Neprihănirea se aseamănă unei plante ce se avântă cu fermitate către cer. Este o chemare către o viață mai înaltă, care unește cuprinsul de necuprins. Deși delicată în aparență, tăria ei se află în umilința care o înconjoară printr-un incandescent nimb de lumină. Într-adevăr, destinul tău este să dezvolți această miraculoasă plantă ce se află adânc semănată în ființa ta, ba chiar, în trupul tău. Fiindcă drumul către nemurire începe cu elemente simple, ce treptat se ramifică ascendent într-o complexitate nemărginită.  

 

Și acum te oprești acolo unde găsești pentru a lăsa ca gândurile explozive animate de iluziile din această lume să se topească în oceanul infinit al cugetării care își are originea în Marele Salt, când universul a apărut dintr-un misterios Cuvânt. Iar expansiunea sa continuă astăzi, dar în dimensiuni infinitezimale pe care le percepi doar când lași ca mișcarea haotică a dezordinii să se risipească din interiorul ființei tale.  

 

Iar acum observi planta neprihănirii cum încearcă să se dezvolte în ciuda vitregiilor la care a fost supusă. Și astfel, contempli perioada copilăriei, când frăgezimea vârstei îi permitea să zugrăvească pe chipul tău trăsăturile de neuitat ale fericirii. Era o incantație tainică a zorilor Marii Creații, ce se repeta acum în interiorul tău printr-o alchimie miraculoasă ce dădea naștere unui Chip divin în propria tău trup.  

 

„De ce nu am rămas așa, Doamne? Cum de m-am schimbat atât de mult încât nu mă mai recunosc? Ce s-a întâmplat cu mine?”  

 

„Copilul meu, te-ai îndepărtat de Mine și nu Mi-ai ascultat glasul! Aceasta s-a petrecut cu tine!”  

 

„Dar cine a îndrăznit să facă un astfel de sacrilegiu? Doresc să rămân acel copil care am fost! Vreau iarăși sentimentul plenar al fericirii să vină în trupul meu asemenea unui izvor!”  

 

„Trebuie să te întorci în punctul în care ai părăsit Cărarea Vieții! Nimic mai mult!”  

 

Și distingi acum Cărarea pe care ai lăsat-o în urmă, un fir al destinului abandonat, pentru a te avânta pe un al drum pe care lumea îți adresa a ei chemare, de-a te preface după al ei chip, renunțând la tot ce este sfânt. Școala, religia și profesia te-au îndepărtat de menirea-ți de la început. Ai rătăcit pe cărările bătătorite ale lumii. Ai dobândit multe din cele pe care ți le-ai dorit. Dar sufletul tău suferea în adâncul ființei tale. Trupul ți se degrada de mizerie și viciu. Planta sensibilă a neprihănirii se ofilea. Glasul Omului Primordial nu mai ajungea până la tine.  

 

Ceea ce numeai drept fericire, era doar o rătăcire departe de originea ființei tale, o formă de suferință ce te consuma printr-o îmbătrânire prematură. Iar visul frumos nu a durat mult, doar vreo câteva zeci de ani, după care slăbiciunea a pus stăpânire pe tine cu alaiul de boli, care inevitabil o însoțesc.  

 

„Cum de am fost atât de amăgit? Cum de m-am lăsat sedus de chemarea ademenitoare a lumii? De unde să-mi imaginez că până și religia este denaturată, chiar dacă nominal spune altceva?”  

 

„Religia Mea nu are un nume! Ea vine din veșnicia pe care Eu am creat-o și se manifestă spontan în fiecare ființă, de îndată ce lumina vieții pătrunde în ea! Planta sensibilă a neprihănirii te învață de fiecare dată ce este bine și drept, fiindcă ea reflectă întocmai glasul Meu și trăirea Mea!”  

 

Și deodată observi cum planta ofilită a neprihănirii prinde iarăși culoare în trupul tău. Lumina strălucește puternic în jurul ei, reliefând tonuri de curcubeu, ce se expandează în infinite nuanțe, ce se ramifică la nesfârșit. Ce minune! Nu este nimic pierdut! Renașterea este posibilă prin acel miraculos Cuvânt!  

 

Trupul tău se reconstituie acum după forma sa originară. Boala a dispărut. Elixirul vieții se revarsă liber prin ființa ta. Tinerețea reapare. Nemurirea se întoarce către tine având chemarea de a trăi o viață frumoasă, nobilă și bună pe acest pământ, în acest Eden al fericirii, care se descoperă numai celor care au credință în al Omului Primordial Cuvânt!  

 

Și acum te întorci acolo unde te găsești, dar înainte de a pleca pe drumurile întortocheate ale lumii, te rog, să lași ca amprenta luminoasă a neprihănirii să prindă contur în tot ce ești și în tot ce faci!  

 

„Ține minte aceste lucruri și le practică! Dragul meu prieten și frate în Hristos și în umanitate! Pace ție! Da, pace ție!”