă menținerea credinței în astfel de împrejurări, în condițiile în care Dumnezeu nu schițează niciun gest în favoarea celui nedreptățit?  

 

Este ca un fel de „botez” al nedreptății extreme din partea oamenilor și de neimplicare a lui Dumnezeu. Astfel, se întâmplă un lucru rău de care nu ești vinovat, ba chiar este urmarea a ceva bun pe care l-ai făcut, și Dumnezeu tace, nu zice nimic și lasă lucrurile în voia lor. Nu este simplu pentru nimeni să rămână credincios într-o astfel de situație, ceea ce reprezintă o încercare extremă. Cu toate acestea, Biblia ne spune că Iosif a rămas consecvent încrederii pe care o avea în Dumnezeu, ceea ce cu adevărat dovedește un caracter de excepție.  

 

Care era sursa puterii lui Iosif de a rămâne încrezător într-un Dumnezeu care tace, nu răspunde și nu rezolvă situația dificilă în care se afla?  

 

Să ne gândim că Iosif era singur, într-o țară străină, lipsit de familie, cunoscuți sau prieteni, sclav și prizonier în închisoare. Ce putea fi mai rău? Poate era chiar la un pas de moarte! Oricum, toate acestea au rezultat din cauza fermității sale de caracter. Și totuși, el a rămas consecvent principiilor la care ținea în relația sa cu Dumnezeu și cu oamenii. El a avut un simț extraordinar al prezenței divine. Chiar în textul pe care l-am citit el spune: „Cum pot păcătui împotriva lui Dumnezeu”? Pentru el păcatul, încălcarea poruncilor lui Dumnezeu, reprezintă ceva josnic și respingător, ba chiar un sacrilegiu, dacă putem spune astfel. Sursa puterii sale derivă din percepția prezenței lui Dumnezeu și din respectarea a tot ceea ce El i-a descoperit ca intenție a Sa. Avem de-a face cu o ascultare din principiu, care nu depindea de împrejurări. Deopotrivă, avem exemplul unui om nevinovat, în genul lui Abel, și, de ce nu, al Celui ce urma să fie Iisus din Nazaret.  

 

Cu alte cuvinte, chiar și în împrejurări atât de potrivnice și de contradictorii, Iosif a găsit puterea de a se încrede necondiționat în Dumnezeu?  

 

Vedem exemplul unei credințe care își merită numele, fiindcă de fapt, această noțiune nu trebuie să fie condiționată de lucruri sau împrejurări. Credința se sprijină direct pe Dumnezeu. Ea presupune un devotament total față de El, indiferent de modul în care Domnul va răspunde sau nu cererilor noastre. Ne place sau nu, aceasta este adevărata credință, orice altceva fiind departe de standardul biblic. Iosif nu și-a motivat ascultarea de anumite avantaje pe care credința i le-ar fi putut aduce, ci a considerat că este normal să asculte de Dumnezeu, fiindcă așa este drept. Logica sa era simplă, dar deosebit de puternică, dovedind o maturitate, care mărturisea despre caracterul deosebit al acestui mare om.  

 

Binecuvântat cu Spiritul Profetic  

 

Am putea rămâne cu impresia că Dumnezeu este nedrept când permite astfel de încercări să vină peste un om credincios în genul lui Iosif. Dar istoria nu se oprește aici, fapt pentru care vom merge mai departe și vom citi din capitolul 40 al cărții Genezei:  

 

„Faraon s-a mâniat pe cei doi dregători ai săi: pe mai marele paharnicilor și pe mai marele brutarilor. I-a pus sub pază în casa căpeteniei străjerilor, în temniță, în locul unde fusese închis Iosif. Ei [i-au spus lui Iosif într-o dimineață]:  

 

— Fiecare dintre noi a visat un vis, dar nu este nimeni care să le interpreteze!  

 

Iosif le-a răspuns: — Interpretările sunt ale lui Dumnezeu! Istorisiți-mi visele voastre!  

 

Mai marele paharnicilor și-a istorisit lui Iosif visul, [iar Iosif i i-a interpretat] și i-a zis:  

 

— Peste trei zile faraon te va scoate din temniță, te va pune iarăși în slujba ta și vei pune iarăși paharul în mâna sa, cum obișnuiai înainte, când erai paharnicul lui. Dar adu-ți aminte de mine când vei fi fericit, și arată, te rog, bunătate față de mine. Pune o vorbă bună pentru mine la faraon și scoate-mă din temnița aceasta!  

 

A treia zi, era ziua nașterii lui Faraon. El a dat un banchet tuturor slujitorilor săi, a scos afară din temniță pe mai marele paharnicilor și l-a pus iarăși în slujba lui de paharnic, ca să pună paharul în mâna sa. Mai marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif fiindcă l-a uitat.”  

 

Cum vi se pare atitudinea mai marelui paharnicilor, care a uitat ce îi promisese lui Iosif? Cât de încredere este promisiunea unui om? Ce părere aveți despre capacitatea de a interpreta visele pe care a primit-o Iosif? Îi aducea un avantaj acest lucru?  

 

Întotdeauna interpretarea viselor a reprezentat o atracție specială pentru oameni, mai ales în culturile în care se punea accent pe ghicirea viitorului și pe practicile oculte de comunicare cu lumea supranaturală. Aceasta era o modalitate eficientă pentru a te face remarcat. De aceea, capacitatea deosebită a lui Iosif nu putea rămâne neobservată mult timp. Practic, se creau treptat premisele ca Iosif să iasă în evidență și să părăsească închisoarea.  

 

În acest sens, putem discuta despre un dar veritabil, dat de Dumnezeu, sau doar de capacitatea de a interpreta visele?  

 

În cazul de față, avem de-a face cu o capacitate excepțională, de fapt, chiar darul spiritului profetic, în sensul capacității de interpretare a viziunilor și viselor date de Dumnezeu. Mai precis, Iosif nu formula o interpretare bazată pe intuiție, ci el avea acea capacitate, acordată de Cel Prea Înalt, de a avea viziunea viitorului și de a primi adevăratul înțeles al lucrurilor descoperite. Această înzestrare nu avea nicio legătură cu vrăjitoria și cu practicile oculte.  

 

Prin urmare, nu a fost o întâmplare faptul că mai marele paharnicilor a avut un vis de la Dumnezeu chiar în momentul când Iosif se afla în închisoare?  

 

Nu a fost o întâmplare, ci dimpotrivă, făcea parte din planul lui Dumnezeu de a-l elibera din închisoare pe Iosif și de a-l înălța la poziția pe care Domnul o intenționa pentru el. Cât despre capacitatea lui Iosif, ea a fost un dar acordat, având în vedere lucrurile ce urmau să se întâmple. A fost un caz similar cu ceea ce avea să se întâmple cu Daniel opt secole mai târziu. Vedem astfel, că eliberarea să începea să se zărească la orizont.  

 

Nu era totuși, neobișnuită această capacitate a lui Iosif? La urma urmei, câți oameni posedă un astfel de dar?  

 

Nu era o înzestrare chiar așa de neobișnuită. Dacă ne uităm la Avraam, Isaac și Iacob, vom vedea că darul profetic a avut o manifestare puternică în viețile lor, conferindu-le orientare în privința lucrurilor ce aveau să se întâmple și îndrumare cu privire la ceea trebuia să facă. Prin urmare, era natural și logic, ca măcar unul dintre fiii lui Iacob să dețină un astfel de dar, pentru ca Domnul să poată comunica mai departe în mod direct cu poporul Său.  

 

Să ne așteptăm la manifestarea darului profetic în orice perioadă a istoriei? Cu alte cuvinte, persoane în genul lui Iosif vor exista mereu?  

 

Nu știu dacă putem zice mereu, dar cu siguranță, darul profetic va fi întotdeauna acordat când sunt în joc lucruri importante care implică poporul lui Dumnezeu. Ca și în cazul lui Iosif, darul profetic nu va rămâne ascuns, ci va oferi ocazia, prin manifestarea lui, ca deopotrivă, biserica și lumea să primească instrucțiuni și avertizări directe de la Dumnezeu. Iosif era un vas ales pentru a anunța planul lui Dumnezeu pentru poporul Său și pentru lume, în condițiile specifice acelui timp. Darul profetic ce i-a fost încredințat îl califica, alături de alte calități, pentru aceasta.  

 

În concluzie, Iosif deținea un dar de „ghicitorie” sau i-a fost încredințat un dar spiritual de la Dumnezeu?  

 

Răspunsul este categoric: darul primit de Iosif era un autentic, adică un dar profetic, care îl făcea capabil să interpreteze visele și viziunile pe care Dumnezeu le trimitea oamenilor. Nu avea niciun fel de legătură cu vrăjitoria sau cu practicile mistice și oculte. Acest dar urma să îi ofere lumină asupra mesajului pe care îl avea de dat lui faraon și fiilor lui Iacob. Să nu uităm că descoperirea în vis care i-a fost făcută la început, și din cauza căreia a fost vândut ca sclav, dovedea cu prisosință că Dumnezeu îl alesese pe Iosif ca să fie mesager al Său în acel timp.  

 

Înălțat ca Dregător în Egipt  

 

Am ajuns acum la momentul cel mai important al vieții lui Iosif, clipa marilor schimbări pe care Dumnezeu le pregătise pentru slujitorul Său credincios și vom citi din capitolul 41 al cărții Genezei:  

 

„După doi ani, Faraon a avut un vis. I se părea că stătea lângă râu (Nil). Şi iată, şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup s-au suit din râu şi au început să pască prin mlaştini. După ele s-au mai suit din râu alte şapte vaci urâte la vedere şi slabe la trup şi s-au aşezat lângă ele pe marginea râului. Vacile urâte la vedere şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup. Şi Faraon s-a trezit.  

 

A adormit din nou şi a visat un al doilea vis. Se făcea că şapte spice de grâu grase şi frumoase au crescut pe acelaşi pai. Şi după ele au răsărit alte şapte spice slabe şi arse de vântul de răsărit. Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice grase şi pline. Şi Faraon s-a trezit.  

 

Dimineața, Faraon s-a tulburat și a trimis să cheme pe toți magii și pe toți înțelepții Egiptului. Le-a istorisit visele lui, dar nimeni n-a putut să le interpreteze. Atunci, mai marele paharnicilor a luat cuvântul și a zis lui Faraon:  

 

— Îmi aduc aminte astăzi de greșeala mea. Faraon se mâniase pe slujitorii lui și ne aruncase în temniță, în casa căpeteniei străjerilor, pe mine și pe mai marele brutarilor. Amândoi am avut câte un vis în aceeași noapte, care au primit câte o interpretare deosebită. Era acolo cu noi un tânăr Evreu, sclav al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visele noastre. El ni le-a interpretat și ne-a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia.  

 

Faraon a trimis să cheme pe Iosif. L-au scos în grabă din temniță. Iosif s-a ras, şi-a schimbat hainele şi s-a dus la Faraon. Faraon a zis lui Iosif:  

 

— Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tălmăci şi am aflat că tu interpretezi un vis, îndată după ce l-ai auzit.  

 

Iosif a răspuns lui Faraon:  

 

— Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!  

 

Faraon a început să istorisească atunci lui Iosif:  

 

— În visul meu, se făcea că stăteam pe malul râului Nil. Şi deodată şapte vaci grase la trup şi frumoase la chip s-au suit din râu, şi au început să pască prin mlaştini. După ele s-au suit alte şapte vaci, slabe, foarte urâte la chip şi sfrijite. N-am mai văzut altele aşa de urâte în toată ţara Egiptului. Vacile cele sfrijite şi slabe au mâncat pe cele şapte vaci dintâi, care erau grase. Le-au înghiţit, fără să se poată cunoaşte că intraseră în pântecele lor. Ba încă, înfăţişarea lor era tot aşa de urâtă ca mai înainte. Şi m-am deşteptat. Am mai văzut în vis şapte spice pline şi frumoase, care creşteau pe acelaşi pai. Şi după ele au răsărit şapte spice goale, slabe, arse de vântul de răsărit. Spicele slabe au înghiţit pe cele şapte spice frumoase. Am spus aceste lucruri magilor, dar nimeni nu mi le-a putut înțelege.  

 

Iosif a zis lui Faraon:  

 

— Ce a visat Faraon înseamnă un singur lucru: Dumnezeu a arătat mai dinainte lui Faraon ce are să facă. Cele şapte vaci frumoase înseamnă şapte ani. Și cele şapte spice frumoase înseamnă şapte ani. Este un singur vis. Cele şapte vaci sfrijite şi urâte, care se suiau după cele dintâi, înseamnă şapte ani. Și cele şapte spice goale, arse de vântul de răsărit, vor fi şapte ani de foamete. Astfel, după cum am spus lui Faraon, Dumnezeu a arătat lui Faraon, ce are să facă. Iată, vor fi şapte ani de mare belşug în toată ţara Egiptului. După ei vor veni şapte ani de foamete, aşa că se va uita tot belşugul acesta în ţara Egiptului, şi foametea va topi ţara. Foametea aceasta care va urma va fi aşa de mare că nu se va mai cunoaşte belşugul în ţară. Cât priveşte faptul că Faraon a visat visul de două ori, înseamnă că lucrul este hotărât din partea lui Dumnezeu şi că Dumnezeu se va grăbi să-l aducă la îndeplinire. Acum, Faraon să aleagă un om priceput şi înţelept, şi să-l pună în fruntea ţării Egiptului. Faraon să pună prefecţi în ţară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor şapte ani de belşug. Să se strângă toate alimentele din aceşti ani buni care au să vină. Să se facă, la îndemâna lui Faraon, grămezi de grâu, provizii în cetăţi, şi să le păzească. Alimentele acestea vor fi provizia ţării, pentru cei şapte ani de foamete, care vor veni în ţara Egiptului, pentru ca ţara să nu fie prăpădită de foamete.  

 

Cuvintele acestea au plăcut lui Faraon şi tuturor slujitorilor lui. Şi Faraon a zis slujitorilor săi:  

 

— Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?  

 

Şi Faraon a zis lui Iosif:  

 

— Fiindcă Dumnezeu ţi-a făcut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput şi atât de înţelept ca tine. Te pun mai mare peste casa mea, și tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine."  

 

Ce părere aveți de modul în care Dumnezeu a acționat ca Iosif să fie înălțat înaintea întregului Egipt? Ce mesaj desprindem noi din aceasta? De ce au trebuit să treacă doi ani de prizonierat pentru a se ajunge la acest eveniment?  

 

Orice lucru își are timpul său. Astfel, înțelegem că lucrurile au fost gata pentru înălțarea lui Iosif doar după ce a mai trecut o vreme în care s-a pregătit calea pentru avansarea sa. Egiptenii constituiau o națiune idolatră și principiile lor de administrație nu erau eficiente. În acești doi ani s-au definit condițiile ca o criză importantă să se profileze la orizont care să pună la încercare structurile de conducere ale statului egiptean.  

 

Cu alte cuvinte, era necesară o sincronizare cu evoluția în ansamblu a societății egiptene, pentru ca înălțarea lui Iosif să aibă loc?  

 

Desigur că da, fiindcă Iosif urma să fie ridicat drept soluție pentru criza care se apropria și care s-ar fi dovedit nimicitoare pentru Egipt. De fapt, visul lui faraon a descoperit o criză profundă, care era pe cale să se producă. Faptul că nu exista o strategie pentru prevenirea situațiilor de urgență din viitor și în consecință, se trăia doar pentru consumul imediat, reprezenta un viciu de fond al societății egiptene. Încrezători într-o abundență garantată din partea economiei bazate pe agricultura în Delta Nilului, ei nu s-au gândit niciodată că natura ar putea să se întoarcă împotriva lor.  

 

De fapt, erau încurajați de religie și de înțelepții timpului, nu-i așa?  

 

Religia înălța puterea lui faraon, considerat un fel de semizeu, precum și a zeilor care stăpâneau natura, în mod deosebit Nilul. În plus, siguranța de sine îi făcea să nu dea atenție semnalelor mediului înconjurător. Visul pe care Dumnezeu i l-a trimis lui faraon era un ultim semnal de alarmă pentru ca el să se trezească la realitate și să ia măsuri de preîntâmpinare a dezastrului care urma să se producă.  

 

Și iată, nu doar un vis, ci și un om i-a fost oferit lui faraon ca soluție. Ce putem spune despre acest lucru?  

 

Soluția lui Dumnezeu era completă, în sensul că pe lângă avertizare, lui faraon i-a fost pus la dispoziție și un om de o înțelepciune rară, care urma să devină salvatorul Egiptului. Ceea ce mi se pare deosebit în această istorie este disponibilitatea lui faraon de a se încrede într-un sclav evreu încât să-l înalțe la o poziție ieșită din comun. Cred că acest conducător era cu adevărat o persoană deosebită, fiindcă altfel nu se explică lipsa de prejudecată pe care a manifestat-o.  

 

Și poate nici visul pe care l-a primit nu era întâmplător. Nu cumva își dădea de mai demult seama că lucrurile nu mergeau cum trebuie în Egipt?  

 

Fără îndoială că așa stăteau lucrurile, altfel nu ar fi primit acel vis. Desigur, el s-a frământat mult asupra problemelor cu care se confrunta Egiptul și guvernarea sa, iar în Iosif l-a recunoscut chiar omul pe care și l-ar fi dorit să îl aibă în preajmă pentru a reforma instituțiile statului egiptean. Vedem un conducător care a știut să aleagă omul potrivit, chiar pe solul lui Dumnezeu trimis în Egipt, pentru a-l ajuta să treacă prin criza ce urma să vină. Astfel, avea să se creeze o soluție de supraviețuire și pentru familia lui Iacob, care urma să vină și ea în Egipt prin providența divină. Așadar, Iosif urma să devină deopotrivă salvatorul familiei sale și al egiptenilor, o anunțare a lui Iisus, Mântuitorul lumii.  

 

Am putea spune că Iosif a întrunit toate condițiile pentru a-l considera un salvator, o persoană aleasă cu misiunea de a-i ajuta pe ceilalți să scape dintr-o situație extremă și dificilă?  

 

De fapt, întreaga misiune ce i-a fost încredințată lui Avraam comportă această temă a salvării printr-un popor care va salva neamurile de pe pământ. Binecuvântarea rostită asupra lui Avraam și descendenților lui, descoperă salvarea pe care Domnul o pregătea pentru întreaga lume. Și dintre toți patriarhii, Iosif este cel care a exemplificat cel mai bine în propria sa viață măreția unei astfel de chemări deopotrivă, adresată fiilor lui Iacob și întregii lumi. Cu adevărat, aceasta este Evanghelia descoperită de cartea Genezei, care nu face altceva decât să ne ofere o nouă imagine a ceea ce avea să fie împlinit prin Iisus Hristos.  

 

Prin urmare există o veste bună, o Evanghelie, pe care să ne-o însușim în viața noastră din această istorie?  

 

Într-adevăr, există în această istorie o veste bună pe care să ne-o însușim și pe care să o trăim chiar din clipa aceasta. Mai precis, avem o Evanghelie care ne va aduce bucurie în suflet și aduce lumină în inimă însoțită de promisiunea venirii timpului în care vom fi pentru totdeauna cu Domnul nostru.  

 

Concluzie  

 

Am ajuns la finalul acestei prezentări și putem să spunem că „mari sunt intervențiile Domnului, pline de har și de adevăr”. Istoria vieții lui Iosif ne descoperă modul în care Dumnezeu intervine în favoarea celui care se încrede în El pe deplin. L-am văzut pe Iosif vândut de frații săi ca sclav, acuzat pe nedrept de egipteni, aruncat în închisoare, străin și abandonat într-o țară străină. Ce putea fi mai rău? Totuși, Dumnezeu nu l-a lăsat acolo, și drept urmare, vedem cum Iosif a fost înălțat la cel mai înalt rang, devenind salvatorul Egiptului în fața iminentei încercări.  

 

Dragi cititori, același Dumnezeu, care l-a călăuzit pe Iosif, este și Domnul nostru și depinde doar de noi să urmăm exemplul vieții sale, pe care tocmai l-am studiat, pentru a beneficia de o experiență similară. Vrei să fii și tu asemenea lui Iosif acolo unde te găsești? Dacă da, atunci înseamnă că ai ales nu numai calea umilirii, ci și a înălțării lui!  

 

Rugăciune  

 

„Cu adâncă smerenie și cu recunoștință, venim acum Dumnezeul nostru înaintea Ta, pentru a-Ți mulțumi pentru tot ce ne-ai descoperit prin intermediul Cuvântului Tău. Exemplul vieții lui Iosif stă înaintea noastră, ca o mărturie vie a harului pe care Tu l-ai acordat celui ce a crezut în Tine, atât în vremuri de încercare, cât și în timp de prosperitate. Cu o bucurie negrăită, înțelegem că Tu nu părăsești pe cel care se încrede în Tine, că ești un Dumnezeu care Îți respecți promisiunile și Te înduri de toți cei care cheamă Numele Tău.  

 

Dorim să fim asemenea lui Iosif, la fel cu cel care a dovedit credință și ascultare de-a lungul întregii sale vieți, încât ai putut să îi încredințezi comorile Egiptului și slava unei întregi națiuni. Exemplul său este viu înaintea noastră, chiar dacă suntem încercați cu clipe de îndoială, de teamă și de nesiguranță, când totul pare că se află în cumpănă și nu știm ce va urma. Imaginea înălțării celui vândut de frați săi, aruncat în temniță pe nedrept, uitat de toți și lipsit de speranța eliberării, ne dă garanția că în situații similare Tu vei acționa la fel. Tu ridici pe cel mai căzut dintre oameni și îi conferi cea mai aleasă onoare, dacă se încrede în Tine pe deplin.  

 

De aceea, venim înaintea Ta cu speranța vie pentru salvarea la care Tu ne-ai chemat și pentru a fi transformați asemenea Ție, nu numai în umilire, dar și în slavă și mărire, când vei reveni să ne iei în acea lume nespus mai bună și mai fericită. În această speranță, ne plecăm inimile înaintea Ta și Te rugăm să ne preschimbi după chipul Fiului Tău preaiubit, Iisus Hristos.  

 

În veci să fii Tu lăudat, Domnul nostru ceresc. Amin.”