Mi-am exprimat ideile în fața mai multor persoane care se certau zgomotos. Am crezut că opinia mea va aduce claritate în discuția dificilă purtată în acea ocazie. Surprinzător, reacția celor către care vorbeam a fost de respingere a discursului meu, fără argumente contrare. 

Pentru o clipă am vrut să-mi apăr poziția pentru a-i convinge de valoarea a ceea ce eu spuneam și de intenția pe care o avem de a-i ajuta. Însă, mușchii mi s-au încordat imediat sub presiunea unei intuiții de respingere. Respirația mi s-a accelerat împreună cu bătăile inimii. Fața mi s-a încruntat sub expresia privirii unui războinic gata să se lupte pentru convingerile sale. Eram gata de acțiune pentru a lansa argumente puternice împotriva celor care în mod neașteptat mi se opuneau. 

Dar m-am oprit cu o fracțiune de secundă înainte de a trece la acțiune. Am inspirat profund și am expirat cât de încet am putut. Am urmărit cu atenție fluxul de senzații care mă inundau, observând detaliile locului în care mă găseam. Și am rămas tăcut în loc să mai vorbesc ceva. Emoția ce pusese stăpânire pe mine s-a topit asemenea unei bucăți de gheață într-un pahar de apă și am așteptat ca alții să vorbească mai departe. 

După trecerea acestui moment dificil m-am așezat pe un scaun, iar corpul mi s-a relaxat spontan și imediat. Am trecut în modul de observare atentă a mediului în care mă găseam, contemplând de la distanță evoluția discuțiilor, în ciuda aprigelor dezbateri. Mintea mea și-a redobândit autocontrol. În scurt timp am depășit să mai simt nocivitatea mesajelor azvârlit unul altuia cu violență de către vorbitori. 

Și am înțeles că înainte de a vorbi, este înțelept să mai evaluez încă o dată implicațiile care cu siguranță vor apărea. Practic, trebuie să rămân calm în modul sigur al tăcerii. Fiindcă nu este indicat să intru în vreo dispută, chiar dacă am cele mai bune argumente. Emoțiile stârnite în astfel de ocazii inevitabil mă vor lovi, în ciuda celor mai bune intenții. A rămâne martor la astfel de incidente este pur-și-simplu suficient.