Cum se înțelege faptul că Iisus Hristos exprima pacea și seninătatea fiind capabil să ofere bucurie și fericire, deși era „un om al durerii și obișnuit cu suferința”?
În viața lui Iisus Hristos s-a manifestat puterea dătătoare de viață a Creatorului universului. Scopul Său era de a aduce pace și bucurie în sufletele oamenilor. De aceea, adevărata religie creștină va respecta spiritul Marelui Maestru, oferind oamenilor acele lucruri esențiale, dar care lipsesc în lumea noastră: pacea, bucuria și fericirea. Cu adevărat, Iisus Hristos a experimentat durerea, dar scopul final al acestei experiențe era cel de a ne oferi viață și împlinire. De aceea, nu a fost intenția Sa aceea de a împărtăși tristețe și suferință oamenilor. Experiența Sa interioară, marcată adeseori de tensiune și conflict, a rămas mereu ascunsă față de cei din jur.
Putem spune că Iisus Hristos a suferit în ascuns, nelăsând să se vadă încercările teribile prin care trecea?
Într-o mare măsură noi nu vom înțelege niciodată pe deplin intensitatea și natura suferințelor pe care El le-a îndurat pentru noi. Într-un anumit sens, acest lucru este similar durerii pe care o simte o viitoare mamă, când i-a venit timpul să nască. Acele ceasuri sunt teribile, uneori chiar cumplite, dar imaginea ființei ce se va naște pe pământ, aduce o bucurie și un sentiment al împlinirii care ajută la depășirea acestei etape dificile. Tot astfel, Iisus Hristos a suferit cu scopul de a ne oferi viața și de a ne renaște în dimensiunea infinită a Împărăției cerurilor. Privind la rezultatul final, când o mulțime nesfârșită de ființe omenești vor fi luate la ceruri, Iisus Hristos a fost capabil să Își mențină o atitudine pozitivă și optimistă în ciuda dificultăților ce stăteau înaintea Sa.
Să citim acum următoarele versete: „Te voi binecuvânta toată viața mea. În Numele Tău mă voi ruga. Mi se satură sufletul ca de o mâncare gustoasă și hrănitoare. Gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze de fiecare dată când îmi aduc aminte de Tine în locuința meu și când mă gândesc la Tine în timpul trecerii nopții. Fiindcă Tu ești ajutorul meu și sunt plin de veselie la umbra protecției Tale. Sufletul meu Îți este devotat numai Ție! Puterea Ta mă întărește.” —Psalmul 63:4-8
Cum se poate înțelege atitudinea de bucurie a psalmistului când se gândea la Dumnezeu? În ce fel este reflectată imaginea lui Iisus Hristos, despre care am discutat mai devreme?
Atitudinea psalmistului reflectă înțelegerea salvării care ne este oferită, fapt pentru care el își exprimă recunoștința și bucuria. Acest lucru nu este întâmplător. Când devenim conștienți de natura mântuirii oferite prin credința în Dumnezeu, abia atunci ajungem să apreciem darul extraordinar în posesia căruia am intrat. Mai mult decât orice alt lucru, cunoașterea mântuirii ne va conduce la o atitudine pozitivă și optimistă, fiindcă vom înțelege că oricât de mari ar fi încercările acestei vieți, la final vom intra în Împărăția veșnică. Similar experienței lui Iisus Hristos, suferințele din această viață nu fac altceva decât să anunțe slava și nemurirea din cea viitoare. De aceea, dacă vom prelua atitudinea lui Iisus Hristos, atunci vom exprima și noi cuvinte similare cu cele din acest psalm.
Cu toate acestea, sunt multe persoane care au o dispoziție continuă spre nefericire sau nu văd motive pentru a se bucura de această viață. Cum ar putea prelua modelul lui Iisus Hristos?
Modelul pe care ni l-a oferit Iisus Hristos nu reprezintă o utopie, adică un ideal nerealizabil către care să tindem, dar fără a ajunge vreodată la el. Dimpotrivă, avem de-a face cu o situație reală, în care trecând prin dificultățile vieții de zi cu zi, totuși, devenim capabili să reacționăm cu seninătate și optimism la provocările și împrejurările neobișnuite prin care trecem. Pentru acele persoane ce se confruntă cu dispoziții negative, le recomand să copieze pur și simplu modelul biblic anterior amintit, și să vadă rezultatele pozitive, care evident, nu vor întârzia să apară. Bineînțeles, fără o orientare hotărâtă a dorinței în direcția cea bună, nimic nu se va schimba. De multe ori suntem depresivi, fiindcă în mod conștient sau nu, alegem să nutrim o astfel de atitudine.
Pe de altă parte, există persoane ce au suferit pierderi însemnate, și mă refer la dispariția unor persoane apropiate sau alteori pagube financiare deosebite. Cum ar putea aceste persoane să preia modelul lui Iisus Hristos?
Să ne gândim că suferințele lui Iisus Hristos au întrecut tot ce ne-am putea imagina, fiind din punctul acesta de vedere, mai mult decât ceea ce trebuie noi să îndurăm de-a lungul vieții. În cazul în care există pierderi însemnate de natură sufletească, este necesar să ne îndreptăm privirea către Iisus Hristos și să înțelegem că există un viitor în care vom fi compensați pentru toate durerile și suferințele îndurate în această lume. Dincolo de orizontul vieții prezente, există Împărăția veșnică, în care ne vom reîntâlni cu multe persoane pe care le-am îndrăgit în cursul acestui timp marcat de o trecere rapidă a lucrurilor. De asemenea, este esențial să ajungem la convingerea că Dumnezeu ne înțelege și ne oferă mângâiere sufletească.
Dar cum putem primi întărire și sfat, dacă nu putem să-L vedem în mod fizic pe Dumnezeu? Ce înseamnă să privești la El, sau mai precis, la Iisus Hristos?
Dacă vom deschide Sfintele Scripturi, atunci înaintea privirii minții noastre se vor deschide perspective nebănuite asupra lui Iisus Hristos împreună cu imaginea Tatălui din ceruri. Citind din această neprețuită carte, în mintea noastră va prinde contur Împărăția lui Dumnezeu și acel viitor ce ne este pregătit în ceruri. Chiar dacă aceste lucruri se petrec doar în cugetul nostru, totuși, ele ne vor influența modul de a fi, fiindcă vom deveni conștienți de faptul că există acest viitor nefiind o amăgire sau o minciună. Lumea pe care ne-o pregătește Dumnezeu este la fel de reală ca aceea în mijlocul căreia trăim în clipa de față. Dacă vom înțelege acest lucru, perdeaua de întuneric se va da la o parte.
Dacă suntem confruntați cu suferințe fizice, sau dureri ce nu ne dau pace, cum vom putea să reflectăm atitudinea lui Iisus Hristos?
Desigur, un mare impediment în reflectarea chipului lui Hristos decurge dintr-o condiție suferindă a naturii fizice, ce nu ne dă pace, chiar dacă încercăm să ignorăm acest lucru. Pe de altă parte, să ne gândim că în măsura în care ne vom concentra atenția la ceea ce ne provoacă durere, suferința nu va trece. Cu atât mai mult, avem nevoie de ceva care să ne abată atenția ocupând orizontul minții noastre. Dacă în astfel de clipe ne vom umple cugetarea cu ceea ce ne este oferit prin Sfintele Scripturi, mai precis, cu imaginea blândă, calmă și plină de putere a Mântuitorului, înțelegând că El este alături de noi și ne oferă puterea Sa pentru a traversa încercarea, durerile nu neapărat vor trece, dar se va găsi o cale de a le suporta. Nu înseamnă că trebuie ignorate sfaturile medicale, ci mă refer doar la schimbarea atitudinii față de întâmplările vieții.
Dacă așa stau lucrurile, de ce totuși, se aplică prea puțin în jurul nostru modelul oferit de Iisus Hristos și recomandat în versetele pe care le-am citit, de a ne bucura prin credința în Dumnezeu?
Sunt două lucruri care pot compromite chiar și cel mai bun sfat: înțelegerea greșită și o punere în practică necorespunzătoare. În ce privește înțelegerea greșită a modelului divin, voi face referință la atitudinea habotnică, îngustă și superstițioasă a religiei creștine, care conduce la un formalism absurd, lipsit de cea mai elementară logică. În acest sens, noi trebuie să avem o religie care se axează pe cunoașterea de Dumnezeu și nu pe ignoranță. Biblia ne oferă ocazia extraordinară de a-L cunoaște pe Dumnezeu, așa cum este El, iar studiul ei reprezintă adevărata pavăză în calea vicisitudinilor vieții. Pe de altă parte, chiar și cea mai aleasă cunoaștere se ofilește, dacă nu este aplicată la realitățile zilnice. Dacă exemplul celor care trebuie să fie mărturisitori ai credinței este deficitar și experiența personală are lipsuri, atunci să nu blamăm Cuvântul ce ne-a fost dat, ci să ne corectăm propria viață.
Ce s-ar putea face concret pentru a putea practica în viața noastră exemplul bucuriei pe care ni l-a lăsat Iisus Hristos?
Așa cum am amintit, este necesar să studiem în mod inteligent Biblia pentru a înțelege și vizualiza modelul adevăratei religii, ce se manifestă prin bucurie interioară și seninătate în orice ocazie. De îndată ce acest model începe să fie înțeles, va fi necesar ca pas cu pas să-l punem în practică, experimentând puterea Evangheliei lui Hristos. De exemplu, am studiat despre atitudinea pozitivă și optimistă a Mântuitorului nostru, indiferent de împrejurare. Ei bine, dacă am înțeles acest lucru, haideți să îl aplicăm imediat, schițând un plan de acțiune și cizelând principii și reguli pe care dorim să le urmăm de acum înainte. Propunându-ne obiective mai mici la început, dar crescându-le treptat, vom ajunge să creștem în cunoștința teoretică și experiența practică.
Ce se întâmplă dacă rezultatele nu vor fi pe măsura așteptărilor? Astăzi am reușit să exprim o atitudine pozitivă, dar mâine s-ar putea să cad. Ce este de făcut?
Din momentul în care ne-am stabilit niște ținte clare, în genul reflectării seninătății și păcii interioare după modelul lui Iisus Hristos, va trebui să ne rugăm ca Dumnezeu să ne ofere putere pentru a experimenta aceste virtuți. Ulterior, va fi necesar să veghem și să perseverăm. Mai precis, ori de câte ori vom cădea, va fi necesar să ne ridicăm și să mergem mai departe. Chiar și un copil, de multe ori se împiedică până învață să meargă, dar el perseverează până obține rezultatul dorit. Dacă în mod nu neapărat conștientizat, ajungem să umblăm pe picioarele noastre în lucrurile fizice, cu atât mai mult, acest principiu ni se aplică dacă dorim din tot sufletul realizarea lui și în cele spirituale. Prin intermediul Duhului Sfânt, ne-au fost oferite resurse suficiente pentru a compensa deficiențele naturii noastre interioare și obstacolele lumii în care trăim.
Dacă totuși, cădem de mai multe ori decât reușim, ce putem să facem? Unde este problema și cum putem să o depășim?
Dacă vom cădea de mai multe ori decât reușim în trăirea unei religii a bucuriei, înseamnă că trebuie făcute schimbări fundamentale în viața noastră. Astfel, este posibil să fie necesar să renunțăm la anumite obiceiuri dăunătoare. De asemenea, ordonarea vieții va trebui să devină o prioritate, astfel încât să alocăm timp suficient pentru studiul biblic și rugăciune. Nu în ultimul rând, va fi necesar să dezvoltăm obiceiuri noi și să redefinim comportamentul nostru și modul de a reacționa la circumstanțele locului în care trăim. De asemenea, va trebui să ne schimbăm anumite atitudini fundamentale pentru a ajunge să încorporăm în viața noastră principiile vieții lui Iisus Hristos. Nu pot spune că va fi ușor să copiem modelul divin, mai ales în acele aspecte ce vin într-o directă contradicție cu tendințele pe care le avem, dar prin exercițiu, perseverență și credință, orice lucru devine posibil, fiindcă avem alături de noi adevărul că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea”, adică pe fiecare dintre noi, „încât a dat pe Fiul Său pentru ca oricine crede în El să nu moară, ci să aibă viața veșnică”. Să nu fim fericiți fiindcă avem un asemenea dar și un astfel de viitor?
