Am observat o tensiune dureroasă în corpul meu în timp ce-mi reveneau amintirile din copilărie. Era vorba de pregătirea pentru a merge la școală. Uram acele dimineți când eram obligat să mă înregimentez alături de colegii mei în sălile de clasă și eram silit să învăț lucruri ce nu mă interesau. Rămânând atent în această cugetare, întregul complex de emoții din acea perioadă a erupt puternic în ființa mea, insuflându-mi un puternic sentiment de tristețe. Mușchii picioarelor mi s-au contractat agresiv până la punctul de explozie în încercarea de a fugi de școală și de a scăpa de agresiunea sistemului școlar. Dar știam că trebuia să frecventez acest tip de învățământ pentru obținerea diplomei de absolvire care mă aștepta în viitor. Însă, interiorul meu nu era deloc mulțumit. O rană profundă s-a produs astfel în sensibilitatea mea. Viața mea era otrăvită de sentimente întunecate și de stări depresive.  

 

Cu mare atenție, am atins în imaginar marginile acestei traume, încercând să-i identific forma. Era aspră, cu multe ascuțișuri, ca marginile unui cuțit. Am început să netezesc această senzație. A fost dificil. Cu perseverență, am urmărit tensiunile ce se formau la suprafața ei și am aplicat balsamul mângâierii. Trupul meu a reacționat cu surprindere și ușurare. Apoi, am început să calmez durerea șoptindu-i cuvinte ce emanau lumină și înțelesuri calde, în genul:  

 

„Fii liniștit! Fii liniștit!  

Eu sunt cu tine!  

Acele vremuri au dispărut!  

Suntem într-o realitate complet diferită  

și mult mai bună!”  

 

După aceea, am acceptat realitatea acestei traume așa cum era, o parte suferindă din mine, și i-am permis să se alăture experienței mele cotidiene fără să o mai reprim în vreun fel. Era straniu să acționez într-o asemenea manieră, neobișnuită pentru bunul-simț larg răspândit, dar această abordare a integrat într-o fracțiune de secundă acea parte din mine care încă lupta pentru supraviețuire. Și am rostit cu compasiune:  

 

„Lupta cu școala s-a încheiat!  

Nu este nevoie să rămâi blocat în acel conflict,  

care nu mai este de actualitate.  

Ai reușit să scapi din mijlocul acelui context dificil.  

Acele vremuri nu mai au legătură cu realitatea prezentă.  

Ești în siguranță acum, dragul meu copil!”  

 

Lacrimi au apărut la marginea ochilor mei. O vibrație puternică am perceput-o de sus până jos în corpul meu, asemenea unei descărcări electrice, precum un fulger. Cu multă iubire, am îmbrățișat mica mea ființă care a continuat în toate aceste zeci de ani să sufere în interiorul meu, fără să aibă alinare și fără să fie ajutată de ființa adultă din mine.  

 

Cu un profund sentiment de recunoștință față de providența Celui Primordial, care m-a eliberat de acea realitate nefastă a copilăriei mele, m-am reîntors în contextul în care mă găseam. Dar sentimentul fericirii s-a amplificat în sufletul meu, venind aparent de nicăieri. Însă eram sigur că această sensibilitate primordială se aflat adânc întipărită în ființa mea, dar traume ascunse cauzau reprimarea manifestării ei, generând o suferință ce nu-și mai avea rostul. Prin urmare, am reținut această calmă incantare a chemării la o viață plină de lumină prin cuvintele:  

 

„Fii calm și fericit, dragul meu copil!”