Astăzi vom discuta despre așa-numita metodă a antidotului pentru emoțiile negative sau, mai bine zis, pentru tensiunile emoționale. Fiindcă până la urmă, o emoție negativă nu este nimic altceva decât o tensiune care rămâne în interiorul texturii ființei noastre. Dar să fac o recapitulare pentru cei care poate nu au ascultat prezentarea anterioară. Vorbeam că, din punct de vedere structural, vindecarea oricărei forme de afecțiune se poate încadra într-una dintre următoarele categorii. Prima metodă, litera A, este antidotul. Mai precis, la o trăire negativă, cauți corespondentul pozitiv. Este ca un exercițiu lingvistic, când cauți antonimul unui cuvânt, adică acel cuvânt care are sens opus celui dat.
A doua metodă, sau litera B, este cea a suprimării reacției. Atunci când există o acțiune patogenă asupra ta, după o vreme apare un fenomen de rezonanță, adică de transmitere, de contagiune, a acelor perturbații. Și astfel, apar simptomele. Prin urmare, blocarea simptomelor reprezintă o aplicare a principiului „acțiunii și reacțiunii”, adică suprimi reacțiunea. Și în felul acesta, afecțiunea intră cumva sub control. Este ceea ce se practică în medicina convențională, prin tratarea simptomelor. Ai febră? Ți se dă un medicament care să reducă temperatura, indiferent de cauza care a produs-o.
Și litera C, sau a treia metodă, este cea a conversiei, a transformării, în care preiei energia agentului patogen, o integrezi, de fapt, o transformi, o descompui și o integrezi în sistemul propriu. Aici mi-e mai greu să dau un exemplu, dar m-am gândit la metodele homeopate. Astfel, o metodă homeopată presupune ca energia informațională a agentului patogen să fie decodificată și integrată în cadrul sistemului imunitar, astfel încât agentul patogen, dacă revine, să fie asimilat, mâncat, sau fagocitat. Aceea este metoda conversiei. Așadar, în rezumat, vorbim despre antidot, suprimarea reacției și conversia. Acestea sunt trei metode principale, sau trei categorii.
Astăzi ne vom concentra pe cea a antidotului și o vom aplica asupra tensiunilor emoționale, dar ca terapie se poate aplica pe orice altceva. Acestea sunt metode globale de tratare a oricărui gen de probleme, chiar și filozofice. Problemele filozofice, chiar și cele teologice, vor putea fi tratate cu una dintre aceste trei abordări.
Ce este o tensiune emoțională? Vom răspunde folosind două imagini. Prima imagine este a compresiei, în care avem un obiect asupra căruia apăsăm cu forță și atunci are loc o compresie în interiorul său, practic, între elemente componente. Este ca și cum, o bară de metal ar fi supusă unui efort de apăsare și forța de compresie se transmite sub forma de microtensiuni în interiorul corpului respectiv. Și astfel, dacă se trece dincolo de o anumită limită, corpul respectiv va suferi deformări permanente sau chiar se va rupe, dacă este casant. Gândiți-vă la o rocă, sau o piatră, supusă unui efort de presiune, care se va sparge dacă este prea mare în comparație cu rezistența intrinsecă a acesteia. Acesta este principiul concasoarelor utilizate pentru prepararea cimentului.
O altă imagine este cea a elongației, sau a tracțiunii. Ai un cablu, sau un fir, și tragi de el din ambele părți. Astfel, forța de tracțiune se va transmite sub forma de tensiuni în interiorul materialului și dacă este foarte puternică, dincolo de o anumită limită, firul se va rupe. Sau în cazul în care nu se rupe, dar se depășește limita elasticității, vor rămâne deformații permanente, fiindcă structura interioară a firului a fost afectată. Așadar, chiar dacă un corp este elastic, peste o anumită forță de acțiune, el fie va suferi deformații permanente, fie se va rupe.
Tensiunea emoțională rezultă ca efect al supunerii structurii sufletești la niște forțe de presiune exterioară sau interioară prin intermediul unor evenimente sau datorită modului nostru de reacție, care pot fi modelate fie drept forțe de tragere, în care pur și simplu ești tras de evenimente sau de alții în direcții diferite, fie drept forțe de compresie, în care ești strâns din diferite părți prin forțe felurite. De exemplu, mă gândesc la o femeie, o mamă, care este supusă grijii zilei de mâine datorită unui salariu insuficient. Mă gândesc la un angajat care, acolo unde lucrează, este supus unei presiuni foarte mari ca să rezolve multiple sarcini într-un timp foarte scurt. Acestea sunt presiuni exercitate exterior, dar cu acțiune asupra structurii interioare. Și de aceea, practic, astfel de acțiuni creează tensiuni la nivel cognitiv, adică, gândirea, la nivel afectiv, adică, emoția, și la nivel volitiv, adică voința, acestea fiind cele trei mari componente ale psihicului uman.
Sau pot fi situații în care ne simțim obligați să sprijinim pe cineva: părinți, copii, prieteni, societate, sau pe altcineva. Și atunci se așteaptă mult de la tine. Se apelează la tine. Este o forță de tracțiune, care iarăși, creează o tensiune interioară pe care poți sau nu să o suporți. Problema însă, este că tensiunea emoțională nu este legată doar de momentul aplicării unei forțe exterioare. De multe ori, după ce a încetat forța de acțiune, tensiunea tinde să rămână în interiorul texturii sufletului. Și stând acolo, ea lucrează în timp. Este ca atunci când tragi de o țesătură, de exemplu, o pânză, cu putere. După o vreme se formează ochiuri tot mai largi în interiorul materialului, fiindcă microtensiunile generate uzează materialul. Iar ochiurile, sau golurile, devin tot mai mari până când pânza se rupe. Și atunci apar marile crize, care pregătesc, așa cum am zis data trecută și în alte ocazii, afecțiunea fiziologică și după aceea pe cea genetică. Există o progresie a patologiei, sau îmbolnăvirii, pornind din minte, adică, din psihic, trecând în fiziologic, perturbând organele, și după aceea modificând, sau stricând, informația din codul genetic, acea prețioasă informație celulară, provocând cea mai teribilă boală, îmbătrânirea, și toate celelalte afecțiuni înrudite, finalizând cu disoluția.
Scopul acestor prezentări este de a oferi un suport sigur și, dacă vreți, niște metode pentru a dezamorsa partea mentală. Ulterior vom vorbi și despre celelalte componente. Este foarte greu să tratezi, dar este mai simplu să previi. Cât timp nu s-au rupt acele ochiuri create în textura sufletului, în acea delicată pânză interioară, se mai poate face prevenire. Dorința mea este ca oamenii să trăiască cât mai mult, să fie cât mai sănătoși, cât mai fericiți și cât mai liberi cu putință de toate afecțiunile corpului și minții. Viața este minunată și trebuie trăită pe deplin!
Filozofia mea de viață pornește de la premisa că lumea este frumoasă, bună, luminoasă și extraordinară. Însă există o perdea de gânduri negative care îi strică adevăratul înțeles. Și astfel, avem impresia că suntem în mijlocul unei lumi rele, că totul este cenușiu și urât în jur. Dar aceasta este o problemă a percepției. Dacă vedem ceva urât, aceasta ține de percepție, nu de realitatea obiectivă. Să țineți minte lucrul acesta! Iar ca simbol am folosit imaginea biblică a copacului vieții și a copacului cunoștinței binelui și răului. În interiorul nostru există acești doi copaci, aceste două abordări: una bazată pe bucuria de a trăi și alta pe judecarea lucrurilor, înnegrind lumea în cenușiul unui bine și al unui rău relativ. Vom mai reveni asupra acestui subiect.
Dar acum discutăm despre metoda antidotului. Ce este un antidot? Ați auzit cu siguranță de cazul în care oamenii au fost mușcați de animale veninoase. Dacă o viperă mușcă, într-un anumit interval de timp trebuie să se aplice un antidot, adică o substanță chimică care să anihileze otrava, adică, toxina care a fost introdusă în sânge. Dacă nu se face acest lucru, se ajunge la blocaj neurologic și la final. Din momentul în care este cineva mușcat de un animal veninos, este crucial să existe o reacție rapidă prin care să acționezi în sens contrar. Aceasta este, de fapt, ideea fundamentală a acestei metode: la o acțiune negativă trebuie să aplici antidotul, acel principiu care o va anihila, chimic și emoțional, fără să se întâmple nimic.
Acum să facem aplicația. O tensiune emoțională este, de exemplu, tristețea. Ea reprezintă o întunecare a percepției și o distorsionare a emoției. Te simți abătut, fără rost, chiar fără sens. Dar ea nu vine niciodată singură. Ea are mulți colocatari. Când tristețea pune stăpânire pe un om, când acest demon, ca să mă exprim în termenii Noului Testament, afectează mintea unui om, atunci totul devine înnegurat. Tristețea afectează pe cei mai mulți oameni. Este ușor să-ți dai seama dacă un om este în această stare. Este de ajuns să-i privești ochii. Gesturile trădează, dar ochii în primul rând. Fiindcă în mod normal, ochii unei persoane trebuie să fie luminoși. Uitați-vă la copii. Ei poate nu au învățat încă lecția binelui și răului, mai ales în perioada de dinainte de a vorbi. În afară de momentele lor de tulburare, de tristețe pasageră, în general, dacă este bine hrănit și îngrijit, copilul va avea o lumină în privire. Fața îi radiază. Ochii îi strălucesc. Este o imagine plastică a sănătății copilului. Dacă părinții încep să se certe, copilul nu pricepe despre pe ce este vorba, dar simte emoția negativă din jur și se întristează. Este forma cea mai perfidă de abuz pe care părinții, inconștienți, o aplică copiilor. Ei generează valuri de tensiuni emoționale, dintre care unele vor deveni remanente, și-l vor urmări pe copil, inclusiv în viața adultă. Fiindcă multe tensiuni sufletești, acum vorbim despre tristețe, provin din perioada când eram copii, sau uneori chiar din perioada intrauterină. Au fost făcute studii în care s-a observat că în burta mamei, cum zicem noi, adică, în cavitatea uterină, copilul simte emoțiile mamei și percepe mediul înconjurător prin sistemul nervos al mamei.
Când am citit într-un studiu britanic despre influența emoțiilor negative asupra copilului încă nenăscut, mi-am dat seama că de acolo provine multă suferință și tristețe ce poate fi simțită inexplicabil de-a lungul vieții. Tristețea are multe origini, fiind dată de mediu, părinți, familie și ereditate. Fiindcă există o transmitere ereditară a supărării. Așa cum am zis, mintea noastră generează acțiuni de modificare a expresiei codului genetic, ba chiar o alterare a conținutului său. Și este posibil să purtăm astfel de gene ale supărării și sentimentelor negative.
Și totuși, un antidot există întotdeauna. Și avem datoria față de noi și față de cei care au plecat dintre noi să ducem viața mai departe cât mai mult cu putință și în condiții cât mai bune cu putință. Este o datorie. Nu contează pe cine am pierdut, datoria noastră este să trăim.
Acum, ce antidot poți să găsești pentru tristețe? Din punct de vedere semantic, opusul tristeții este bucuria. Tristețea și bucuria formează o pereche antonimică. Sau mai bine zis, fericirea constituie antidotul suprem. Dar cum poți să-l aplici? Există cărți de gândire pozitivă. Sunt bune, dar nu sunt neapărat suficiente. Dar să explic prima dată în ce constă tehnica gândirii pozitive. Și aici este, de fapt, ideea antidotului: când îți vine un gând negativ, caută-i perechea pozitivă. Și găsind-o, focalizează-ți, sau fixează-ți, atenția asupra acesteia. Te simți întristat, găsește-i perechea, adică, bucuria, și focalizează-te asupra stării de încântare și fericire.
Dar focalizarea nu trebuie să se manifeste doar la nivel abstract. Într-adevăr, la început ea este abstractă, fiindcă nu orice om a experimentat suficiente momente de bucurie în viața sa. Totuși, este imposibil să nu fi avut măcar câteva astfel de experiențe de care să-ți amintești cu plăcere.
Ei bine, tehnica antidotului se derulează după cum urmează: ești într-o situație tensională, ai o tristețe groaznică, dar imediat, printr-un efort de redirectare a atenției îți aduci aminte de un moment în care ai fost fericit. Și pătrunzi în acel interval spațio-temporal al unei experienței bucuriei, ceea ce conform teoriei relativității se numește cronotop. Și ajungi imaginar în acea secțiune a realității în care ai fost fericit, retrăind la nivelul percepției acele clipe. Ulterior, pornind de la această percepție, treci la partea afectivă, adică la emoții pozitive și la gânduri luminoase. Este o experiență cognitivă și afectivă cauzată de actul voinței de a desprinde percepția din dreptul sursei de trăire negativă, către izvorul unei experiențe fericite. Și aceasta este calea: percepție, voință, emoție și gândire. Iar emoțiile sunt create de percepție, ce se exprimă prin gândire și imaginație. Iar drumul imprimat prin actul de voință salvator este acesta: percepție redirecționată, emoție sau trăire pozitivă, gânduri luminoase. Ideea este de a crea o oază a fericirii sau o insulă a bucuriei. Și ori de câte ori ai timp, refugiază-te în acest loc tainic folosind puterea extraordinară a imaginației izvorâte din amintirile frumoase ale propriei vieți.
La fel de bine, putem să creăm un ambient benefic sau malefic printr-o proiecție asupra viitorului cu anticipare pozitivă sau negativă. De exemplu, dacă suntem stresați la locul de muncă, aveți multe sarcini sau am trecut printr-un eveniment nefericit, proiecția naturală va fi negativă. În schimb, dacă urmează un concediu în care vom merge undeva într-un loc frumos, proiecția va fi pozitivă. De data aceasta, vom folosi o anticipare fericită asupra viitorului. Data trecută am folosit imaginea fericirii prin retrăirea trecutului, dar acum anticipăm pozitiv. Anticipăm ce vom trăi în locul în care vom călători. De exemplu, ne gândim că vom merge la un hotel frumos, să zicem, undeva la munte, sau la o casă de vacanță, sau la niște prieteni dragi. Nu toți avem bani să mergem la hoteluri, dar poate, avem alternative potrivite.
Și deja anticipăm fericirea pe care o vom trăi în acel loc. Vedem drumul de munte pe care vom merge. Mie îmi place muntele, dar puteți să vă gândiți și la mare, dacă vă place marea, dar acum vorbim despre munte. Distingem cărările alpine cu tot ce ține de ele. Vedem brazii. Observăm stejarii. Remarcăm frunzele. Căutăm detaliile care ne vor impresiona. Puterea acestei tehnici se leagă de detaliu. Cu cât vedem mai multe detalii, cu atât este mai puternică imaginea pe care o evocăm. Observăm soarele cum strălucește printre nori. Ne imaginăm muntele, aceste stânci uriașe care domină întreaga zare. Simțim mireasma aducătoare de viață, cum ar fi, aroma florilor. Simțim roua care se așază pe mână.
În cazul meu, îmi place foarte mult să mă trezesc dimineața și să privesc muntele de câte ori am ocazia. Iubesc muntele, iubesc lumea. Și vă lăsați purtați de senzațiile care se creează, în același timp gândindu-vă că veți avea parte de cel mai frumos concediu sau de cea mai frumoasă experiență cu putință pe pământ. Și ulterior lăsați emoțiile pozitive să vă inunde sufletul. În felul acesta, tristețea, care afectează percepția, gândirea și emoția, nu va mai avea loc. Va fi înlăturată. Chiar dacă ea tinde să reapară, fiindcă nu se lasă ușor, este ca o iederă, o buruiană agățătoare și distructivă, continuați să vă prindeți de această imagine frumoasă până când ajungeți să credeți că așa va fi.
Mă refer acum la un text biblic. Iisus Hristos, Domnul nostru, spunea: „Când cereți ceva de la Dumnezeu și când vă rugați, să credeți că ați și primit acel lucru, și-l veți avea". Dar traducerea aici nu este cea mai fericită. Textul ar putea fi redat și astfel: „Când cereți ceva lui Dumnezeu și când vă rugați, imaginați-vă că lucrul acela există sau că lucrul acela va apărea. Imaginați-vă acel lucru și vizualizați-l și el cum se va materializa."
Să nu uitați acest principiu: „Credința este o imaginație care se materializează negreșit”. Așadar, să credem la modul cel mai practic cu putință. Să credem chiar în materializarea unor lucruri la care nici nu ne gândim, ca răspuns la rugăciunea sinceră, eliberată de patimi. Și tristețea este o patimă, ca de altfel, orice trăire negativă. Nu este vorba doar de autosugestie, ci de realitate faptică. Fiindcă această natură care ne înconjoară este vie și răspunde gândurilor noastre. Așadar, să folosim această forță a imaginației, crezând că așa va fi. Să anticipăm pozitiv și atunci stările negative, așa cum am zis tristețea sau alte stări negative nu vor mai avea loc.
Un alt sentiment, de data aceasta dezastruos, este disperarea sau depresia mergând până la disperare. Disperarea este un sentiment în care ai impresia că nu mai există ieșire, că ești condamnat. La ce? La moarte, la suferință, la ceva rău și urât. Ce antidot poți să găsești la disperare? Normal, antidotul este fericirea. Tristețea se leagă de bucurie. Bucuria este o trăire foarte pozitivă, dar fericirea este dincolo de bucurie. Este mai mult decât bucuria, așa cum disperarea este mai mult decât tristețea. Dacă bucuria se leagă, ca și tristețea, de anumite împrejurări, disperarea este necondiționată. Totul este terminat. Nu mai există soluție. Dar fericirea este la fel de necondiționată. Totul este frumos. Acesta este reazemul ultim al conștiinței umane: starea de fericire. Este singura capabilă să ne dea motivația de a trăi cu adevărat. Și ea se leagă de o anumită premisă, de ideea că lumea în care trăim a fost creată de un Mare Artist, un Mare Autor, care a făcut totul bun și frumos. El a creat această lume folosind lumina cu scopul de a oferi fericire ființelor pe care le-a adus la existență.
Realitatea în care trăim este frumoasă, grandioasă, extraordinară și bună. Nu o vedem așa din cauza unei afecțiuni a percepției și gândirii. Dar ea așa este. Este o realitate creată să ne facă fericiți. Fericirea este la fel de necondiționată ca și depresia. Dar depresia se leagă de un fals pe care noi l-am crezut de-a lungul istoriei și care ne-a înstrăinat la nivel mental, fizic și în codul genetic. Însă, fericirea se leagă de un suport obiectiv. Fiecare clipă de viață constituie un motiv de fericire. Fiecare răsărit de soare, fiecare moment, fiecare loc în care ne aflăm, sunt motive de fericire. Trebuie doar să le descoperim, iar descoperirea se face prin percepție, privind cu atenție realitatea din jur, privind fără să mai judecăm cu privire la ce este bine și rău, privind lucrurile așa cum sunt ele, adică foarte bune, privind și simțind acea forță extraordinară a compasiunii pe care Dumnezeu a pus-o în fiecare lucru, în cele mai mici elemente, vibrând de emoția pe care El o transmite. O emoție pozitivă, fiindcă El ne iubește pe deplin.
Fericirea este antidotul suprem al oricărei stări negative. Da, este ciudat. Disperarea produce lacrimi, lacrimi negre. Fericirea produce lacrimi, lacrimi de fericire. Disperarea întunecă ochii, fericirea îi aprinde. Și ceea ce îmi place cel mai mult este că atunci când vorbesc cu oamenii, să ating acele puncte din interiorul lor care să declanșeze aprinderea ochilor. Fericirea. Noi suntem ființe luminoase, frumoase, nobile. Esența noastră este bună. Comportamentul lasă de dorit de multe ori, dar esența este bună. Omul este bun. Niciodată să nu încetați să iubiți oamenii. Trebuie să iubim în ordinea aceasta, părerea mea: prima dată, omul. Trebuie să iubim oamenii. Omul este bun, chiar dacă comportamentul său trebuie corectat, dar este bun în esența lui. Universul în care trăim, lumea în care trăim, este frumoasă, este bună, este extraordinară. Este cel mai bun lucru pe care putem să-l întâlnim în viața de la momentul prezent. Și a treia? Iubind omul și iubind universul, ajungem să iubim pe marele lor autor, pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu. Nu priviți-L ca pe un mare împărat, nu este imaginea cea mai bună. Nu priviți-L ca pe un mare conducător, este, dar nu este imaginea bună. Priviti-L ca pe un Mare Creator, dar nu este suficient. Priviti-L ca pe un Mare Artist, un artist care iubește opera sa. Și priviți-L ca pe un părinte, ca pe un tată. Un artist care își iubește propria operă până la identificare completă cu ea. Este artistul desăvârșit, acesta este Dumnezeu. Un artist care iubește, împărtășește sentimentele sale pozitive, chiar intră în țesătura poveștii pe care a creat-o. Aceasta este Dumnezeu. Iubiți omul, universul, lumea și pe Dumnezeu. Din aceste trei izvoare, focalizând cu atenție asupra lor privirea minții, este imposibil să nu trăiești fericirea, care este antidotul suprem pentru orice tensiune emoțională. Tensiunea emoțională este totdeauna negativă. Există și trăiri pozitive care creează o... dar aceea nu este tensiune. Aș prefera un alt cuvânt.
Aș mai spune că legătura mamă-copil este foarte puternică, fiindcă mama îți donează propria ei ființă. Ești un organ al corpului ei. Ești o parte a ființei ei. La mamă nu este un act de donație, este mai mult decât atât. De aceea există o legătură specială între copil și mamă. Ba chiar legătura cu Dumnezeu, poate ar trebui să o interpretăm nu atât pe o linie masculină, cât mai ales, feminină. Uneori mi-ar plăcea să mă gândesc la Dumnezeu ca la o persoană feminină, ca la o mamă. Mama este mai mult decât tatăl. Este ciudat, de exemplu, că în filozofia extremului orient, cred că în taoism, se merge pe ideea că principiul primordial este feminin, nu masculin. Este posibil. Dar îmi place să mă gândesc sub termeni materni când este vorba de Dumnezeu. Bineînțeles, Dumnezeu reunește masculinul și femininul. Însă, de fiecare dată când mă raportez la El, percepția mea interioară este în mare parte maternă. Și există și în Biblie un text interesant: „Ca o mamă pentru copiii ei, așa v-am purtat și Eu”.
Mulțumesc pentru atenție. Nu știu dacă am reușit să vă captivez atenția. Scopul nu este de a fi renumit, ci de a-i ajuta oameni. Data viitoare vom explora metoda suprimării reacției. Până atunci vă doresc o zi frumoasă, plină de bucurie, și să prețuiți clipa prezentă. Iubiți-i pe cei din jur, pe toți oamenii, dar începeți cu cei dragi. Din păcate, de multe ori, relațiile cele mai tensionate, sunt cu cei apropiați. Priviti soțul, soția, prietenul, prietena, și pe toți cei pe care îi aveți lângă dumneavoastră. Priviti copiii și părinții. Fructificați ziua de astăzi, mereu ziua de astăzi. Trăiți fericirea și nu lăsați loc tristeții în viața dumneavoastră.
Vă mulțumesc pentru atenție și vă invit să ascultați și următoarele materiale Dumnezeu să fie cu dumneavoastră!
