Stând și evitând orice acțiune, am reușit să rămân împreună cu tensiunea interioară. Evitând să mai fiu implicat în jocul iluzoriu al lumii, s-a creat un spațiu pentru a fi, cumva, în afara timpului. Și în această așteptare, între o percepție zgomotoasă și un răspuns anxios menit să o elimine, s-a creat asemănarea cu urcarea pe un munte înalt sau cu scufundarea în adâncimile mării. Și am avut senzația că timpul s-a solidificat, că particule mici s-au desprins din el și au început să mă lovească, încercând să-mi schimbe forma după dorințele lor.  

 

Drept urmare, am încercat să identific sentimentele stranii cu atingerea caldă a sensibilității mele. Corpul a reacționat cu neîncredere. Am continuat să privesc acea stranie dispoziție. După câteva minute disconfortul a dispărut. Aceasta mi-a adus o mare bucurie și o încredere deplină în această abordare. Pentru prima dată am realizat marea prăpastie dintre mintea și corpul meu, precum și nevoia stringentă de a reconcilia aceste părți ale ființei mele.  

 

Nu este simplu după decenii de dominație a ambițiilor de a atinge ținte puse înainte de alții sau, și mai trist, de mine însumi, să ajung la această împăcare dintre componentele fundamentale ale ființei mele. Fiindcă această transă a alergării spre un „undeva” și a atingerii unui „ceva” a afectat țesătura delicată a sufletului meu și a impus o mare presiune asupra corpului meu.  

 

Dar acum a sosit vremea să schimb această ordine nesănătoasă și distructivă. Cu siguranță, de acum înainte, mintea mea va avea grijă de trupul meu, iar ființa mea își va găsi pacea interioară pentru a elimina orice urmă de neîncredere care m-a subminat prin trăiri subversive, menite să mă uzeze și să mă arunce dincolo de adevăratul meu Sine.