Acasa > Reflexii > Regăsirea >  




Volum: Minunile Contemplării         Ediția 1325 / 18 iunie 2025        Tot Volumul

Când ești gata să începi o ceartă
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Un val puternic de furie și resentiment se ridica în inima ta față de o persoană apropiată, pentru că știai că ai dreptate. Corpul ți se încorda, pregătit pentru luptă. Mintea ți se umplea de gânduri confuze, care fulgerau intermitent, cu mânie și regret. Și totul ar fi evoluat pe o spirală a violenței, dacă nu ai fi sesizat acea stranie putere care te atrăgea către conflict, asemenea unui magnet puternic prin care erau alimentate elementele tensionale din ființa ta. 
  
Și dintr-odată, corpul tău a început să se relaxeze treptat și ai simțit o profundă eliberare de sentimentul întunecos care te stăpânea. Inima ți s-a liniștit imediat și instantaneu s-a umplut de bunătate și de compasiune. Mintea ți s-a golit de gândurile nebunești, ce goneau năvalnic în cugetarea ta, și a devenit capabilă să evalueze obiectiv situația în care te găseai. 
  
Perspectiva percepției s-a adâncit treptat, distingând enormitatea cedării în fața chemării violenței. Părți ascunse ale poveștii pe care căutai să o rezolvi distructiv au apărut brusc în mintea ta. Și de îndată ce ai început să reacționezi cu înțelepciune și tact, ai găsit calea de a stabili un dialog clar și deschis, neafectat de sentimentele întunecate. Cu mintea limpede, ai acționat atunci ca și cum ai fi fost în afara situației conflictuale, încercând să aduci armonie și să ierți ieșirea nervoasă a celuilalt. 
  
Într-adevăr, contemplarea are un impact puternic asupra stării tale de spirit. Ea poate transforma dramatic modul în care percepi realitatea. Raiul și iadul se pot schimba între ele într-o clipă, influențate fiind de nuanțele fine ale unei percepții reale sau distorsionate. Dezechilibrat fiind, acest mecanism fin al percepției poate distruge complet relațiile, atât cu ceilalți, cât și cu tine însuți. Lăsat în voia lui, acest obicei defectuos îți va afecta realitatea în care te găsești, fragilizând-o și sfâșiind-o în bucăți, fără cale de întoarcere. 
  
Însă, prin sesizarea duhului întunecat care alimentează astfel de stări interioare, vei putea să faci pașii necesari pentru a preîntâmpina intrarea în jocul nefericit al distrugerii, din care nimeni nu are nimic de câștigat, ci numai de pierdut. Fie ca doar pacea, armonia și bucuria să aibă loc în viața ta! 
  
Referinţă Bibliografică:
Când ești gata să începi o ceartă / Minunile Contemplării : Jurnal de Rugăciune și Studiu, Ediţia 1325, Anul XV, 18 iunie 2025.

Datele volumului: Copyright © 2025 Minunile Contemplării : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Dacă doreşti să ne contactezi, te rugăm să ne scrii pe adresa de e-mail bible-study.xyz@hotmail.com.
RECOMANDĂRI EDITORIALE
Jurnal de Studiu și Rugăciune reprezintă rodul unei viziuni speciale privind oferirea unor articole care să îndrume pe cei care-L caută pe Dumnezeu către întâlnirea cu Hristos ce se va întâmpla în curând.

E-mail: nicolae.florescu.sires@gmail.com

Consultaţi Catalogul volumelor pentru o listă completă a volumelor publicate.


 
PAGINI
DIN
SCRIERE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!